ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4841/2018

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal sub nr. x/2015, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și C. - SUCURSALA VRANCEA, constatarea nulității absolute a clauzelor prevăzute la art. 6.2 teza a III-a și art. 6.3 din contractul de credit nr. x, ca fiind clauze abuzive și modificarea acestora în sensul de a stabili că restituirea ratelor au în vedere valoarea schimbului valutar de la data încheierii contractului. Au mai solicitat:

- să se constate că rambursarea creditului, ca modalitate de executare a contractului, are în vedere valoarea schimbului valutar stabilită la pct. 1. și obligarea pârâtei la recalcularea ratelor la cursul CHF din data încheierii contractului de credit și la restituirea sumelor plătite în plus, începând cu data încheierii contractului de credit - 23.08.2007 și până la data restituirii efective;

- să se constate caracterul abuziv al prevederilor 1.3 lit. a) din contractul de credit, cu privire la perceperea comisionul de acordare credit și înlăturarea acestor prevederi din cuprinsul contractului;

- obligarea pârâtei la restituirea comisionului de acordare credit, reținut în suma de 970 CHF și a dobânzii percepute în baza contractului, aferentă acestei sume;

- să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 5.1 tezele IV, V și VI referitoare la posibilitatea majorării marjei de dobândă potrivit deciziei pârâtei și înlăturarea acestor prevederi din contractul de credit și obligarea pârâtei să mențină dobânda variabilă în raport de indicele LIBOR la 3 luni și marja fixă stabilită inițial în contract de 4,7% și să restituie sumele încasate în plus în baza clauzei abuzive;

- să se constate caracterul abuziv al prevederilor art. 8.2 din contract, cu privire la competența instanțelor de judecată în vedere soluționării unui litigiu dintre părți și să se înlăture această prevedere din contract;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor plătite în plus și percepute abuziv, începând cu data încasării acestora și până la restituirea lor efectivă.

Prin sentința civilă nr. 27/2016 din 07 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

Reclamanții au declarat apel împotriva acestei sentințe.

Prin decizia civilă nr. 258/A din 25 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, s-a constatat că a intervenit perimarea cererii de apel formulate de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 27/2016 din 07 aprilie 2016, pronunțate de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal.

Instanța a reținut, în esență, că:

Prin sentința civilă nr. 27/2016 din 07 aprilie 2016 a Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr. x, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă în constatare formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și C. - SUCURSALA VRANCEA.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați la data de 05.07.2016.

Prin încheierea din data de 07 decembrie 2016, Curtea, având în vedere că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție era înregistrat dosarul nr. x, având ca obiect sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei probleme de drept ce avea legătură cu prezenta cauză, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării apelului până la soluționarea dosarului nr. x.

Dosarul nr. x al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost soluționat prin decizia nr. 1 din data de 30.01.2017.

La data de 08.08.2017, Curtea, din oficiu, a dispus repunerea pe rol a cauzei iar la termenul din data de 27.09.2017, acordat în dosar, a invocat excepția perimării apelului, excepție pe care a admis-o pentru următoarele motive:

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

Termenul de perimare curge, potrivit art. 416 alin. (2) C. proc. civ., de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

Potrivit art. 418 alin. (1) C. proc. civ., cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 413 C. proc. civ. precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.

În cauză, suspendarea judecății apelului a fost dispusă la data de 07.12.2016.

Textul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă. Potrivit acestuia, cauzele similare aflate pe rolul instanțelor judecătorești pot fi suspendate până la soluționarea sesizării.

La data de 30 ianuarie 2017, dosarul nr. x al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost soluționat prin decizia nr. 1, moment de la care, în lumina dispozițiilor legale mai sus citate, cauza de suspendare a încetat și a început să curgă termenul de perimare.

Fiind un termen pe luni, termenul de perimare s-a împlinit, potrivit art. 181 alin. (1) punctul 3 C. proc. civ., în ziua corespunzătoare din ultima lună, respectiv la data de 30.07.2017.

Cum, în cauză, înainte de această dată, nu a fost efectuat niciun alt act de procedură, Curtea a constatat că prezentul dosar a rămas în nelucrare timp de 6 luni, din vina părților, care nu au formulat cerere de repunere pe rol după soluționarea sesizării ce a format obiectul dosarului nr. x al Înaltei Curți de Casație și Justiție și mai înainte de împlinirea termenului de 6 luni, astfel că a intervenit perimarea.

Apelanții-reclamanți au susținut că perimarea nu a intervenit întrucât termenul de 6 luni trebuie calculat de la data la care decizia nr. 1 din 30 ianuarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost publicată în Monitorul Oficial, acela fiind momentul la care decizia a devenit opozabilă părților. Au invocat, în acest sens, dispozițiile art. 521 alin. (3), cu referire la art. 418 alin. (1) C. proc. civ.

Curtea a apreciat că apărarea apelanților reclamanți nu poate fi primită, textul art. 521 alin. (3) C. proc. civ. fiind lipsit de relevanță din perspectiva instituției perimării.

