ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1227/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta Direcția

Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța a solicitat în

contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța -

Compartimentul Soluționare Contestații Control și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Constanța - Biroul de Control anularea Deciziei nr. 2 din 25

august 2011 cu consecința anulării Procesului-verbal de Inspecție din 14 iulie

2011 în ceea ce privește măsurile dispuse de organul de control financiar referitoare

la modalitatea de stabilire și achitare a sporului de confidențialitate și a

sporului de mobilitate pentru consilierii juridici din cadrul direcției, a

sporului de încordare neuropsihică a angajaților din cadrul aparatului propriu

al direcției, cele referitoare la modalitatea de constituire a fondului de

premiere pentru personalul direcției în perioada 2008 - 2010, precum și cele

referitoare la efectuarea și plata orelor suplimentare de către anumite

categorii de angajați din cadrul direcției.

De asemenea, s-a

solicitat și suspendarea actelor administrative atacate în temeiul art. 15 din

Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.

Prin Sentința civilă

nr. 429 din 8 decembrie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a

executării Deciziei nr. 2 din 25 august 2011 emisă de către Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Județului Constanța - Compartimentul Soluționare

Contestații Control, formulată de către reclamanta - Direcția Generală de

Asistență Socială și Protecția Copilului, în contradictoriu cu pârâtele -

Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor

Publice Constanța - Biroul de Control și Agenția Națională de Administrare Fiscală

- Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța - Compartimentul Soluționare

Contestații Control.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că existența unui caz bine

justificat poate fi reținută dacă, din împrejurările cauzei ar rezulta o

îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate de care se

bucură actele administrative, emise în baza și în vederea executării legii.

În cauză, aspectele

invocate ar presupune analizarea fondului cauzei întrucât modul de interpretare

a legii ori legalitatea acordării unor sporuri în lipsa unei hotărâri

judecătorești se poate face numai în urma soluționării cererii de anulare a

actelor administrative.

Instanța de fond a

constatat că nici condiția existenței unei pagube iminente nu este îndeplinită,

deoarece așa cum a arătat și reclamanta, sumele apreciate de către organul de

inspecție ca fiind acordate nelegal se recuperează prin reținerea acestora de

la personalul instituției, astfel că nu se poate vorbi de un prejudiciu al instituției.

De asemenea, nu s-a

dovedit nici că personalul instituției intenționează să își înceteze

raporturile de serviciu sau de muncă, ceea ce ar perturba grav activitatea

acesteia.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și

Protecția Copilului Constanța a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că solicitarea reclamantei avea drept obiect, suspendarea

ambelor acte administrative, iar în considerentele hotărârii atacate se face

referire și la Procesul-verbal de Inspecție din 14 iulie 2011, însă instanța nu

s-a pronunțat și cu privire la acest act administrativ.

În urma inspecției a

fost emis Procesul-verbal de inspecție din 14 iulie 2011 prin care s-au dispus

măsurile pe care recurenta le consideră ca nefiind în conformitate cu

prevederile legale. Împotriva procesului-verbal a fost formulată contestație în

temeiul art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999. În soluționarea contestației a

fost emisă Decizia nr. 2 din 25 august 2011 prin care s-a respins contestația

ca fiind neîntemeiată.

Recurenta mai arată

că ambele acte administrative își produc efectele existând posibilitatea

solicitării suspendării executării acestora. Mai mult chiar, măsurile directe dispuse

împotriva sa sunt cuprinse în Procesul-verbal de inspecție, decizia atacată

conținând doar dispoziția de respingere a contestației din cadrul procedurii

prealabile.

Recurenta mai susține

că principiul legalității actelor administrative presupune atât ca autoritățile

administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se

întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe

de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

Recurenta mai arată

că nu este necesară o antamare a fondului așa cum sugerează instanța de fond în

aprecierea existenței îndoielii legitime în ceea ce privește legalitatea

actelor atacate. Solicitarea de suspendare a executării trebuie privită în

strânsă legătură și cu toate mențiunile din cererea introductivă referitoare la

neregulile referitoare la modalitatea de desfășurare a controlului, precum și

la criticile referitoare la forma și conținutul actelor a căror suspendare se

solicită, fără ca instanța chemată să se pronunțe pe cererea de suspendare să

constate mai mult decât faptul că aceste neregularități sunt de natură să

atenueze principiul legalității actelor administrative până la punctul în care

să recunoască celor cărora li se adresează actele administrative protecția

impusă de echitate.

