ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1779/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1568/F din 10 octombrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 32473/3/2008, Tribunalul București, a admis excepția lipsei de interes și a respins contestația la executare formulata de P.O. în contradictoriu cu I.D. și P.I.C., ca fiind lipsită de interes. Prin decizia civilă nr. 188 din 10 martie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 32473/3/2008, Curtea de Apei București, secția a IV-a civilă, a admis apelul, a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că reclamanta are un interes în promovarea contestației Ia executare.

Cu prilejul rejudecârii, prin sentința civilă nr. 1072/F din 2 octombrie 2009, Tribunalul București, a admis contestația la executare În sensul că a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 950 din 7 decembrie 2001 și a constatat că termenul de executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 950 din 7 decembrie 2001 împotriva debitorului P.I.C. a început la data de 7 decembrie 2001. Prin decizia civilă nr,270/A din 18 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 301/2/2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de intimatul I.D. împotriva sentinței civile nr. 1072/F din 2 octombrie 2009 a Tribunalului București, a desființat sentința apelata și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanța, ca urmare a faptului că intimatul nu a fost legal citat.

Prin decizia civilă nr. 1841 din 2 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 301/2/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins, ca nefondat, recursul promovat de contestatoarea P.O. împotriva deciziei civile nr. 270/A din 18 aprilie 2010 pronunțate în Dosarul nr. 301/2/2010 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Cu prilejul celei de-a doua rejudecări, raportat la limitele învestirii, astfel cum au fost acestea conturate prin decizia civilă nr. 188 din 10 martie 2009 a Curții de Apel București prin care s-a reținut ca justificat interesul contestatoarei în promovarea acțiunii, tribunalul a apreciat că este necesară analizarea cu prioritate a celorlalte două excepții invocate de intimat, respectiv excepția tardivității și excepția inadmisibilității contestației Ia titlu, prealabil analizării fondului pretențiilor.

Prin sentința civilă nr. 2104 din 28 noiembrie 2011, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția tardivității invocată de intimat, a admis excepția inadmisibilității contestației la titlu, invocată, de asemenea, de intimat și a respins contestația la titlu formulată de contestatoarea P.O., ca inadmisibilă. Cu privire la termenul În care trebuie formulată contestația la litiu, tribunalul a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 401 alin. (1 1 ) din C. proc. civ., potrivit cărora „contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită", determinat de dispozițiile art. 405 alin. (1) din C. proc.

civ., iar momentul de la care începe să curgă acest termen este stabilit de art. 405 alin. (2) din C. proc. civ., astfel că dreptul de a cere executarea silita se prescrie în termen de 3 ani de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită. Cu privire fa excepția inadmisibilității contestației tribunalul a reținut că invocarea acestei apărări în cadrul unei contestații la titlu este inadmisibilă, întrucât contestația la titlu vizează în exclusivitate clarificarea Înțelesului, determinarea întinderii și aplicării titlului executoriu, așa cum în mod clar indică dispozițiile art. 399 alin. (1) teza a II- a din C. proc. civ., normele ce reglementează contestația la titiu fiind derogatorii de la dreptul comun în materia căilor de atac, rezultând expres din conținutul textului legai că numai în situația în care nu s-a promovat o cerere de lămurire conform art. 281 1 din C. proc.

civ., este posibilă promovarea unei contestații la titlu. A mai arătat tribunalul că lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu vizează eehivocîtatea dispozitivului ce se execută, în sensul că se pretinde existența unor dificultăți în a înțelege ce a dispus instanța, care este întinderea obligației stabilite prin titlul executoriu, cine este persoana obligată, solicitarea contestatoarei neputând fi încadrată în vreuna dintre situațiile expres menționate, împotriva acestei sentințe a declarat apel m termenul prevăzut de art. 284 alin. (1), coroborat cu art. 281 3 alin. (1) din C. proc. civ., apelanta-contestatoare P.O., solicitând admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe.

