ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 15/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 487 din 24 iunie 2010 Tribunalul Vrancea, secția civilă a admis în parte acțiunea reclamantei C.V. și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, să plătească reclamantei suma de 25.000 de Euro, în echivalent RON la data plății efective, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, în calitate de moștenitoare a defunctului C.S., decedat la data de 18 martie 1996, în temeiul Legii nr. 221/2009. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în baza Deciziei MAI nr. 200/1951 la data de 18 iunie 1951 soțul reclamantei, C.S., decedat la 18 martie 1996, și părinții acestuia, C.I.

și C.M., au fost strămutați din Jimbolia (Timiș) și li s-a fixat domiciliu obligatoriu în localitatea Dâlga Nouă și că potrivit art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, respectiva măsură constituie măsură administrativă cu caracter politic, iar conform art. 5 alin. (1) lit. a) din același act normativ reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de soțul său ca urmare a dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu. La stabilirea cuantumului daunelor morale instanța de fond a avut în vedere durata măsurii, care a expirat la 1 aprilie 1956 și faptul că până la deces autorul reclamantei a beneficiat de indemnizația lunară stabilită în anul 1991 potrivit Decretului-lege nr. 118/1990 modificat respectiv indexate periodic prin O.U.G.

sau H.G . Având în vedere consecințele negative din punct de vedere psihic și fizic, raportate la durata măsurii, la împrejurarea că s-a încercat de către Statul Român să se compenseze parțial prejudiciul suferit de către autorul reclamantei prin beneficiile acordate potrivit Decretului-lege nr. 118/1990, prin condamnarea comunismului în mod oficial, instanța a apreciat că suma de 25.000 Euro în echivalent RON la data plății efective reprezintă o satisfacție echitabilă pentru reclamantă. Împotriva Sentinței civile nr. 487 din 24 iunie 2010 a Tribunalului Vrancea au declarat apel reclamanta și pârâtul criticând-o pe motive de netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 15/A din 27 februarie 2012 Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea împotriva Sentinței civile nr. 487 din 24 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Vrancea, pe care a schimbat-o în sensul că a respins ca nefondată acțiunea reclamantei C.V. A respins ca nefondat și apelul declarat de reclamanta C.V. împotriva aceleiași sentințe. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele: Prin Deciziile nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, care au constituit temeiul de drept al acțiunii deduse judecății, au fost declarate neconstituționale.

Dată fiind practica judiciară neunitară existentă în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu recurs în interesul legii, recurs soluționat prin Decizia nr. 12 pronunțată în Dosarul nr. 14/2011. Prin această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, urmare deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.

În aceste condiții, având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegărilor date în recursul în interesul legii precum și împrejurarea că, în cauză, la data publicării deciziilor Curții Constituționale nu fusese pronunțată o hotărâre definitivă, curtea a constatat că, practic, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 nu își mai produc efectele și nu mai pot constitui temei de drept pentru acordarea despăgubirilor morale solicitate prin acțiunea dedusă judecății. Împotriva Deciziei civile nr. 15/A din 27 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta C.V., criticând-o în esență pentru încălcarea principiului neretroactivității deciziilor Curții Constituționale și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, încadrând criticile formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului pârâtului Statului Român și menținerii ca legală a sentinței instanței de fond. În criticile formulate, recurenta reclamantă a susținut în esență că la data publicării în M. Of. a deciziilor Curții Constituționale și respectiv la data pronunțării deciziei recurate aceasta deținea un „bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și că odată cu apariția Legii nr. 221/2009 a luat naștere și un drept de creanță al foștilor deținuți politici sau al moștenitorilor acestora în raport cu statul român, drept de creanță ce are un caracter cert, instanței revenindu-i rolul de a cuantifica acest drept de creanță în raport de prejudiciul efectiv suferit de foștii deținuți politici, iar nu de a stabili existența sau inexistența lui, care este stabilit prin prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din lege.

În ceea ce privește, speranța legitimă, este evident faptul că toți foștii deținuți politici și moștenitorii acestora ce au calitate procesuală activă în temeiul Legii nr. 221/2009, dețin o speranță legitimă încă de la apariția acesteia. Recurenta consideră că există speranță legitimă în cazul tuturor cererilor de chemare în judecată introduse până la data declarării neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. În acest sens, reclamanta a susținut că este rezonabil și adecvat ca în situația de față, să aibă parte de un tratament judiciar similar cu cel aplicat tuturor celorlalte persoane ce au beneficiat de hotărâri judecătorești reparatorii sub incidența Legii nr. 221/2009, până la apariția hotărârilor Curții Constituționale, care nu pot avea efect decât pentru viitor, nu și pentru cauzele înregistrate anterior apariției acestora.

Înalta Curte, asupra controlului de legalitate a recursului declarat de reclamantă împotriva Deciziei civile nr. 15/A din 27 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, în raport de criticile invocate, încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Criticile referitoare la prejudiciul moral încercat de reclamantă ca urmare a luării măsurii administrative cu caracter politic de stabilire a domiciliului obligatoriu pentru toți membrii familiei în comuna Dâlga Nouă, județul Călărași la care au fost supuși în perioada comunistă, prin care aceasta tinde să demonstreze îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, nu sunt relevante în soluționarea cauzei și nu pot fi primite, față de aspectul care se impune a fi analizat cu prioritate, vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010.

Problema de drept care se pune în speță nu este cea a faptului dacă reclamanta este sau nu îndreptățită la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, raportat la măsurile reparatorii de care au beneficiat deja în baza altor acte normative edictate în scopul reparării abuzurilor săvârșite de statul comunist, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of.

al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui „bun" susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficientă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Rezultă că, raportat la aceste considerente, care înlocuiesc motivarea din decizia recurată, soluția din această decizie privind respingerea acțiunii reclamantei este corectă, impunându-se a fi menținută față de lipsa temeiului juridic al acțiunii, ca efect al deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010. În consecință, pentru acest motiv recursul reclamantei se va respinge, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta C.V. împotriva Deciziei civile nr. 15/A din 27 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 15 ianuarie 2013. Procesat de GGC - LM