Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.04.2013
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1850/2013

HOTĂRÂRE
25.04.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1850/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, la data de 04 august 2009, sub nr. 25293/299/2009 și precizată ulterior la data de 16 ianuarie 2012, în Dosarul nr. 30105/3/2010 al Tribunalului București, secția a lll-a civilă, reclamanta V.R. a chemat în judecată pe pârâții B.V. și B.M. și a solicitat instanței să dispună, prin hotărârea pe care o va pronunța, obligarea acestora la plata prețului actualizat pentru apartamentul, situat în București, sectorul 1. Prin sentința civilă nr. 69 din 16 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a III -a civilă, s-a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâților B.V.

și B.M. și s-a respins cererea precizată formulată de reclamanta V.R., ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane fără capacitate de folosință. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că întrucât pârâții au decedat în anul 2007, cererea de chemare în judecată formulată la 04 august 2009 este introdusă în contradictoriu cu persoane fără capacitate de folosință. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta V.R. criticând-o ca nelegală și netemeinică, susținând că în mod greșit s-a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâților B.V. și B.M.. Prin decizia civilă nr. 242 A din 13 iunie 2012 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul.

Pentru a hotărî astfel instanța de ape a reținut că întrucât la data sesizării instanței acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu persoane decedate, în mod corect prima instanță s-a pronunțat respingând acțiunea pentru lipsa capacității-de folosință a pârâților. A mai reținut instanța de apel că deși în apel se indică doi moștenitori ai pârâților B., nu a fost formulată în fața primei instanțe o cerere de introducere în cauză a acestora, precizarea acțiunii referindu-se doar la numele pârâților și nicidecum la o solicitare de introducere în cauză a moștenitorilor acestora. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta V.R. invocând ca și motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În argumentarea acestui motiv de recurs reclamanta a reiterat situația de fapt și istoricul litigiului și a arătat că hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii învederând că deși pârâtul B.V. era decedat la momentul promovării cererii de chemare în judecată, instanța era obligată să analizeze cererea acesteia de introducere în cauză, în calitate de intervenienti, a moștenitorilor pârâților, iar cauza trebuie soluționată în contradictoriu cu aceștia. Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de ecurenta V.R. să fie respins, pentru următoarele considerente Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuție încălcarea de către instanța de apel a obligației de a analiza cererea acesteia de introducere în cauză, în calitate de intervenienti, a moștenitorilor pârâților și soluționarea cauzei în contradictoriu cu aceștia Capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea unei persoane fizice sau juridice de a avea drepturi și obligații pe plan procesual. Capacitatea procesuală de folosință a persoanei fizice începe la nașterea acesteia și încetează odată cu decesul. Prin urmare o persoană fizică decedată este lipsită de capacitate procesuală de folosință, neputând avea calitatea de parte într-un proces.

Întrucât în speță pârâții au decedat în anul 2007 iar cererea de chemare în judecată a fost formulată în anul 2009, nu se punea problema introducerii în cauză, în calitate de intervenienti, a moștenitorilor acestora, nefiind îndeplinite condițiile legale incidente în materia chemării în judecată a altor persoane. Astfel, criticile recurentei nu sunt întemeiate, în mod corect instanța de apel reținând că întn cât la data sesizării instanței . acțiunea a fost formulată în contradictorii, cu persoane decedate, și nici nu s-a formulat în fața primei instanțe o cerere de introducere în cauza a moștenitorilor acestora, justificat Tribunalul s-a pronunțat respingând;acțiunea pentru lipsa capacității de folosință a pârâților.

Pentru aceste considerente, în temeiui art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta V.R.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta V.R. împotriva deciziei civile nr. 242A din 13 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-06-29
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5044/2012
546 din 06 mai 1953 emisă de Sfatul Popular Raional V.I. Stalin, recunoașterea sa și a reclamantei A.D.L. ca unici proprietari ai imobilului în litigiu și obligarea pârâților B.M. și S.P. de a le lăsa în deplină proprietate și posesie imobi
ÎCCJ 2014-10-30
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2939/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, la data de 22 iulie 2010, sub nr. 25717/300/2010, reclamanții B.L.C. și B.S. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român
ÎCCJ 2015-10-07
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2006/2015
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 1 august 2012 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub număr de Dosar nr. 30191/3/201
ÎCCJ 2013-03-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1133/2013
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 29 iulie 1999, pe rolul Judecătoriei sector 3 București, reclamanta C.F.A.V. a chemat în judecată pe pârâta C.M.M. și a solicitat instanței
ÎCCJ 2013-10-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4278/2013
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 22 decembrie 2009, reclamanții I.T. și I.M.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea pârâtului la
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă