ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3555/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2017 și completată ulterior, reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D. și chemații în garanție E., F., G., H., I., J., obligarea acestora la plata sumei de 374.850 RON reprezentând prejudiciu și suma de 17.770 RON reprezentând rest de plată scadent la momentul formulării acțiunii din totalul de 35.554,50 RON, a sumei de 2.614,314 RON, 6.942 RON rest de plată din totalul de 13.800 RON provenind din plată nedatorată, precum și dobânda legală calculată de la data scadenței.

Prin Sentința nr. 1347 din data de 16 februarie 2018 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D. și chemații în garanție E., F., G., H., I., J..

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut calitatea reclamantei de autoritate publică centrală, conform dispozițiilor O.U.G. nr. 93/2012, obiectul cererii - antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, în calitate de fost președinte al Consiliului C.S.A., funcție de demnitate publică, cu atribuții specifice.

S-a apreciat că pârâtul nu a fost angajat de autoritate prin intermediul unui contract individual de muncă, iar în exercitarea mandatului încredințat de Parlament, pârâtul nu era subordonat autorității publice pe care o coordona. Raportul juridic născut din exercitarea mandatului este un raport juridic reglementat prin norme speciale derogatorii de la normele de dreptul muncii, fiind distinct de raportul juridic de muncă, întrucât, pe de o parte, între principiile care guvernează materia reglementată de C. muncii și cele care țin de exercițiul mandatului încredințat de Parlament sunt diferențe majore. Astfel, în materia relațiilor de muncă reglementate de C. muncii definitoriu este acordul părților fiind vorba de o relație contractuală care, în limitele legii, sunt supuse principiului autonomiei de voință ale ambelor părți aflate în raporturi juridice, în timp ce, în cazul de față, suntem în prezența unui raport juridic administrativ, scopul numirii fiind acela al exercitării prerogativelor conferite de lege.

Prin Sentința nr. 1995 din data de 26 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D. și chemații în garanție I., F., E., G., H., J., în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, în ceea ce-i privește pe pârâții B., C. și D., instanța a constatat că aceștia au calitatea de salariați, având încheiate cu C.S.A. contracte individuale de muncă, aspect necontestat în cauză, astfel că devin aplicabile dispozițiilor art. 266 din C. muncii, potrivit cărora jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă. Aceste prevederi legale sunt aplicabile în cauză, întrucât obiectul acțiunii completate constă în angajarea răspunderii patrimoniale, în solidar, a acestor pârâți.

Între pârâtul A. și C.S.A. au existat raporturi reglementate de Legea nr. 32/2000 și, cu toate că între aceștia nu a fost încheiat un contract de muncă stricto sensu, totuși raporturile au fost specifice dreptului muncii, întrucât, potrivit art. 278 alin. (2) din C. muncii, "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective."

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Prin acțiunea dedusă judecății reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat obligarea pârâților la plata solidară a unor sume reprezentând plăți nedatorate și prejudiciu cauzat de acestea.

În privința pârâților din prezenta cauză se constată că între o parte dintre aceștia și Comisia de Supraveghere a Asigurărilor au fost încheiate contracte individuale de muncă, iar între pârâtul A. și C.S.A. au existat raporturi reglementate de Legea nr. 32/2000, acesta deținând calitatea de președinte al C.S.A. în perioada 23 octombrie 2012 - 23 aprilie 2013, fiind numit în funcția de demnitate publică prin Hotărârea Parlamentului României nr. 43 din 23 octombrie 2012.

Potrivit dispozițiilor art. 6 lit. e) din Legea nr. 188/1999, această lege nu se aplică persoanelor numite sau alese în funcții de demnitate publică, astfel că, din această perspectivă, litigiul de față nu poate intra în sfera de competență a instanței de contencios administrativ.

În același timp, din interpretarea dispozițiilor art. 266 C. muncii rezultă că jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă, acest act normativ aplicându-se, conform art. 1 alin. (2) și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.

Se apreciază, totodată, că existența unui contract de muncă între părți nu este de esența jurisdicției muncii, pentru o calificare corectă a naturii litigiului fiind necesar a se identifica dacă o persoană prestează muncă remunerată în beneficiul unui angajator. Cum pentru raporturile de muncă al foștilor membri ai Consiliului C.S.A, inclusiv președintele acestuia, nu există dispoziții specifice derogatorii, care să fie incidente în speță, Înalta Curte constată că acestea sunt guvernate de C. muncii, conform art. 1 alin. (2) anterior menționat.

În plus, potrivit art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, "Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective."

Recunoașterea expresă a aplicabilității Codului muncii, inclusiv a jurisdicției muncii, în ipoteza raporturilor juridice neîntemeiate pe un contract individual de muncă, a fost făcută de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 16 din 26 septembrie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Această dezlegare în drept își găsește aplicabilitate și în prezenta cauză, iar simplul fapt că, în exercitarea atribuțiilor ce îi revin unei persoane care ocupă o funcție de demnitate publică, aceasta se află în exercitarea unui mandat de drept public, nu are drept consecință calificarea ca litigiu de contencios administrativ a oricărui proces declanșat în contradictoriu cu autoritatea publică în cadrul căreia acea persoană funcționează sau a activat.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D. și chemații în garanție E., F., G., H., I., J., în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL