ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3287/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta SC A. SRL - în reorganizare, reprezentată legal prin administrator B. și administrator special C., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.091.920,90 RON, reprezentând suma de rambursat potrivit cererii de plată, tranșa a III-a, precum și la plata despăgubirilor în cuantum de 1.483.404,26 RON, datorate pentru executarea nelegală a scrisorii de garanție pentru rambursarea avansului nr. 141LG x, emisă la 29.03.2012 de către D. SA

Prin Sentința civilă nr. 191 din 17 octombrie 2016, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și a inadmisibilității, invocate de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL - în reorganizare, reprezentată legal prin administrator B. și administrator special C. și a obligat pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, la plata sumelor de:

- 1.091.920,90 RON, reprezentând sumă de rambursat potrivit cererii de plată, tranșa a III-a din contractul de finanțare;

- 1.483.404,26 RON datorată pentru executarea nelegală a scrisorii de garanție pentru rambursarea avansului nr. x emisă la 29.03.2012 de către D. SA.

Împotriva Sentinței civile nr. 191 din 17 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, care a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, solicitând admiterea recursului, reținerea cauzei spre rejudecare și modificarea în totalitate a sentinței, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta SC A. SRL, în principal, ca prescrisă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Au fost prezentate circumstanțele cauzei și au fost invocate următoarele motive de casare:

- prima critică vizează greșita respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune

Au fost invocate prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004 și s-a arătat că la 9.02.2013 intimata-reclamantă a solicitat recurentei decontarea tranșei a III-a de plată aferentă contractului de finanțare încheiat la 10.03.2011 între APDRP și SC A. SRL.

Prin Notificarea nr. x/5.04.2013 CRPDRP Sud-Est Constanța a comunicat beneficiarului refuzul plății sumei de 1.980.341,90 RON, aceste cheltuieli nefiind eligibile datorită faptului că montajul răcitorului de pâine a fost realizat parțial, instalația nefiind funcțională.

Această notificare a fost contestată prin contestația nr. 795/26.04.2013 care a fost respinsă, urmare a reverificărilor de la locul de implementare a investiției efectuate la 5.04.2013, iar prin adresa nr. x/23.05.2013 s-a comunicat, prin e-mail, reprezentantului legal al intimatei - C., soluția dată, iar confirmarea primirii răspunsului la contestație s-a făcut la 24.05.2013.

Prin Încheierea nr. 289/25.02.2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/2013 s-a dispus intrarea debitorului SC A. SRL în procedura de insolvență în formă generală și a fost desemnat administrator judiciar B., fără ca instanța de judecată să dispună ridicarea dreptului de administrare al reprezentantului legal al societății.

În raport de prevederile art. 3 pct. 27 din Legea nr. 85/2006, art. 18 și art. 103 alin. (2) din același act normativ recurenta apreciază că administratorul special are dreptul de a conduce activitatea societății în insolvență și de a o reprezenta în raporturile cu terții atunci când nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, astfel că primirea răspunsului la contestație de către acesta este perfect legal, iar prezenta cerere de chemare în judecată este semnată și de administratorul special, ceea ce dovedește că dreptul acestuia de a reprezenta societatea este de netăgăduit.

Recurenta consideră că cererea de chemare în judecată este prescrisă și în ceea ce privește capătul 2 de cerere, aspect asupra căruia instanța de fond nici nu s-a pronunțat, întrucât dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 instituie un termen de 1 an de la momentul la care beneficiarul a luat cunoștință de întinderea pagubei, iar, în cauză instanța a luat la cunoștință de actele administrative reprezentând executarea scrisorii de garanție bancară la 8.04.2013.

Intimata-reclamantă a înregistrat cererea de chemare în judecată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 28.04.2016 și, de aceea, termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 sunt depășite și s-a solicit respingerea cererii ca prescrisă.

- a doua critică vizează greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii reclamantei

Au fost invocate prevederile art. 8 și 19 din Legea nr. 554/2004 și s-a subliniat că acestea stabilesc că dreptul la despăgubiri al persoanelor vătămate prin emiterea actelor administrative nelegale condiționează o astfel de cerere de existența unei acțiuni în anulare a acestor acte, instituind caracterul subsidiar al cererii de acordare a despăgubirilor față de cererea de anulare a actelor administrative vătămătoare de drepturi.

