ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 246/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 11 septembrie 2011, reclamanta V.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, pârâta să fie obligată la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire aferentă Dispoziției nr. 1065/2009, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Drăgășani, str. Tudor Vladimirescu, jud. Vâlcea. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că imobilul notificat a fost preluat de stat în mod eronat de la soțul său, prin Decretul de expropriere nr. 364/1966, deși era proprietatea părinților acesteia.

Dosarul depus în baza Legii 10/2001 a fost soluționat de Primăria Drăgășani prin emiterea Dispoziției nr. 1065/2009, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri. Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.) a returnat entității notificate de două ori dosarul la data de 11 ianuarie 2010 și 16 iunie 2010 invocând neconcordanța între titularul dreptului de proprietate și persoana căreia i-a fost expropriat imobilul. Ca atare, Primăria a revocat Dispoziția nr. 1065/2009 și a emis Dispoziția nr. 1154/2010, conform precizărilor A.N.R.P, pe numele soțului reclamantei, Vărzaru Ion, această din urmă dispoziție fiind anulată de instanță, care a constatat că adevărații proprietari ai imobilului au fost părinții reclamantei, statuând că Dispoziția nr. 1065/2009, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri este legală.

În acest context, dosarul de despăgubire a fost reînregistrat la A.N.R.P. sub nr. 045 din 02 februarie 2011, însă Comisia Centrală a refuzat până în prezent să-l soluționeze. În opinia reclamantei, pârâta a încălcat atât normele prevăzute în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel că se impune obligarea acesteia, prin intermediul instanței judecătorești, la aplicarea dispozițiilor legale în materie. Pârâta C.C.S.D. a depus întâmpinare la data de 25 octombrie 2011, prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că în privința dosarului de despăgubire ce face obiectul litigiului a fost parcursă prima etapă a procedurii administrative din cele trei prevăzute de Titlul VII din Legea 247/2005, în sensul că s-a verificat legalitatea respingerii cererii de restituire în natură și s-a constatat că sunt întrunite condițiile legale.

Întrucât dosarul face parte din cele transmise Secretariatului Comisiei după intrarea în vigoare a OUG 81/2007, va fi supus etapei evaluării respectând ordinea de înregistrare a dosarelor. 2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 442 din 4 noiembrie 2011 a respins ca prematură acțiunea formulată de reclamanta V.E., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că fondul prezentei cauze îl reprezintă obligarea Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor să emită decizia de stabilire a despăgubirilor, în raport cu prevederile art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Așa cum rezultă din adresa nr. RG/47128/10726/L10 emisă de A.N.R.P., prima instanță a reținut că la data de 26 august 2011, etapa evaluării nu era parcursă, autoritatea pârâtă arătând că a fost finalizată dosar prima etapă a procedurii administrative, respectiv, analizarea dosarului sub aspectul verificării legalității cererii de restituire în natură, urmând să fie desemnat un evaluator, potrivit ordinii de înregistrare a dosarelor. Prima instanță a apreciat că pârâta a procedat în mod corect parcurgând prima etapă din procedură, întrucât în litigiul finalizat prin sentința civilă nr. 863 din 05 noiembrie 2010 (filele 9-11), instanța a analizat dispoziția nr. 1065/2009 doar sub aspectul persoanelor de la care s-a preluat imobilul, nu și cu privire la tipul de măsuri reparatorii la care este îndreptățită reclamanta.

În egală măsură, a reținut că în continuarea procedurii, dosarul trebuia transmis către un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare care va conține cuantumul despăgubirilor ce se cuvin reclamantului, etapă pe care pârâta nu a parcurs-o, invocând respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, criteriu impus de Decizia nr. 2815/2008 a CCSD. Prin urmare, prima instanță a apreciat că nu poate analiza pertinența acestui motiv invocat de pârâtă, câtă vreme reclamanta nu a învestit instanța cu o cerere vizând refuzul nejustificat de desemnare a unui evaluator, deși în plângerea prealabilă adresată pârâtei a solicitat acest lucru.

Având ca reper dispozițiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora, în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare prima instanță a apreciat că cererea privind emiterea deciziei privind titlul de despăgubire este prematură, câtă vreme nu a fost parcursă etapa evaluării, chiar dacă dosarul trebuia soluționat într-un termen rezonabil, soluționarea nu poate avea loc cu omiterea unei etape obligatorii în procedura administrativă. 2. r ecursul reclamantei î mpotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta V.E., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurenta-reclamantă a învederat, în esență, prin motivele cererii de recurs, că hotărârea recurată este nelegală și netemeinică, întrucât instanța de fond în loc să constate culpa intimatei - pârâte în tergiversarea soluționării dosarului de despăgubire, sancționează reclamanta prin admiterea excepției prematurității introducerii cererii de chemare în judecată. În opinia recurentei, soluția de respingere a acțiunii ca prematură pe motiv că nu a fost parcursă etapa evaluării este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în condițiile în care operațiunile premergătoare emiterii deciziei sunt în atribuția Comisiei Centrale să le efectueze.

