ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3774/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3774/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 martie 2012, Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins,

ca nefondată, cererea formulată de reclamantul M.Ș., prin care solicita

suspendarea Ordinului nr. 296 din 21 februarie 2012, emis de ministrul muncii,

familiei și protecției sociale.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Pentru a se putea

dispune suspendarea executării actului administrativ, este necesară întrunirea

în mod cumulativ a celor două cerințe: „cazul bine justificat” și „prevenirea

unei pagube iminente”, conform definițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din

Legea nr. 554/2004, republicată.

Potrivit art. 2 lit.

t) din legea menționată, cazul bine justificat are în vedere acele „împrejurări

legate de starea de fapt sau de drept care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ”, iar conform art. 2

lit. ș) din același act normativ, paguba iminentă constă în acel „prejudiciu

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”.

Astfel, existența

unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar

rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care

constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului

administrativ.

Suspendarea

executării actului administrativ constituie așadar o situație de excepție, în

cadrul căreia instanța are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară

a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru

suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul

litigiului.

În atare condiții,

având în vedere aspectele teoretice indicate în paragrafele anterioare, s-a

reținut faptul că susținerile reclamantului care țin de nulitatea pe fond a

raportului de evaluare - invocate prin concluziile scrise (lipsa posibilității

revizuirii, faptul că notele acordate nu corespund realității, lipsa

răspunsului la plângerea prealabilă formulată, lipsa contrasemnării raportului

de evaluare) nu pot fi analizate pe calea cererii de suspendare a actului

atacat.

Referitor la condiția

cazului bine justificat, s-a constatat că Ordinul nr. 296 din 21 februarie 2012

a fost emis de organul competent, conține motivarea în fapt și în drept, poartă

semnătura emitentului și a avut la bază documentația depusă la dosar. În ceea

ce privește aspectul, indicat de reclamant ca la baza acestui act a cărui

suspendare se solicită a stat raportul de evaluare - contestat de asemenea, de

către reclamant, s-a constatat că această împrejurare nu prezintă o înrâurire

hotărâtoare asupra capătului de cerere având ca obiect suspendarea ordinului

din speță. Faptul că s-a contestat însuși raportul de evaluare nu reprezintă un

motiv temeinic pentru a se putea dispune suspendarea ordinului, având în vedere

că suspendarea este o măsură pur excepțională, suspendarea fiind condiționată de

probarea unor vădite elemente de nelegalitate, ceea ce reclamantul nu a probat

în speță.

Nici împrejurarea că

reclamantul a avut calificativul „foarte bine” la evaluarea anterioară (aspect

probat) nu reprezintă un caz bine justificat, având în vedere că emiterea

ordinului a cărui suspendare se solicită s-a întemeiat pe o evaluare

ulterioară, cu calificativul „nesatisfăcător”. În ce măsură raportul de

evaluare este întemeiat sau nu, este un aspect ținând de fondul litigiului.

S-a reținut, deci, că

motivele invocate de reclamant nu se subscriu „cazului bine justificat” pentru

a se putea dispune suspendarea executării actului contestat.

În ceea ce privește

paguba iminentă, s-a reținut faptul că aceasta reprezintă, conform legii

contenciosului administrativ, acel prejudiciu material viitor și previzibil

sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități

publice sau a unui serviciu public, ceea ce reclamantul nu a probat. Acesta

invocă prejudiciul moral prin aceea că până în prezent a obținut calificativul

„foarte bine”, suportând, așadar, un prejudiciu de imagine. Însă, după cum se

poate observa, textul legal face vorbire despre prejudiciul material, iar nu

moral, astfel că, sub acest aspect, argumentele reclamantului sunt nefondate.

Referitor la paguba iminentă în funcționarea instituției prin aceea că nu a

existat un termen în care reclamantul să predea noii persoane desemnate funcția

ocupată, putând fi compromise atribuțiile postului, s-a reținut că reclamantul

nu a probat această împrejurare printr-un minim de mijloace de probă, ci doar a

afirmat-o, iar pe de altă parte, nu a demonstrat nici iminența acestui

prejudiciu afirmat, ci doar a indicat că pot fi compromise atribuțiile

postului, ceea ce denotă faptul că prejudiciul este doar ipotetic.

exercitată

Împotriva soluției de

respingere a cererii de suspendare a Ordinului nr. 296/2012, menționată la pct.

3 al încheierii atacate, considerând-o netemeinică și nelegală, reclamantul a

formulat recurs, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ.

În cererea de recurs,

recurentul-reclamant nu a structurat motivele de recurs invocate și nici nu a

menționat argumentele care vizează motivul de recurs de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., acesta arătând că hotărârea instanței de fond

nu este corect fundamentată.

În argumentarea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurentul-reclamant susține că în mod eronat instanța de fond a apreciat că nu

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la cazul bine

justificat și prevenirea unei pagube iminente, pentru a se putea dispune

suspendarea executării actului administrativ menționat, respectiv Ordinul nr.

296/2012.

Recurentul-reclamant,

reluând și dezvoltând argumentele menționate și în fața instanței de fond prin

cererea de suspendare formulată, susține că a demonstrat care este cazul bine

justificat, existând puternice îndoieli asupra actului administrativ contestat

cât timp actele care au stat la baza emiterii acestuia nu au fost verificate

din punct de vedere al legalității, în considerarea dispozițiilor art. 23 din

H.G. nr. 11/2009.

