ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4985/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, la data de 21.03.2013, reclamanții A., B., prin A., C., D. și E. au chemat în judecată pe pârâta S.C. F. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata de daune materiale și morale, după cum urmează: pentru A. - soția decedatului G. - 5.500.000 RON, cu titlu de daune morale și daune materiale în cuantum 30.000 RON; pentru B. - fiica decedatului G. - daune morale în cuantum de 5.500.000 RON și 175 RON, lunar, de la data producerii accidentului și până la împlinirea vârstei de 18 ani sau, după caz, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, daca sunt îndeplinite condițiile art. 84 lit. b) din Legea nr. 263/2010, cu titlu de prestații periodice echivalente întreținerii lunare de care beneficia din partea tatălui decedat; pentru C. și D. - părinții decedatului G. - daune morale în cuantum de câte 5.500.000 RON, pentru fiecare și suma de 550.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru fratele victimei decedate, E..

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei la plata unei penalități de 0,2% pe zi de întârziere, calculate începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii, până la plata efectivă a sumelor.

Prin sentința civilă nr. 327/28.02.2014, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 37.400 RON, cu titlu de daune materiale; a obligat pârâta să plătească reclamanților daune morale, astfel: suma de 200.000 RON, către A., suma de 300.000 RON, către B., câte 100.000 RON, pentru C. și D. și 50.000 RON, către E.

Prin decizia civilă nr. 795/29.09.2014, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelurile declarate de toate părțile împotriva sentinței sus-menționate, a anulat-o și a reținut cauza pentru evocarea fondului.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 625/06.04.2015, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să plătească reclamanților ½; din suma de 37.400 RON, cu titlu de daune materiale, precum și daune morale, după cum urmează: suma de 100.000 RON, către A., suma de 150.000 RON, către B., câte 50.000 RON, pentru C. și D. și 25.000 RON, către E..

Prin decizia nr. 1965/22.11.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis recursul declarat de reclamanți împotriva deciziilor sus-menționate, le-a casat și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Pitești.

Prin decizia civilă nr. 1813/07.06.2017, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în rejudecare, a admis apelul declarat de pârâtă și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor la 60.000 RON, pentru A., 85.000 RON, pentru B., câte 40.000 RON, pentru C. și D. și 20.000 RON, pentru E., menținând, în rest, sentința; apelul declarat de reclamanți a fost respins.

Împotriva acestei decizii, A., B., C., D. și E. au declarat recurs, solicitând casarea sa și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată Curții de Apel Pitești.

În motivare, au arătat că, prin hotărârea atacată, instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și a aplicat greșit normele de drept material; au invocat, astfel, motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., au susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 502 C. proc. civ., care reglementează în mod expres principiul neînrăutățirii situației recurentului, în ipoteza casării hotărârii.

În acest context, au arătat că, în speță, urmare a admiterii recursului lor și a casării deciziei atacate, curtea de apel, în rejudecare, le-a acordat daune morale într-un cuantum mai mic decât cel stabilit de aceeași instanță în primul ciclu procesual.

Or, este de necontestat că această nouă judecată a fost determinată de admiterea recursului lor, motiv pentru care, cu ocazia rejudecării, potrivit principiului non reformatio in pejus, nu li se putea agrava situația.

În continuare, au evocat doctrina și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și au subliniat că drepturile care le-au fost recunoscute prin hotărârea pe care au recurat-o, rămân dobândite în raport cu intimata-pârâtă, care, prin neatacarea acesteia, le-a acceptat ca atare.

Așa fiind, instanța de apel, în rejudecare, nu putea să analizeze criticile pârâtei cu privire la cuantumul despăgubirilor și, mai mult, chiar în măsura în care a procedat la rejudecarea cauzei în această manieră, nu ar fi avut posibilitatea să stabilească un cuantum mai mic al daunelor morale decât cel stabilit prin hotărârea casată.

O altă critică, circumscrisă de recurenți motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 49 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, potrivit cărora daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Au susținut recurenții că instanța de apel nu a avut în vedere la acordarea daunelor jurisprudența din România, ci Ghidul de soluționare a daunelor morale, care este o publicație elaborată de H. a Victimelor Străzii, ce nu poate constitui dreptul material care stă la baza pronunțării unei hotărâri legale și nici nu reprezintă jurisprudența din România, la care face trimitere art. 49 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011.

În continuare, au prezentat date cu privire la autorii Ghidului de soluționare a daunelor morale și a persoanelor care și-au exprimat opinia legat de utilitatea acestuia și au subliniat că publicația sus-menționată este una subiectivă, în interesul asigurătorilor, care nu poate constitui izvor de drept.

În acest context, au arătat că au procedat la o minimă verificare a hotărârilor menționate în tabelul anexat Ghidului de soluționare a daunelor morale, în urma căreia au constatat că 91,13% dintre acestea reprezintă hotărâri care fie sunt menționate eronat sau nu există, fie au un alt obiect.

Recursul a fost depus la Curtea de Apel Pitești, în termenul prevăzut de art. 485 C. proc. civ.

