ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1227/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța a solicitat în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța - Compartimentul Soluționare Contestații Control și Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța - Biroul de Control anularea Deciziei nr. 2 din 25 august 2011 cu consecința anulării Procesului-verbal de Inspecție din 14 iulie 2011 în ceea ce privește măsurile dispuse de organul de control financiar referitoare la modalitatea de stabilire și achitare a sporului de confidențialitate și a sporului de mobilitate pentru consilierii juridici din cadrul direcției, a sporului de încordare neuropsihică a angajaților din cadrul aparatului propriu al direcției, cele referitoare la modalitatea de constituire a fondului de premiere pentru personalul direcției în perioada 2008 - 2010, precum și cele referitoare la efectuarea și plata orelor suplimentare de către anumite categorii de angajați din cadrul direcției.

De asemenea, s-a solicitat și suspendarea actelor administrative atacate în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ. Prin Sentința civilă nr. 429 din 8 decembrie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 2 din 25 august 2011 emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Constanța - Compartimentul Soluționare Contestații Control, formulată de către reclamanta - Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, în contradictoriu cu pârâtele - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța - Biroul de Control și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța - Compartimentul Soluționare Contestații Control.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă, din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actele administrative, emise în baza și în vederea executării legii. În cauză, aspectele invocate ar presupune analizarea fondului cauzei întrucât modul de interpretare a legii ori legalitatea acordării unor sporuri în lipsa unei hotărâri judecătorești se poate face numai în urma soluționării cererii de anulare a actelor administrative. Instanța de fond a constatat că nici condiția existenței unei pagube iminente nu este îndeplinită, deoarece așa cum a arătat și reclamanta, sumele apreciate de către organul de inspecție ca fiind acordate nelegal se recuperează prin reținerea acestora de la personalul instituției, astfel că nu se poate vorbi de un prejudiciu al instituției.

De asemenea, nu s-a dovedit nici că personalul instituției intenționează să își înceteze raporturile de serviciu sau de muncă, ceea ce ar perturba grav activitatea acesteia. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că solicitarea reclamantei avea drept obiect, suspendarea ambelor acte administrative, iar în considerentele hotărârii atacate se face referire și la Procesul-verbal de Inspecție din 14 iulie 2011, însă instanța nu s-a pronunțat și cu privire la acest act administrativ. În urma inspecției a fost emis Procesul-verbal de inspecție din 14 iulie 2011 prin care s-au dispus măsurile pe care recurenta le consideră ca nefiind în conformitate cu prevederile legale.

Împotriva procesului-verbal a fost formulată contestație în temeiul art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999. În soluționarea contestației a fost emisă Decizia nr. 2 din 25 august 2011 prin care s-a respins contestația ca fiind neîntemeiată. Recurenta mai arată că ambele acte administrative își produc efectele existând posibilitatea solicitării suspendării executării acestora. Mai mult chiar, măsurile directe dispuse împotriva sa sunt cuprinse în Procesul-verbal de inspecție, decizia atacată conținând doar dispoziția de respingere a contestației din cadrul procedurii prealabile. Recurenta mai susține că principiul legalității actelor administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege.

El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Recurenta mai arată că nu este necesară o antamare a fondului așa cum sugerează instanța de fond în aprecierea existenței îndoielii legitime în ceea ce privește legalitatea actelor atacate. Solicitarea de suspendare a executării trebuie privită în strânsă legătură și cu toate mențiunile din cererea introductivă referitoare la neregulile referitoare la modalitatea de desfășurare a controlului, precum și la criticile referitoare la forma și conținutul actelor a căror suspendare se solicită, fără ca instanța chemată să se pronunțe pe cererea de suspendare să constate mai mult decât faptul că aceste neregularități sunt de natură să atenueze principiul legalității actelor administrative până la punctul în care să recunoască celor cărora li se adresează actele administrative protecția impusă de echitate.

În analizarea îndeplinirii acestei condiții instanța trebuie să se raporteze și la definiția la nivel comunitar a noțiunii de pagubă iminentă prin Recomandarea nr. R(89)8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la data de 13 septembrie 1989. Prin acest act comunitar s-a statuat că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau chiar doar susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îl impune a fi evitat, în măsura posibilului. Printre principiile referitoare la suspendarea executării unui act administrativ, ca măsură de protecție jurisdicțională provizorie, se regăsește și cel conform căruia autoritatea jurisdicțională chemată să decidă o atare măsură trebuie să aprecieze ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente.

Se arată că astfel de măsuri pot fi acordate în special în situația în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat. Personalul asupra căruia se răsfrâng măsurile ce decurg din aplicarea actelor administrative a căror suspendare se solicită are contact direct cu problemele sociale, iar menținerea unei motivări a acestora în soluționarea cu profesionalism și celeritate a cazurilor ce le sunt repartizate este cu atât mai dificilă. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Actul administrativ unilateral cu caracter individual se bucură de prezumția de legalitate, fiind el însuși titlu executoriu. Suspendarea actului administrativ, ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”. Prin urmare, legea impune următoarele condiții pentru a se dispune suspendarea executării în condițiile art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/ 2004: - să se ceară suspendarea executării unui act administrativ unilateral; - să se facă dovada că s-a formulat plângerea prealabilă; - să se facă dovada existenței „cazului bine justificat”; - să se facă dovada „pagubei iminente”. Primele două condiții sunt îndeplinite pentru că se solicită suspendarea unui act administrativ unilateral și s-a formulat plângere prealabilă. „Cazul bine justificat” este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. În cadrul cererii de suspendare instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să se limiteze numai la împrejurări de fapt sau/și de drept care creează o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, or asemenea împrejurări nu au fost invocate de reclamantă pentru a se considera îndeplinită condiția „cazului bine justificat”.

„Paguba iminentă”, o altă condiție ce trebuie îndeplinită cumulativ pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind „prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării autorității publice sau a unui serviciu public”. Și în privința acestei condiții, susținerile sunt nefondate. Recurenta a invocat numai pierderi de natură financiară, dar prejudiciile cauzate de actul a cărui suspendare se solicită, dacă acesta va fi anulat, vor fi analizate de către instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. În cadrul cererii de suspendare se analizează numai prejudiciul material, viitor și previzibil și care nu ar putea fi recuperat, or, în cazul anulării actului administrativ, instanța va obliga și la recuperarea prejudiciilor cauzate.

Recurenta a invocat, în sprijinul admiterii cererii de suspendare și Recomandarea (89)8 a Comitetului de Miniștri, însă, trebuie avut în vedere faptul că aceasta vizează sistemul de protecție care poate fi acordat luând în considerare interesele relevante, respectiv ale societății, ale destinatarului actului și ale terțelor persoane. În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond nu s-a pronunțat pe suspendarea raportului de inspecție fiscală, Înalta Curte constată că și acesta este nefondat, deoarece actul administrativ care poate forma obiectul cererii de suspendare îl reprezintă decizia prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată împotriva procesului verbal de inspecție.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, împotriva Sentinței civile nr. 429 din 8 decembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 martie 2012. Procesat de GGC - AS