Față de atitudinea autorității pârâte, care, deși recunoaște pretențiile, în sensul că va înainta dosarul de despăgubire la un evaluator autorizat, dar numai cu respectarea ordinii de întregistrare a dosarelor, recurenta-reclamantă apreciază că trebuia reținut în cauză refuzul nejustificat al acesteia, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, astfel că în mod greșit a fost respinsă acțiunea ca prematur introdusă. Recurenta menționează că în situații similare, instanțele naționale au soluționat favorabil cererile altor persoane, invocând în acest sens jurisprudența Curții de Apel Pitești. Pe de altă parte, prin neemiterea titlului de despăgubire, a precizat recurenta, este privată în mod nejustificat de exercitarea dreptului de proprietate, garanție impusă de art. 44 din Constituția României dar și de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

3. Apărările Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă a arătat că instanța de fond în mod legal și temeinic a admis excepția prematurității acțiunii, întrucât etapa evaluării imobilului notificat este condiționată de completarea dosarului cu informațiile solicitate, precum și de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin decizia nr. 2815/1008 a Comisiei Centrale. Totodată, a arătat că în vederea conformării la obligațiile stabilite de CEDO prin hotărârea - pilot pronunțată în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României a fost adoptată O.U.G.

nr. 4/2012, privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII, „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv ” , al Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, potrivit căruia, se suspendă pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

În contextul în care emiterea titlului de despăgubire a fost suspendată pe perioada menționată, prelungită până la data de 15 mai 2012 prin Legea nr. 117/2012, de aprobare a O.U.G. nr. 4/2012, Comisia Centrală nu poate acționa în afara cadrului legal în vigoare. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta - reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama și de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat și va fi admis, cu consecința casării sentinței atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru următoarele considerente.

1. Aspecte de fapt și de drept relevante Recurenta - reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubiri aferentă Dispoziției nr. 1065/2009 emisă de Primăria Drăgășani, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Drăgășani, str. Tudor Vladimirescu, jud. Vâlcea, în temeiul Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Soluția pronunțată de curtea de apel, de respingere ca prematură a acțiunii înregistrate la data de 11 septembrie 2011, la aproape doi de ani de la emiterea dispoziției cu propunerea de acordare a despăgubirilor și mai cu seamă considerentele reținute în fundamentarea soluției, reflectă interpretarea greșită a prevederilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005 și ale Legii nr. 554/2004.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Obiectul cererii de chemare în judecată vizează, pe de-o parte, valorificarea unui drept, respectiv dreptul la emiterea titlului de despăgubire, conform art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, devenit actual prin emiterea Dispoziției nr. 1065/2009, prin care i-a fost recunoscută reclamantei calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii și prin înregistrarea Dosarului sub nr. 0405/CC din 02 februarie 2011 la Secretariatul Comisiei Centrale, iar pe de altă parte, tinde la obligarea pârâtei la îndeplinirea unor obligații legale, anume a celor prevăzute de Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii și la data pronunțării hotărârii recurate, astfel că instanța de fond avea obligația de a se pronunța asupra fondului cauzei, asupra, temeiniciei sau netemeiniciei pretențiilor deduse judecății.

Într-adevăr, dispozițiile art. 16 al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare, respectiv Capitolul V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor”, prevăd obligativitatea parcurgerii mai multor etape, respectiv etapa transmiterii, a analizării și evaluării, însă neparcurgerea etapei de evaluare nu poate determina caracterul prematur al cererii privind emiterea titlului de despăgubire. În acest sens, Înalta Curte reține, contrar celor afirmate de prima instanță, că nu i se poate impune reclamantei-recurente să deducă judecății, în mod separat, refuzul efectuării fiecăreia dintre etapele prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, acestea nefiind altceva decât operațiuni administrative prealabile emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubiri.

A considera cererea recurentei-reclamante ca prematur formulată și a o respinge, ca atare, ar însemna să se nesocotească, printr-un formalism excesiv, caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001 și să fie impiedicate persoanele îndreptățite să-și redobândească imobilele ce li s-au preluat abuziv. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse și constatând că, respingând ca prematură acțiunea formulată în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de V.E. împotriva sentinței nr. 442 din 4 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2013