ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 924/2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 924/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Decizia nr. 924/2018

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la

data de 16 iunie 2017 sub nr. x/1/2017 contestatorul A. a solicitat, în temeiul

dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 alin. (1) C.

proc. civ., anularea Deciziei nr. 740 din 11 mai 2017 pronunțată de

această instanță în Dosar nr. x/91/2009**.

Referitor la motivul de

contestație întemeiat pe prevederile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., contestatorul a arătat că au fost încălcate

dispozițiile art. 24 alin. (1) din același cod, care interzic

judecătorului ce a pronunțat o hotărâre într-o pricină

să la parte la judecarea aceleiași pricini în apel sau în recurs ori

în rejudecare după casare.

În acest sens, contestatorul

arată că din completul de judecată ce a pronunțat decizia

obiect al prezentei contestații în anulare au făcut parte doamnele

judecător B. și C., ce au pronunțat în aceeași cauză Decizia

nr. 2181 din 23 martie 2012, prin care, de asemenea, au admis recursurile,

inclusiv cel al Primăriei Municipiului Focșani, dispunând

aceeași casare cu trimitere în rejudecare.

Chiar dacă soluția

din ambele decizii este aceea a casării cu trimitere, cel puțin în

prima decizie se poate constata, din motivarea acesteia, că

judecătorii au analizat fondul litigiului, au dat îndrumări

instanței de trimitere și au dat câștig de cauză

Primăriei Municipiului Focșani, deși recursul acesteia era

tardiv și nul.

Referitor Ia motivul de

contestație întemeiat pe prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.,

contestatorul susține că decizia atacată este rezultatul

erorilor materiale comise de instanța de recurs, erori materializate, în

primul rând, în neobservarea împrejurării că recursul Municipiului

Focșani era nul pentru nemotivare. Sub acest aspect, contestatorul

arată că, deși s-a indicat generic art. 304 C. proc. civ.,

motivarea s-a făcut pe netemeinicie, iar nu pe nelegalitate, procedându-se

la o analiză a probatoriului administrat de către instanța de

apel și a modului în care acesta a fost interpretat.

O a doua eroare

materială, în opinia contestatorului, este aceea că instanța de

recurs nu a observat că rapoartele de expertiză întocmite în apei

cuprind și o modalitate de evaluare bazată pe grila notarială,

astfel cum a solicitat Municipiul Focșani care nu a mai avut

obiecțiuni la aceasta.

Prin soluția

pronunțată, instanța de recurs a încălcat prevederile art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ale art. 24 și 44

din Constituția României și ale art. 1 din Primul protocol

adiționai la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece

a anulat dispoziția de atribuire în natură a suprafeței de teren

de 630 mp din Focșani, dispoziție care nu fusese atacată cu

recurs.

Instanța de recurs a

ignorat toate susținerile referitoare la modalitățile de

evaluare ale terenului făcute de Primăria Focșani în apel

și faptul că instanța de apel a respectat întrutotul aceste

susțineri și cereri.

De asemenea, instanța de

recurs nu a observat că recurenta a cerut în mod expres să se

țină cont în evaluare de valorile stabilite prin expertiza D., care

sunt valorile după grila notarială, astfel că cerințele

legii au fost întrutotul respectate.

Nu s-a observat faptul că

recurenta nu a avut obiecțiuni față de ultima evaluare și

că singura obiecție a fost aceea că nu sunt de acord în

principiu cu atribuirea de teren în compensare pentru diferența de valoare;

că Municipiul Focșani a indicat expres valoarea de 17 euro/mp iar

expertul a luat în calcul valoarea de 20 euro/mp; că nu era incident art. 304

pct. 9 C. proc. civ., întrucât textele legale indicate de către

recurentă nu erau aplicabile în cauză; că nimeni nu poate invoca

propria culpă pentru a obține un drept; că nu s-a observat

incidența principiului matematic al simetriei sau păstrării

proporțiilor în evaluarea terenurilor atunci când se utilizează mai

multe grile de evaluare (diferența de valoare rămâne aceeași,

indiferent de grila de valoare utilizată), de unde rezultă și

lipsa de interes a recursului în condițiile în care va rezulta

aceeași suprafață de teren în urma rejudecării.

Analizând cauza, Înalta Curte

constată următoarele:

Contestația în anulare

este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul

căreia se poate obține, în cazuri expres și limitativ

prevăzute de lege, anularea unor hotărâri judecătorești

pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale.

Astfel, potrivit art. 317 alin.

(1) C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu

contestație în anulare „când procedura de chemare a părții,

pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu

cerințele legii" (alin. (1) pct. 1) ori „când hotărârea a fost

dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine

publică privitoare la competență" (alin. (1) pct. 2), iar

potrivit alin. (2) al aceluiași articol contestația mai poate fi

primită în cazul când motivele anterior enunțate au fost invocate

prin cererea de recurs, „dar instanța le-a respins pentru că aveau

nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins

tară ca el să fi fost judecat în fond".

Art. 318 C. proc. civ.

stabilește că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi

atacate cu contestație „când dezlegarea dată este rezultatul unei

greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul, sau

admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Prin contestația în

anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., contestatorul arată că se impune desființarea deciziei

contestate întrucât doi dintre membrii completului s-au pronunțat în

cauză într-o etapă procesuală anterioară și că,

deși soluția a fost aceea a casării cu trimitere, aceștia

au analizat fondul litigiului și au dat îndrumări instanței de

trimitere.

Motivul de contestație în

anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. se referă

strict la competența instanțelor judecătorești așa cum

este reglementată în Cartea I (Competența instanțelor

judecătorești), titlul I (competența materială) și

titlul II (competența teritorială) și la încălcarea

dispozițiilor de ordine publica privitoare la competență, cu

aplicarea dispozițiilor art. 158 și 159 C. proc. civ.

