ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1487/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 20/COM/2014, Tribunalul Alba a respins excepția autorității de lucru judecat, a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a obligat reclamanta la plata în favoarea pârâtei a sumei de 19.401,62 RON și a sumei de 2396,17 euro în echivalent RON la data plății, cu titlu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență următoarele:

În cadrul dosarului nr. x/2009 al Tribunalului Alba, reclamanta din prezentul dosar a fost obligată la plata în favoarea pârâtei a sumei de 408.291 RON, cu titlul de obligație contractuală neîndeplinită (preț neachitat) și a sumei de 1.193.706,54 RON penalități de întârziere contractuale până la data de 5 ianuarie 2010.

În dosarul de față, reclamanta pretinde obligarea pârâtei la efectuarea lucrărilor de reparație la instalația de uscare blocuri ceramice - denumită Uscătorie - respectiv de înlocuire în totalitate, demolarea structurii de rezistență a uscătorului și refacerea acestuia împreună cu toate instalațiile aferente afectate, pentru funcționarea la parametrii necesari și producerii de blocuri ceramice și de asemenea, efectuarea lucrărilor de refacerea unui număr de 54 platforme vagoneți de la cuptorul de ardere a blocurilor ceramice.

În dosarul nr. x/2009 s-a statuat irevocabil asupra faptului că reclamanta din prezentul demers judiciar nu și-a îndeplinit în totalitate obligațiile contractuale, iar în prezentul dosar, pârâta a invocat practic excepția de neexecutare a contractului, însă acest aspect nu impune concluzia că suntem în prezența autorității de lucru judecat. Așa fiind, apărările pârâtei au fost analizate doar prin prisma puterii de lucru judecat.

Relațiile dintre părți au ca temei contractul nr. x din 14 noiembrie 2007, pârâta obligându-se la furnizarea, coordonarea montării și punerea în funcțiune a unei instalații destinată producerii de cărămizi găurite (blocuri ceramice), formată dintr-un uscător și un cuptor tip tunel modular, prefabricat, model X, denumit în continuare "instalație".

Prin sentința nr. 199/COM/2011, s-a dispus obligarea pârâtei SC A. S.R.L., să plătească reclamantei S.C. B. S.R.L. suma de 408.291 RON, cu titlul de obligație contractuală neîndeplinită, penalități de întârziere contractuale în cuantum de 894.157,29 RON, calculate până la data de 17 noiembrie 2009 inclusiv, precum și penalități de întârziere contractuale de 0,15% pe zi de întârziere, calculate începând cu data de 18 noiembrie 2009 și până la data achitării debitului.

S-a constatat că reclamanta reconvențională SC A. S.R.L., deține asupra pârâtei reconvenționale S.C. B. S.R.L., o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 1.475.576,81 RON, (reprezentând contravaloarea a 349.125 Euro la un curs de 4,2265 RON pentru un euro, valabil pentru data de 5 ianuarie 2010), cu titlul de penalități de întârziere pentru perioada 1 mai 2008 - 31 decembrie 2008.

A fost compensată creanța de 1.302.448,29 RON invocată de reclamanta S.C. B. S.R.L., cu cea de 1.475.576,81 RON, invocată de reclamanta-reconvențională SC A. S.R.L., până la concurența celei mai mici și, în consecință a fost obligată pârâta-reconvențională S.C. B. S.R.L., să plătească reclamantei-reconvenționale SC A. S.R.L., suma de 173.128,52 RON.

Prin decizia nr. 66/2012 a Curții de Apel Alba-Iulia, sentința nr. 199/COM/2011 a fost schimbată în parte, în sensul că s-a stabilit că suma pe care pârâta SC A. S.R.L. trebuie să o plătească reclamantei S.C. B. S.R.L. este în cuantum de 1.601.997,54 RON, din care suma de 408.291 RON, cu titlu preț neachitat și suma de 1.193.706,54 RON penalități de întârziere contractuale până la data de 5 ianuarie 2010. Soluția aceasta a fost menținută în recurs.

Revenind la dosarul de față, s-a reținut că raportat la clauzele contractului și la modul cum s-au derulat relațiile contractuale, este evident că faza montajului finalizată prin procesul-verbal încheiat la data de 4 iunie 2009, este distinctă de faza punerii în funcțiune a instalației, care, în mod evident este succesivă montajului.

