ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2006/2015

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 1 august 2012 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub număr de Dosar nr. 30191/3/2012, reclamanții U.S.S. și U.R.

au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții C.I., B.A.H., B.C., C.V., C.A.I., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 35.700 euro, reprezentând penalități pentru nepredarea apartamentului la termenul stabilit; să se constate că a intervenit compensarea până la concurența sumei de 20.259 euro, reprezentând diferența de preț neachitată, constatând astfel prețul achitat integral pentru imobilul ce face obiectul antecontractului; să se perfecteze vânzarea-cumpărarea asupra imobilului situat în Municipiul București, str. A.V., sector 2, respectiv un apartament compus din două camere, cu o suprafață de 77,80 mp împreună cu o cotă indiviză spații comune și teren aferent construcției.

Pârâții B.A.H. și B.C. au formulat la data de 1 martie 2013 întâmpinare prin care au invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, excepția prescripției extinctive și excepția lipsei calității procesuale pasive. Pârâții C.V. și C.A.I. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Pe cale de excepție au invocat excepția necompetenței materiale, arătând că potrivit art. 17 C. proc. civ. de la 1865 cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. Prin sentința civilă nr. 145 din 11 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul București s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului C. civ., având în vedere că antecontractul a fost încheiat la data de 15 martie 2007, iar actului juridic îi este aplicabilă legea în vigoare la data încheierii acestuia, atât în ceea ce privește condițiile de validitate, cât și în ceea ce privește efectele actului juridic civil și executarea obligațiilor asumate de părți, având în vedere că antecontractul a fost încheiat la data de 15 martie 207. S-a constatat că acțiunea formulată de reclamanți are trei capete de cerere, respectiv: obligarea pârâților la plata sumei de 35.700 euro reprezentând penalități pentru nepredarea apartamentului la termenul stabilit; constatarea compensării penalităților datorate de pârâți până la concurența sumei de 20.259 euro, reprezentând diferența de preț neachitată, constatând astfel prețul achitat integral pentru imobilul ce face obiectul antecontractului; perfectarea vânzării-cumpărării asupra imobilului situat în Municipiul București, str. A.V., sector 2, respectiv un apartament compus din două camere, cu o suprafață de 77,80 mp împreună cu o cotă indiviză spații comune și teren aferent construcției.

Deoarece, pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobil, în condițiile art. 5 alin. (2) din Titlul X din Legea nr. 247/2005 este necesar a se face dovada plății integrale a prețului, iar prin primele două capete de cerere reclamanții tind la dovedirea acestei plăți, tribunalul a apreciat că reprezintă capăt principal de cerere obligarea pârâților la plata sumei de 35.700 euro, reprezentând penalități pentru nepredarea apartamentului la termenul stabilit, situație în care competența materială de soluționare a acțiunii în primă instanță aparține, conform art. 17 coroborat cu art. 1 C. proc. civ. Judecătoriei sectorului 1 București. Pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București cauza a fost înregistrată sub nr. 46460/299/2014, iar la termenul de judecată din data de 6 februarie 2015 Judecătoria sectorului 1 București a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a acestei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 2112 din 6 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Curții de Apel București în vederea pronunțării regulatorului de competență. În motivarea hotărârii, Judecătoria sectorului 1 București a arătat că în măsura în care o acțiune are mai multe capete de cerere, clasificarea acestora în principale și accesorii urmează unor reguli de interpretare juridică și logică, iar nu modalității de expunere în pagină.

S-a reținut, în esență, că, în speță, cererea având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare este un capăt principal și nu capăt de cerere accesoriu, câtă vreme celelalte capete de cerere decurg logic și sunt dependente de acest capăt, capătul principal fiind acela care poate fi formulat în mod independent și care nu depinde în mod necesar de formularea altor capete de cerere. Astfel, ca urmare a faptului că valoarea imobilului ce formează obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare este de 135.000 euro, depășind așadar cuantumul legal de 500.000 RON, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Legal sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență, Curtea de Apel București a constatat că fiind vorba de o acțiune ce însumează mai multe capete de cerere, instanța competentă să soluționeze litigiul în fond se stabilește, în condițiile art. 17 C. proc. civ., reglementarea în vigoare la data formulării acțiunii, prin raportare la obiectul capătului principal de cerere din acțiune. Capătul principal de cerere îl reprezintă capătul 3 din acțiune privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, deoarece are o existență de sine stătătoare, iar soluționarea acestuia nu depinde în nici un fel de soluționarea capetelor 1 și 2 din cerere.

