ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1779/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1779/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1568/F din

10 octombrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 32473/3/2008, Tribunalul București,

a admis excepția lipsei de interes și a respins contestația la executare formulata

de P.O. în contradictoriu cu I.D. și P.I.C., ca fiind lipsită de interes.

Prin decizia civilă

nr. 188 din 10 martie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 32473/3/2008, Curtea de Apei

București, secția a IV-a civilă, a admis apelul, a desființat sentința civilă apelată

și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că reclamanta are

un interes în promovarea contestației Ia executare.

Cu prilejul rejudecârii,

prin sentința civilă nr. 1072/F din 2 octombrie 2009, Tribunalul București, a admis

contestația la executare În sensul că a lămurit dispozitivul sentinței civile

nr. 950 din 7 decembrie 2001 și a constatat că termenul de executare silită a titlului

executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 950 din 7 decembrie 2001 împotriva

debitorului P.I.C. a început la data de 7 decembrie 2001.

Prin decizia civilă

nr,270/A din 18 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 301/2/2010, Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de intimatul I.D. împotriva

sentinței civile nr. 1072/F din 2 octombrie 2009 a Tribunalului București, a desființat

sentința apelata și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanța, ca urmare

a faptului că intimatul nu a fost legal citat.

Prin decizia civilă

nr. 1841 din 2 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 301/2/2010, Înalta Curte de

Casație și Justiție, a respins, ca nefondat, recursul promovat de contestatoarea

P.O. împotriva deciziei civile nr. 270/A din 18 aprilie 2010 pronunțate în Dosarul

nr. 301/2/2010 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Cu prilejul celei

de-a doua rejudecări, raportat la limitele învestirii, astfel cum au fost acestea

conturate prin decizia civilă nr. 188 din 10 martie 2009 a Curții de Apel București

prin care s-a reținut ca justificat interesul contestatoarei în promovarea acțiunii,

tribunalul a apreciat că este necesară analizarea cu prioritate a celorlalte două

excepții invocate de intimat, respectiv excepția tardivității și excepția inadmisibilității

contestației Ia titlu, prealabil analizării fondului pretențiilor.

Prin sentința

civilă nr. 2104 din 28 noiembrie 2011, Tribunalul București, secția a V-a civilă,

a respins, ca neîntemeiată, excepția tardivității invocată de intimat, a admis excepția

inadmisibilității contestației la titlu, invocată, de asemenea, de intimat și a

respins contestația la titlu formulată de contestatoarea P.O., ca inadmisibilă.

Cu privire la

termenul În care trebuie formulată contestația la litiu, tribunalul a reținut că

sunt aplicabile dispozițiile art. 401 alin. (1

1

) din C. proc. civ., potrivit

cărora „contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului

executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului

de a cere executarea silită", determinat de dispozițiile art. 405 alin. (1)

din C. proc. civ., iar momentul de la care începe să curgă acest termen este stabilit

de art. 405 alin. (2) din C. proc. civ., astfel că dreptul de a cere executarea

silita se prescrie în termen de 3 ani de la data când se naște dreptul de a cere

executarea silită.

Cu privire fa

excepția inadmisibilității contestației tribunalul a reținut că invocarea acestei

apărări în cadrul unei contestații la titlu este inadmisibilă, întrucât contestația

la titlu vizează în exclusivitate clarificarea Înțelesului, determinarea întinderii

și aplicării titlului executoriu, așa cum în mod clar indică dispozițiile art. 399

alin. (1) teza a

II-

a din C. proc. civ., normele ce reglementează

contestația la titiu fiind derogatorii de la dreptul comun în materia căilor de

atac, rezultând expres din conținutul textului legai că numai în situația în care

nu s-a promovat o cerere de lămurire conform art. 281

1

din C. proc.

civ., este posibilă promovarea unei contestații la titlu.

A mai arătat tribunalul

că lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu vizează eehivocîtatea

dispozitivului ce se execută, în sensul că se pretinde existența unor dificultăți

în a înțelege ce a dispus instanța, care este întinderea obligației stabilite prin

titlul executoriu, cine este persoana obligată, solicitarea contestatoarei neputând

fi încadrată în vreuna dintre situațiile expres menționate, împotriva acestei sentințe

a declarat apel m termenul prevăzut de art. 284 alin. (1), coroborat cu art. 281

3

alin. (1) din C. proc. civ., apelanta-contestatoare P.O., solicitând admiterea apelului,

anularea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe.

