ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.02.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 264/2019

HOTĂRÂRE
15.02.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 264/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:

Prin încheierea nr. 67 din 4 octombrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a respins cererea de recuzare formulată de reclamanta S.C. A. SPRL Deva, prin administrator judiciar B. SPRL Deva, împotriva doamnelor judecător C. și D.

Prin decizia nr. 462 din 25 octombrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de pârâtul E. împotriva sentinței nr. 387/F/2017 din 28 iunie 2017 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Hunedoara și, în consecință, a anulat sentința atacată, dispunând trimiterea cauzei spre judecare Tribunalului Brașov.

Totodată, a admis cererea formulată de apelantul E. și a dispus întoarcerea executării silite realizate în dosarul execuțional nr. x/2017 al B.E.J. F. din Constanța în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 387/F/2017 din 28 iunie 2017, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Hunedoara.

La data de 22 decembrie 2017, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B. SPRL și administrator special G., a formulat recurs împotriva încheierii nr. 67 din 4 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, acesta fiind depus la instanța a cărei hotărâre se atacă.

În cadrul recursului, a solicitat și suspendarea executării silite a deciziei nr. 462 din 25 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. x/2017.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a indicat motivele de nelegalitate pe care își întemeiază calea de atac și dezvoltarea lor, acestea încadrându-se în cazul prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A arătat că, în motivarea soluției la apelul formulat împotriva ordonanței președințiale, completul a făcut aprecieri și cu privire la modul în care trebuia judecat fondul și la instanța competentă să judece fondul "Judecătorul ordonanței nu este ținut de soluția pronunțată de instanța ce judecă acțiunea pe fond în ceea ce privește competenta, ci trebuie să-și verifice în abstract competența, prin raportare la dispozițiile ce reglementează instanța competentă să judece cauza în fond și nu în concret, prin luarea în considerare a soluției unei instanțe ce a stabilit că este competentă să judece cauza în fond."

A susținut că în cauză, completul de judecată a stabilit competenta instanței ce trebuie să judece ordonanța, raportându-se la instanța competentă să judece fondul în cererile în materie civilă, arătând prin această apreciere că fondul cauzei este un litigiu civil.

Recurenta-reclamantă a menționat că prin admiterea excepției de necompetență a judecătorului-sindic în cadrul soluției pronunțate cu privire la judecarea apelului ordonanței președințiale, aceeași excepție care a fost ridicată și în cadrul cererii de apel ce vizează fondul, completul de judecată s-a antepronunțat și cu privire la soluția din acest dosar.

Totodată, a precizat că în doctrină s-a reținut că acest motiv de incompatibilitate este incident în ipoteza în care judecătorul se antepronunță cu privire la soluția pe care urmează a o da asupra unei excepții procesuale, iar nu numai asupra soluției finale, în măsura în care prin modul de soluționare a excepției se întrevede rezultatul final al procesului, precum și în situația în care a soluționat anterior o cerere de ordonanță președințială între aceleași părți.

Prin încheierea din 28 februarie 2018, Înalta Curte a respins cererea formulată de recurenta-reclamantă privind suspendarea executării silite a deciziei nr. 462 din 25 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, motivat de împrejurarea că aceasta nu a achitat cauțiunea stabilită de instanță conform dispozițiilor art. 1056 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 2 mai 2018, intimatul-pârât a formulat întâmpinare, înregistrată la 7 mai 2018, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 23 mai 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului către părți, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 12 decembrie 2018, Înalta Curte, constatând că în cauză sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul declarat de reclamantă și a stabilit termen pentru soluționarea acestuia la data de 30 ianuarie 2019, termenul fiind, ulterior, preschimbat din oficiu pentru data de 15 februarie 2019.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 41-53 C. proc. civ. și ale art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (1) C. proc. civ.:

"judecătorul aflat într-o situație de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre părți înainte de începerea oricărei dezbateri".

În conformitate cu dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care prevăd că judecătorul este incompatibil de a judeca:

"când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece".

Înalta Curte constată că, în dosarul nr. x/2017 în care s-a pronunțat decizia nr. 353/2017, având ca obiect apel formulat împotriva sentinței civile nr. 365/F/2017 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia în procedura ordonanței președințiale, completul compus din doamnele judecător vizate de cererea de recuzare a examinat atribuțiile judecătorului sindic, în contextul art. 45 din Legea nr. 85/2014, însă această examinare nu s-a realizat prin raportare la fondul dedus judecății în cadrul dosarului x/2017, în care s-a formulat cererea de recuzare (dosarul având ca obiect apel vizând soluția pronunțată pe fondul cauzei, cu privire la: constatarea nulității absolute a clauzei cuprinse în art. 6.2 din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat de către H. sub nr. x/02.10.2015, a declarației de rezoluțiune unilaterală nr. 95/26.09.2016 înregistrată pe rolul BEJ - I. ori anularea acesteia, a declarației de rezoluțiune unilaterală nr. 37 din 21.11.2016 înregistrată pe rolul BEJ - J. ori anularea acesteia și obligarea pârâtului E. la executarea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat de către H. sub nr. x/2.10.2015 cu privire la exploatarea complexului hotelier K.).

Având în vedere faptul că obiectul celor două dosare este diferit, în cauză nu se poate reține că doamnele judecător și-au spus părerea, în concret, asupra competenței instanței de a soluționa cauza în fond, nefiind îndeplinite condițiile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL și administrator special G. împotriva încheierii nr. 67 din 04 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL și administrator special G. împotriva încheierii nr. 67 din 04 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-09-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1501/2019
de către executorul judecătoresc C., în dosarul execuțional nr. x/2006, sub pretextul unei executări silite și preluate în custodie de către reprezentantul legal al pârâtei, pe baza unui inventar fără evaluare. Prin Încheierea din 14 februa
ÎCCJ 2020-06-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 975/2020
ării provizorii, formulată de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C.. și s-a dispus suspendarea executării provizorii a sentinței civile nr. 74/30.01.2018 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în prezenta cauză. Prin aceeaș
ÎCCJ 2017-03-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 449/2017
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, revizuenta S.C. A. S.R.L. Deva în contradictoriu cu intimatul a solicitat schim
ÎCCJ 2019-06-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1233/2019
2124/31.01.2018. S-a dispus citarea administratorului judiciar E. SPRL, cu mențiunea de a-și îndeplini atribuțiile stabilite prin sentința de deschidere a procedurii. Împotriva acestei încheieri a formulat apel C. SPRL, în calitate de admin
ÎCCJ 2021-03-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 589/2021
Ședința publică din data de 10 martie 2021 Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin încheierea din 21.05.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a suspendat, în temeiul art. 242
Sursă