ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2914/2018

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului de Mediu a solicitat anularea Hotărârii Administrației Fondului de Mediu de respingere a plângerii prealabile înregistrată sub nr. x/23.12.2014, anularea Hotărârii Comisiei de Avizare a Autorității privind proiectele aprobate-din cadrul Administrației Fondului de Mediu, prin care s-a respins contestația depusă la Dosarul nr. x/SJ din 28.06.2011, hotărâri publicate pe site-ul www.x.ro, în lista plângeri prealabile persoane fizice la poziția nr. crt. 2 publicată la data de 17.02.2015, și lista contestațiilor respinse la poziția nr. crt. 57, publicată la data de 15.12.2014; aprobarea dosarului de finanțare, constatarea criteriilor de eligibilitate a solicitantului în Dosarul nr. x/SJ din 28.06.2011, așa cum sunt ele definite în ghidul de finanțare din 20 aprilie 2011, a programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, act aprobat prin Ordinul nr. 1274/2011 al ministrului mediului și pădurilor și obligarea pârâtei la încheierea contractului de finanțare nerambursabilă în Dosarul nr. x/SJ din 28.06.2011.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 24 din 01.02.2016 Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului de Mediu.

Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței civile nr. 24 din 01.02.2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs. În motivarea recursului se arată că în mod nelegal a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată din moment ce dosarul de finanțare cuprindea toate înscrisurile solicitate. Pârâta în mod nelegal a constatat că dosarul de finanțare nu corespunde criteriilor de eligibilitate - inițial motivând că autorizația de construire depusă la dosar este expirată și nu a fost depus ordinul de începere a lucrărilor pentru ca ulterior, în cadrul soluționării plângerii prealabile, să constate că dosarul nu cuprinde ordinul de începere a lucrărilor. Recurentul precizează că s-a adresat Primăriei Municipiului Zalău - Direcției de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, solicitând să se pronunțe asupra termenului de valabilitate a autorizației de construire pentru imobilul în cauză, precum și detalii cu privire la ordinul de începere a lucrărilor. Această instituție a comunicat faptul că avea obligația de a înștiința Primăria Municipiului Zalău asupra datei la care a început lucrările, obligație pe care a îndeplinit-o, lucru care s-a concretizat prin încheierea procesului-verbal de fixare a amplasamentului datat la data de 22.05.2009, între Primăria Municipiului Zalău și beneficiar (moment considerat de începere a lucrărilor). Recurentul mai arată că, la dosar, a fost depusă Adresa x/23.04.2015 emisă de Primăria Municipiul Zalău, care îi comunică că pentru începerea lucrărilor de construcții, nu se emite ordin de începere a lucrărilor de construire ci se încheie un proces-verbal de fixare a amplasamentului construcției între părți, în cazul de față - Primăria Municipiului Zalău și beneficiar, considerat momentul începerii lucrărilor de construire. În opinia recurentului, instanța de fond a făcut o greșită interpretare a legii, motivând că prevederile Legii nr. 50/1991 - respectiv prevederile invocate de ghid prevăd depunerea ordinului de începere a lucrărilor, întrucât Adeverința nr. 61882 emisă de Primăria Municipiului Zalău prin care se atestă faptul că la data de 22.05.2009 au început lucrările de construire, este un înscris care aduce lămurire la documentele și datele existente la dosarul de finanțare. Lucrarea de construire a fost autorizată prin emiterea autorizației de construire, organul emitent recunoscând din adeverința depusă că în cazul persoanelor fizice nu se emite ordin de începere a lucrărilor. În cazul altor cereri de finanțare pentru programul "Casa Verde" - finanțare adresată persoanelor fizice nu s-a cerut un asemenea înscris. Recurentul mai menționează că a beneficiat de Programul Casa Verde în anul 2010, când era în vigoare același ghid, nefiindu-i solicitat acest ordin de începere a lucrărilor, în acel an fiind aprobat de către pârâtă, dosarul de finanțare.

