ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.06.2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2284/2013

HOTĂRÂRE
06.06.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2284/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele::

Prin sentința civilă nr. 4479/D

din 21 decernbrie 2011, Tribunalul Satu Mare a respins acțiunea civilă

înaintată de reclamanta D.M., prin mandatar S.M.V, pentru acordarea de

despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.

Tribunalul,

analizând cererea în pretenții formulată, din perspectiva motivelor invocate și

a dispozițiilor legale aplicabile coroborat cu efectele produse prin decizia

nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secțiile unite în Dosarul nr. 14/2011, prin care s-a admis recursul

în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel

Galați și s-a stabilit că „urmare a Deciziilor Curții Contituționale nr.

1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din

Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri

administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial”, reținând și caracterul obligatoriu al acestei decizii în urma

publicării în Monitorul Oficial nr. 789/7.11.2011, prin prisma dispozițiilor

art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ., a respins acțiunea promovată,

conform dispozitivului sentinței.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamanta D.M., prin mandatar S.M.V.,

solicitând obligarea Statului Român la plata despăgubirilor morale potrivit

Legii nr. 221/2009 în valoare de 11.000 RON.

Examinând

sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța

de recurs a constatat următoarele:

Curtea de

Apel Oradea a reținut că Deciziile Curții Constituționale sus menționate nu pot

fi aplicate cauzelor aflate pe rol la data publicării, pentru a nu încălca

dreptul la un proces echitabil instituit de art. 6 al Convenției Europene a

Drepturilor Omului, legea incidentă la data formulării cererii de chemare în

judecată, fiind aplicabilă pe tot parcursul procesului, invocând cauzele

Belcic/Croației, Stratis Andreatis/Greciei, Popageorgiu/Greciei, pronunțate în

acest sens de C.E.D.O., respectiv art. 14, art. 1 din Protocolul nr. 1 al

Convenției arătate mai sus.

Mai mult

chiar, Curtea a reținut că și în cazul în care s-ar accepta inaplicabilitatea

acestei dispoziții, întrucât a fost declarată neconstituțională, în speță își

găsește aplicarea art. 998 C. civ., normă de drept comun în materie, câtă vreme

prin Legea nr. 221/2009 cei îndreptățiți au fost repuși în termenul de

prescripție de-a solicita despăgubiri.

Prin decizia

nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție însă, s-a

stabilit, cu forță obligatorie pentru instanțe conform art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ. (dezlegările date problemelor de drept judecat, sunt

obligatorii pentru instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul

Oficial) că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr.

1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele

nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios

constituțional în Monitorul Oficial.

Înalta Curte

de Casație și Justiție a reținut în considerente, obligatoriu pentru instanțe,

că, efectele deciziilor de neconstituționalitate se produc pentru viitor și nu

aduc atingere drepturilor câștigate; faptul că acțiunea întemeiată pe art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 s-a promovat când era în vigoare, nu

înseamnă că efectele acesteia se întind în timp pe toată durata desfășurării

procedurii judiciare, nefiind un act juridic convențional și nefiind raporturi

juridice determinate de părți, cu drepturi și obligații precis stabilite pentru

a opera legea incidentă la momentul în care raporturile au luat naștere.

S-a apreciat

că judecata nu se poate întemeia pe o dispoziție legală inexistentă juridic

urmare a declarării neconstituționalității ei, iar dreptul pretins s-a

considerat că nu mai are nici un fundament în legislația internă și nici nu

este incidentă noțiunea de bun pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Ca urmare,

deși convingerea Curții de Apel Oradea a rămas aceeași și până la publicarea acestei

decizii a admis acțiuni similare, pe temeiurile expuse mai sus, inclusiv pe

dreptul comun în materie, art. 998 C. civ., după publicarea ei, fiindcă s-a

statuat expres că dreptul pretins nu mai are nici un fundament în legislația

internă, a menținut sentința prin care s-a respins acțiunea.

Raport la

considerentele expuse, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, prin decizia

civilă, prin decizia civilă nr. 3411/2012-R din 13 septembrie 2012 a respins ca

nefonat recursul civil declarat de recurenta-reclamantă D.M., prin mandatar

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, recurenta-reclamantă D.M. prin

mandatar S.M.V., a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 3411/2012 a

Curții de Apel Oradea, prin care a solicitat admiterea recursului, reiterând

considerentele susținute și dezvoltate în fața instanțelor de fond.

Cererea de

recurs nu a fost întemeiată în drept.

Recursul este

inadmisibil.

Potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (1) persoanele condamnate penal în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin.

(2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al

condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă și după

decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din

oficiu, de Parchetul de pe lângă Tribunalul în circumscripția căruia

domiciliază persoana interesată.

Alin. (6)

prevede că hotărârea pronunțată potrivit alin. (4) este supusa recursului, care

este de competența Curții de Apel, text de lege care a fost modificat prin art.

XIII din Legea nr. 202/2010 începând cu 25 noiembrie 2010.

Deși la data

pronunțării sentinței de fond, respectiv 21 decembrie 2011, erau în vigoare

dispozițiile care stabilesc calea de atac împotriva cererilor sus evocate,

fiind recursul.

Astfel fiind

și având în vedere și dispozițiile art. XXVI din Legea nr. 202/2010 potrivit

cărora dispozițiile art. 4 alin. (6) și art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr.

221/2009, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare, decizia civilă

nr. 3411/2012-R din 13 septembrie 2012 este pronunțată de către Curtea de Apel

Oradea ca instanță de recurs, urmare recursului declarat de reclamanta D.M.,

fiind irevocabilă, în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4 și nu se încadrează

între hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, menționate de art. 299 alin. (1)

În raport de

aceste considerente, se constată că toate criticile invocate prin prezenta

cerere de recurs nu mai pot fi analizate, reclamanta beneficiind de o judecată

devolutivă în fața instanței de fond și de controlul de legalitate efectuat de

către instanța de recurs.

Așa fiind,

Înalta Curte, în considerarea celor mai sus arătate și în conformitate cu

prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs

dedus judecății, ca inadmisibil.

Respinge

recursul declarat de reclamanta D.M. împotriva deciziei civile nr. 3411/2012-R

din 13 septembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, ca

inadmisibil.

Irevocabil.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 6 iunie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-01-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 203/2013
lăturate de drept. A mai reținut instanța că reclamanta a dovedit că este fiica numitului G.I., fiind îndreptățită să solicite despăgubiri pentru prejudiciul suferit de autorul său prin condamnare, acest drept izvorând din lege și apreciind
ÎCCJ 2013-01-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 15/2013
fost sesizată cu recurs în interesul legii, recurs soluționat prin Decizia nr. 12 pronunțată în Dosarul nr. 14/2011. Prin această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, urmare deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/
ÎCCJ 2014-10-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2918/2014
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1530/D din 30 aprilie 2012, Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, a respins cererea formulată de reclamantul K.C., în contradictoriu cu Statul Român pri
ÎCCJ 2013-05-23
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2054/2013
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta I.E. prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția I civilă a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Fi
ÎCCJ 2012-10-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3764/2012
) teza I-a din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării
Sursă