ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5066/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5066/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 48/CA/2011-P.I.

din 14 februarie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

reclamanții Z.S. și Z.M.A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților și Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar, din

cadrul A.N.R.P., prin care solicitau obligarea pârâților la emiterea deciziei

reprezentând titlu de plată, în conformitate cu dispozițiile art. 3 ale

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, modificată prin O.U.G. nr. 81/2007, având

ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul

de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, ca

urmare a posesiei deciziei de despăgubire nr. 6212 din 18 august 2009 emisă de

către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în favoarea

reclamanților, care conține cuantumul stabilit, în sumă de 172.000 RON, în

condițiile art. 13 și 16 ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin decizia

nr. 6212 din 18 august 2009, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

s-a dispus emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamanților Z.S. și Z.M.A.,

în cuantum de 172.000 RON, conform raportului de evaluare întocmit în dosarul înregistrat

sub nr. 29305/CC.

Decizia menționată

mai sus a fost emisă în temeiul art. 13 alin. (1) și 16 alin. (7) din Titlul VII

- Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției,

precum și unele măsuri adiacente, fiind avută în vedere dispoziția nr. 375 din 02

decembrie 2005 emisă de Primăria Municipiului Carei, jud. Satu Mare, prin care a

fost soluționat dosarul întocmit, în baza notificării nr. 50/2001, formulată de

reclamanți.

Obiectul acțiunii

în contencios administrativ îl constituie obligarea pârâților la emiterea deciziei

privind titlul de plată, în conformitate cu dispozițiile art. 3 din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, modificată prin O.U.G. nr. 81/207.

Potrivit prevederilor

art. 18 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificată prin O.U.G.

nr. 81/2007 „După emiterea titlului de despăgubire aferente, Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților București va emite, pe baza acestuia și a opțiunilor

persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și /sau un titlu de plată (...)”.

Reclamanții, în

baza procedurii privind valorificarea titlului de despăgubire, au formulat cererea

de opțiune nr. 18605 din 28 iunie 2010, prin care au solicitat plata sumei de 172.000

RON, în numerar.

În conformitate

cu prevederile art. 18

2

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificată

prin O.U.G. nr. 81/2007, transferul despăgubirilor în numerar, se face în termen

de maxim 15 zile calendaristice, calculate de la data existenței disponibilităților

financiare în contul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților București.

Conform art. 141

alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare, sursele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar se asigură,

până la listarea la Bursă a SC Fondul Proprietatea SA, din dividendele aferente

acțiunilor deținute de stat la Fondul P. și în completare de la bugetul de stat,

prin bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor.

Potrivit art.

18

2

pct. 4 din H.G. nr. 128/2008, în vederea acordării despăgubirilor

bănești și/sau în acțiuni, Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar,

va emite titlurile de plată și, respectiv de conversie, în ordinea înregistrării

cererilor de opțiune a persoanelor îndreptățite a primi despăgubiri, cereri însoțite

de toate documentele necesare.

După cum precizează

pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin întâmpinarea

depusă la dosar, la acel moment (ianuarie 2011), plata despăgubirilor în numerar

s-a realizat în limita disponibilităților financiare corespunzătoare primei tranșe

până la dosarul de opțiune, înregistrat sub nr. 03967 din 29 aprilie 2008, reclamanții

având înregistrat dosarul de opțiune cu nr. 18605 din 28 iunie 2010.

De asemenea, instanța

de fond reține că prin art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010, intrată în vigoare

la data de 30 iunie 2010 „pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare

a prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute

în Titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv - din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății

și justiției, precum și unele măsuri adiacente”; mai mult, conform alin. (2) și

(3) din art. 3 al aceleași ordonanțe de urgență „valorificarea titlurilor de despăgubire

emise de comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor se va face doar prin

conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru

care s-a formulat opțiunea. Dacă, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe

de urgență, persoanele îndreptățite la despăgubiri au optat pentru acordarea titlurilor

de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților București, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în

acțiuni emise de Fondul Proprietatea. Persoanele care nu optează pentru conversia

titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, vor primi titluri

de plată după expirarea perioadelor de suspendare prevăzute la alin. (1)”.

Raportat la prevederile

legale menționate mai sus, prima instanță apreciază ca fiind neîntemeiată acțiunea

reclamanților prin care se solicită, în fapt, tratarea cu prioritate a dosarului

de despăgubire și emiterea cu prioritate a „ titlului de plată”, cu atât m ai mult

cu cât prin O.U.G. nr. 62/2010 a fost suspendată pe o perioadă de 2 ani, emiterea

acestor titluri.

Nici argumentele

decurgând din invocarea faptului că Fondul Proprietatea ar fi nefuncțional și a

încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului

nu au fost considerate întemeiate de către instanța de fond, care a reținut că prin

actele normative menționate este reglementată, în concret, procedura de valorificare

a titlurilor de despăgubire, avându-se în vedere implicațiile financiare suplimentare

asupra cheltuielilor bugetului de stat, fără a se putea vorbi despre o lipsire a

reclamanților de dreptul lor de proprietate, în sensul art. 1 din Protocolul

nr. 1 la C.E.D.O.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și reclamanții.

În motivarea recursului

său, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, arată că în mod greșit, prin interpretarea eronată

a prevederilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954, a considerat instanța de fond că

are calitate procesuală în cauză.

În motivarea cererii

de recurs, reclamanții reiterează apărările invocate în fața instanței de fond,

arătând, în esență, că în mod greșit, în raport cu prevederile legale naționale

și comunitare, instanța de fond le-a respins acțiunea.

Examinând cauza

și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate

de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată următoarele:

I. În ceea ce

privește recursul formulat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice

se va reține că este fondat, autoritatea recurentă neavând calitate procesuală pasivă

în cauză.