În dezvoltarea

motivelor de apel întemeiate în drept pe dispozițiile art. 282 și urm. C. proc.

civ., apelanta-contestatoare a reproșat, în esență, instanței de fond soluționarea

eronată a excepției de inadmisibilitate a contestației la titiu.

Cu privire la

excepția tardivității contestației la titlu invocată de către I.D. și respinsă,

apelanta a arătat faptul că instanța de fond nu era nici competentă și nici învestită

cu constatarea prescripției titlului executoriu, că fără a exista un dosar de executare

și o încheiere de încuviințare a executării silite, tribunalul nu avea elementele

necesare pentru a analiza când a început executarea silită și dacă această executare

sau actele de executare au fost anulate.

A susținut apeianta-contestatoare

că, în fapt, tribunalul, prin motivarea dată acestei excepții, a soluționat pe fond

cererea contestatoarei, în sensul că deși debitorul P.I.C. nu a declarat apel, s-a

stabilit că data Ia care sentința a devenit definitivă coincide cu data ia care

a fost respins apelul declarat de I.D.

Curtea de Apei

București, secția a II-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie prin decizia

nr. 270/S din 28 iunie 2012, a respins ca nefondat apelul contestatoarei.

În fundamentarea

acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că prescripția

dreptului de a cere executarea silita nu face parte din elementele, pe care instanța

care pronunță hotărârea ce constituie titlu executoriu, să le poată avea în vedere

la momentul pronunțării; acesta este un element care poate fi pus în dezbatere exclusiv

în cadrul unei contestații ia executare propriu-zise iar că, în ceea ce privește

soluționarea excepției tardivității contestației ia titlu, sub aspect strict formal,

față de soluția dată de tribunal acestei excepții (de respingere), apelanta-contestatoare

nu justifică interesul de a formula critici sub acest aspect.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs contestatoarea P.O. solicitând admiterea recursului casarea

deciziei atacate șî trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta-contestatoare

își subsumează criticile motivelor de nelegalîtate reglementate de art. 304

pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. cu referire la următoarele aspecte:

este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor

art. 400 alin. (2) C. proc. civ., instanța reținând în mod greșit că, prin cererea

formulată în cauză, s-a solicitat modificarea titlului executoriu, în condițiile

în care recurenta în mod evident a formulat o acțiune care tinde doar la lămurirea

înțelesului și a întinderii dispozitivului sentinței civile nr. 950/2001 a Tribunalului

București.

Arată recurenta

că, prin cererea formulată în cauză, a urmărit lămurirea dispozitivul sentinței

ce constituie titlu executoriu, finalitate ce poate fi atinsă utilizând prevederile

art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., legea nelimitând în vreun fel motivele

care pot fi invocate pe aceasta cale, judecătorul neputând adaugă la dispozițiile

legale, în speță fiind posibilă contestația la titlu, în caz contrar, dispozițiile

legale relevante referitoare la contestația la executare neavând aplicabilitate,

ceea ce nu poate fi acceptat.

Consideră recurenta

că singurul motiv de inadmisibilitate în lumina textelor legale și a doctrinei juridice

aplicabile instituției juridice în cauză este acela care privește faptul că instanța

competentă să soluționeze contestația nu poate examina împrejurări care vizează

fondul cauzei și care sunt de natură să repună în discuție o hotărâre judecătorească

definitivă sau irevocabilă, în speță neîncadrându-se în această situație.

critică recurenta arată că în condițiile în care instanțele inferioare au considerat

totuși faptul că motivul invocat nu se încadrează între cele prevăzute de dispozițiile

art. 399 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ., în virtutea rolului activ presupus

de prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., aveau obligația să determine dispozițiile

legale incidente, și să califice cererea sub aspectul temeiului juridic adecvat,

declinând competența judecății instanței de executare, calificarea cererii reprezentând

o prerogativă a instanței, chiar dacă reclamantul a înțeles să invoce alte norme

în susținerea cererii sale, dispozițiile art. 129 alin. (8) C. proc. civ. raportat

Ia dispozițiile art. 105 alin. 2 C. proc. civ.

Arată recurenta

că, respingerea acțiunii ca inadmisibilă este profund nelegală, acțiunea de fond

în astfel de condiții lovindu-se de un fine de neprimire, cauza juridică fiind calificarea

greșită a cererii de chemare în judecată, iar efectul juridic fiind inadmisibilitatea

ei.