Litigiul de față a intervenit raportat la comportamentul contractual al părților, după încheierea procesului-verbal din data de 4 iunie 2009, care dovedește realizarea montajului de către vânzător.

Pentru că reclamanta SC A. S.R.L. nu și-a executat obligația de plată în favoarea vânzătorului în termen de cel mult 15 zile de la finalizarea lucrărilor, a sumei de 95.000 Euro, pârâta a refuzat în mod expres îndeplinirea obligației de punere în funcțiune a instalației, invocând practic excepția de neexecutare a contractului.

În cadrul dosarului nr. x/2009, s-a statuat în mod irevocabil că SC A. S.R.L. nu și-a îndeplinit obligația derivând din actul adițional. Aceasta înseamnă că, aspectele referitoare la neexecutarea contractului, nu mai pot fi repuse în discuție sau interpretate diferit într-o altă procedură judiciară.

Este adevărat că și în sarcina vânzătorului s-a reținut existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 1.475.576,81 RON, însă și această obligație a vânzătorului privește tot faza de montaj.

SC A. S.R.L. nu a invocat că nu ar fi plătit suma de 95.00 Euro pentru că vânzătorul a depășit termenul de montaj, acțiunea pentru răspunderea contractuală a vânzătorului fiind promovată, ca și cererea reconvențională în cadrul dosarului nr. x/2009, după ce vânzătorul a acționat în judecată cumpărătorul pentru plata sumei de 95.000 euro, la care s-au pretins și penalități de întârziere.

Raportat la această stare de fapt, s-a constatat că refuzul pârâtei vânzătoare de a-și îndeplini obligația de punere în funcțiune a instalației a fost perfect justificată de comportamentul contractual al reclamantei după finalizarea fazei de montaj.

Cu toate că pârâta a refuzat în mod expres să-și îndeplinească obligația de punere în funcțiune a instalației, prevalându-se de excepția de neexecutare a contractului, la data de 10 noiembrie 2009 - 11 noiembrie 2009, reclamanta a procedat la pornirea acesteia (în lipsa vânzătorului), iar potrivit procesului-verbal de recepție a punerii în funcțiune nr. x din 11 noiembrie 2009, s-a amânat recepția întrucât existau în mod justificat dubii cu privire la calitatea lucrărilor, fiind nevoie de încercări de a le clarifica.

La momentul efectuării expertizelor tehnice în cauză, instalația nu se afla în stare de funcționare, având nevoie de reparații majore pentru a putea fi folosită potrivit scopului pentru care a fost achiziționată, însă se impune a se reține că starea în care se află instalația îi este imputabilă reclamantei.

Aceasta a încercat punerea în funcțiune a instalației prin "artificii informatice" care au fost necesare, având în vedere refuzul pârâtei de a efectua această operațiune. Astfel, și-a asumat riscul de a porni instalația, inclusiv sub aspectul posibilității ca aceasta să se deterioreze.

Această atitudine dovedește că, în realitate, culpa pentru starea în care se găsește instalația la timpul prezent îi aparține reclamantei, motiv pentru care nu poate pretinde pârâtei efectuarea lucrărilor de reparații.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC A. S.R.L. care a solicitat schimbarea în tot a sentinței atacate și admiterea acțiunii sale așa cum a fost formulată și precizată.

Prin decizia nr. 51 din 2 februarie 2017, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de reclamanta SC A. S.R.L. Sântimbru împotriva sentinței nr. 20/COM din 1 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Alba și a obligat reclamanta să achite pârâtei S.C. B. S.R.L. suma de 33.923 RON și 1000 Euro cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut în esență următoarele:

Expertizele efectuate în cauză concluzionează fără rezerve că uscătorul este deteriorat grav nemaiputând fi folosit decât după demolarea vechii structuri și înlocuirea acesteia și a panourilor, a ușilor, cablurilor, elementelor sensibile și a platformelor vagoneților.

Reținerea primei instanțe a cauzei exoneratoare de răspundere a pârâtei pentru efectuarea de lucrări necorespunzătoare prin aceea că reclamanta și-a asumat riscul pornirii instalației apare ca nefondată.