În dezvoltarea motivelor de apel întemeiate în drept pe dispozițiile art. 282 și urm. C. proc. civ., apelanta-contestatoare a reproșat, în esență, instanței de fond soluționarea eronată a excepției de inadmisibilitate a contestației la titiu. Cu privire la excepția tardivității contestației la titlu invocată de către I.D. și respinsă, apelanta a arătat faptul că instanța de fond nu era nici competentă și nici învestită cu constatarea prescripției titlului executoriu, că fără a exista un dosar de executare și o încheiere de încuviințare a executării silite, tribunalul nu avea elementele necesare pentru a analiza când a început executarea silită și dacă această executare sau actele de executare au fost anulate.

A susținut apeianta-contestatoare că, în fapt, tribunalul, prin motivarea dată acestei excepții, a soluționat pe fond cererea contestatoarei, în sensul că deși debitorul P.I.C. nu a declarat apel, s-a stabilit că data Ia care sentința a devenit definitivă coincide cu data ia care a fost respins apelul declarat de I.D. Curtea de Apei București, secția a II-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie prin decizia nr. 270/S din 28 iunie 2012, a respins ca nefondat apelul contestatoarei.

În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că prescripția dreptului de a cere executarea silita nu face parte din elementele, pe care instanța care pronunță hotărârea ce constituie titlu executoriu, să le poată avea în vedere la momentul pronunțării; acesta este un element care poate fi pus în dezbatere exclusiv în cadrul unei contestații ia executare propriu-zise iar că, în ceea ce privește soluționarea excepției tardivității contestației ia titlu, sub aspect strict formal, față de soluția dată de tribunal acestei excepții (de respingere), apelanta-contestatoare nu justifică interesul de a formula critici sub acest aspect. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea P.O.

solicitând admiterea recursului casarea deciziei atacate șî trimiterea cauzei spre rejudecare. Recurenta-contestatoare își subsumează criticile motivelor de nelegalîtate reglementate de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. cu referire la următoarele aspecte: 1. Hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 400 alin. (2) C. proc. civ., instanța reținând în mod greșit că, prin cererea formulată în cauză, s-a solicitat modificarea titlului executoriu, în condițiile în care recurenta în mod evident a formulat o acțiune care tinde doar la lămurirea înțelesului și a întinderii dispozitivului sentinței civile nr. 950/2001 a Tribunalului București.

Arată recurenta că, prin cererea formulată în cauză, a urmărit lămurirea dispozitivul sentinței ce constituie titlu executoriu, finalitate ce poate fi atinsă utilizând prevederile art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., legea nelimitând în vreun fel motivele care pot fi invocate pe aceasta cale, judecătorul neputând adaugă la dispozițiile legale, în speță fiind posibilă contestația la titlu, în caz contrar, dispozițiile legale relevante referitoare la contestația la executare neavând aplicabilitate, ceea ce nu poate fi acceptat. Consideră recurenta că singurul motiv de inadmisibilitate în lumina textelor legale și a doctrinei juridice aplicabile instituției juridice în cauză este acela care privește faptul că instanța competentă să soluționeze contestația nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei și care sunt de natură să repună în discuție o hotărâre judecătorească definitivă sau irevocabilă, în speță neîncadrându-se în această situație.

2. Într-o a doua critică recurenta arată că în condițiile în care instanțele inferioare au considerat totuși faptul că motivul invocat nu se încadrează între cele prevăzute de dispozițiile art. 399 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ., în virtutea rolului activ presupus de prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., aveau obligația să determine dispozițiile legale incidente, și să califice cererea sub aspectul temeiului juridic adecvat, declinând competența judecății instanței de executare, calificarea cererii reprezentând o prerogativă a instanței, chiar dacă reclamantul a înțeles să invoce alte norme în susținerea cererii sale, dispozițiile art. 129 alin. (8) C. proc. civ. raportat Ia dispozițiile art. 105 alin. 2 C. proc.