Apărările formulate în cauză Intimata Administrația Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile. Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurentul a depus un dosar în cadrul programului CASA VERDE persoane fizice 2011 în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile destinate instalării sistemelor de încălzire care utilizează încălzire regenerabilă,inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire. Potrivit Ghidului de finanțare din aprilie 2011, în cadrul acestui dosar recurentul avea obligația de a depune autorizația de construire valabilă la data depunerii cererii și ordinul de începere a lucrărilor de construire așa cum ele sunt reglementate de Legea nr. 50/1991. Conform art. 14 alin. (1) și (2) și anexa 1 din același ghid Agenția pentru Protecția Mediului Sălaj a verificat toate documentele depuse de recurent și a completat fișa de conformitate administrativă. De asemenea, îndeplinirea condițiilor de finanțare nu se verifică la momentul depunerii cererii, ci ulterior. Ca atare organul competent în a verifica dosarul recurentului și a-l admite sau respinge putea verifica orice aspect prevăzut în Ghidul de finanțare inclusiv existența tuturor documentelor solicitate pentru obținerea finanțării. Comisia de verificare a dosarelor a respins la data de 07.11.2014 dosarului recurentului reținând existența a două aspecte pentru respingerea acestuia, respectiv că autorizația de construire era expirată și că nu a fost depus ordinul de începere a lucrărilor. În cazul persoanelor fizice acest ordin constă în actul prevăzut de lege prin care se aduce la cunoștința emitentului autorizației de construire începerea realizării lucrărilor de construire, cerere care determină prelungirea valabilității autorizației de construire pe toată perioada edificării lucrărilor și pe un termen maxim de 36 de luni. Împotriva soluției de respingere recurentul a formulat o contestație la care a depus autorizația de construire și o adresă emisă de emitentul autorizației de construire din care rezultă că lucrările de construire au început la data de 22.05.2009, valabilitatea autorizației de construire fiind prelungită pe o perioadă de 36 luni, deci era valabilă la data de 28.06.2011, data depunerii cererii de finanțare. În analiza acestei contestații comisia de soluționare a contestațiilor a reținut că autorizația de construire era expirată și nu s-a depus ordinul de începere a lucrărilor fiind încălcat art. 12 lit. f) din ghid. Conform art. 12 lit. f) din Ghidul de finanțare solicitantul avea obligația de a depune autorizația de construire valabilă la data depunerii cererii inclusiv ordinul de începere a lucrărilor conform Legii 50/1991. Art. 13 alin. (2) din același ghid prevede că lipsa unui document, depunerea sa într-o altă formă, expirarea valabilității sale duc la respingerea dosarului. Înalta Curte constată că din economia art. 18 din ghid nu rezultă, că în etapa contestației, se admite depunerea de acte noi care să completeze actele deja depuse. Conform literei D din autorizația de construire beneficiarul său avea obligația de a anunța emitentul autorizației de începerea lucrărilor de construire conform unui formular stabilit de legiuitor. Potrivit literei C din aceeași autorizație valabilitatea acesteia se prelungea pe o perioadă de 36 de luni de la începerea executării lucrărilor autorizate anunțate în prealabil. Ceea ce a depus recurentul inițial este un proces-verbal de stabilire a amplasamentului întocmit după o zi de la data depunerii înștiințării privind începerea realizării lucrărilor. Acest proces-verbal de stabilire a amplasamentului nu face însă vreo referire la înștiințarea anterioară și nici nu este reglementat de Legea nr. 50/1991 și normele sale metodologice ca un act de începere a realizării lucrărilor și care determina prelungirea valabilității autorizației de construire. Conform Legii nr. 50/1991 și normelor sale metodologice singurul act care dovedește începerea lucrărilor este anunțul privind începerea lor, de la această dată fiind stabilit legal că lucrările au început și că termenul de execuție este de 36 luni. Practic acesta este actul vizat de ghid și definit ca fiind ordinul de începere a lucrărilor. Această cerință este neechivocă și prin corelare sa cu Legea nr. 50/1991 este cert că ea vizează acest act, neexistând un alt act reglementat de această lege legat de începerea lucrărilor de construire . Înalta Curte constată că dosarul recurentului nu corespundea criteriilor de acceptare stipulate prin ghidul de finanțare, cât și faptul că doar în baza documentelor depuse la dosar de către acesta nu s-ar fi putut concluziona faptul că autorizația de construire ar mai fi fost valabilă la data depunerii dosarului, deoarece în dosar nu se regăsea niciun document care să ateste începerea lucrărilor în termenul autorizat și extinderea valabilității autorizației de construire. Prin urmare, așa cum a concluzionat în mod corect și legal instanța de fond, decizia de respingere a dosarului a fost una temeinică și legală prin raportare atât la cadrul legal incident în materie, cât și la dosarul propriu-zis depus de recurentul-reclamant pentru obținerea finanțării. Susținerile ulterioare ale recurentului - reclamant vin să confirme temeinicia și legalitatea deciziei autorității, deoarece ele subliniază culpa acestuia în întocmirea și depunerea necorespunzătoare a dosarului. Imposibilitatea completării documentelor depuse inițial la dosar în faza contestațiilor ulterioare ține, din nou, de domeniul evidenței, deoarece acceptarea depunerii de noi documente la dosarul inițial ar însemna eludarea întregii proceduri de evaluare a dosarelor, o asemenea posibilitate fiind interzisă chiar prin dispozițiile ghidului de finanțare care stipulează că dosarul trebuie să fie completat înainte de a primi numărul de înregistrare, ulterior înregistrării sale nemaifiind posibilă acceptarea de alte documente în completarea dosarului. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.