ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1550/A din data de 28 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în baza art. 431 C. proc. pen.. a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de către contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 76/A din 17.05.2018 a Curții de Apel București, secția I penală pronunțată în dosarul cu nr. x/2017.

În acest sens, s-a reținut că s-a formulat contestației în anulare împotriva deciziei penale nr. 76/A/17.05.2018 a Curții de Apel București, secția I penală pronunțată în dosarul cu nr. x/2017, decizie ce a fost pronunțată într-un apel inadmisibil promovat cu privire la o cerere de revizuire a unei hotărâri pronunțate cu referire la o plângere împotriva soluției de netrimitere în judecată adoptată de către procuror.

Mai exact, prin încheierea din data de 28.03.2016 Judecătoria Bolintin Vale a dispus respingerea plângerii formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare nr. 1019/P/2016 din 22.11.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale.

Deși, potrivit dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., încheierea pronunțată este definitivă petentul A. a formulat contestație împotriva acesteia, contestație ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea din data de 25.05.2017 pronunțată de Tribunalul Giurgiu.

Totodată, împotriva aceleiași încheieri din data de 28.03.2016 a Judecătorie Bolintin Vale petentul A. a formulat cerere de revizuire, care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin sentința penală nr. 49/13.02.2018 a Judecătoriei Bolintin Vale.

Apelul promovat de petent împotriva acestei sentințe penale a fost respins prin decizia penală nr. 761/17.05.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei penale nr. 761/17.05.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2017, a formulat prezenta contestație în anulare contestatorul A.

Or, s-a menționat că petentul A. promovează o serie de demersuri judiciare în mare parte inadmisibile, ce frizează abuzul de drept.

În accepțiunea petentului, simpla trimitere teoretică la un caz de contestație în anulare prevăzut de lege, fără susținere aparentă cu argumente faptice corelative, este suficientă pentru a învesti instanța cu soluționarea unor probleme judiciare pe care acesta susține că le are, însă, adevărul judiciar, cel puțin în prezenta cauză, este în contradicție totală cu percepția numitului A.

În aprecierea asupra admisibilității contestației în anulare, nu se poate face abstracție de natura juridică a acesteia de cale extraordinară de atac, având ca scop repararea unor erori de procedură și nu de judecată prin repunerea în discuție a fondului cauzei, situație în care contestația ar reprezenta un apel deghizat, ceea ce contravine principiului securității juridice, care impune ca, atunci când s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă, aceasta să nu poată fi repusă în discuție.

Securitatea juridică implică în mod necesar respectarea autorității de lucru judecat, ce presupune în mod esențial ca nicio parte să nu poată solicita, în concret, prin exercitarea unei căi extraordinare de atac o nouă rejudecare a cauzei decât dacă acest lucru devine necesar ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe analizate în concret și care ar impune în mod obligatoriu reexaminarea cauzei, căile de atac extraordinare având în esență, ca finalitate îndreptarea erorilor judiciare, iar nu simpla exprimare a unui punct de vedere cu privire la fondul cauzei.

Concret, curtea a observat că se tinde, în acest demers judiciar, la rejudecarea unui apel, respins, de altfel, ca inadmisibil, ceea ce este, de asemenea, inadmisibil, sau se încearcă a se acredita ideea că toate instanțele nu sunt obiective, ceea ce este în contradicție totală cu spiritul legii și rolul consacrat al puterii judecătorești într-un stat de drept, cum este România.

În consecință, curtea a apreciat contestația în anulare promovată de contestatorul A. că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. pen., comb. cu art. 427 alin. (2) C. proc. pen., pentru a se putea dispune admiterea în principiu a acesteia, ceea ce nu este permis și conduce în mod automat la respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

Împotriva deciziei penale nr. 1550/A din data de 28 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală a declarat apel A.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că apelul declarat este inadmisibil.

Procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate de art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Așadar, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestației sau a apelului rămân definitive la data pronunțării lor și devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.

În prezenta cauză, se constată că, apelul declarat de petentul A. vizează decizia penală nr. 1550/A din data de 28 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de către contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 76/A din 17.05.2018 a Curții de Apel București, secția I penală pronunțată în dosarul cu nr. x/2017

Totodată, se reține că decizia atacată este definitivă, împotriva acesteia neputând fi exercitată vreo cale de atac.

Față de cele precizate anterior, se reține că acesta a declarat apel împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia penală nr. 1550/A din data de 28 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele textelor legale menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și poate duce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice, iar, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În acest context, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 1550/A din data de 28 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Va obliga contestatorul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 1550/A din data de 28 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Obligă contestatorul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 martie 2019.