În speță, singurele acte administrative anulate de instanța de judecată sunt procesele-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x/9.05.2013 și a Deciziei nr. 21988/15.07.2013, însă aceste acte nu au privit neeligibilitatea tranșei a III-a de plată și nici executarea scrisorii de garanție bancară, ci strict neregula vizând intrarea în insolvență a societății.

Actele administrative prin care recurenta a declarat neeligibilă tranșa a III-a de plată și a dispus executarea scrisorii de garanție bancară sunt valabile, neexistând nicio hotărâre judecătorească de anulare a acestora, iar pentru că intimata a apreciat că nu se impune să solicite instanței anularea acestora, se impune respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

- a treia critică a vizat greșita obligare a AFIR la plata sumelor solicitate de A. SRL.

În ceea ce privește primul capăt de cerere, respectiv de obligare a recurentei la plata sumei de 1.091.920,90 RON s-a arătat că, în urma verificărilor atât pe teren, cât și documentar, s-a concluzionat că unul dintre utilajele achiziționate nu funcționează, montajul acestuia fiind realizat parțial.

Mai mult, solicitarea reclamantei de decontare a ultimei tranșe de plată, în condițiile în care aceasta se află sub incidența Legii nr. 85/2006, încalcă prevederile contractului de finanțare.

Au fost făcute referiri la Declarația anexată la cererea de finanțare, dispozițiile art. 3 alin. (1) din Anexa I la contractul de finanțare, art. 1 alin. (2) - "obiectul contractului" din contractul-cadru.

În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, respectiv obligarea la plata despăgubirilor în cuantum de 1.483.404,26 RON, recurenta a invocat prevederile art. 20 din O.U.G. nr. 74/2009, Anexa VI - instrumente de plată la contractul de finanțare și s-a subliniat că motivul care a stat la baza executării scrisorii de garanție bancară este faptul că nu toate utilajele achiziționate conform proiectului erau în stare de funcționare, iar ultima cerere de plată a fost declarată neeligibilă.

Cererea de executare a scrisorii de garanție bancară este un act administrativ pe care intimata-reclamantă nu a înțeles să-l conteste în condițiile Legii nr. 554/2004, acesta producând efecte juridice și intrând astfel în circuitul civil.

Au fost analizate prevederile art. 1349 și 1953 din C. civ. și condițiile răspunderii civile delictuale și s-a apreciat că nu s-a dovedit îndeplinirea acestor condiții.

Intimata-reclamantă a formulat Întâmpinare și a solicitat anularea, respectiv respingerea recursului ca nefondat formulat de AFIR.

A fost întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 14.12.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal s-a dispus comunicarea acesteia către părțile din litigiu.

Prin încheierea din 8.02.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a fost admis în principiu recursul declarat de AFIR și s-a fixat termen de judecată, cu citarea părților, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii reclamantei prin care a solicitat obligarea pârâtei AFIR la plata sumei de 1.091.920 RON, reprezentând suma de rambursat potrivit cererii de plată tranșa a III-a, precum și la plata despăgubirilor în cuantum de 1.483.404,26 RON, datorate pentru executarea nelegală a scrisorii de garanție pentru rambursarea avansului nr. x, emisă la 29.03.2012 de către D. SA.

Prin sentința atacată în prezenta cauză au fost respinse excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și a inadmisibilității, invocate de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL - în reorganizare, reprezentată legal prin administrator B. și administrator special C. și a fost obligată pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, la plata sumelor de:

- 1.091.920,90 RON, reprezentând sumă de rambursat potrivit cererii de plată, tranșa a III-a din contractul de finanțare;

- 1.483.404,26 RON datorată pentru executarea nelegală a scrisorii de garanție pentru rambursarea avansului nr. x emisă la 29.03.2012 de către D. SA.

Criticile recurentei vizează atât soluția pronunțată de instanța de fond în privința excepțiilor prescripției dreptului material la acțiune și a inadmisibilității acțiunii, cât și fondul cauzei.