Acest motiv de

contestație în anulare vizează situația în care hotărârea a

fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de

ordine publică privitoare la competența generală, materială

și teritorială exclusivă a instanțelor judecătorești,

iar nu eventuala nerespectare a dispozițiilor referitoare la compunerea

completului de judecată. Susținerea că din complet ar fi

făcut parte judecători incompatibili tinde la a demonstra o

nesocotire a normelor care guvernează organizarea judecătorească

iar nu a acelora date pentru reglementarea competenței instanțelor

judecătorești.

Motivul prevăzut de art. 317

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu poate fi utilizat pentru o pretinsă

încălcare a normelor privind compunerea și constituirea instanței,

deoarece acestea, chiar dacă sunt așezate de legiuitor în Cartea I a

C. proc. civ. (competența instanțelor judecătorești), sunt

norme de organizare judecătorească, iar nu de competență.

Nerespectarea

dispozițiilor legale privind alcătuirea completului de judecată

reprezintă motive de nelegalitate a hotărârii (art. 304 pct. 1

și 3 C. proc. civ.), iar nu de contestație în anulare.

În consecință,

împrejurarea invocată de contestator nu se încadrează în

noțiunea de încălcare a dispozițiilor de ordine publică

referitoare la competență, astfel că nu este incident motivul,

de contestație în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ.

Prin contestația în

anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

contestatorul a pretins că instanța de recurs nu a observat că

recursul Municipiului Focșani era nul pentru nemotivare, nu a observat

că rapoartele de expertiză întocmite în apei cuprind și o

modalitate de evaluare bazată pe grila notarială, astfel cum a

solicitat Municipiul Focșani care nu a mai avut obiecțiuni la

aceasta, a anulat dispoziția de atribuire în natură a suprafeței

de teren de 630 mp din Focșani, deși aceasta nu fusese atacată

cu recurs, a ignorat toate susținerile referitoare la

modalitățile de evaluare ale terenului făcute de Primăria

Focșani în apel și faptul că instanța de apel a respectat

întrutotul aceste susțineri și cereri.

De asemenea, în

susținerea acestui motiv de contestație în anulare, contestatorul a

mai arătat că nu s-au observat următoarele: faptul că recurenta

nu a avut obiecțiuni față de ultima evaluare și că

singura obiecție a fost aceea că nu este de acord în principiu cu

atribuirea de teren în compensare pentru diferența de valoare; faptul

că Municipiul Focșani a indicat expres valoarea de 17 euro/mp iar

expertul a luat în calcul valoarea de 20 euro/mp; faptul că nu era

incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât textele legale indicate de

către recurentă nu erau aplicabile în cauză; faptul că

nimeni nu poate invoca propria culpă pentru a obține un drept; faptul

că nu s-a observat incidența principiului matematic al simetriei sau

păstrării proporțiilor în evaluarea terenurilor atunci când se

utilizează mai multe grile de evaluare (diferența de valoare

rămâne aceeași, indiferent de grila de valoare utilizată), de

unde rezultă și lipsa de interes a recursului în condițiile în

care va rezulta aceeași suprafață de teren în urma

rejudecării.

În sensul textului art. 318

teza I C. proc. civ., prin „greșeală materială" se

înțelege acea eroare materială evidentă în legătură cu

aspectele formale ale judecării recursului, cum ar fi anularea recursului

ca netimbrat, când la dosar se găsește recipisa de plată a

taxelor legale de timbru, sau respingerea recursului ca tardiv, deși a

fost depus în termen la poștă, dar instanța nu a observat

recipisa scrisorii recomandate, luând în considerare data înregistrării

căii de atac, etc.

Se constată că în

cauză, aspectele pe care contestatorul le invocă drept motive ale

contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 318 teza I,

nu se încadrează în noțiunea de eroare materială întrucât nu

vizează aspecte formale ale judecății de recurs înfăptuite

prin decizia atacată, ci reprezintă chestiuni de fond deduse

judecății în recurs și critici de netemeinicie și

nelegalitate pe care acesta, cu nesocotirea regimului special ce

guvernează contestația în anulare, le aduce hotărârii

pronunțate în recurs, acestea neputând fi analizate ca motive de

contestație în anulare.

În realitate, subsumat

motivului de contestație reglementat de art. 318 C. proc. civ.,

contestatorul supune analizei aspecte identice cu cele ce au tăcut

obiectul judecății de recurs ori care țin de fondul raporturilor

juridice dezlegate prin decizia atacată, asupra cărora instanța

de control judiciar s-a pronunțat, și care nu mai pot fi reevaluate

în prezenta cale de atac. Contestația în anulare nu poate fi

utilizată ca un recurs deghizat, spre a provoca un control judiciar al

hotărârii pronunțate în recurs (control care este inadmisibil

deoarece vizează o hotărâre irevocabilă) pentru că s-ar

deturna rolul și scopul acestei căi extraordinare de atac, rezervat

exclusiv remedierii acelor erori procedurale menționate limitativ de

legiuitor prin dispozițiile legale mai sus redate.

Administrarea și

aprecierea probatoriilor ori a dispozițiilor legale incidente într-o

anumită cauză este atributul instanței de judecată astfel

învestită și reprezintă expresia principiului rolului activ al

acesteia, neputând constitui premise ale formulării unor căi

extraordinare de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare

formulată de A. împotriva Deciziei nr. 740 din 11 mai 2017

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată,

contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei

nr. 740 din 11 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 21 martie 2018.