Astfel, potrivit acestuia, dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

Așadar, textul legal invocat de apelanții-reclamanți reglementează momentul de la care decizia dată asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept devine obligatorie pentru instanțe, acest moment fiind data pronunțării deciziei, pentru instanța care a formulat sesizarea și, respectiv, data publicării deciziei în Monitorul Oficial, pentru celelalte instanțe.

Momentul la care decizia a devenit obligatorie pentru instanțe nu are, însă, nicio legătură cu momentul la care încetează cauza de suspendare și, implicit, cu momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, textul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., care reglementează instituția suspendării facultative pe care alte instanțe decât cea care a formulat efectiv sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept o pot dispune, nefăcând nicio referire la acest moment.

Astfel, așa cum s-a arătat deja, potrivit art. 520 alin. (4) C. proc. civ., cauzele similare aflate pe rolul instanțelor judecătorești pot fi suspendate până la soluționarea sesizării, acesta fiind, deci, momentul la care încetează cauza de suspendare și începe să curgă termenul de perimare.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să lege momentul încetării suspendării și, implicit, al începerii termenului de perimare de momentul la care decizia dată asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a devenit obligatorie, ar fi stipulat în mod expres acest lucru în dispozițiile art. 520 alin. (4) C. proc. civ., or, textul legal menționat are în vedere strict și explicit momentul soluționării sesizării astfel că, a interpreta dispozițiile acestuia în sensul dorit de apelanții reclamanți înseamnă a adăuga la lege lucru care nu este permis.

Potrivit art. 418 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează cazurile de suspendare a cursului perimării, cursul perimării este suspendat cât durează suspendarea judecății pronunțată de instanțe în cazurile prevăzute de art. 413 precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

Aceasta înseamnă că, atunci când cauza de suspendare a judecății a încetat, începe să curgă termenul de perimare.

Cum art. 520 alin. (4) C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă, caz ce se încadrează în sintagma "și în alte cazuri stabilite de lege" folosită de legiuitor în cuprinsul art. 418 alin. (1) C. proc. civ. mai sus citat și cum, potrivit acestuia, suspendarea dispusă în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ. dăinuie până la soluționarea sesizării, este evident că, în cauzele în care s-a dispus suspendarea judecății pe acest temei de drept, cursul perimării este suspendat doar până la soluționarea sesizării, iar de la acest moment, când cauza de suspendare a încetat, începe să curgă termenul de perimare.

Reclamanții A. și B. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 258/A din 25 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, motivele fiind, în esență, următoarele:

Prin încheierea din 7 decembrie 2017 a Curții de Apel Galați s-a dispus suspendarea judecării căii de atac în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. x al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurenții arată că au solicitat repunerea cauzei pe rol înainte de împlinirea termenului de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 1/2017, termen care s-ar fi împlinit la 10.10.2017.

Instanța de apel a stabilit termen la data de 27.09.2017 în vederea discutării excepției perimării apelului, termen la care au solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri vizând dezlegarea unor chestiunii de drept privind interpretarea art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., raportat la art. 521 alin. (3) și la art. 418 alin. (1) din același cod.

La termenul din 25 octombrie 2017 instanța a reținut cauza în pronunțare asupra excepției perimării, invocate din oficiu, admițând această excepție.

Soluția pronunțată de instanța de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1/2017 din 30 ianuarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 247 din 10 aprilie 2017, s-a soluționat sesizarea înregistrată sub nr. x, pentru care s-a dispus suspendarea judecării căii de atac.

Fiind vorba de o suspendare facultativă, în cauză devin incidente și dispozițiile art. 418 alin. (1) și art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

Potrivit art. 413 alin. (3), cu referire la art. 520 alin. (4) din același cod, încetarea suspendării judecării căii de atac trebuie să aibă în vedere momentul rămânerii definitive a hotărârii/momentul devenirii acesteia opozabile părților și obligatorie și nu cel al pronunțării deciziei în cadrul dosarului nr. x al Înaltei Curți de Casație și Justiție, într-o asemenea situație, fiind prevăzut expres că sesizarea trebuia să fi fost formulată în cauza în care s-a dispus suspendarea, fiind incidente dispozițiile art. 520 alin. (2) din C. proc. civ., ceea ce nu este cazul în speță.

Nu se poate reține că termenul de perimare ar începe să curgă de la data pronunțării deciziei din dosarul nr. x (30.01.2017), întrucât decizia își produce efecte, deci este definitivă și obligatorie la data publicării ei în Monitorul Oficial, respectiv 10.04.2017, potrivit art. 531 alin. (3) din C. proc. civ.

În caz contrar, s-ar nesocoti o normă imperativă instituită prin art. 521 alin. (3) din C. proc. civ. și s-ar transforma o suspendare facultativă dispusă de instanță în baza art. 520 alin. (4), în una obligatorie, prevăzută la art. 520 alin. (2) din același cod.

Instanța de apel a reținut în mod greșit incidența dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., fără a avea în vedere că cererea de repunere pe rol a fost formulată înainte de expirarea termenului de 6 luni prevăzut de lege și că această cerere a întrerupt cursul perimării, potrivit art. 417 din același cod.