Curtea de Apel a constatat că reclamanta își îndeplinise în mare măsură obligațiile de plată până la 5 mai 2009 achitând aproape 80% din valoarea contractului. La data de 4 iunie 2009, când s-au finalizat lucrările de montaj, pârâta datora reclamantei penalități de întârziere care depășeau valoarea tranșei de 95.000 euro, astfel că refuzul pârâtei de a participa la punerea în funcțiune a instalației nu se justifică. Degradarea se datorează culpei pârâtei care a utilizat soluții tehnice și materiale necorespunzătoare. Reclamanta este prejudiciată prin imposibilitatea folosirii instalației care ar fi trebuit să fie pusă în funcțiune încă de la 30 aprilie 2008 și care nu funcționează nici în prezent, deși investiția reclamantei este una considerabilă, apelul reclamantei fiind fondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta prin care a solicitat casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii apelului declarat de S.C. B. S.R.L. și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii tribunalului.

Prin decizia nr. 992 din 31 martie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei nr. 349 din 30 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, a casat decizia recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

Înalta Curte a reținut că soluția instanței de apel este nelegală în ceea ce privește analiza raporturilor de creanță ce au format obiectul unei judecăți anterioare.

Instanța de apel, analizând imputația plății și compensația legală, face un examen eronat al raporturilor de creanțe reciproce ce au format obiectul judecății anterioare, ignorând caracterul judiciar evident al compensării, împrejurare ce a creat premise eronate de analiză a excepției puterii de lucru judecat din perspectiva excepției de neexecutare a contractului.

Prezentul litigiu are ca obiect obligația de a face, el fiind determinat de refuzul intimatei-reclamante de a plăti recurentei-pârâte penultima rată de preț.

Instanța de apel a analizat o stare de fapt improprie obiectului cererii de chemare în judecată, din această perspectivă instanța făcând o greșită examinare și a răspunderii recurentei-pârâte referitoare la îndeplinirea cerințelor legale pentru antrenarea răspunderii pentru vicii ascunse în reglementarea art. 1352 C. civ., raportarea judecății la dispozițiile art. 1079 și art. 1077 C. civ. nefiind în concordanță cu particularitățile cauzei.

Față de specificul contractului și de obiectul cererii de chemare în judecată era evidentă pertinența efectuării expertizei în specialitatea informatică și calculatoare, solicitată de recurentă și respinsă de instanța de apel, în raport de faptul că pârâta a invocat, în apărare, că principala cauză a degradării instalației ar fi fost înlocuirea hardului și a softului. Această probă se impunea a fi administrată dat fiind faptul că instanța de apel își fundamentează raționamentul și pe ideea că această înlocuire avea aptitudinea să contribuie la degradarea instalației, reluând astfel concluziile experților tehnici care nu aveau aptitudinea profesională de a se pronunța în domeniul informatic.

În apel, după casare, Curte de Apel a reținut că, din actele depuse, nu a rezultat că instalația ce face obiectul prezentului dosar, respectiv instalația destinată producerii de cărămizi găurite formată dintr-un cuptor și uscător tip tunel modular, ar fi fost pusă vreodată în funcțiune de reprezentanții intimatei-pârâte, o eventuală reparare a acestei instalații neputându-se face câtă vreme aceasta nu a fost pusă în funcțiune.

Potrivit procesului-verbal din 4 iunie 2009, între cele două părți SC A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., s-a încheiat procesul-verbal de recepție la finalizarea lucrărilor de montaj prin care se constată montajul plăcilor pe toate platformele de vagoneți și efectuarea probelor tehnologice, în sensul aprinderii cuptorului și încălzirii acestuia până la temperatura de 950

0

C.

Susținerea apelantului potrivit căreia acțiunea sa este "o obligație de a face în ce privește faza de montaj a instalației" nu poate fi primită, fiind contrazisă de înțelegerea părților concretizată în actul adițional și procesul-verbal sus-menționat.

Pârâta-intimată este exonerată de obligația de punere în funcțiune, obligație care nu mai poate fi îndeplinită deoarece creditorul obligației nu a plătit penultima rată din prețul contractului și a folosit instalația nepusă în funcțiune de pârâta-intimată (obligația revenind acesteia conform contractului).

Sub aspectul cerinței prevăzute de textul art. 1073 C. civ. de îndeplinire exactă a obligației, Curtea a reținut că pârâtul s-a obligat la punerea în funcțiune a unei instalații noi și nu a uneia folosite așa cum rezultă din raportul de expertiză dispus în cauză.