Referindu-se la

exigențele art. 6 din CEDO, recurenta precizează că dreptul de acces la justiție

este o componentă fundamentală a dreptuiui Ia un proces echitabil și totodată, temeiul

oricărui demers în fața unei instanțe, că fără un acces efectiv Ia o instanță pentru

valorificarea lor, drepturile oferite justițiabililor și consacrate în Constituție,

legi sau alte acte normative ar fi iluzorii.

Consideră recurenta

că după ce cauza s-a judecat 4 ani în fond-apel-recurs, soluția instanței de a încălca

dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. și de a respinge acțiunea ca inadmisibilă

este nelegală și netemeinică, îngrădind accesul său la justiție.

critică recurenta, referindu-se la recunoașterea pretențiilor reclamantului de către

debitorul P.I.C. la primul termen, precizează că solicitarea sa din acțiunea principală,

respectiv că instanța sa stabilească data de la care începe să curqă termenul de

executare silită a hotărârii având în vedere aspectele mai sus menționate, țin strict

de contestația la titlu, instanța care a pronunțat titlul fiind singura care poate

spune dacă speța se situează în cazul prevăzut de dispozițiile art. 270 C. proc.

civ., și dacă hotărârea a rămas irevocabilă în ceea ce îl privește pe P.I.C. de

la data pronunțării ei și nu la data soluționării apelului formulat de creditor,

apel care nu îi viza pe P.I.C. ci pe ceilalți debitori în solidar (căi de atac care

au fost respinse creditorului în mod irevocabil), o soluție contrară permițând ca

debitorul care recunoaște pretențiile reclamantului și care nu formulează căile

de atac legale, să fie purtat în instanțe în continuare de creditorul care formulează

căile de atac în mod abuziv doar pentru a încasa dobânzile aferente, fapt ce conduce

ia o îmbogățire fără just temei a acestuia.

Înalta Curte,

examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul

este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Excepția inadmisibilității

contestației la titlu a fost analizată de instanța de control judiciar din perspectiva

limitelor învestirii instanței raportat la art. 399 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ.

Așadar instanța

de fond a avut a se pronunța asupra unei contestații cu privire la întinderea și

aplicarea titlului executoriu concretizat în sentința nr. 950 din 7 decembrie 2001

pronunțată de Tribunalul București, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 399

alin. (1) C. proc. civ. și art. 405 C. proc. civ., contestatoarea solicitând lămurirea

titlului executoriu în sensul că momentul la care începe să curgă termenul legal

de îndeplinire a prescripției cu privire la executarea titlului împotriva pârâtului

P.I.C. este împlinit.

Prin contestația

la titlu se contestă însuși titlul executoriu, dar nu în ceea ce privește validitatea

sa în fond, ci numai în ceea ce privește înțelesul, întinderea și aplicarea sa,

în condițiile în care dispozitivul acesteia ar conține dispoziții ambigue, insuficient

clarificate în vederea examinării unei corecte executări, fără însă a se interveni,

pe cale procesuală, asupra situației de fapt și de drept reținută în mod irevocabil

de instanță.

Așadar, finalitatea

urmărită de legiuitor prin reglementarea contestației la titlu este explicitarea

dispozitivului hotărârii ce urmează a fi valorificat în cadrul contestației la executare.

Or, contestatoarea,

prin cererea formulată, pune în discuție excepția prescripției dreptului de a cere

executarea silită, aspect ce excede cadrul în care poate fi examinată o contestației

la titlu.

Astfel,

Înalta Curte reține că prin decizia recurată instanța a pronunțat o soluție judicioasă

sub aspectul excepției inadmisibilității cererii.

Nici cea de-a

doua critică nu poate fi primită întrucât instanța se pronunță numai în limitele

învestirii, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărând numai

asupra obiectului cererii deduse judecății, roiul activ al judecătorului fiind limitat

de principiul disponibilității, partea fiind cea care precizează obiectul cererii

și care indică temeiurile de drept în susținerea ei.

Așa fiind, nu

se poate reproșa instanței ca, exercitandu-și controlul de legalitate în limitele

învestirii sale, a adus atingere dreptului de acces la justiție al recurentei, respectiv

garanției unui proces echitabil.

Cea de-a treia

critică, de asemenea, nu poate fi primită întrucât problemele puse în discuție exced

cadrul examenului de legalitate confiqurat de art. 304 C. proc. civ.

În considerarea

celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., constatând că

decizia recurală nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor

formulate, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurenta-contestatoare P.O. împotriva deciziei nr. 270/A din 28 iunie

2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, ca nefondat.

Irevocabilă,

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi, 23 aprilie 2013.