ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3895/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la 24 septembrie 2010, reclamanta SC „U.” SRL Oradea a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj și D.J.A.O.V. Bihor, să se dispună anularea Procesului-verbal de control nr. 6520 din 6 iulie 2010, a măsurii de confiscare dispusă prin acest act de control, precum și anularea Deciziei nr. 107 din 19 august 2010, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată în baza dispozițiilor art. 207 C. proc. fisc.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, începând cu data de 6 aprilie 2010 a deținut atestatul nr. 147 din 6 aprilie 2010 pentru comercializarea en-detail de produse energetice, astfel că, în actele administrative contestate, inspectorii vamali au constatat în mod greșit că, în perioada 8 mai - 30 iunie 2010, la punctul de lucru situat în Oradea, a desfășurat activitate de comercializare de produse energetice atât în sistem en-detail, cât și în sistem en-gros, fără a deține atestat pentru comercializarea unor asemenea produse în sistem en-gros. Reclamanta a mai arătat că este neîntemeiată și constatarea inspectorilor vamali privind existența în perioada verificată a unor diferențe între rapoartele de gestiune și rapoartele de închidere de tură.

Prin cererea depusă la data de 10 decembrie 2010, reclamanta a solicitat să fie introdusă în cauză în calitate de pârâtă Autoritatea Națională a Vămilor și a renunțat la judecata cererii de anulare a măsurii de confiscare dispusă prin Procesul-verbal de control nr. 6520 din 6 iulie 2010. Prin întâmpinare, pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj a invocat excepția lipsei capacității procesuale a Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor, motivând că aceasta nu are personalitate juridică, potrivit dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 110/2009 și art. 87 alin. (1) C. proc. civ.

2. Soluția instanței de fond Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Sentința nr. 210/CA/2011 din 10 octombrie 2011, prin care a admis acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtelor Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, anulând Decizia nr. 107 din 19 august 2010 și Procesul-verbal de control nr. 6520 din 6 iulie 2010, întocmite de cea de-a doua pârâtă. Prin aceeași sentință, a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale a Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor și a anulat acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestei direcții pârâte. Instanța de fond a constatat că este întemeiată excepția lipsei capacității procesuale a Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor față de dispozițiile art. 1 din H.G.

nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor și art. 87 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora numai Autoritatea Națională a Vămilor are personalitate juridică, iar direcțiile regionale și județene aflate în subordine acționează în numele acesteia. Instanța de fond a avut în vedere și Ordinul circular nr. 6840 din 11 august 2010 emis de Autoritatea Națională a Vămilor, prin care Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj a fost împuternicită să-i reprezinte interesele în litigiile în care este parte, fără ca un asemenea mandat de reprezentare să fi fost dat și pârâtei Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor.

Pe fondul cauzei, s-a constatat nelegalitatea Deciziei nr. 107 din 19 august 2010 și a Procesului-verbal de control nr. 6520 din 6 iulie 2010 și s-a dispus anularea lor, cu motivarea că, inspectorii vamali au reținut în mod greșit că o parte din cantitatea de marfă a fost vândută de reclamantă în perioada 8 mai - 30 iunie 2010 în sistem en-detail și cealaltă parte în sistem en-gros, dat fiind că, activitatea din perioada respectivă s-a desfășurat en-detail, în baza Atestatului nr. 147 din 6 aprilie 2010. Pe baza înscrisurilor depuse de părți și a concluziilor expertizei contabile efectuate în cauză, instanța de fond a considerat că este neîntemeiată afirmația organelor de control, în sensul că, este permisă comercializarea numai prin pompa de distribuție, în condițiile în care reclamanta avea posibilitatea de a alege între a emite bon fiscal sau factură (factura fiscală emițându-se și în situația în care se vinde direct prin pompă, dar marfa nu este achitată în ziua livrării, ci la termenul stabilit prin contract), iar în privința scăderii din gestiune a cantității și valorii mărfurilor, nu se poate reține o evidență fictivă, întrucât toate ieșirile au fost înregistrate în gestiune, în baza bonurilor sau facturilor fiscale, conform raportului de gestiune pus la dispoziția agenților constatatori.