În analizarea

îndeplinirii acestei condiții instanța trebuie să se raporteze și la definiția

la nivel comunitar a noțiunii de pagubă iminentă prin Recomandarea nr. R(89)8

adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la data de 13

septembrie 1989. Prin acest act comunitar s-a statuat că executarea imediată și

integrală a actelor administrative contestate sau chiar doar susceptibile de a

fi contestate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanțe, un prejudiciu

ireparabil, pe care echitatea îl impune a fi evitat, în măsura posibilului.

Printre principiile referitoare la suspendarea executării unui act

administrativ, ca măsură de protecție jurisdicțională provizorie, se regăsește

și cel conform căruia autoritatea jurisdicțională chemată să decidă o atare

măsură trebuie să aprecieze ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente.

Se arată că astfel de măsuri pot fi acordate în special în situația în care

executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil

de reparat.

Personalul asupra

căruia se răsfrâng măsurile ce decurg din aplicarea actelor administrative a

căror suspendare se solicită are contact direct cu problemele sociale, iar

menținerea unei motivări a acestora în soluționarea cu profesionalism și

celeritate a cazurilor ce le sunt repartizate este cu atât mai dificilă.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse

în continuare.

Actul administrativ

unilateral cu caracter individual se bucură de prezumția de legalitate, fiind

el însuși titlu executoriu.

Suspendarea actului

administrativ, ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor

acestuia reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu

și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

lege.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a

actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio

formalitate”.

Prin urmare, legea

impune următoarele condiții pentru a se dispune suspendarea executării în

condițiile art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/ 2004:

- să se ceară

suspendarea executării unui act administrativ unilateral;

- să se facă dovada

că s-a formulat plângerea prealabilă;

- să se facă dovada

existenței „cazului bine justificat”;

- să se facă dovada

„pagubei iminente”.

Primele două condiții

sunt îndeplinite pentru că se solicită suspendarea unui act administrativ

unilateral și s-a formulat plângere prealabilă.

„Cazul bine

justificat” este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind

împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția

existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se

regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea

actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a

interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un

indiciu temeinic de nelegalitate.

În cadrul cererii de

suspendare instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de

nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului

administrativ, ci trebuie să se limiteze numai la împrejurări de fapt sau/și de

drept care creează o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de care

se bucură actul administrativ, or asemenea împrejurări nu au fost invocate de

reclamantă pentru a se considera îndeplinită condiția „cazului bine

justificat”.

„Paguba iminentă”, o

altă condiție ce trebuie îndeplinită cumulativ pentru a se dispune suspendarea

executării unui act administrativ este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr.

554/2004, republicată, ca fiind „prejudiciul material, viitor și previzibil

sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării autorității publice

sau a unui serviciu public”.

Și în privința

acestei condiții, susținerile sunt nefondate.

Recurenta a invocat

numai pierderi de natură financiară, dar prejudiciile cauzate de actul a cărui

suspendare se solicită, dacă acesta va fi anulat, vor fi analizate de către

instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

În cadrul cererii de

suspendare se analizează numai prejudiciul material, viitor și previzibil și

care nu ar putea fi recuperat, or, în cazul anulării actului administrativ,

instanța va obliga și la recuperarea prejudiciilor cauzate.

Recurenta a invocat,

în sprijinul admiterii cererii de suspendare și Recomandarea (89)8 a

Comitetului de Miniștri, însă, trebuie avut în vedere faptul că aceasta vizează

sistemul de protecție care poate fi acordat luând în considerare interesele

relevante, respectiv ale societății, ale destinatarului actului și ale terțelor

persoane.

În ceea ce privește

motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond nu s-a pronunțat pe

suspendarea raportului de inspecție fiscală, Înalta Curte constată că și acesta

este nefondat, deoarece actul administrativ care poate forma obiectul cererii

de suspendare îl reprezintă decizia prin care a fost respinsă contestația

administrativă formulată împotriva procesului verbal de inspecție.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului

Constanța, împotriva Sentinței civile nr. 429 din 8 decembrie 2011 a Curții de

Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 7 martie 2012.

Procesat de GGC - AS