În privința ordinii în care vor fi analizate criticile, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., vor fi mai întâi excepțiile de procedură și, apoi, excepțiile de fond, iar conform art. 248 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc.

În speță, criticile recurentei au vizat greșita soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune dar și a excepției inadmisibilității acțiunii, astfel că se impune, mai întâi, a fi analizate criticile ce se referă la excepția inadmisibilității acțiunii.

Excepția inadmisibilității acțiunii a fost invocată de pârâta AFIR în fața instanței de fond în raport cu prevederile art. 8 și 19 din Legea nr. 554/2004 pentru ambele capete de cerere.

Această excepție a inadmisibilității acțiunii a fost respinsă de către instanța de fond cu motivarea că a fost sesizată ca urmare a refuzului plății tranșei a III-a, litigiul are la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 unde în art. 21 alin. (29) se prevede că "anularea titlului de creanță atrage anularea actelor subsecvente în mod corespunzător" și că prin Decizia civilă nr. 3864/2.12.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, actul administrativ a fost anulat și în mod corect a fost sesizată instanța de contencios administrativ în prezentul litigiu.

Însă, această soluție este dată cu aplicarea greșită a prevederilor legale, respectiv a art. 8 și 19 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004:

"(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim", iar conform art. 19 din același act normativ:

"(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei".

Pentru a putea stabili dacă acțiunea reclamantei este admisibilă sau nu se impun a fi făcute unele precizări referitoare la situația de fapt în raport de care se poate verifica respectarea prevederilor art. 8 și 19 din legea contenciosului administrativ.

Între reclamanta SC A. SRL, în calitate de beneficiar pe de o parte, și Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit (APDRP), s-a încheiat contractul de finanțare nr. x/10.03.2011.

Obiectul Contractului de finanțare îl constituie, potrivit art. 1 alin. (1), acordarea finanțării nerambursabile de către Autoritatea Contractantă, pentru punerea în aplicare a Cererii de finanțare nr. x pentru Proiectul "Creșterea competitivității A. SRL prin modernizarea capacității de fabricare a pâinii în Constanta, prin Schema de Ajutor de Stat nr. N 578/2009 aferentă măsurii 123".

Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de maxim 4.586.943 RON (1.077.000 euro), valori modificate prin actul adițional nr. x/7.07.2012, iar finanțarea se încadrează în măsura 123 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013.

Contractul de Finanțare prevede posibilitatea obținerii unui avans, la care se adaugă plata finanțării nerambursabile în trei tranșe.

Avansul în sumă de 1.064.750 RON, a fost garantat 110% cu garanția de restituire a avansului nr. x emisă la 29.III.2012 de către D. SA.

Cu adresele nr. x/29.05.2012, nr. 5993/09.07.2012 și nr. 7094/22.11.2012 s-au confirmat plata avansului de 1.064.750 RON, tranșa I de 69.615,10 RON și tranșa a II-a de 67.185,50 RON. A treia și ultima cerere de plată pentru suma de 1.980.341,90 RON a fost comunicată de către A. SRL în data de 9.02.2013.

La data de 11.02.2013 s-a comunicat fișa de verificare tehnică și financiară cu concluzia că cererea de plată este conformă și au urmat verificări în teren conform art. 14 (2) din Anexa I la Contractul de finanțare.

În Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 4344/11.03.2013 s-a publicat încheierea nr. 289/25.02.2013 pronunțată de Judecătorul sindic în Dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Constanța, prin care s-a deschis procedura insolvenței față de societatea A. SRL la cererea acesteia, a fost desemnat administrator judiciar B. și judecătorul sindic a reținut că debitoarea și-a manifestat intenția de reorganizare.

Cu adresa înregistrată la APDRP sub nr. x/22.03.2013 A. SRL a comunicat deschiderea procedurii, precum și identitatea și sediul administratorului judiciar, iar cu adresa nr. x/5.04.2013 APDRP a comunicat că, în temeiul art. 5 (1) din Contractul de Finanțare, a respins cererea de plată întrucât cheltuielile din această cerere nu sunt eligibile, pe motiv că montajul răcitorului de pâine a fost realizat parțial, instalația respectivă nefiind funcțională, conform raportului de verificare întocmit de către experții SVCP - OJPDRP Constanța, condiții în care proiectul nu este finalizat la ultima tranșă de plată.

