ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3294/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 760 din 2 februarie 2017, Judecătoria Sectorului 5 București, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumente și Investiții Financiare, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 1416 din 20 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, secția civilă.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 27.04.2016, sub nr. x/302/2016, astfel cum a fost ulterior modificată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumente și Investiții Financiare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- obligarea pârâtei la plata sumei de 100.980 RON, reprezentând prejudiciul produs reclamantei prin fapta ilicită constând în nepublicarea Regulamentului nr. 4/2013 în Monitorul Oficial al României, Partea I;

- actualizarea sumei de 100.980 RON cu indicele prețurilor de consum;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data de 29.04.2013 și până la data plății efective, conform art. 10 din O.G. nr. 13/2011, coroborat cu art. 1535 C. civ. (reclamanta a indicat valoarea dobânzii legale, respectiv 21.115,60 RON, calculată de la data de 29.04.2013 și până la data de 29.04.2013);

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 C. civ., art. 1357-1371 C. civ., art. 148-151 C. proc. civ., art. 192 C. proc. civ., art. 194-195 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, prevăd că:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

În înțelesul prezentei legi refuzul nejustificat de a soluționa o cerere semnifică exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile (art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeași lege).

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;"

Din analiza acestor dispoziții legale, rezultă, fără echivoc, că pe calea contenciosului administrativ, spre deosebire de dreptul comun, pot fi soluționate, în principiu, doar trei categorii de litigii: cele prin care se atacă un act administrativ propriu-zis; cele care privesc nesoluționarea în termen a unei cereri; cele care privesc un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri sau de efectuare a unei anumite operațiuni administrative.

Astfel cum în mod corect a reținut Curtea de Apel București, cauza prezentă nu se încadrează în niciuna din cele trei categorii de litigii, solicitându-se prin cererea introductivă obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu produs reclamantei prin fapta ilicită constând în neîndeplinirea unei obligații legale, respectiv nepublicarea Regulamentului nr. 4/2013 în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Înalta Curte constată, astfel, că litigiul de față nu are ca obiect analiza legalității unui act administrativ - tipic sau asimilat, ci obligarea pârâtei la plata unei sume reprezentând despăgubiri pentru un pretins prejudiciu, precum și a dobânzii legale aferente acestei sume.

Având în vedere faptul că reclamanta nu atacă un act administrativ de autoritate, un refuz explicit al autorității administrative, sau refuzul soluționării în termen legal a unei cereri, Înalta Curte constată că în pricina de față nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), f), h) și i), art. 2 alin. (2) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care să atragă competența instanței de contencios administrativ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în cauză competența de soluționare a litigiului aparține instanței de drept comun, care în speță este judecătoria, care judecă, potrivit prevederilor art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.

În consecință, având în vedere considerentele arătate, precum și dreptul de dispoziție al părților, reglementat de prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților", în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumente și Investiții Financiare, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2017.