De asemenea, au fost

expuse și argumentele care vizează îndeplinirea condiției referitoare la

prevenirea pagubei iminente, susținându-se, pe de o parte, că încetarea

oricăror raporturi de serviciu și implicit lipsa oricăror venituri salariale

începând cu data de 27 martie 2012, probează că prejudiciul material este cert

și prezent. Pe de altă parte, se arată că a fost probată și perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice, în speță a ITM

București, urmare a consecințelor acțiunilor întreprinse de pârâtul B.C. în

ceea ce-l privește pe recurent.

Intimatul Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale a formulat întâmpinare prin care a

solicitat respingerea recursului ca nefondat susținând, în esență, că hotărârea

a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii, nefiind îndeplinite prevederile

art. 14 din Legea nr. 554/2004.

La dosarul cauzei a

formulat întâmpinare și Inspectoratul Teritorial de Muncă București, prin care

a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii

recurate ca legală și temeinică, nefiind îndeplinite condițiile cumulative

impuse de legiuitor pentru a se dispune suspendarea actului administrativ.

Intimatul-pârât B.C.,

prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului și menținerea

încheierii recurate ca legală și temeinică, reclamantul nefăcând dovada

îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul-reclamant

a formulat și concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului,

modificarea încheierii recurate, iar pe fond admiterea cererii de suspendare a

Ordinului nr. 296 din 21 februarie 2012, reiterând argumentele din cererea de

recurs.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile de la

dosarul cauzei, de susținerile părților, de dispozițiile legale incidente,

apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia „hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii”, nu este fondat.

Instanța de recurs

reține că recurentul-reclamant s-a limitat să afirme acest lucru, fără nicio

argumentare, criticile formulate vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor

legale incidente cauzei.

Pe de altă parte,

după cum se constată, încheierea recurată respectă cerințele impuse de art. 261

pct. 5 C. proc. civ. cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează faptul că „hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii” este, de asemenea, nefondat.

Așa cum s-a arătat în

expunerea rezumativă prezentată mai sus, obiectul cererii de suspendare a

executării îl constituie Ordinul nr. 296/2012 emis de ministrul muncii,

familiei și protecției sociale prin care recurentul-reclamant a fost eliberat

din funcție pentru incompetență profesională, la expirarea termenului de

preaviz de 30 zile calendaristice acordat începând cu data emiterii acestui

ordin, respectiv 21 februarie 2012.

Din dispozițiile

generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de

prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu

din oficiu.

Pe de altă parte, din

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării

unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv

când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope

legis), ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege

(suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Într-adevăr, potrivit

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de

contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea

executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Deci, cu alte

cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în

situația în care instanța va constata îndeplinirea cumulativă a celor două

condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei

pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine

justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004

ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

În jurisprudența sa

constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a

reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună

suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la

analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de

anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la

acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă

o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act

administrativ.

Astfel de împrejurări

vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială

serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de

Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ

necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul

unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului

administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea

recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca

obligații bugetare suplimentare), etc.

Or, în cauză,

recurentul-reclamant a susținut că ar exista un caz bine justificat, întrucât

actele care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 286/2012 au fost verificate

sub aspectul legalității privind forma și fondul acestora, în considerarea

dispozițiilor art. 23 din H.G. nr. 11/2009 privind organizarea și funcționarea

Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cu modificările și

completările ulterioare.

În cauza dedusă

judecății îndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat se

analizează în raport de actul administrativ a cărui suspendare a executării se

solicită.

Or, dovedirea

îndeplinirii condiției menționate nu se poate face prin invocarea unor situații

referitoare la acte care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 296/2012,

întrucât instanța nu a fost învestită cu o cerere care vizează raportul de

evaluare, respectiv notarea.

Mai mult, argumentele

recurentului-reclamant referitoare la îndeplinirea condiției cazului bine

justificat, impun o analiză pe fond în ceea ce privește legalitatea Ordinului

nr. 296/2012, or, în cazul unei cereri de suspendare a executării unui act

administrativ, îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ

trebuie să rezulte cu ușurință, în urma unei cercetări sumare a aparenței

dreptului, deoarece în cadrul procedurii suspendării unui act administrativ nu

este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Astfel fiind, în mod

judicios a reținut instanța de fond inexistența unui caz bine justificat pentru

suspendarea executării Ordinului nr. 296/2012.

De asemenea, din

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă

iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este

necontestat că eliberarea reclamantului din funcția publică deținută are

implicații și asupra veniturilor acestuia, dar atâta vreme cât acest lucru are

la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate,

argumentele recurentului în ceea ce privește îndeplinirea condiției referitoare

la prevenirea unei pagube iminente nu se circumscriu cerințelor art. 2 alin.

(1) lit. ș) din lege.

Mai mult, pentru

suspendarea executării unui act administrativ este necesar a fi dovedită

îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004.

Întrucât, așa cum s-a

reținut anterior, nu a fost dovedită îndeplinirea condiției referitoare la

cazul bine justificat, verificarea îndeplinirii celeilalte condiții care

vizează noțiunea de pagubă iminentă nu mai prezintă relevanță.

Astfel fiind, rezultă

că instanța de fond a dat o hotărâre temeinică și legală, reținând

neîndeplinirea condițiilor cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul M.Ș. împotriva Încheierii din 27 martie 2012 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 septembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