ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1445/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1173/2017, pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosar nr. x/2011, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâții D., E., S.C. F. S.R.L. Petroșani și Consiliul Local Petroșani, având ca obiect constatarea nulității parțiale a contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/2008 și nr. y/2008.

Reclamanta B. a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurată în sentința civilă nr. 1173/2017, înregistrată sub dosar nr. x/2011.

Prin încheierea civilă din 25.05.2017, Judecătoria Petroșani a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantă, reținând următoarele:

Dispozițiile art. 281 din vechiul C. proc. civ. se aplică erorilor, omisiunilor și oricăror alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri, care sunt urmare a redactării în mod greșit de către instanță a hotărârilor judecătorești. La fila 4 alin. (6) al sentinței civile nr. 1173/2017 s-a consemnat în mod corect "văzând și dispozițiile art. 969 C. civ..", astfel încât solicitarea petentei nu se încadrează în prevederile art. 281 C. proc. civ.

Referitor la susținerea conform căreia, sentința civilă nr. 1173/2017 nu respectă cadrul procesual din încheierea din data de 06.04.2017, instanța a constatat că această cerere nu se încadrează în prevederile art. 281 C. proc. civ., iar în partea introductivă a sentinței civile a fost consemnat cadrul procesual, astfel cum a fost stabilit pe parcursul cercetării procesului, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a unor pârâți.

În ceea ce privește solicitarea vizând faptul că instanța nu a judecat cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă, instanța a constatat că nici această cerere nu se încadrează în prevederile art. 281 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 1173/2017, pronunțată de Judecătoria Petroșani, în dosarul nr. x/2011, instanța a arătat că nu va fi analizată cererea de renunțare la judecată, depusă la dosarul cauzei, la data de 07.04.2017 de către reclamanții B. și A. și nu se va pronunța asupra acesteia, având în vedere că a fost depusă la dosarul cauzei după închiderea dezbaterilor în fond.

Împotriva încheierii civile petenta B. a declarat apel.

În motivarea apelului s-a arătat că, dacă instanța de fond a respins cererea motivând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 281 C. proc. civ. și nu este eroare materială, atunci înseamnă că este eroare judiciară din gravă neglijență și rea-credință. Apelanta a mai menționat că, în ceea ce privește cadrul procesual, acesta este menținut pe tot parcursul procesului, invocându-se dreptul de dispoziție al părților, însă, în situația de față instanța de fond a motivat cu totul diferit.

Prin precizarea motivelor de apel, depusă pentru termenul de judecată din 18.09.2017, apelanta a arătat că instanța a calificat în mod greșit obiectul cererii ca fiind doar îndreptare eroare materială, potrivit art. 281 vechiul C. proc. civ.., în realitate cererea vizând prevederile art. 281

2

C. proc. civ., care privesc situațiile în care instanța a omis să se pronunțe asupra unor capete de cerere. A mai arătat că instanța de fond nu a analizat cererea cu care a fost învestită făcându-se aprecieri greșite, în raport de dispozițiile art. 948 C. civ., fără a se observa că tranzacția încheiată nu îi viza pe pârâții G., ci aceștia erau obligați la retragerea gardului, conform expertizei topo judiciare, efectuate în dosarul nr. x/2009.

La termenul de judecată din 16.10.2017 apelanta a depus o cerere de renunțare la judecată, iar în fața instanței de apel a declarat că înțelege să renunțe la judecata apelului.

Având în vedere acest act procesual de dispoziție al părții și dând eficiență prevederilor art. 246 vechiul C. proc. civ. raportat la art. 298, respectiv, art. 293 alin. (2) C. proc. civ., prin decizia civilă nr. 876/A/2017 din 16 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă în dosarul nr. x/2011, instanța a luat act de retragerea apelului declarat de către petenta B. împotriva încheierii civile din 25.05.2017, pronunțată de Judecătoria Petroșani, județul Hunedoara. Totodată văzând și prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., nu au fost acordate cheltuieli de judecată, reținându-se că nu au fost solicitate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta B..

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia la data de 23 ianuarie 2018, în cadrul dosarului nr. x/2011, recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 969 C. civ., art. 129 alin. (2) și art. 271 C. proc. civ.. Nu au fost indicate dispoziții din Constituție cu care sunt în dezacord textele menționate, iar în motivarea sesizării a formulat critici cu privire la modul de soluționare a cauzei.

Prin încheierea din 13 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2011, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 969 C. civ., art. 129 alin. (2) și art. 271 C. proc. civ. formulată de către recurenta B..

În fundamentarea acestei încheieri, s-a reținut că față de obiectul recursului - o decizie prin care s-a luat act de retragerea apelului, văzând prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, întrucât articolele invocate de către recurentă nu au legătură cu soluționarea recursului.

Prin cererea depusă la data de 15 februarie 2018, recurenta B. a arătat că înțelege să formuleze recurs împotriva încheierii din 13 februarie 2018, pronunțată în dosar nr. x/2011 de Curtea de Apel Alba Iulia.