În drept a fost invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La data de 17 noiembrie 2017 recurenții au depus completarea motivelor de recurs arătând, în esență, următoarele:

Instanța de apel a greșit dispozițiile legale aplicabile în cauză, fără a corobora dispozițiile art. 520 alin. (4) din C. proc. civ., cu cele referitoare la suspendarea facultativă, prevăzute de art. 413 din același cod și la suspendarea cursului perimării, prevăzute de art. 418 alin. (1) și cu încălcarea art. 521 alin. (3) din același cod.

Instanța nu a avut în vedere nici faptul că în cazul suspendării facultative devin incidente dispozițiile art. 413 alin. (2), cu referire la art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., cursul perimării fiind suspendat până când hotărârea pronunțată în cauza care a generat suspendarea devine definitivă, deci obligatorie.

Recurenții nefiind părți în cauza nr. x, hotărârea este opozabilă de la data publicării ei în Monitorul Oficial și nu de la data pronunțării.

La momentul pronunțării deciziei în dosarul nr. x, respectiv la data de 30.01.2017, această decizie nu era obligatorie pentru instanța de apel și nici opozabilă părților.

Dispozițiile art. 520 alin. (2) din C. proc. civ. prevăd suspendarea judecății până la pronunțarea hotărârii prealabile, în timp ce dispozițiile art. 520 alin. (4) din același cod prevăd posibilitatea suspendării până la soluționarea sesizării.

Soluționarea sesizării la care se referă art. 520 alin. (4) din C. proc. civ. trebuie interpretată coroborat cu art. 521 alin. (3) și art. 418 alin. (1) și art. 413 alin. (2) din același cod, soluționarea sesizării corespunzând publicării deciziei motivate în Monitorul Oficial.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 487 alin. (1), art. 470 alin. (5), art. 483 și art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 25 aprilie 2018, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere cu privire la raport.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea de ședință din data de 19 septembrie 2018, a fost admis în principiu recursul de face obiectul prezentei cauze, fixându-se termen la data de 14 noiembrie 2018.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul este fondat, pentru considerentele care urmează:

Prealabil, se impune a se arăta că, în fapt, recurenții critică interpretarea și aplicarea unor norme cu caracter procesual. Înalta Curte apreciază că motivul de recurs nu ar putea fi întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8, ci pe art. 488 alin. (1) pct. 5 din noul C. proc. civ., din această perspectivă urmând a fi făcută analiza cererii.

Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii în nelucrare, din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege.

Perimarea este atât o sancțiune procedurală, care intervine pentru nerespectarea termenului stabilit de lege, cât și o prezumție de desistate, dedusă din nestăruința vreme îndelungată în judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 416 din noul C. proc. civ., " (1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

Art. 417 din același cod statuează că:

"Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes."

Pentru a întrerupe termenul de perimare, actul de procedură trebuie să aibă ca scop repunerea pe rol în vederea judecării cauzei și să îndeplinească cerințele prevăzute de lege pentru întocmirea sa valabilă.

Suspendarea termenului perimării este reglementată de art. 418 din noul C. proc. civ., care la alin. (1) statuează:

"Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute la art. 413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată."

În vederea constatării perimării, instanța are obligația de a verifica dacă cererea a rămas în nelucrare vreme de 6 luni din culpa părții, dacă nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare, să nu existe o cauză de stingere a procesului, prevăzută de o normă specială care se aplică cu prioritate.

Înalta Curte constată că prin încheierea din 7 decembrie 2016 a Curții de Apel Galați, secția I Civilă s-a dispus suspendarea judecății căii de atac, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. x al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cazurile de suspendare facultativă sunt prevăzute de art. 413 din C. proc. civ., în afara acestui text de lege, existând și alte situații, reglementate de dispoziții ale codului sau de alte acte normative speciale, în care suspendarea judecății este lăsată la aprecierea instanței.

Art. 520 alin. (4) din C. proc. civ. reglementează unul din cazurile de suspendare facultativă, ce poate fi dispusă fie la cererea părților, fie din oficiu, atunci când există cauze similare celei în care s-a dispus sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective.

Raportat la considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că prin decizia civilă nr. 1/2017 din 30 ianuarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 247 din 10 aprilie 2017, s-a soluționat sesizarea înregistrată sub nr. x, pentru care s-a dispus suspendarea judecății căii de atac.

În speța dedusă judecății, termenul de perimare curge de la data publicării deciziei civile nr. 1/2017 din 30 ianuarie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la 10 aprilie 2017, raportat la prevederile art. 520 alin. (4), coroborat cu art. 521 alin. (3) din noul C. proc. civ., fapt ce asigură respectarea principiului judecății efective.

Reclamanții A. și B., la data de 25.09.2017, au solicitat repunerea pe rol a cauzei.

Având în vedere că reclamanții A. și B., înainte de împlinirea termenului de perimare, au solicitat repunerea pe rol a cauzei, curtea de apel nu putea constata că erau îndeplinite cerințele impuse de legiuitor pentru aplicarea acestei sancțiuni procedurale.

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 258/A din 25 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe, în vederea continuării judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 258/A din 25 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Casează decizia civilă nr. 258/A din 25 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Trimite cauza Curții de Apel Galați, secția I civilă, în vederea continuării judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2018.