ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1501/2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 20 iunie 2017 pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub nr. x/2017, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta B. - Societate Cooperatistă, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 302.493 RON, cu titlu de despăgubiri, invocând dispozițiile art. 1197 alin. (2) din vechiul C. civ.

Ulterior, la data de 31 iulie 2017, reclamanta a formulat o cerere adițională, prin care a arătat că înțelege să-și modifice pretențiile inițiale, precizate în acțiunea introductivă, în sensul repunerii părților SC A. SRL și B. - Societate Cooperatistă, în situația anterioară, invocând prevederile art. 480, 998 și 1909 C. civ.

La data de 24 noiembrie 2017, reclamanta SC A. SRL a depus la dosar cererea intitulată "acțiune în revendicare" împotriva pârâtei B. - Societate Cooperatistă, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.492.874 RON, reprezentând echivalentul bunurilor sechestrate din patrimoniul său, de către executorul judecătoresc C., în dosarul execuțional nr. x/2006, preluate în custodie de reprezentantul legal al pârâtei.

Prin cererea înregistrată la data de 26 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. x/2017, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată, în calitate de pârâtă, pe B. - Societate Cooperatistă, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.492.874 RON reprezentând echivalentul bunurilor sechestrate din patrimoniul său de către executorul judecătoresc C., în dosarul execuțional nr. x/2006, sub pretextul unei executări silite și preluate în custodie de către reprezentantul legal al pârâtei, pe baza unui inventar fără evaluare.

Prin Încheierea din 14 februarie 2018, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, a admis excepția conexității, invocată din oficiu, și a dispus conexarea dosarului nr. x/2017 la dosarul nr. x/2017.

Prin Sentința civilă nr. 341 din 11 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâtei B. - Societate Cooperatistă, reținându-se că este îndeplinită condiția triplei identități de părți, de cauză și de obiect între prezentul dosar și dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Hunedoara, a cărui soluție este definitivă și irevocabilă, constatându-se astfel incidența excepției autorității lucrului judecat ce consacră prohibiția imperativă a judecării, din nou, a aceleași pricini.

Prin Decizia nr. 973 din 18 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A. SRL Deva împotriva Sentinței nr. 341 din 11 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă.

În considerentele deciziei s-au reținut următoarele:

Curtea de apel a reținut că, în mod corect, prima instanță a respins cererea de chemare în judecată, constatând autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 4/2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2010, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 252/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 431 C. proc. civ., respectiv tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Curtea de apel a mai reținut că, prin apelul formulat, apelanta-reclamantă nu a adus nicio critică cu privire la modul de soluționare a excepției autorității de lucru judecat, criticile acesteia vizând fondul cauzei și prescripția dreptului material la acțiune, aspecte ce nu au fost analizate de instanța de fond, ca urmare a admiterii excepției autorități de lucru judecat.

Împotriva Deciziei nr. 973 din 18 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 19 decembrie 2018.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate și, pe fondul cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată și obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 1.492.874 RON cu titlu de despăgubiri. Nu a invocat niciunul din motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că:

"prin hotărârea amintită instanța a respins acțiunea care este lipsită de temei legal, nemotivată în drept și cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".

Recurenta-reclamantă a mai arătat că, din înscrisurile pe care le-a atașat cererii de recurs, rezultă faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată fără "dovezi administrate", respectiv fără "mijloace de apărare" care puteau conduce la pronunțarea "unei alte soluții decât cea care s-a pronunțat în lipsa lor".

Totodată, a susținut recurenta-reclamantă, "în contradicție cu aceste motive de recurs (art. 304 pct. 9 și 10 din vechiul C. proc. civ.), reclamanta a depus la dosar înscrisurile care dovedesc dreptul de proprietate asupra bunurilor în litigiu deținute cu buna credință".

În concluzie, a arătat recurenta-reclamantă, criticile sale vizează faptul că, în mod greșit prima instanță a ignorat cercetarea fondului cauzei, interpretând greșit art. 1201, respectiv art. 163 din vechiul C. proc. civ. și fără administrarea de probe pentru dezbaterea fondului în apel.

La data de 16 aprilie 2019 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost însușit de membrii completului de judecată, fiind comunicat părților litigante, dosar.

La 9 mai 2019 a fost înregistrat la dosarul cauzei punctul de vedere la raport, formulat de intimata B. - Societate Cooperativă, prin care s-a arătat de acord cu concluziile raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția nulității recursului reținută prin raport, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5) din același cod, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres și limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiași articol se arată că aceeași sancțiune, a nulității recursului, se aplică și în situația în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă condiția încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., acestea trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În speță, prin Decizia nr. 973 din 18 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A. SRL Deva împotriva Sentinței nr. 341 din 11 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, reținându-se că, în mod corect, prima instanță a respins cererea de chemare în judecată, constatând autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 4/2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2010, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 252/2014, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 431 C. proc. civ., respectiv tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Raportat la susținerile din memoriul de recurs referitoare la faptul că instanța de apel nu ar fi administrat probele necesare soluționării fondului cauzei, Înalta Curte constată că instanța de apel a expus expres motivele pentru care a constatat corectă reținerea de către prima instanță a autorității lucrului judecat, însă criticile recurentei nu vizează argumentele avute în vedere la pronunțarea soluției de respingere a apelului, ca nefondat, ci reprezintă o reluare a susținerilor privind fondul cauzei, cu trimitere la neadministrarea dovezilor, incompatibilă cu structura recursului.

Prin urmare, față de cele anterior constatate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 973 din 18 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2019.

GGC - CL