Prin notificarea emisă sub nr. x/8.04.2013 APDRP a anunțat executarea scrisorii de garanție de restituire a avansului, întrucât s-a deschis procedura de insolvență față de A. SRL, iar cererea de plată tranșa 3- finală, depusă anterior datei de intrare în insolvență, deși permitea recuperarea avansului, a fost declarată neeligibilă întrucât nu toate utilajele erau în stare de funcționare.

Cu adresa nr. x/26.04.2013 A. SRL a contestat decizia de respingere a cererii de plată pentru tranșa III (finală) întrucât răcitorul de pâine era funcțional și finalizau probele pentru respectarea fluxului tehnologic.

La data de 25.04.201 3 a fost comunicat proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare. Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a: creanțelor bugetare nr. x/9.05.201 3, APDRP a reținut că, din verificarea Buletinului Procedurilor de Insolvență al ONRC, rezultă că s-a deschis la Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă procedura de Insolvență, Dosar nr. x/2013, iar A. SRL a intrat în procedura generala de Insolvență începând cu data de 25.02.2013, în condițiile în care proiectul nu este finalizat. Întrucât A. SRL se afla sub incidența Legii nr. 85/2006, situația constituie "neregulă", motiv pentru care se impune recuperarea ajutorului financiar nerambursabil acordat în baza contractului de finanțare.

Cu adresa nr. x/25.06.2013 D. a solicitat plata sumei de 1.185.919,32 RON, datorată de A. SRL urmare executării scrisorii de garanție bancară în data de 20.05.2013.

Prin Decizia nr. 21988/15. VII.2013 APDRP a respins contestația formulată de S.C A. SRL împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

Prin Sentința civilă nr. 93/CA/30.04.2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Dosar nr. x/2014, s-a respins ca nefondată cererea având ca obiect anularea deciziei APDRP nr. 21988/15.07.2013, cu consecința anulării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/9.05.2013.

Prin Decizia nr. 3864/2.12.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 93/CA/30.04.2014 a Curții de Apel Constanța, s-a casat în tot Sentința recurată și, în rejudecare, s-a admis acțiunea reclamantei, în sensul că s-a anulat decizia de soluționare a contestației nr. 21988/15.07.2013 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/9.05.201 3 emise de APDRP.

Cu adresa nr. x/18.12.2015 A. SRL a solicitat AFIR să execute obligația de plată datorată în temeiul Contractul de Finanțare pentru ajutorul financiar nerambursabil solicitat prin cererea de plată tranșa a III-a, valoarea scrisorii de garanție bancară emisă de D. SA executată pe 20.05.2013 și comisioanele aferente executării scrisorii de garanție.

Cu adresa nr. x/28.12.2015 AFIR a arătat că, în temeiul art. 11 alin. (3) și alin. (4) din Anexa 1 la Contractul de Finanțare, se afla în imposibilitate legală de a da curs solicitării nr. 1978/18.12.201 5, respectiv de a efectua plata sumei de 2.086.246,13 RON, întrucât A. SRL se afla în procedura de insolvență.

Prin adresa nr. x/09.03.2016 A. SRL a solicitat AFIR să urgenteze soluționarea contestației nr. 795/26.04.2013 împotriva notificării beneficiarului cu privire la refuzul de plata tranșa III.

Cu adresa nr. x III.2016 AFIR a comunicat că a soluționat contestația prin adresa nr. E 13532/20. 05.2013, transmisă beneficiarului de fonduri nerambursabile în data de 24.05.2013, fiind confirmată primirea de către administratorul special. S-au anexat adresa nr. x/20.05.2013 și comunicare prin e-mail.