Instanța de fond a mai avut în vedere că toate impozitele și taxele datorate de reclamantă au fost corect înregistrate în contabilitatea societății, fiind achitate la bugetul de stat, care nu a fost prejudiciat, cum s-a constatat fără temei în actele administrative deduse judecății. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj în nume propriu și în reprezentarea Autorității Naționale a Vămilor, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă ca nefondată. În primul motiv de recurs a fost invocată necompetența materială a instanței de fond, arătându-se că actele atacate au fost emise de o autoritate publică județeană și conform dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența de a se pronunța în primă instanță aparține tribunalului.

Pentru acest considerent, s-a susținut că este nelegală hotărârea atacată, întrucât Curtea de Apel Oradea trebuia să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor. Prin cel de-al doilea motiv de recurs a fost criticată soluția dată pe fondul pricinii, susținându-se că instanța de fond a admis în mod greșit acțiunea, prin preluarea apărărilor din acțiune și a concluziilor expertizei contabile, deși acestea sunt rezultatul unei confuzii între cele două sisteme de comercializare a produselor energetice și anume, en-gros și en-detail.

Astfel, s-a învederat că, deși intimata-reclamantă desfășoară activitate de comerț cu amănuntul sau en-detail, pentru care deține atestat, această formă de circulație a mărfurilor constă în cumpărarea de mărfuri pentru a le revinde consumatorilor sau utilizatorilor finali, în general cantități mici și în stare de întrebuințare, dar nu s-a avut în vedere că, în cazul vânzării de produse energetice en-gros, cu plata la o perioadă de timp stabilită între părți, era obligatorie emiterea unui bon nefiscal, însoțit de aviz sau factură, spre a fi posibilă verificarea în orice moment a cantității de produse aflate în stoc. Recurentele au precizat că, fiind contestate în timpul controlului diferențe de cantități între rapoartele de gestiune și rapoartele de închidere de tură pentru produsul energetic comercializat prin pompă, este mai mult decât evident că intimata-reclamantă și ulterior, instanța de fond, nu au făcut diferența între comercializarea en-gros și cea en-detail.

În conformitate cu prevederile Codul de procedură fiscală, s-a susținut că organele vamale au întocmit corect actele atacate, întrucât comercializarea produselor energetice fără a deține atestat eliberat de organul fiscal competent constituie contravenție și în consecință, agentul economic nu poate comercializa produsele energetice deținute în afara regimului suspensiv, nefiind introduse în regimul de accizare prevăzut de Titlul VII C. fisc. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente: 1. Aspecte de fapt și de drept relevante În urma unui control efectuat la punctul de lucru al intimatei-reclamante SC „U.” SRL Oradea, situat în Oradea, str. M.C., județul Bihor, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor a încheiat Procesul-verbal de control nr. 6520 din 6 iulie 2010, prin care a constatat că, în perioada 8 mai - 30 iunie 2010, societatea intimată a desfășurat activitate de comercializare de produse energetice, atât în sistem en-detail, cât și în sistem en-gros, deși nu deținea pentru perioada respectivă atestat de comercializare a produselor energetice în sistem en-gros.

Organele de control au constatat că, în perioada supusă verificării, există diferențe de cantitate între rapoartele de gestiune și rapoartele de închidere de tură și anume, potrivit raportului de gestiune au fost comercializați 1.266.674,41 litri motorină, iar potrivit raportului de închidere de tură s-au comercializat 755.075,24 litri motorină, diferența de 511.599,17 litri motorină, în valoare de 2.108.389,55 RON, fiind facturată către diverse firme. Prin acest act de control s-a constatat că intimata-reclamantă a încălcat dispozițiile art. 206 69 C. fisc. și s-a dispus întocmirea unui proces-verbal de contravenție. Contestația administrativă formulată de intimata-reclamantă împotriva Procesului-verbal de control nr. 6520 din 6 iulie 2010 a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 107 din 19 august 2010 emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor.

