ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5066/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 48/CA/2011-P.I. din 14 februarie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții Z.S. și Z.M.A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar, din cadrul A.N.R.P., prin care solicitau obligarea pârâților la emiterea deciziei reprezentând titlu de plată, în conformitate cu dispozițiile art. 3 ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, modificată prin O.U.G.

nr. 81/2007, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, ca urmare a posesiei deciziei de despăgubire nr. 6212 din 18 august 2009 emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în favoarea reclamanților, care conține cuantumul stabilit, în sumă de 172.000 RON, în condițiile art. 13 și 16 ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin decizia nr. 6212 din 18 august 2009, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, s-a dispus emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamanților Z.S.

și Z.M.A., în cuantum de 172.000 RON, conform raportului de evaluare întocmit în dosarul înregistrat sub nr. 29305/CC. Decizia menționată mai sus a fost emisă în temeiul art. 13 alin. (1) și 16 alin. (7) din Titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, fiind avută în vedere dispoziția nr. 375 din 02 decembrie 2005 emisă de Primăria Municipiului Carei, jud. Satu Mare, prin care a fost soluționat dosarul întocmit, în baza notificării nr. 50/2001, formulată de reclamanți. Obiectul acțiunii în contencios administrativ îl constituie obligarea pârâților la emiterea deciziei privind titlul de plată, în conformitate cu dispozițiile art. 3 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificată prin O.U.G.

nr. 81/207. Potrivit prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 81/2007 „După emiterea titlului de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București va emite, pe baza acestuia și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și /sau un titlu de plată (...)”. Reclamanții, în baza procedurii privind valorificarea titlului de despăgubire, au formulat cererea de opțiune nr. 18605 din 28 iunie 2010, prin care au solicitat plata sumei de 172.000 RON, în numerar. În conformitate cu prevederile art. 18 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificată prin O.U.G. nr. 81/2007, transferul despăgubirilor în numerar, se face în termen de maxim 15 zile calendaristice, calculate de la data existenței disponibilităților financiare în contul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților București.

Conform art. 141 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sursele de finanțare a acordării despăgubirilor în numerar se asigură, până la listarea la Bursă a SC Fondul Proprietatea SA, din dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la Fondul P. și în completare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor. Potrivit art. 18 2 pct. 4 din H.G. nr. 128/2008, în vederea acordării despăgubirilor bănești și/sau în acțiuni, Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar, va emite titlurile de plată și, respectiv de conversie, în ordinea înregistrării cererilor de opțiune a persoanelor îndreptățite a primi despăgubiri, cereri însoțite de toate documentele necesare.

După cum precizează pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin întâmpinarea depusă la dosar, la acel moment (ianuarie 2011), plata despăgubirilor în numerar s-a realizat în limita disponibilităților financiare corespunzătoare primei tranșe până la dosarul de opțiune, înregistrat sub nr. 03967 din 29 aprilie 2008, reclamanții având înregistrat dosarul de opțiune cu nr. 18605 din 28 iunie 2010. De asemenea, instanța de fond reține că prin art. 3 alin. (1) din O.U.G.

nr. 62/2010, intrată în vigoare la data de 30 iunie 2010 „pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente”; mai mult, conform alin. (2) și (3) din art. 3 al aceleași ordonanțe de urgență „valorificarea titlurilor de despăgubire emise de comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea.

Dacă, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, persoanele îndreptățite la despăgubiri au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București, pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea. Persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul Proprietatea, vor primi titluri de plată după expirarea perioadelor de suspendare prevăzute la alin. (1)”. Raportat la prevederile legale menționate mai sus, prima instanță apreciază ca fiind neîntemeiată acțiunea reclamanților prin care se solicită, în fapt, tratarea cu prioritate a dosarului de despăgubire și emiterea cu prioritate a „ titlului de plată”, cu atât m ai mult cu cât prin O.U.G.

nr. 62/2010 a fost suspendată pe o perioadă de 2 ani, emiterea acestor titluri. Nici argumentele decurgând din invocarea faptului că Fondul Proprietatea ar fi nefuncțional și a încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu au fost considerate întemeiate de către instanța de fond, care a reținut că prin actele normative menționate este reglementată, în concret, procedura de valorificare a titlurilor de despăgubire, avându-se în vedere implicațiile financiare suplimentare asupra cheltuielilor bugetului de stat, fără a se putea vorbi despre o lipsire a reclamanților de dreptul lor de proprietate, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și reclamanții.