În consecință, reținând că acțiunea formulată de reclamanți are ca și capăt principal de cerere capătul 3 din acțiune, privind perfectarea vânzării-cumpărării ce rezultă din antecontract, iar valoarea menționată în antecontract este de 135.060 euro, depășind pragul de 500.000 RON prevăzut de art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., prin sentința civilă nr. 61F din 27 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost stabilită competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții U.S.S. și U.R. și pe pârâții C.I., B.A.H., B.C., C.V., C.A.I., în favoarea Tribunalului București. În termen legal, împotriva acestei sentințe, B.A.H.

și B.C. au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul stabilirii competenței în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. În motivare, după un scurt istoric al cauzei, recurenții critică, în esență, nelegalitatea hotărârii atacate prin prisma stabilirii greșite de către Curtea de Apel București a competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în raport de reținerea capătului principal de cerere ca fiind perfectarea vânzării-cumpărării ce rezultă din antecontractul încheiat la data de 15 martie 2007. Astfel, în opinia recurenților, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei sectorului 1 București, motivat de împrejurarea că în raport de celelalte cereri deduse judecății prin acțiunea formulată de reclamanți capătul 1 prin care s-a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 35.700 euro reprezentând penalități este capătul principal de cerere.

Aceasta întrucât, susțin recurenții, capătul de cerere prin care reclamanții solicită instanței „să perfecteze” vânzarea-cumpărarea constituie modalitatea de executare în natură a unei obligații de a face, întemeiată pe dispozițiile art. 1073 și art. 1077 C. civ., iar în cauză pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare poate avea loc numai în condițiile în care instanța ar constata îndeplinite obligațiile reclamanților privitoare la plata integrală a prețului.

Totodată, apreciază recurenții-pârâți, compensarea solicitată prin capătul 2 de cerere are ca premisă admiterea capătului 1 de cerere (prin care reclamanții solicită obligarea pârâților la plata sumei de 35.700 euro cu titlu de „penalități pentru nepredarea apartamentului la termenul stabilit”, întrucât se solicită să se constate că obligația reclamanților privind plata restului de preț este îndeplinită prin compensarea acesteia cu suma solicitată cu titlu de daune-interese prin capătul 1 de cerere. întrucât compensarea solicitată prin capătul 2 de cerere, este posibilă numai în cazul admiterii capătului 1 de cerere, capătul 2 de cerere este accesoriu față de capătul 1. În concluzie, capătul 3 de cerere este accesoriu față de capătul 2 de cerere, iar capătul 2 de cerere are caracter accesoriu față de capătul 1 de cerere care este capătul de cerere principal în raport de care se stabilește competența de soluționare a cauzei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Intimații U.S.S., U.R., C.V., C.A.I. și C.I. nu au formulat întâmpinare. Analizând hotărârea atacată în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiul de drept al art. 304 1 C. proc. civ. invocat, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele care succed: Înalta Curte constată că reclamanții U.S.S. și U.R.

au învestit instanța cu o acțiune având următoarele capete de cerere: 1) să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 35.700 euro reprezentând penalități pentru nepredarea apartamentului la termenul stabilit; 2) să se constate că a intervenit compensarea până la concurența sumei de 20.259 euro reprezentând diferența de preț neachitată, constatând astfel prețul achitat integral pentru imobilul ce face obiectul antecontractului; 3) să se perfecteze vânzarea-cumpărarea asupra imobilului situat în București, str. A.V., sector 2, respectiv un apartament compus din două camere, cu o suprafață de 77,80 mp împreună cu o cotă indiviză spații comune și teren aferent construcției. Este știut că fiind vorba de o acțiune ce însumează mai multe capete de cerere, instanța competentă să soluționeze litigiul în fond se stabilește în condițiile art. 17 C. proc.