În baza Procesului-verbal de control nr. 6520 din 6 iulie 2010, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor a încheiat Procesul-verbal de contravenție nr. 116/0117115 din 6 iulie 2010, prin care intimata-reclamantă a fost sancționată contravențional în baza dispozițiilor art. 220 alin. (2 2 ) C. proc. fisc. cu sancțiunea principală a amenzii în sumă de 20.000 RON și cu sancțiunea complementară a confiscării sumei de 2.108.389,55 RON, reprezentând contravaloarea sumelor rezultate din vânzarea de carburanți (motorină) în perioada 8 mai - 30 iunie 2010. Instanța de fond a admis acțiunea formulată de intimata-reclamantă, a anulat atât Procesul-verbal de control nr. 6520 din 6 iulie 2010, cât și Decizia nr. 107 din 19 august 2010, anulând acțiunea formulată împotriva Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor pentru lipsa capacității procesuale a acestei direcții.

Hotărârea astfel pronunțată este nelegală, întrucât prima instanță a soluționat greșit fondul pricinii, fără a fi fost determinat cadrul procesual al litigiului și, implicit, limitele sesizării instanței în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, calitatea și rangul autorităților publice pârâte, natura juridică a actelor administrative deduse judecății și cu dispozițiile legale care reglementează competența materială a instanțelor de judecată în materia contenciosului administrativ. Obiectul cererii de chemare în judecată a fost precizat de intimata-reclamantă la data de 10 decembrie 2010, în sensul că se solicită anularea Procesului-verbal de control nr. 6520 din 6 iulie 2010 și a Deciziei nr. 107 din 19 august 2010, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, renunțându-se la cererea de anulare a măsurii de confiscare dispusă pentru suma de 2.108.389,55 RON.

Față de această precizare a obiectului acțiunii, instanța de fond nu a stabilit în primul rând autoritatea publică legitimată din punct de vedere procesual să aibă calitatea de pârâtă, în condițiile în care ambele acte administrative contestate de către intimata-reclamantă au fost întocmite de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor. Deși s-a reținut în mod corect că această direcție județeană este autoritatea emitentă a actelor atacate, s-a considerat că nu îndeplinește condițiile legale pentru a sta în proces în calitate de pârâtă, neavând personalitate juridică, potrivit dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 110/2009, art. 87 alin. (1) C. proc. civ. și Ordinului circular nr. 6840/2010 al Autorității Naționale a Vămilor.

Instanța de fond nu a avut în vedere că, potrivit reglementării sus-menționate, atât direcțiile regionale, cât și direcțiile județene sunt unități subordonate din structura organizatorică a Autorității Naționale a Vămilor și, în consecință, dacă se stabilea că numai Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj are calitatea de pârâtă, în baza mandatului acordat prin Ordinul circular nr. 6840/2010 al Autorității Naționale a Vămilor, trebuia să se verifice dacă, în raport cu rangul acestei direcții care funcționează la nivel local și nu central, este competentă să se pronunțe în primă instanță curtea de apel sau tribunalul, conform prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Ca temei pentru constatarea capacității procesuale a Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj s-a reținut a fi Ordinul circular nr. 6840/2010 al Autorității Naționale a Vămilor, fără a se avea în vedere că, în baza mandatului general de reprezentare prevăzut în acest act administrativ, respectiva direcție regională a fost reprezentată la judecata în fond de către Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor. De asemenea, pentru stabilirea corectă a autorității publice legitimată să stea în proces în calitate de pârâtă, instanța de fond nu a avut în vedere atribuțiile proprii pe care este abilitată să le exercite fiecare unitate subordonată Autorității Naționale a Vămilor, independent de organizarea sa, fără personalitate juridică, precum și dispozițiile art. 4 alin. (2) C. proc.

civ., potrivit cărora, pot sta în judecată ca pârâte și asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică, dacă au organe proprii de conducere. Competența instanței de fond se impunea de asemenea să fie verificată în raport cu natura juridică a celor două acte atacate și, sub acest aspect, trebuia avut în vedere că nu se contestă obligații fiscale, astfel că nu este aplicabil criteriul valoric prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind determinant criteriul rangului autorității publice pârâte, cuprins în aceeași reglementare pentru competența materială în litigiile de contencios administrativ.

