ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 378/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 30 octombrie 2013 pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/45/2013 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială București, anularea Deciziei nr. 377 din 20 august 2013 ca nelegală.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 188/1999 și H.G. nr. 1344/2007.

Prin Sentința civilă nr. 97 pronunțată în data de 25 aprilie 2014, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, a anulat Decizia nr. 377 din 20 august 2013 emisă de către Directorul General al ANPIS și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată.

II. Motivele de casare invocate

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâta Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 6 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinice.

În primul rând, recurenta critică hotărârea instanței de fond cu privire la cheltuielile de judecată, în condițiile în care acestea nu au fost solicitate în cererea de chemare în judecată și nu au fost dovedite cel mai târziu la data încheierii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Astfel, consideră recurenta, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, și a încălcat principiul accesului liber la justiție și dreptul la apărare (art. 488 pct. 4 C. proc. civ.).

Instanța de fond avea posibilitatea ca în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ. să reducă motivat cheltuielile reprezentând onorariul avocaților atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

În al doilea rând, recurenta susține motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., deoarece lipsește motivarea soluției în ceea ce privește lămurirea împrejurării, dacă în cazul aplicării sancțiunii mustrării scrise, cercetarea prealabilă este facultativă.

Prima instanță a arătat că:

"în privința sancțiunii prevăzute la art. 77 alin. (3) lit. a) poate fi aplicată direct de către persoana care are în competență legală numirea în funcția publică", motivare incorectă din punctul de vedere al recurentei, deoarece aplicarea unei sancțiuni disciplinare este atributul exclusiv al angajatorului, fiind singura sancțiune ce poate fi aplicată fără cercetare prealabilă, dar în măsura în care este contestată, cercetarea disciplinară devine obligatorie, conform art. 77 alin. (3) coroborat cu art. 78 din Legea nr. 188/1999 republicată.

Cum sancțiunea disciplinară nu a fost contestată de funcționarul public la conducătorul autorității publice, în condițiile prevăzute de art. 23 din H.G. nr. 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină, procedura cercetării administrative nu a devenit obligatorie.

III. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 din C. proc. civ., iar, prin încheierea din Camera de Consiliu de la 20 octombrie 2015, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 16 februarie 2016.

Recursul este nefondat.

2.1. Cu privire la motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 448 pct. 4 C. proc. civ.

Cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocatului au fost solicitate și dovedite până la închiderea dezbaterilor, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din data de 11 aprilie 2014, precum și din cuprinsul chitanței aflată la fila x din același dosar.

Suma de 2.000 RON, reprezentând onorariul de avocat la care a fost obligată recurenta-pârâtă este în concordanță cu complexitatea speței și soluționarea acesteia în primă instanță la Curtea de apel.

Recurenta nu a dovedit că ar fi fost încălcate criticile de stabilire a onorariului de avocat până la art. 127 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, pentru ca instanța de judecată să dispună reducerea sumei solicitate de partea care a câștigat procesul.

2.2. În ceea ce privește motivele de recurs întemeiate pe disp.art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 78 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 republicată, sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și după audierea funcționarului public.

Textul se referă la sancțiunile disciplinare cuprinse la art. 77 alin. (3) lit. a) - e) din Legea nr. 188/1999, inclusiv la sancțiunea "mustrare scrisă", care se găsește la art. 77 alin. (3) lit. a) din lege.

Dispozițiile art. 23 din H.G. nr. 1344/2007 au în vedere o altă ipoteză legală și reglementează atribuțiile comisiei de disciplină, în cazul în care este contestată administrativ sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 77 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999.

În speță, funcționarul public a optat pentru sesizarea instanței de judecată, caz în care prevederile invocate de recurentă nu sunt aplicabile.

Mai mult, Înalta Curte constată că motivele anulării actului administrativ contestat nu se limitează la problematica audierii funcționarului public, ci are în vedere și alte aspecte, respectiv a neconcordanței între chestiunile reținute în considerentele deciziei cu cele reținute în finalul acesteia, dar și nelegalitatea aplicării sancțiunii, ca urmare a neîntrunirii condițiilor prevăzute de lege pentru "neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor", aspecte ce nu au fost contestate prin recursul promovat.

2.3. Față de acestea, în drept, în temeiul art. 497 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială împotriva Sentinței civile nr. 97 din 25 aprilie 2014 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2016.

Procesat de GGC - MM