ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 15/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 487 din 24 iunie

2010 Tribunalul Vrancea, secția civilă a admis în parte acțiunea reclamantei

C.V. și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, să

plătească reclamantei suma de 25.000 de Euro, în echivalent RON la data plății

efective, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, în calitate de

moștenitoare a defunctului C.S., decedat la data de 18 martie 1996, în temeiul

Legii nr. 221/2009.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că în baza Deciziei MAI nr.

200/1951 la data de 18 iunie 1951 soțul reclamantei, C.S., decedat la 18 martie

1996, și părinții acestuia, C.I. și C.M., au fost strămutați din Jimbolia

(Timiș) și li s-a fixat domiciliu obligatoriu în localitatea Dâlga Nouă și că

potrivit art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, respectiva măsură constituie

măsură administrativă cu caracter politic, iar conform art. 5 alin. (1) lit. a)

din același act normativ reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit de soțul său ca urmare a dislocării și stabilirii de

domiciliu obligatoriu.

La stabilirea

cuantumului daunelor morale instanța de fond a avut în vedere durata măsurii,

care a expirat la 1 aprilie 1956 și faptul că până la deces autorul reclamantei

a beneficiat de indemnizația lunară stabilită în anul 1991 potrivit

Decretului-lege nr. 118/1990 modificat respectiv indexate periodic prin O.U.G.

sau H.G .

Având în vedere

consecințele negative din punct de vedere psihic și fizic, raportate la durata

măsurii, la împrejurarea că s-a încercat de către Statul Român să se compenseze

parțial prejudiciul suferit de către autorul reclamantei prin beneficiile

acordate potrivit Decretului-lege nr. 118/1990, prin condamnarea comunismului

în mod oficial, instanța a apreciat că suma de 25.000 Euro în echivalent RON la

data plății efective reprezintă o satisfacție echitabilă pentru reclamantă.

Împotriva Sentinței

civile nr. 487 din 24 iunie 2010 a Tribunalului Vrancea au declarat apel

reclamanta și pârâtul criticând-o pe motive de netemeinicie.

Prin Decizia civilă

nr. 15/A din 27 februarie 2012 Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis

apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea împotriva Sentinței civile nr.

487 din 24 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Vrancea, pe care a schimbat-o în

sensul că a respins ca nefondată acțiunea reclamantei C.V.

A respins ca nefondat

și apelul declarat de reclamanta C.V. împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a pronunța această

decizie instanța de apel a reținut următoarele:

Prin Deciziile nr.

1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea

nr. 221/2009, care au constituit temeiul de drept al acțiunii deduse judecății,

au fost declarate neconstituționale.

Dată fiind practica

judiciară neunitară existentă în această materie, Înalta Curte de Casație și

Justiție a fost sesizată cu recurs în interesul legii, recurs soluționat prin

Decizia nr. 12 pronunțată în Dosarul nr. 14/2011.

Prin această decizie,

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, urmare deciziilor Curții

Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit.

a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și

măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.

În aceste condiții,

având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegărilor date în recursul în

interesul legii precum și împrejurarea că, în cauză, la data publicării

deciziilor Curții Constituționale nu fusese pronunțată o hotărâre definitivă,

curtea a constatat că, practic, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I

din Legea nr. 221/2009 nu își mai produc efectele și nu mai pot constitui temei

de drept pentru acordarea despăgubirilor morale solicitate prin acțiunea dedusă

judecății.

Împotriva Deciziei

civile nr. 15/A din 27 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați,

secția I civilă, a declarat recurs reclamanta C.V., criticând-o în esență

pentru încălcarea principiului neretroactivității deciziilor Curții

Constituționale și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

încadrând criticile formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei

atacate, în sensul respingerii apelului pârâtului Statului Român și menținerii

ca legală a sentinței instanței de fond.

În criticile

formulate, recurenta reclamantă a susținut în esență că la data publicării în

M. Of. a deciziilor Curții Constituționale și respectiv la data pronunțării

deciziei recurate aceasta deținea un „bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și că odată cu apariția

Legii nr. 221/2009 a luat naștere și un drept de creanță al foștilor deținuți

politici sau al moștenitorilor acestora în raport cu statul român, drept de

creanță ce are un caracter cert, instanței revenindu-i rolul de a cuantifica

acest drept de creanță în raport de prejudiciul efectiv suferit de foștii

deținuți politici, iar nu de a stabili existența sau inexistența lui, care este

stabilit prin prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din lege.

În ceea ce privește,

speranța legitimă, este evident faptul că toți foștii deținuți politici și

moștenitorii acestora ce au calitate procesuală activă în temeiul Legii nr.

221/2009, dețin o speranță legitimă încă de la apariția acesteia. Recurenta

consideră că există speranță legitimă în cazul tuturor cererilor de chemare în

judecată introduse până la data declarării neconstituționalității art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

În acest sens,

reclamanta a susținut că este rezonabil și adecvat ca în situația de față, să

aibă parte de un tratament judiciar similar cu cel aplicat tuturor celorlalte

persoane ce au beneficiat de hotărâri judecătorești reparatorii sub incidența

Legii nr. 221/2009, până la apariția hotărârilor Curții Constituționale, care

nu pot avea efect decât pentru viitor, nu și pentru cauzele înregistrate

anterior apariției acestora.

Înalta Curte, asupra

controlului de legalitate a recursului declarat de reclamantă împotriva

Deciziei civile nr. 15/A din 27 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Galați, secția I civilă, în raport de criticile invocate, încadrate în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta

este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Criticile referitoare

la prejudiciul moral încercat de reclamantă ca urmare a luării măsurii

administrative cu caracter politic de stabilire a domiciliului obligatoriu

pentru toți membrii familiei în comuna Dâlga Nouă, județul Călărași la care au

fost supuși în perioada comunistă, prin care aceasta tinde să demonstreze

îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009, nu sunt relevante în soluționarea cauzei și nu pot fi primite, față

de aspectul care se impune a fi analizat cu prioritate, vizând lipsa temeiului

juridic al cererii, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010.

Problema de drept

care se pune în speță nu este cea a faptului dacă reclamanta este sau nu

îndreptățită la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 221/2009, raportat la măsurile reparatorii de care au

beneficiat deja în baza altor acte normative edictate în scopul reparării

abuzurilor săvârșite de statul comunist, ci aceea dacă respectivul text de lege

mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost

declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de

constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21

octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Astfel, potrivit art.

147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate

ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la

publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul

nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii

fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate

de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la

art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de

drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de

Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a

stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte

juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în

M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre

definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu

mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune

deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele

textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii

judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale

cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui

„bun" susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data

publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre

definitivă, care să îi fi confirmat dreptul.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficientă unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Rezultă că, raportat

la aceste considerente, care înlocuiesc motivarea din decizia recurată, soluția

din această decizie privind respingerea acțiunii reclamantei este corectă,

impunându-se a fi menținută față de lipsa temeiului juridic al acțiunii, ca

efect al deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010.

În consecință, pentru

acest motiv recursul reclamantei se va respinge, ca nefondat, conform art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta C.V. împotriva Deciziei civile nr. 15/A din 27 februarie

2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 15 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - LM