ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2284/2013

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:: Prin sentința civilă nr. 4479/D din 21 decernbrie 2011, Tribunalul Satu Mare a respins acțiunea civilă înaintată de reclamanta D.M., prin mandatar S.M.V, pentru acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.

Tribunalul, analizând cererea în pretenții formulată, din perspectiva motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile coroborat cu efectele produse prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite în Dosarul nr. 14/2011, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați și s-a stabilit că „urmare a Deciziilor Curții Contituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial”, reținând și caracterul obligatoriu al acestei decizii în urma publicării în Monitorul Oficial nr. 789/7.11.2011, prin prisma dispozițiilor art. 330 7 alin. (4) C. proc.

civ., a respins acțiunea promovată, conform dispozitivului sentinței. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta D.M., prin mandatar S.M.V., solicitând obligarea Statului Român la plata despăgubirilor morale potrivit Legii nr. 221/2009 în valoare de 11.000 RON. Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs a constatat următoarele: Curtea de Apel Oradea a reținut că Deciziile Curții Constituționale sus menționate nu pot fi aplicate cauzelor aflate pe rol la data publicării, pentru a nu încălca dreptul la un proces echitabil instituit de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, legea incidentă la data formulării cererii de chemare în judecată, fiind aplicabilă pe tot parcursul procesului, invocând cauzele Belcic/Croației, Stratis Andreatis/Greciei, Popageorgiu/Greciei, pronunțate în acest sens de C.E.D.O., respectiv art. 14, art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției arătate mai sus.

Mai mult chiar, Curtea a reținut că și în cazul în care s-ar accepta inaplicabilitatea acestei dispoziții, întrucât a fost declarată neconstituțională, în speță își găsește aplicarea art. 998 C. civ., normă de drept comun în materie, câtă vreme prin Legea nr. 221/2009 cei îndreptățiți au fost repuși în termenul de prescripție de-a solicita despăgubiri. Prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție însă, s-a stabilit, cu forță obligatorie pentru instanțe conform art. 330 7 alin. (4) C. proc. civ.

(dezlegările date problemelor de drept judecat, sunt obligatorii pentru instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial) că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în considerente, obligatoriu pentru instanțe, că, efectele deciziilor de neconstituționalitate se produc pentru viitor și nu aduc atingere drepturilor câștigate; faptul că acțiunea întemeiată pe art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 s-a promovat când era în vigoare, nu înseamnă că efectele acesteia se întind în timp pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, nefiind un act juridic convențional și nefiind raporturi juridice determinate de părți, cu drepturi și obligații precis stabilite pentru a opera legea incidentă la momentul în care raporturile au luat naștere.

S-a apreciat că judecata nu se poate întemeia pe o dispoziție legală inexistentă juridic urmare a declarării neconstituționalității ei, iar dreptul pretins s-a considerat că nu mai are nici un fundament în legislația internă și nici nu este incidentă noțiunea de bun pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Ca urmare, deși convingerea Curții de Apel Oradea a rămas aceeași și până la publicarea acestei decizii a admis acțiuni similare, pe temeiurile expuse mai sus, inclusiv pe dreptul comun în materie, art. 998 C. civ., după publicarea ei, fiindcă s-a statuat expres că dreptul pretins nu mai are nici un fundament în legislația internă, a menținut sentința prin care s-a respins acțiunea.

Raport la considerentele expuse, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, prin decizia civilă, prin decizia civilă nr. 3411/2012-R din 13 septembrie 2012 a respins ca nefonat recursul civil declarat de recurenta-reclamantă D.M., prin mandatar S.M.V. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, recurenta-reclamantă D.M. prin mandatar S.M.V., a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 3411/2012 a Curții de Apel Oradea, prin care a solicitat admiterea recursului, reiterând considerentele susținute și dezvoltate în fața instanțelor de fond. Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept. Recursul este inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă și după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de Parchetul de pe lângă Tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată. Alin. (6) prevede că hotărârea pronunțată potrivit alin. (4) este supusa recursului, care este de competența Curții de Apel, text de lege care a fost modificat prin art. XIII din Legea nr. 202/2010 începând cu 25 noiembrie 2010. Deși la data pronunțării sentinței de fond, respectiv 21 decembrie 2011, erau în vigoare dispozițiile care stabilesc calea de atac împotriva cererilor sus evocate, fiind recursul.

Astfel fiind și având în vedere și dispozițiile art. XXVI din Legea nr. 202/2010 potrivit cărora dispozițiile art. 4 alin. (6) și art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 221/2009, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare, decizia civilă nr. 3411/2012-R din 13 septembrie 2012 este pronunțată de către Curtea de Apel Oradea ca instanță de recurs, urmare recursului declarat de reclamanta D.M., fiind irevocabilă, în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4 și nu se încadrează între hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, menționate de art. 299 alin. (1) C. proc. civ. În raport de aceste considerente, se constată că toate criticile invocate prin prezenta cerere de recurs nu mai pot fi analizate, reclamanta beneficiind de o judecată devolutivă în fața instanței de fond și de controlul de legalitate efectuat de către instanța de recurs.

Așa fiind, Înalta Curte, în considerarea celor mai sus arătate și în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta D.M. împotriva deciziei civile nr. 3411/2012-R din 13 septembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, ca inadmisibil. Irevocabil. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2013.