Astfel, una din

condițiile pentru a fi parte într-un litigiu este aceea a existenței calității procesuale,

care constă în identitatea între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde

că este obligat în raportul juridic aflat în discuție.

Instanța sesizată

cu cererea de chemare în judecată trebuie să verifice atât calitatea procesuală

activă, cât și calitatea procesuală pasivă.

În speță, pentru

a se stabili calitatea procesuală pasivă trebuie să se aibă în vedere obiectul acțiunii,

respectiv obligarea Statului Român la emiterea titlului de plată privind restituirea

prin echivalent a unui imobil preluat în mod abuziv.

Conform dispozițiilor

art. 25 din Decretul nr. 31/1954, statul este persoană juridică în raporturile în

care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații;

el participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile

în care legea stabilește anume organe în acest scop.

Or, în cauzele

de natura celei deduse judecății, calitatea procesuală pasivă, în reprezentarea

Statului Român, este stabilită prin lege pentru alte organe, respectiv Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților.

În consecință,

considerând că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Curtea, în baza art. 312 alin. (1)-(3) din același cod, raportat la art. 20

și 28 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor

Publice, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va admite excepția

lipsei calității procesuale și va respinge, ca atare, acțiunea reclamanților față

de această autoritate publică, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.

II. În ceea ce

privește recursul formulat de reclamanți se va reține că este nefondat, pentru considerentele

ce se vor prezenta în continuare.

Emiterea titlului

de plată și efectuarea plății despăgubirilor solicitate de recurenții-reclamanți,

este prevăzută de dispozițiile Titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv” a Legii nr. 247/2005, lege specială

care reglementează o procedură administrativă specială de acordare a despăgubirilor

aferente imobilelor care nu au putut fi restituite în natură.

Recurenții-reclamanți

sunt în posesia deciziei de despăgubire emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, fără ca ulterior să-i fie emis titlu de plată, sens în care a formulat

primul petit al cererii deduse judecății.

Emiterea titlului

de plată și efectuarea plății reprezintă finalizarea procedurii administrative în

funcție de opțiunea persoanei îndreptățite.

Recurenții-reclamanți

sunt îndreptățiți la emiterea titlului de plată și efectuarea plății, însă această

operațiune este reglementată de dispoziții speciale în această materie.

Contrar celor

susținute de către reclamanți în cererea de recurs, judecătorul fondului nu putea

ignora prevederile imperative ale O.U.G. nr. 62/2010, prin care s-a dispus suspendarea

emiterii titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, neexistând

contrarietate între dispozițiile acestui act normativ, pe de o parte, și cele ale

Convenției Europene a Drepturilor Omului, precum și ale art. 1 din Protocolul adițional

nr. 1 la Convenție, pe de altă parte.

Curtea Europeană

a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că în situațiile ce presupun

indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea

consecințe economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile naționale

trebuie să dispună de o mare putere discreționară, nu numai în a alege măsurile

de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate,

dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri.

Astfel, în cauza

Măria Atanasiu și alții împotriva României, Curtea a luat act de sarcina foarte

importantă pe care legislația în materia bunurilor imobile naționalizate o reprezintă

pentru bugetul de stat (parag. 227) și a fost de acord că plafonarea despăgubirilor

și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea reprezenta o măsură susceptibilă

de a respecta un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul

general al colectivității.

Mai mult, a devenit

funcțional Fondul Proprietatea începând cu 21 ianuarie 2011, mai ales că multe condamnări

ale României la C.E.D.O. s-au datorat și constatării că acest fond nu este funcțional,

iar lansarea tranzacțiilor este de natură să îndrepte o parte a beneficiarilor „titlurilor

de despăgubire” către piața bursieră, ceea ce ar ușura presiunea bugetară (cauza

Măria Atanasiu, parag. 228, teza ultimă).

Trebuie subliniat

și faptul că în privința adoptării unor măsuri cu impact economic general legislatorul

național dispune de o mare latitudine pentru a se pronunța atât cu privire la existența

unei probleme de interes public ce necesită o asemenea reglementare, cât și cu privire

la alegerea modalităților concrete de aplicare a acestei reglementări.

În acest context

măsurile legislative stabilite prin O.U.G. nr. 60/2010 sunt în acord cu jurisprudența

C.E.D.O. și cu dispozițiile art. 1 parag. 2 din Protocolul nr. 1 și nu aduc atingere

dreptului de proprietate al recurenților-reclamanți, în condițiile în care acestea

se circumscriu limitelor ample ale puterii discreționare a statului, fiind pe deplin

respectat raportul rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și

scopul avut în vedere pentru realizarea lui, respectiv între exigența de interes

general a menținerii echilibrului bugetar și imperativele respectării dreptului

de proprietate al categoriilor de persoana vizate.

În concluzie,

în mod corect prima instanță a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile

art. III din O.U.G. nr. 62/2010 intrată în vigoare din 1 iulie 2010, prin care pe

o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă

emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar

valorificarea titlurilor de despăgubire se va face doar prin conversia lor în acțiuni

emise de Fondul Proprietatea - listat la Bursă, corespunzător sumei pentru care

s-a formulat opțiunea.

Prin urmare, sentința

recurată, în ce privește dispoziția respingerii acțiunii, este legală, recursul

formulat de reclamanți urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Bihor, împotriva

sentinței nr. 48/CA/2011-P.I. din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte,

sentința atacată, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale a Statului

Român - Ministerul Finanțelor Publice și respinge acțiunea față de aceasta.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanții Z.S. și Z.M.A. împotriva aceleași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2011.