Aceeași verificare era necesară și față de conținutul și efectele juridice ale celor două acte deduse judecății, pentru a se stabili dacă acestea sunt acte administrative de autoritate, susceptibile să vatăme intimatei-reclamante un drept recunoscut de lege sau un interes legitim, ca o primă condiție impusă de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru sesizarea instanței de contencios administrativ. În calificarea juridică a celor două acte contestate sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, actul administrativ este actul individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Față de această definiție legală dată actului administrativ supus controlului jurisdicțional pe calea contenciosului administrativ, trebuia analizat cuprinsul Procesului-verbal de control nr. 6520 din 6 iulie 2010 întocmit pentru constatarea stării de fapt și a prevederilor legale încălcate, fără a se dispune alte măsuri decât încheierea unui proces-verbal de contravenție. Pe baza acestor constatări, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor a și încheiat Procesul-verbal de contravenție nr. 116/0117115 din 6 iulie 2010, prin care intimata-reclamantă a fost sancționată contravențional în baza dispozițiilor art. 220 alin. (2 2 ) C. proc. fisc.

cu sancțiunea principală a amenzii în sumă de 20.000 RON și cu sancțiunea complementară a confiscării sumei de 2108.389,55 RON, reprezentând contravaloarea sumelor rezultate din vânzarea de carburanți (motorină) în perioada 8 mai - 30 iunie 2010. Din anexa Procesului-verbal de contravenție nr. 116/0117115 din 6 iulie 2010, rezultă că acesta a fost încheiat în baza Procesului-verbal de control nr. 6520 din 6 iulie 2010. În atare situație, se impune a se verifica dacă Procesul-verbal de control nr. 6520 din 6 iulie 2010 și, implicit, Decizia nr. 107 din 19 august 2010 de respingere a contestației administrative, sunt acte de autoritate susceptibile de a fi atacate în mod direct la instanța de contencios administrativ sau sunt acte administrative pregătitoare, întocmite în procedura prealabilă emiterii actului de aplicare a sancțiunii contravenționale, astfel că nu produc efecte juridice prin ele însele și pe cale de consecință, nu pot constitui obiectul unei acțiuni în anulare decât în condițiile prevăzute de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prin cererea de anulare a deciziei administrative pentru a cărei finalizare au fost necesare.

În Procesul-verbal de control nr. 6520 din 6 iulie 2010 și în Decizia nr. 107 din 19 august 2010 s-a constatat situația de fapt și încălcarea de către intimata-reclamantă în perioada 8 mai - 30 iunie 2010 a dispozițiilor art. 206 69 alin. (7) C. fisc., potrivit cărora, desfășurarea activității de comercializare de produse energetice în sistem en-gros sau en-detail, fără ca operatorul economic să fie înregistrat conform procedurii și cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin al Președintelui Autorității Naționale de Administrare Fiscală, constituie contravenție și se sancționează în baza prevederilor C. proc. fisc. Această faptă contravențională se sancționează conform dispozițiilor art. 220 alin. (2 2 ) C. proc.

fisc. cu amendă de la 20.000 RON la 50.000 RON și confiscarea sumelor rezultate din vânzare. Reglementarea sus-menționată a constituit temeiul juridic al Procesului-verbal de contravenție nr. 116/0117115 din 6 iulie 2010, act administrativ pentru care se aplică dispozițiile legale referitoare la regimul juridic al contravențiilor, conform prevederilor art. 223 C. proc. fisc. O.G. nr. 2/2011, ca lege-cadru în materia răspunderii contravenționale, prevede în art. 31 că, procesul-verbal de contravenție poate fi contestat, atât în privința sancțiunii principale a amenzii, cât și în privința sancțiunii complementare a confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții, prin plângere la judecătorie.

Față de aceste prevederi legale, de natura juridică a celor două acte contestate și de toate susținerile părților, care vizează în principal caracterul contravențional al faptei constatate în sarcina intimatei-reclamante, se impune ca, în scopul pronunțării unei hotărâri legale, să se lămurească dacă a fost legal sesizată Curtea de Apel Oradea sau dacă aceasta trebuia să-și decline competența în favoarea unei alte instanțe, stabilită după determinarea cadrului procesual al litigiului. Pentru considerentele expuse, se va dispune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. 2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 313 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, în nume propriu și în reprezentarea Autorității Naționale a Vămilor, împotriva Sentinței nr. 210/CA/2011 din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2012. Procesat de GGC - AZ