Din cele prezentate rezultă, în legătură cu acest contract de finanțare, recurenta-pârâtă a emis mai multe acte administrative:

- Notificarea nr. x/5.04.2013, prin care s-a comunicat reclamantei refuzul de decontare al tranșei a III-a, cerere formulată la 9.02.2013 de către reclamantă;

- adresa nr. x/20.05.2013 emisă de AFIR prin care s-a comunicat reclamantei, prin administrator special, respingerea contestației nr. 795/26.04.2013 împotriva Notificării nr. x/5.04.2013;

- adresa nr. x/17.03.2016 emisă de AFIR prin care reclamanta a fost înștiințată de emiterea adresei cu nr. x/20.05.2013, aceasta fiind emisă ca urmare a adresei nr. x/9.03.20016 prin care reclamanta solicita AFIR să înregistreze soluționarea contestației nr. 795/26.04.2013;

- prin Notificarea nr. x/8.04.2013 APDRF (în prezent AFIR) a anunțat executarea scrisorii de garanție de restituire a avansului;

- cererea nr. x/11.04.2013 de executare a scrisorii de garanție pentru restituirea avansului.

Toate acestea au fost emise de către recurenta-pârâtă în legătură cu cererea de rambursare a tranșei a III-a formulată la 9.02.2014.

Pe de altă parte, la 25.04.2013 a fost comunicat reclamantei proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, iar prin procesul-verbal nr. x/9.05.2013 s-a dispus recuperarea ajutorului financiar nerambursabil acordat în baza contractului de finanțare încheiat între părți pentru că prin încheierea din 25.02.2013 a Tribunalului Constanța s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de reclamanta SC A. SRL la cererea acesteia.

Contestația formulată împotriva acestui proces-verbal de constatare a neregulilor a fost respinsă de către recurenta-pârâtă prin Decizia nr. 21988/15.12.2013.

Aceste două acte administrative au fost atacate și prin Sentința civilă nr. 93/30.04.2014 a Curții de Apel Constanța și a fost respinsă acțiunea reclamantei, însă prin Decizia nr. 3864/2.12.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus rejudecarea, fiind admisă acțiunea reclamantei, în sensul că s-a anulat Decizia de soluționare a contestației nr. 21988/15.07.2013 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/9.05.2013 emise de APDRP.

Prin urmare, dacă procesul-verbal de constatare a neregulilor și decizia dată pentru soluționarea contestației formulate împotriva acesteia au fost contestate în fața instanței de contencios administrativ, celelalte acte emise de către recurenta-pârâtă și care vizau cerere de rambursare a tranșei a III-a nu au fost contestate de către intimata-reclamantă, aspect necontestat de către aceasta.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 8 și art. 19 din Legea nr. 554/2004 rezultă că, potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, pot fi supuse controlului de legalitate actele administrative tipice sau asimilate, dar nu poate fi formulată o cerere de chemare în judecată prin care să se solicite repararea unei pagube urmare a unui act administrativ considerat vătămător, fără să se solicite anularea acelui act. Astfel, obiectul acțiunii în contencios administrativ, formulată potrivit art. 8 din legea contenciosului administrativ, îl poate constitui anularea în tot sau în parte a actului administrativ, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

Pe lângă această situație, ce reprezintă regula în materia contenciosului administrativ, potrivit căreia cererea de daune se formulează odată cu acțiunea principală îndreptată împotriva actului administrativ sau asimilat, urmând soarta cererii principale, în art. 19 din legea contenciosului administrativ este reglementată situația de excepție și potrivit acestui text persoana vătămată poate solicita obligarea la despăgubiri pe cale separată, dacă nu a cerut odată cu anularea actului și acordarea acestora, în termen de un an de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei produse.

Din conținutul art. 19 din Legea nr. 554/2004 rezultă că admisibilitatea acțiunii în daune întemeiată pe aceste dispoziții este condiționată de soluționarea unei acțiuni în anulare a unui act considerat vătămător de către instanța de contencios administrativ deoarece acțiunea în răspundere patrimonială, chiar dacă este formulată separat, are un caracter subsecvent acțiunii în anulare a actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a arătat că sesizarea acesteia s-a făcut ca urmare a refuzului plății tranșei a III-a de către pârâtă și când s-a invocat de către aceasta că instalația nu ar fi funcțională.

S-a considerat că litigiul are la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, unde în art. 21 alin. (29) se prevede expres că "anularea titlului de creanță atrage anularea actelor subsecvente în mod corespunzător în mod corespunzător", iar litigiul anterior s-a soluționat prin Decizia civilă nr. 3864/2.12.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost anulat actul administrativ, iar instanța de contencios administrativ a fost corect sesizată.