La data de 11.10.2017, intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar la data de 01.11.2017 recurenții au depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților prin încheierea din 13.03.2018, iar prin încheierea din 12.06.2018 a fost respinsă excepția nulității recursului, care a fost admis în principiu recursul, acordându-se termen astăzi, în vederea soluționării pe fond a acestuia.

Verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenții-reclamanți, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., indicate în mod expres de recurenți, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității sau când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Subsumat motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții au susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 502 C. proc. civ., care consacră principiul neagravării situației în propria cale de atac - non reformatio in pejus, iar prin prisma motivului de recurs reglementat la pct. 8 au afirmat că hotărârea a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 49 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011.

Examinând cu prioritate susținerile recurenților sub aspectul nelegalității hotărârii din perspectiva încălcării principiului non reformatio in pejus, Înalta Curte constată că acestea sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Conform art. 502 rap. la art. 481 C. proc. civ., la judecarea recursului, precum și la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanța de recurs, părții nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care ea consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege.

Așadar, principiul non reformatio in peius trebuie respectat nu numai cu prilejul judecării căii de atac, ci și cu ocazia rejudecării după casare, de vreme ce rejudecarea cauzei este consecința exercitării căii de atac.

Potrivit acestui principiu, în ipoteza casării cu trimiterea cauzei spre rejudecare, drepturile recunoscute în beneficiul părții, prin hotărârea pe care doar ea o recurează, rămân dobândite în raport cu partea care, prin neatacare, le-a acceptat.

Este adevărat că potrivit art. 479 C. proc. civ., instanța de apel care rejudecă litigiul după casare are libertatea de a aprecia asupra situației de fapt, însă, prin hotărârea dată, nu poate înrăutăți situația părții care a obținut casarea, pentru că se opune principiul non reformatio in peius.

Aplicarea acestui principiu este limitată doar de o dispoziție contrară a legii și de atitudinea procesuală a părții care a declarat calea de atac; în măsura în care partea renunță la beneficiul său, hotărârea poate să-i fie defavorabilă, dându-se astfel eficiență principiului disponibilității; în concret însă, aceste ipoteze particulare nu se regăsesc în speță.

Astfel, în primul ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 795/29.09.2014, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelurile declarate de toate părțile împotriva sentinței civile nr. 327/28.02.2014 a Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, a anulat-o și a reținut cauza pentru evocarea fondului, iar prin decizia civilă nr. 625/06.04.2015 a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să plătească reclamanților ½; din suma de 37.400 RON, cu titlu de daune materiale, precum și daune morale, după cum urmează: suma de 100.000 RON, către A., suma de 150.000 RON, către B., câte 50.000 RON, pentru C. și D. și 25.000 RON, către E.

Rejudecarea pricinii a fost atrasă de admiterea recursului declarat doar de recurenții-reclamanți împotriva deciziilor sus-menționate, nu și de pârâtă.

În al doilea ciclu procesual, rejudecând cauza după casare, ca urmare a recursului declarat numai de recurenții-reclamanți, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 1813/07.06.2017, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor la 60.000 RON, pentru A., 85.000 RON, pentru B., câte 40.000 RON, pentru C. și D. și 20.000 RON, pentru E., menținând, în rest, sentința; apelul declarat de apelanții-reclamanți a fost respins.

Or, este evidentă încălcarea principiului non reformatio in peius, atât timp cât instanța de apel, procedând la rejudecarea cererilor de apel ca efect al casării dispuse în urma admiterii recursului declarat numai de reclamanți, le-a acordat acestora despăgubiri mai mici decât cele stabilite prin hotărârea dată în primul ciclu procesual (casată cu trimitere spre rejudecare), creându-le astfel o situație mai împovărătoare.

Se cuvine subliniat că, în ipoteza în care nu era mulțumită de modul în care instanța, prin decizia casată, a procedat la soluționarea cererilor de apel și de cuantumul despăgubirilor la care a fost obligată, intimata-pârâtă avea posibilitatea să declare recurs; or, neexercitându-și drepturile procesuale, aceasta nu poate obține diminuarea despăgubirilor, în rejudecare, după casarea cu trimitere în urma admiterii recursului declarat de partea adversă.

Așa fiind, atât timp cât legea nu dispune altfel și nici nu au consimțit expres la aceasta, reclamanții nu pot fi sancționați prin pronunțarea unei hotărâri defavorabile în raport cu cea obținută în primul ciclu procesual, deoarece se opune principiul non reformatio in peius.

De aceea, Înalta Curte impune părților concluzia că, prin decizia atacată, curtea de apel a încălcat dispozițiile art. 502 C. proc. civ., așa încât este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Drept urmare, raportat la motivul de recurs deja examinat, care atrage casarea deciziei atacate, nu se mai impune analiza celorlalte critici dezvoltate de recurenți subsumat motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând să fie analizate de instanța de apel, cu ocazia rejudecării.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D. și E. împotriva deciziei civile nr. 1813/07.06.2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe, spre o nouă judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2018.