În motivarea recursului său, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, arată că în mod greșit, prin interpretarea eronată a prevederilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954, a considerat instanța de fond că are calitate procesuală în cauză. În motivarea cererii de recurs, reclamanții reiterează apărările invocate în fața instanței de fond, arătând, în esență, că în mod greșit, în raport cu prevederile legale naționale și comunitare, instanța de fond le-a respins acțiunea. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată următoarele: I. În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice se va reține că este fondat, autoritatea recurentă neavând calitate procesuală pasivă în cauză. Astfel, una din condițiile pentru a fi parte într-un litigiu este aceea a existenței calității procesuale, care constă în identitatea între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic aflat în discuție. Instanța sesizată cu cererea de chemare în judecată trebuie să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă. În speță, pentru a se stabili calitatea procesuală pasivă trebuie să se aibă în vedere obiectul acțiunii, respectiv obligarea Statului Român la emiterea titlului de plată privind restituirea prin echivalent a unui imobil preluat în mod abuziv.

Conform dispozițiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954, statul este persoană juridică în raporturile în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații; el participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume organe în acest scop. Or, în cauzele de natura celei deduse judecății, calitatea procesuală pasivă, în reprezentarea Statului Român, este stabilită prin lege pentru alte organe, respectiv Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. În consecință, considerând că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Curtea, în baza art. 312 alin. (1)-(3) din același cod, raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale și va respinge, ca atare, acțiunea reclamanților față de această autoritate publică, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței. II. În ceea ce privește recursul formulat de reclamanți se va reține că este nefondat, pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare. Emiterea titlului de plată și efectuarea plății despăgubirilor solicitate de recurenții-reclamanți, este prevăzută de dispozițiile Titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” a Legii nr. 247/2005, lege specială care reglementează o procedură administrativă specială de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu au putut fi restituite în natură.

Recurenții-reclamanți sunt în posesia deciziei de despăgubire emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fără ca ulterior să-i fie emis titlu de plată, sens în care a formulat primul petit al cererii deduse judecății. Emiterea titlului de plată și efectuarea plății reprezintă finalizarea procedurii administrative în funcție de opțiunea persoanei îndreptățite. Recurenții-reclamanți sunt îndreptățiți la emiterea titlului de plată și efectuarea plății, însă această operațiune este reglementată de dispoziții speciale în această materie. Contrar celor susținute de către reclamanți în cererea de recurs, judecătorul fondului nu putea ignora prevederile imperative ale O.U.G.

nr. 62/2010, prin care s-a dispus suspendarea emiterii titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, neexistând contrarietate între dispozițiile acestui act normativ, pe de o parte, și cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, precum și ale art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, pe de altă parte. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecințe economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară, nu numai în a alege măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor asemenea măsuri.

Astfel, în cauza Măria Atanasiu și alții împotriva României, Curtea a luat act de sarcina foarte importantă pe care legislația în materia bunurilor imobile naționalizate o reprezintă pentru bugetul de stat (parag. 227) și a fost de acord că plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea reprezenta o măsură susceptibilă de a respecta un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității. Mai mult, a devenit funcțional Fondul Proprietatea începând cu 21 ianuarie 2011, mai ales că multe condamnări ale României la C.E.D.O. s-au datorat și constatării că acest fond nu este funcțional, iar lansarea tranzacțiilor este de natură să îndrepte o parte a beneficiarilor „titlurilor de despăgubire” către piața bursieră, ceea ce ar ușura presiunea bugetară (cauza Măria Atanasiu, parag.

228, teza ultimă). Trebuie subliniat și faptul că în privința adoptării unor măsuri cu impact economic general legislatorul național dispune de o mare latitudine pentru a se pronunța atât cu privire la existența unei probleme de interes public ce necesită o asemenea reglementare, cât și cu privire la alegerea modalităților concrete de aplicare a acestei reglementări. În acest context măsurile legislative stabilite prin O.U.G. nr. 60/2010 sunt în acord cu jurisprudența C.E.D.O. și cu dispozițiile art. 1 parag.

2 din Protocolul nr. 1 și nu aduc atingere dreptului de proprietate al recurenților-reclamanți, în condițiile în care acestea se circumscriu limitelor ample ale puterii discreționare a statului, fiind pe deplin respectat raportul rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru realizarea lui, respectiv între exigența de interes general a menținerii echilibrului bugetar și imperativele respectării dreptului de proprietate al categoriilor de persoana vizate. În concluzie, în mod corect prima instanță a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. III din O.U.G.

nr. 62/2010 intrată în vigoare din 1 iulie 2010, prin care pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar valorificarea titlurilor de despăgubire se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea - listat la Bursă, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea. Prin urmare, sentința recurată, în ce privește dispoziția respingerii acțiunii, este legală, recursul formulat de reclamanți urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Bihor, împotriva sentinței nr. 48/CA/2011-P.I. din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale a Statului Român - Ministerul Finanțelor Publice și respinge acțiunea față de aceasta. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții Z.S. și Z.M.A. împotriva aceleași sentințe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2011.