Aceste susțineri sunt contrare prevederilor art. 19 raportat la art. 8 alin. (1) din legea contenciosului administrativ, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Chiar dacă instanța de fond a fost sesizată cu prezenta acțiune ca urmare a refuzului plății tranșei a III-a și chiar dacă sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 66/2011 în legătură cu modul de soluționare a cererii de rambursare, totuși sunt incidente și prevederile legii contenciosului administrativ în legătură cu condițiile de exercitare a acțiunii reclamantei.

Nu se poate susține că anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor întocmit în legătură cu contractul de finanțare încheiat între reclamantă și pârâtă prin hotărâre judecătorească justifică formularea acțiunii reclamantei deoarece, așa cum s-a prezentat anterior, acesta a vizat "neregula" intrării în insolvență a societății beneficiare, iar cererile de restituire a sumelor ce formează obiectul prezentei acțiuni a reclamantei sunt în legătură cu cererea de rambursare a tranșei a III-a.

Nu vor putea fi reținute apărările intimatei-reclamante potrivit cărora inadmisibilitatea ar putea fi pronunțată numai în cazul neîndeplinirii procedurii prealabile și nici că actele emise pentru respingerea cererii de rambursare a tranșei a III-a nu ar fi acte administrative.

Este adevărat că între părți a fost încheiat un contract administrativ, dar în legătură cu executarea acestuia, autoritatea pârâtă poate emite mai multe acte administrative și, în cazul în care acestea vatămă interesele beneficiarului, ele pot fi contestate în fața instanței de contencios administrativ.

O dovadă în acest sens este chiar acțiunea pe care intimata-reclamantă a formulat-o împotriva procesului-verbal de constatare a neregulii și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/9.05.2013 și a Deciziei nr. 21988/15.07.2013 și, deși sunt formulate în legătură cu executarea aceluiași contract de finanțare, nu a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă pentru că acestea nu ar fi acte administrative.

Cu alte cuvinte, deși au fost emise acte administrative în legătură cu cererea de rambursare a tranșei a III-a, aspecte recunoscute chiar în cererea de chemare în judecată, intimata-reclamantă nu le-a contestat, dar a formulat acțiune în despăgubiri în legătură cu actele emise de autoritatea pârâtă ce vizează tocmai refuzul admiterii cererii de rambursare a tranșei a III-a, ceea ce duce la inadmisibilitatea acțiunii față de dispozițiile art. 8 și art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Dacă s-ar accepta punctul de vedere al intimatei-reclamante s-ar ajunge la situația în care, deși notificarea de respingere a cererii de rambursare a tranșei a III-a, respingerea contestației formulate împotriva acesteia sau notificarea de executare a scrisorii de garanție bancară, nu sunt anulate de către instanța de contencios administrativ, totuși autoritatea pârâtă să fie obligată la plata unor sume contrar celor consemnate în aceste acte administrative ce nu au fost anulate de o instanță de contencios administrativ.

Pentru că a fost anulat procesul-verbal de constatare a neregulii și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/9.05.2013 și a Deciziei nr. 21988/15.07.2013 prin hotărâre judecătorească și care viza același contract de finanțare nu se poate formula acțiune în despăgubiri, dar care să fie întemeiată pe refuzul nejustificat de admitere a cererii de rambursare a tranșei a III-a din contractul de finanțare sau pe executarea scrisorii de garanție bancară, fără ca în prealabil să fie anulată de către instanța de contencios administrativ notificarea prin care a fost comunicat refuzul de admitere a cererii de rambursare sau adresa prin care s-a comunicat executarea scrisorii de garanție bancară.

De aceea, în baza art. 49 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul pârâtei Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, va casa hotărârea atacată și, în rejudecare, va respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, ca inadmisibilă.

Pentru că este fondată critica referitoare la greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii, nu vor mai fi analizate celelalte critici ale recurentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței civile nr. 191 din 17 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea atacată și, rejudecând, respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, prin administrator judiciar B., ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV