ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3774/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin Încheierea din 27 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul M.Ș., prin care solicita suspendarea Ordinului nr. 296 din 21 februarie 2012, emis de ministrul muncii, familiei și protecției sociale. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ, este necesară întrunirea în mod cumulativ a celor două cerințe: „cazul bine justificat” și „prevenirea unei pagube iminente”, conform definițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, republicată.

Potrivit art. 2 lit. t) din legea menționată, cazul bine justificat are în vedere acele „împrejurări legate de starea de fapt sau de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”, iar conform art. 2 lit. ș) din același act normativ, paguba iminentă constă în acel „prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”. Astfel, existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ.

Suspendarea executării actului administrativ constituie așadar o situație de excepție, în cadrul căreia instanța are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului. În atare condiții, având în vedere aspectele teoretice indicate în paragrafele anterioare, s-a reținut faptul că susținerile reclamantului care țin de nulitatea pe fond a raportului de evaluare - invocate prin concluziile scrise (lipsa posibilității revizuirii, faptul că notele acordate nu corespund realității, lipsa răspunsului la plângerea prealabilă formulată, lipsa contrasemnării raportului de evaluare) nu pot fi analizate pe calea cererii de suspendare a actului atacat.

Referitor la condiția cazului bine justificat, s-a constatat că Ordinul nr. 296 din 21 februarie 2012 a fost emis de organul competent, conține motivarea în fapt și în drept, poartă semnătura emitentului și a avut la bază documentația depusă la dosar. În ceea ce privește aspectul, indicat de reclamant ca la baza acestui act a cărui suspendare se solicită a stat raportul de evaluare - contestat de asemenea, de către reclamant, s-a constatat că această împrejurare nu prezintă o înrâurire hotărâtoare asupra capătului de cerere având ca obiect suspendarea ordinului din speță. Faptul că s-a contestat însuși raportul de evaluare nu reprezintă un motiv temeinic pentru a se putea dispune suspendarea ordinului, având în vedere că suspendarea este o măsură pur excepțională, suspendarea fiind condiționată de probarea unor vădite elemente de nelegalitate, ceea ce reclamantul nu a probat în speță.

Nici împrejurarea că reclamantul a avut calificativul „foarte bine” la evaluarea anterioară (aspect probat) nu reprezintă un caz bine justificat, având în vedere că emiterea ordinului a cărui suspendare se solicită s-a întemeiat pe o evaluare ulterioară, cu calificativul „nesatisfăcător”. În ce măsură raportul de evaluare este întemeiat sau nu, este un aspect ținând de fondul litigiului. S-a reținut, deci, că motivele invocate de reclamant nu se subscriu „cazului bine justificat” pentru a se putea dispune suspendarea executării actului contestat. În ceea ce privește paguba iminentă, s-a reținut faptul că aceasta reprezintă, conform legii contenciosului administrativ, acel prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, ceea ce reclamantul nu a probat.

Acesta invocă prejudiciul moral prin aceea că până în prezent a obținut calificativul „foarte bine”, suportând, așadar, un prejudiciu de imagine. Însă, după cum se poate observa, textul legal face vorbire despre prejudiciul material, iar nu moral, astfel că, sub acest aspect, argumentele reclamantului sunt nefondate. Referitor la paguba iminentă în funcționarea instituției prin aceea că nu a existat un termen în care reclamantul să predea noii persoane desemnate funcția ocupată, putând fi compromise atribuțiile postului, s-a reținut că reclamantul nu a probat această împrejurare printr-un minim de mijloace de probă, ci doar a afirmat-o, iar pe de altă parte, nu a demonstrat nici iminența acestui prejudiciu afirmat, ci doar a indicat că pot fi compromise atribuțiile postului, ceea ce denotă faptul că prejudiciul este doar ipotetic.

2. Calea de atac exercitată Împotriva soluției de respingere a cererii de suspendare a Ordinului nr. 296/2012, menționată la pct. 3 al încheierii atacate, considerând-o netemeinică și nelegală, reclamantul a formulat recurs, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În cererea de recurs, recurentul-reclamant nu a structurat motivele de recurs invocate și nici nu a menționat argumentele care vizează motivul de recurs de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., acesta arătând că hotărârea instanței de fond nu este corect fundamentată. În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurentul-reclamant susține că în mod eronat instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ menționat, respectiv Ordinul nr. 296/2012. Recurentul-reclamant, reluând și dezvoltând argumentele menționate și în fața instanței de fond prin cererea de suspendare formulată, susține că a demonstrat care este cazul bine justificat, existând puternice îndoieli asupra actului administrativ contestat cât timp actele care au stat la baza emiterii acestuia nu au fost verificate din punct de vedere al legalității, în considerarea dispozițiilor art. 23 din H.G.

nr. 11/2009. De asemenea, au fost expuse și argumentele care vizează îndeplinirea condiției referitoare la prevenirea pagubei iminente, susținându-se, pe de o parte, că încetarea oricăror raporturi de serviciu și implicit lipsa oricăror venituri salariale începând cu data de 27 martie 2012, probează că prejudiciul material este cert și prezent. Pe de altă parte, se arată că a fost probată și perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice, în speță a ITM București, urmare a consecințelor acțiunilor întreprinse de pârâtul B.C. în ceea ce-l privește pe recurent. Intimatul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat susținând, în esență, că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii, nefiind îndeplinite prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

La dosarul cauzei a formulat întâmpinare și Inspectoratul Teritorial de Muncă București, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii recurate ca legală și temeinică, nefiind îndeplinite condițiile cumulative impuse de legiuitor pentru a se dispune suspendarea actului administrativ. Intimatul-pârât B.C., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului și menținerea încheierii recurate ca legală și temeinică, reclamantul nefăcând dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Recurentul-reclamant a formulat și concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii recurate, iar pe fond admiterea cererii de suspendare a Ordinului nr. 296 din 21 februarie 2012, reiterând argumentele din cererea de recurs.

3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile de la dosarul cauzei, de susținerile părților, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”, nu este fondat. Instanța de recurs reține că recurentul-reclamant s-a limitat să afirme acest lucru, fără nicio argumentare, criticile formulate vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale incidente cauzei. Pe de altă parte, după cum se constată, încheierea recurată respectă cerințele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează faptul că „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii” este, de asemenea, nefondat.

Așa cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată mai sus, obiectul cererii de suspendare a executării îl constituie Ordinul nr. 296/2012 emis de ministrul muncii, familiei și protecției sociale prin care recurentul-reclamant a fost eliberat din funcție pentru incompetență profesională, la expirarea termenului de preaviz de 30 zile calendaristice acordat începând cu data emiterii acestui ordin, respectiv 21 februarie 2012. Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis), ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ). Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc. Or, în cauză, recurentul-reclamant a susținut că ar exista un caz bine justificat, întrucât actele care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 286/2012 au fost verificate sub aspectul legalității privind forma și fondul acestora, în considerarea dispozițiilor art. 23 din H.G.

nr. 11/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cu modificările și completările ulterioare. În cauza dedusă judecății îndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat se analizează în raport de actul administrativ a cărui suspendare a executării se solicită. Or, dovedirea îndeplinirii condiției menționate nu se poate face prin invocarea unor situații referitoare la acte care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 296/2012, întrucât instanța nu a fost învestită cu o cerere care vizează raportul de evaluare, respectiv notarea.

Mai mult, argumentele recurentului-reclamant referitoare la îndeplinirea condiției cazului bine justificat, impun o analiză pe fond în ceea ce privește legalitatea Ordinului nr. 296/2012, or, în cazul unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ, îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință, în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, deoarece în cadrul procedurii suspendării unui act administrativ nu este permisă prejudecarea fondului litigiului. Astfel fiind, în mod judicios a reținut instanța de fond inexistența unui caz bine justificat pentru suspendarea executării Ordinului nr. 296/2012. De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat că eliberarea reclamantului din funcția publică deținută are implicații și asupra veniturilor acestuia, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, argumentele recurentului în ceea ce privește îndeplinirea condiției referitoare la prevenirea unei pagube iminente nu se circumscriu cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege. Mai mult, pentru suspendarea executării unui act administrativ este necesar a fi dovedită îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Întrucât, așa cum s-a reținut anterior, nu a fost dovedită îndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat, verificarea îndeplinirii celeilalte condiții care vizează noțiunea de pagubă iminentă nu mai prezintă relevanță.

Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a dat o hotărâre temeinică și legală, reținând neîndeplinirea condițiilor cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În concluzie, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul M.Ș. împotriva Încheierii din 27 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2012. Procesat de GGC - AZ