ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4426/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 14.07.2016 de reclamanta S.C. A. S.R.L. Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâta Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la nivelul Regiunii Cluj, s-a solicitat:

Prin Sentința nr. 228 din 10 august 2016, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, reprezentată legal de - Director General -B., pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Cluj și a suspendat Decizia de impunere nr. 91/07.07.2016 emisă de pârâtă până la soluționarea pe fond a acțiunii în anulare având ca obiect această decizie de impunere, obligând pârâta la plata în favoarea reclamanților a sumei de 50 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Cluj, a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea cererii de suspendare.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 aprilie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 28 iunie 2018 completul filtru, a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs formulate îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursurile ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ. și a fixat termen de judecată.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se invocă greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ca normă de drept material.

În cadrul recursul se apreciază că soluția de admitere a cererii de suspendare, dispusă prin sentința atacată este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii în condițiile în care, în aprecierea autorității recurente nu erau îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) pentru admiterea cererii de suspendare.

În ceea ce privește prima condiție a existenței unor cazuri bine justificate de natură a atrage un dubiu serios prezumției de legalitate asupra actelor administrativ fiscale contestate, recurenta-pârâtă apreciază că în cauză această condiție nu este îndeplinită în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. "t" din Legea nr. 554/2004. Se arată că instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 9 alin. (1) coroborat cu art. 43 alin. (2) lit. j) și art. 107 alin. (2) C. proc. fisc. atunci când a apreciat, însușindu-și susținerile reclamantei-intimate că nu a fost respectat, la nivelul aparențelor, dreptul la apărare al reclamantei-intimate în faza soluționării contestației administrative în sensul că nu s-a dat posibilitatea societății controlate să-și exprime punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările din cursul inspecției fiscale anterior emiterii deciziei de impunere.

Contrar celor reținute de prima instanță, recurenta-pârâtă arată că societatea reclamantă și-a exercitat dreptul de a-și exprima punctul de vedere înregistrat sub nr. x/4.07.2016.

Cu privire la cea de-a doua condiție prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unei pagube iminente recurenta-pârâtă apreciază că și această condiție nu este îndeplinită în cauză deoarece societatea intimată nu a probat consecințele negative care le-ar suferi în cazul în care ar fi executată suma menționată în actul administrativ fiscal a cărei suspendare s-a dispus respectiv a Deciziei de impunere nr. x/7.07.2016.

Se solicită admiterea recursului casarea sentinței atacate și rejudecarea în sensul respingerii cererii de suspendare ca nefondată.

La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În susținerea întâmpinării se arată că cele arătate în recurs nu sunt conforme realității pe ambele condiții ale cererii de suspendare.

În ceea ce privește prima condiție cea prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. "t" din Legea nr. 554/2004 se arată că punctul de vedere comunicat nu reprezintă audierea contribuabilului în sensul dispozițiilor art. 46 alin. (2) lit. j) C. proc. fisc. , iar în ceea ce privește a doua condiție apreciază că este îndeplinită în cauză.

La dosar intimata-reclamantă a depus concluzii scrise în care se arată situația societății reclamante în ceea ce privește stadiul soluționării contestației administrative care a fost suspendată până la momentul soluționării plângerii penale și stadiul soluționării dosarului penal.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate și susținerile părților, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca fondat, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. respectiv interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca norme de drept material.

În opinia Curții ca instanță de recurs, soluția de admitere a cererii de suspendare este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prima instanță apreciind greșit asupra îndeplinirii condițiilor cumulative ale cererii de suspendare a deciziei de impunere din 7.07.2016, atât în ceea ce privește condiția existenței unor cazuri bine justificate în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. "t" din Legea nr. 554/2004 cât și în ceea ce privește condiția existenței unei pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. "s" din același act normativ.

Curtea apreciază contrar primei instanțe că în cauză nu este îndeplinită condiția existenței unor cazuri temeinic justificate diferite conform art. 2 alin. (1) lit. "t" din Legea nr. 554/2004 în sensul că nu există o îndoială serioasă cu privire la legalitatea deciziei de impunere contestată a cărei suspendare se solicită de natură a înfrânge vădit prezumția de legalitate a sa ca act administrativ fiscal și caracterul său executoriu.

Aspectul de fapt invocat litigios între părți privind audierea reclamantei-intimate în calitate de contribuabil, respectiv respectarea dreptului la apărare în faza soluționării contestației fiscale respectiv dispozițiile art. 9 alin. (1), art. 43 alin. (2) lit. j) din C. proc. fisc. reprezintă o critică care nu este aptă să conducă la răsturnarea prezumției de legalitate a deciziei de impunere cu atât mai mult cu cât pârâtul apreciază diferit asupra semnificației depunerii punctului de vedere depus de reclamantă cu privire la cele reținute în proiectul de raport înregistrate sub nr. x/4.07.2016.

Or, clarificarea acestui aspect care privește aprecierea valorii probatorie a înscrisurilor prevăzute față de susținerile diferite ale părților nu se poate realiza pe calea sumară a procedurii reglementate de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci doar în cadrul acțiunii având ca obiect anularea actului administrativ fiscal adică la fondul cauzei.

Jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în materia suspendării este în sensul că numai îndoiala serioasă determinată și vădită cu privire la legalitatea actului administrativ poate conduce la suspendarea acestuia și anume nemotivarea totală, emiterea de o autoritate necompetentă sau în baza unor dispoziții abrogate sau declarate neconstituționale.

Iar în prezenta cauză în opinia Curții nu este îndeplinit niciun element care ar reprezenta o îndoială serioasă în privința deciziei de impunere care să demonstreze îndeplinirea "cazului bine justificat".

În mod nelegal și cu privire la cea de-a doua condiție, privind paguba iminentă definitivă conform art. 21 alin. (1) lit. "s" din Legea nr. 554/2004, prima instanță a apreciat că este îndeplinită în condițiile în care cuantumul mare al sumei imputate și referirea generică cu privire la un contract european în derulare nu reprezintă împrejurări care să reprezinte o "pagubă iminentă".

Reclamanta-intimată nu a probat doar modul în care executarea debitului s-ar repercuta asupra activității societății și asupra salariaților. Iar faptul că în cauză s-a dispus suspendarea soluționării contestației administrative până la rezolvarea sesizării penale, suspendare, care ca măsură administrativă nu a fost anulată, reprezintă un argument în plus pentru menținerea caracterului executoriu al deciziei de impunere.

Față de cele expuse mai sus Curtea în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. va admite recursul și va casa sentința atacată.

Rejudecând instanța de recurs va respinge cererea de suspendare ca nefondată în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii împotriva Sentinței nr. 228 din 10 august 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând, respinge cererea de suspendare ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 decembrie 2018.

Procesat de GGC - NN