civ. Arată recurenta că, respingerea acțiunii ca inadmisibilă este profund nelegală, acțiunea de fond în astfel de condiții lovindu-se de un fine de neprimire, cauza juridică fiind calificarea greșită a cererii de chemare în judecată, iar efectul juridic fiind inadmisibilitatea ei. Referindu-se la exigențele art. 6 din CEDO, recurenta precizează că dreptul de acces la justiție este o componentă fundamentală a dreptuiui Ia un proces echitabil și totodată, temeiul oricărui demers în fața unei instanțe, că fără un acces efectiv Ia o instanță pentru valorificarea lor, drepturile oferite justițiabililor și consacrate în Constituție, legi sau alte acte normative ar fi iluzorii. Consideră recurenta că după ce cauza s-a judecat 4 ani în fond-apel-recurs, soluția instanței de a încălca dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. și de a respinge acțiunea ca inadmisibilă este nelegală și netemeinică, îngrădind accesul său la justiție. 3. Într-o ultimă critică recurenta, referindu-se la recunoașterea pretențiilor reclamantului de către debitorul P.I.C. la primul termen, precizează că solicitarea sa din acțiunea principală, respectiv că instanța sa stabilească data de la care începe să curqă termenul de executare silită a hotărârii având în vedere aspectele mai sus menționate, țin strict de contestația la titlu, instanța care a pronunțat titlul fiind singura care poate spune dacă speța se situează în cazul prevăzut de dispozițiile art. 270 C. proc. civ., și dacă hotărârea a rămas irevocabilă în ceea ce îl privește pe P.I.C.

de la data pronunțării ei și nu la data soluționării apelului formulat de creditor, apel care nu îi viza pe P.I.C. ci pe ceilalți debitori în solidar (căi de atac care au fost respinse creditorului în mod irevocabil), o soluție contrară permițând ca debitorul care recunoaște pretențiile reclamantului și care nu formulează căile de atac legale, să fie purtat în instanțe în continuare de creditorul care formulează căile de atac în mod abuziv doar pentru a încasa dobânzile aferente, fapt ce conduce ia o îmbogățire fără just temei a acestuia. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Excepția inadmisibilității contestației la titlu a fost analizată de instanța de control judiciar din perspectiva limitelor învestirii instanței raportat la art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ. Așadar instanța de fond a avut a se pronunța asupra unei contestații cu privire la întinderea și aplicarea titlului executoriu concretizat în sentința nr. 950 din 7 decembrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 399 alin. (1) C. proc. civ. și art. 405 C. proc. civ., contestatoarea solicitând lămurirea titlului executoriu în sensul că momentul la care începe să curgă termenul legal de îndeplinire a prescripției cu privire la executarea titlului împotriva pârâtului P.I.C. este împlinit.

Prin contestația la titlu se contestă însuși titlul executoriu, dar nu în ceea ce privește validitatea sa în fond, ci numai în ceea ce privește înțelesul, întinderea și aplicarea sa, în condițiile în care dispozitivul acesteia ar conține dispoziții ambigue, insuficient clarificate în vederea examinării unei corecte executări, fără însă a se interveni, pe cale procesuală, asupra situației de fapt și de drept reținută în mod irevocabil de instanță. Așadar, finalitatea urmărită de legiuitor prin reglementarea contestației la titlu este explicitarea dispozitivului hotărârii ce urmează a fi valorificat în cadrul contestației la executare. Or, contestatoarea, prin cererea formulată, pune în discuție excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, aspect ce excede cadrul în care poate fi examinată o contestației la titlu.

Astfel, Înalta Curte reține că prin decizia recurată instanța a pronunțat o soluție judicioasă sub aspectul excepției inadmisibilității cererii. Nici cea de-a doua critică nu poate fi primită întrucât instanța se pronunță numai în limitele învestirii, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărând numai asupra obiectului cererii deduse judecății, roiul activ al judecătorului fiind limitat de principiul disponibilității, partea fiind cea care precizează obiectul cererii și care indică temeiurile de drept în susținerea ei. Așa fiind, nu se poate reproșa instanței ca, exercitandu-și controlul de legalitate în limitele învestirii sale, a adus atingere dreptului de acces la justiție al recurentei, respectiv garanției unui proces echitabil.

Cea de-a treia critică, de asemenea, nu poate fi primită întrucât problemele puse în discuție exced cadrul examenului de legalitate confiqurat de art. 304 C. proc. civ. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., constatând că decizia recurală nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-contestatoare P.O. împotriva deciziei nr. 270/A din 28 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat. Irevocabilă, Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 23 aprilie 2013.