În esență, recurenta a arătat că se aplică în mod neconstituțional procedura administrativă, respectiv art. 110 alin. (8) din Regulamentul de organizare interioară al instanțelor judecătorești, stabilită în ședința din 8.02.2017, anterioară pronunțării de un complet intermediar, se formează dosar asociat nelegal, nu se respectă art. 97 din regulamentul indicat privind îndreptarea de eroare materială și nu se respectă C. proc. civ.

Totodată, recurenta a susținut că s-a respins în mod nelegal ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, având în vedere că aceasta este admisibilă pentru că legea este în vigoare, are legătură cu soluționarea cauzei și nu s-a constatat anterior neconstituționalitatea.

După expunerea unor aspecte ce vizează parcursul procesual al tranzacției consfințite prin sentința nr. 4738/2006 și judecata altor cauze, recurenta a susținut, în sinteză, că solicită respectuos să se observe că se încearcă, fără temei legal, să se creeze un drept nelegal pârâților, în dauna sa, subliniind că se merge până acolo încât se comite o eroare judiciară privind art. 969 C. civ.. Completând C. proc. civ. se folosește procedura administrativă prin crearea unui dosar asociat, deși nu este prevăzută de acest cod și nici de art. 97 din Regulamentul de organizare interioară al instanțelor judecătorești privind îndreptarea de eroare materială, susținându-se că se refuză îndreptarea erorii materiale, astfel că i se aduc prejudicii grave.

S-a mai susținut că, în baza actelor false și nelegale, pârâții desfășoară activități incompatibile cu zona de locuit făcând imposibilă folosința locuinței conform nevoilor vieții.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului și înaintarea cererii de sesizare Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate, subliniind că este afectat dreptul de proprietate și sunt încălcate drepturile constituționale privind dreptul la liberul acces, art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, art. 21, art. 34, art. 35, art. 52 și art. 44.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.

Prin întâmpinarea depusă la 29 martie 2018, intimata H. a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat.

La 17 aprilie 2018, recurenta a depus note scrise prin care a reiterat, în esență, aspecte ce vizează parcursul procesual al tranzacției consfințite prin sentința nr. 4738/2006 și judecata altor cauze, menționând că sunt încălcate drepturile constituționale prevăzute de art. 16, art. 20, art. 22, art. 23, art. 25 alin. (1), art. 31, art. 34, art. 35, art. 44, art. 46, art. 52.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale cu privire la soluționarea unei excepții de neconstituționalitate este necesară îndeplinirea următoarelor condiții de admisibilitate, ce rezultă din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992: excepția de neconstituționalitate să fie ridicată într-un litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj; excepția de neconstituționalitate să vizeze o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare; dispoziția legală care face obiectul excepției de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei; prevederile legale care formează obiectul excepției să nu fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Alin. (5) al art. 29 din același act normativ arată că, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate nu are de verificat decât îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției, cerințe care, de altfel, sunt și condiții de admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, fără a se pronunța asupra temeiniciei.

Verificarea condițiilor prevăzute de lege a fost stabilită în competența instanței în fața căreia a fost ridicată această excepție, așa încât Curtea de Apel Alba Iulia respectând aceste dispoziții, a verificat cererea recurentei oprindu-se mai întâi asupra admisibilității sesizării potrivit reglementării din alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În speță, în stadiul procesual al judecării recursului la Curtea de Apel Alba Iulia, recurenta a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 969 C. civ., art. 129 alin. (2) și art. 271 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 969 C. civ. prevăd următoarele: "Conventiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege.", art. 129 alin. (2) C. proc. civ. stipulează că: "Judecătorul va pune în vedere părților drepturile și obligațiile ce le revin în calitatea lor din proces și va stărui, în toate fazele procesuale, pentru soluționarea amiabilă a cauzei.", iar dispozițiile art. 271 C. proc. civ. cuprind reglementări privind hotărîrile care consfințesc învoiala părților.

Se reține că, obiectul recursului formulat de recurenta B. împotriva deciziei nr. 876/A/16.10.2017, pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2011, vizează o decizie prin care s-a luat act de retragerea apelului.

Astfel, pornind de la împrejurarea că, în conformitate cu art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, dispozițiile normative puse în discuție trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, înțelegând prin aceasta fondul litigiului și orice alte prevederi care au legătură cu fondul litigiului, Înalta Curte constată că nu există legătură între dispozițiile art. 969 C. civ., art. 129 alin. (2), art. 271 C. proc. civ. și obiectul concret al cauzei.

Înalta Curte, reține că, în mod corect, față de obiectul recursului, respectiv o decizie prin care s-a luat act de retragerea apelului, Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă, întrucât articolele invocate de către recurentă nu au legătură cu soluționarea recursului.

În consecință, având în vedere că, în speță, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 - în ce privește legătura cu soluționarea cauzei, iar în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (5) din aceeași lege, acesta este un impediment pentru sesizarea Curții Constituționale de către instanța de judecată în fața căreia s-a invocat excepția, soluția din încheierea recurată, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 29 alin. (5) raportat la alin. (1) al aceluiași articol din Legea nr. 47/1992.

Având în vedere că obiect al recursului de față îl poate constitui doar încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, criticile recurentei care vizează alte aspecte decât cele care privesc hotărârea atacată nu pot fi analizate în această etapă procesuală.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B. împotriva încheierii din 13 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2011.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2018.