Obligația de reparație pentru punerea în funcțiune operează în anumite condiții printre care și aceea a punerii în funcțiune a instalației de către personalul pârâtei, folosirea unor componente originale, potrivit dispozițiilor contractului încheiat de părți.

De altfel, nici faptic, punerea în funcțiune nu mai poate fi îndeplinită exact, deoarece instalația a fost deja pusă în funcțiune cu firma EG S.R.L. care a instalat calculatorul și a deconectat computerul.

Intimata a refuzat în mod întemeiat punerea în funcțiune a instalației față de neplata de către SC A. S.R.L. a penultimei rate de preț, intervenția asupra proiectului și manipularea instalației fără acordul intimatei care a asigurat montajul.

Prin intervenția în proiect și punerea în funcțiune de către o altă persoană, nefăcând apelanta în acest timp nici o sesizare către pârâtă sau instanță, reclamanta a renunțat la dreptul de punere în funcțiune a instalației de către pârâtă, situație în care nu are dreptul la despăgubiri, obligația nemaiputând fi îndeplinită în condițiile contractului.

După data de 4 iunie 2009, dată la care reclamanta a devenit proprietara instalației, aceasta a devenit titulara responsabilității păstrării în stare corespunzătoare a instalației, ceea ce impunea neefectuarea de intervenții neautorizate de către proiectant.

Curtea a apreciat că nu exista un raport de cauzalitate între neexecutarea obligației de punere în funcțiune și deteriorarea instalației, situație în care nu poate fi atrasă culpa contractuală a pârâtei intimate.

Potrivit art. 3 "Garanții" capitolul VIII din contract este exclusă orice responsabilitate a vânzătorului în cazul folosirii necorespunzătoare a instalației după punerea în funcțiune.

Pentru similitudine de raționament interdicția operează și înainte de punerea în funcțiune, punere în funcțiune care nu s-a realizat.

Neexistând punere în funcțiune, orice defecțiuni ivite după etapa montajului sunt astfel imputabile beneficiarului. Neexecutându-se punerea în funcțiune, nu se poate pune problema unei proaste funcționări, care ar putea fi imputabilă S.C. B. S.R.L.

Concluzia expertizei efectuate în cauză după casare este aceea că respectivul cuptor nu este deservit de computer, deci funcționarea acestuia nu este influențată de programul de computer.

Față de aceste considerente, apelul a fost respins.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A. S.R.L., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate.

Instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității și de asemenea nu a motivat hotărârea atât sub aspectul motivelor de fapt și de drept care au condus la pronunțarea hotărârii cât și sub aspectul înlăturării probelor cu expertiză tehnică judiciară fiind astfel incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ.

Judecătorul din faza de atac a apelului nu este legat în mod absolut de concluziile unui raport de expertiză însă în condițiile în care nu împărtășește opinia expertului tehnic judiciar este dator să arate motivele pentru care nu și-a însușit această opinie sau a înlăturat această opinie.

Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv contractul nr. x/2017 și actul adițional, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Din analiza dispozițiilor contractuale rezultă pe de o parte că obiectul acestuia era format dintr-o instalație formată din uscător și cuptor, iar pe de altă parte că finalizarea etapei de montaj presupunea montarea atât a uscătorului cât și a cuptorului.

Prin actul adițional nu au fost modificate obligațiile privind coordonarea montării uscătorului și din această perspectivă trebuie observat că în realitate etapa montajului instalației nu a fost finalizată.

Instanța de apel a aplicat greșit legea, respectiv dispozițiile art. 1082 C. civ. fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Etapa montajului nefiind finalizată, reclamanta-recurentă nu avea obligația să achite suma de 95.000 euro.

În mod greșit se reține faptul că dezlegarea s-ar fi produs din cauza punerii în funcțiune a instalației fără autorizarea intimatei. Nu se poate reține că prin semnarea actului adițional, montajul se consideră finalizat, în condițiile în care s-au efectuat probe și s-a constatat nefuncționarea corespunzătoare a acestuia fiind necesară a doua oară înlocuirea vagoneților.

Se solicită admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței și admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În cauză, intimata S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, în principal ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat.

Excepția inadmisibilității se întemeiază pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ. potrivit cărora instanța de recurs nu poate analiza temeinicia hotărârii atacate prin reaprecierea probelor administrate în cauză și prin reanalizarea situației de fapt.