civ., reglementare în vigoare la data promovării acțiunii, prin raportare la obiectul capătului principal de cerere din acțiune. Conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ., în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 1 august 2012, tribunalul este competent să soluționeze procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 RON, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar, rezultând din interpretarea per a contrario a acestor dispoziții că revine judecătoriei competența de soluționare a litigiilor, al căror obiect are o valoare de până la 500.000 RON sau al căror obiect este neevaluabil în bani, conform art. 1 pct. 1 C. proc.

civ. În speță, problema în discuție o reprezintă stabilirea capătului principal de cerere, recurenții apreciind că în mod nelegal instanța care a pronunțat regulatorul de competență a reținut ca fiind capăt principal de cerere petitul 3 privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare și a aplicat astfel prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. Este de necontestat că stabilirea caracterului principal sau accesoriu al fiecăruia dintre capetele de cerere formulate se poate determina în funcție de interdependența lor, urmând a fi calificat ca principal capătul de cerere a cărui admitere este posibilă chiar în lipsa formulării celorlalte.

De asemenea, în analiza caracterului principal/accesoriu al capetelor de cerere din acțiune trebuie să se țină seama și de scopul acțiunii, de folosul practic urmărit de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, iar în cauză scopul principal al cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți îl reprezintă, în mod evident, valorificarea în instanță a antecontractului și actului adițional încheiat între părți, prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru imobilul menționat în antecontractul încheiat, aspect reținut cu justețe de Curtea de Apel București. Contrar susținerilor recurenților, în mod legal, s-a reținut că în speță capătul principal de cerere îl reprezintă, capătul 3 din acțiune privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, deoarece are o existență de sine stătătoare, iar soluționarea acestuia nu depinde în nici un fel de soluționarea capetelor 1 și 2 din cerere.

Este evident că petitul 1 având ca obiect penalități pentru nepredarea apartamentului la termenul stabilit are caracter accesoriu, rezolvarea acestuia depinzând de soluția dată capătului de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, întrucât obligația de plată a prețului contractual este un efect al perfectării contractului, iar nu o condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se putea pronunța o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, astfel cum în mod greșit susțin recurenții. Astfel, ca urmare a pronunțării unei hotărâri care ține loc de contract de vânzare-cumpărare se produc efectele specifice ale acestuia, respectiv se nasc drepturile și obligațiile părților contractante, iar obligația cumpărătorului este cea de a achita prețul contractual, în cauza de față de a achita restul prețului contractual.

Totodată, compensarea solicitată prin capătul 2 de cerere între sumele datorate de pârâți cu titlu de penalități pentru neexecutarea obligațiilor asumate integral și la termenele convenite și suma reprezentând restul de preț-exigibil exclusiv la momentul predării apartamentului și încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare nu poate interveni în absența existenței unor creanțe reciproce, care fie certe, lichide și exigibile. Așa fiind, capătul de cerere principal nu poate fi decât capătul 3 din acțiune privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare dat fiind că celelalte capete de cerere sunt dependente de acesta, fiind nefondate criticile recurenților formulate sub acest aspect.

Prin urmare, reținând ca și capăt principal de cerere capătul 3 din acțiune privind perfectarea vânzării-cumpărării ce rezultă din antecontractul încheiat, valoarea menționată în antecontract fiind de 135.060 euro, valoare ce depășește pragul de 500.000 RON prevăzut de art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., Curtea de Apel București, cu respectarea dispozițiilor art. 17 C. proc. civ., în mod corect, a dat eficiență dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. stabilind competența de soluționare a cauzei în primă instanță Tribunalului București. Pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte constată că sentința recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții B.A.H. și B.C. împotriva sentinței civile nr. 61F din 27 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, menținând sentința atacată ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâții B.A.H. și B.C. împotriva sentinței civile nr. 61F din 27 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2015.