Prin motivele de recurs formulate de recurentă se tinde la o reanalizare a stării de fapt și a dezlegărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare nr. 992 din 31 martie 2015.

Înalta Curte apreciază că această excepție este neîntemeiată și urmează a fi respinsă având în vedere faptul că, pe de o parte, reclamanta are deschisă calea de atac a recursului, iar pe de altă parte, criticile aduse deciziei recurate se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește critica privind înlăturarea probei cu expertizele judiciare, aceasta nu constituie un motiv de nelegalitate a deciziei recurate, aprecierea probelor, relevanța și utilitatea acestora privesc temeinicia deciziei și, ca atare, această critică nu poate fi primită.

Decizia recurată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, astfel că în cauză au fost respectate cerințele art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Instanța de apel a reținut în mod corect situația de fapt, respectiv intervenția asupra instalației și manipularea acesteia de către recurenta-reclamantă fără autorizarea proiectantului. De altfel, chiar recurenta a recunoscut intervenția și manipularea instalației, precum și că aceasta nu a fost finalizată și pusă în funcțiune de către intimata-pârâtă.

Așa fiind, criticile subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ. sunt nefondate.

Prin decizia de casare nr. 992 din 31 martie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că s-a stabilit cu putere de lucru judecat că obligația de montare a instalației a fost îndeplinită de S.C. B. S.R.L. la data de 4 iunie 2009 și că prin acțiunea ce formează obiectul judecății în prezentul dosar reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la punerea în funcțiune a instalației.

Așa fiind, instanța de apel a reținut în mod corect situația de fapt și a interpretat în mod corect actul juridic dedus judecății în sensul că etapa montajului instalației a fost finalizată.

În recurs nu se poate reanaliza situația de fapt și nici nu se pot reaprecia probele cu expertizele în domeniul informatic efectuate, acestea nefiind motive de nelegalitate a deciziei recurate.

Prin actul adițional din data de 5 mai 2009 încheiat cu privire la contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 14 noiembrie 2007 părțile consideră că montajul a fost pe deplin efectuat în condițiile prevăzute de pct. 1 și pct. 3, sens în care a fost încheiat între părți Procesul-verbal din data de 4 iunie 2009 de constatare a îndeplinirii acestor condiții.

Pe cale de consecință, critica privind motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este nefondată.

Recurenta invocă neîndeplinirea obligației de montaj, faptul că pârâta-intimată datorează anumite sume de bani precum și faptul că deteriorarea instalației nu s-a produs din cauza punerii în funcțiune fără autorizare.

Toate acestea nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.. Prin decizia de casare s-a statuat cu privire la existența puterii de lucru judecat în ceea ce privește creanțele care au existat între părți, creanțe cu privire la care a operat compensarea judiciară, operațiune în urma căreia creanța recurentei a fost stinsă.

Recurenta avea obligația de plată a prețului aferent etapei montajului, prezentul litigiu având ca obiect obligația de a face, fiind determinat de refuzul reclamantei de a plăti pârâtei penultima rată din preț.

Recurenta solicită reanalizarea situației de fapt cu privire la gradul de finalizare a etapei montajului, la obligația de plată a penultimei rate din preț și la intervenția și manipularea instalației, precum și a probelor cu expertize în domeniul informatic și cu înscrisuri, toate acestea raportându-se la netemeinicia deciziei recurate și, nicidecum la nelegalitatea acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 1073 C. civ. creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar, are dreptul, la dezdăunare, iar potrivit dispozițiilor art. 1082 C. civ. debitorul este osândit de se cuvine, la plata de daune-interese sau neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată.

Obligația de punere în funcțiune a instalației nu mai poate fi îndeplinită exact și pe de altă parte, recurenta-reclamantă nu a achitat penultima rată din preț și prin manipularea neautorizată a instalației s-a ajuns la distrugerea acesteia.

Prin contract, pârâta-intimată s-a obligat la punerea în funcțiune a unei instalații noi și nu a unei instalații folosite și deteriorate.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta-reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, excepția inadmisibilității recursului invocată de către intimata S.C. B. S.R.L.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. SÂNTIMBRU împotriva deciziei nr. 51/2017 din 02 februarie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. Sântimbru să plătească intimatei S.C. B. S.R.L. suma de 41.763,25 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 octombrie 2017.