ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 246/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 246/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele

cauzei

1.Obiectul

acțiunii

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, la data de 11 septembrie 2011, reclamanta V.E. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea

Despăgubirilor, ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, pârâta să fie

obligată la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire aferentă

Dispoziției nr. 1065/2009, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru

imobilul situat în Drăgășani, str. Tudor Vladimirescu, jud. Vâlcea.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că imobilul notificat a fost preluat de stat în

mod eronat de la soțul său, prin Decretul de expropriere nr. 364/1966, deși era

proprietatea părinților acesteia. Dosarul depus în baza Legii 10/2001 a fost

soluționat de Primăria Drăgășani prin emiterea Dispoziției nr. 1065/2009, prin

care s-a propus acordarea de despăgubiri.

Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.) a returnat entității

notificate de două ori dosarul la data de 11 ianuarie 2010 și 16 iunie 2010

invocând neconcordanța între titularul dreptului de proprietate și persoana

căreia i-a fost expropriat imobilul.

Ca atare, Primăria a

revocat Dispoziția nr. 1065/2009 și a emis Dispoziția nr. 1154/2010, conform

precizărilor A.N.R.P, pe numele soțului reclamantei, Vărzaru Ion, această din

urmă dispoziție fiind anulată de instanță, care a constatat că adevărații

proprietari ai imobilului au fost părinții reclamantei, statuând că Dispoziția nr.

1065/2009, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri este legală.

În acest context, dosarul

de despăgubire a fost reînregistrat la A.N.R.P. sub nr. 045 din 02 februarie 2011,

însă Comisia Centrală a refuzat până în prezent să-l soluționeze.

În opinia

reclamantei, pârâta a încălcat atât normele prevăzute în Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel că se impune

obligarea acesteia, prin intermediul instanței judecătorești, la aplicarea

dispozițiilor legale în materie.

Pârâta C.C.S.D. a

depus întâmpinare la data de 25 octombrie 2011, prin care a solicitat

respingerea acțiunii, arătând că în privința dosarului de despăgubire ce face

obiectul litigiului a fost parcursă prima etapă a procedurii administrative din

cele trei prevăzute de Titlul VII din Legea 247/2005, în sensul că s-a

verificat legalitatea respingerii cererii de restituire în natură și s-a

constatat că sunt întrunite condițiile legale.

Întrucât dosarul face

parte din cele transmise Secretariatului Comisiei după intrarea în vigoare a

OUG 81/2007, va fi supus etapei evaluării respectând ordinea de înregistrare a

dosarelor.

instanțe

Curtea de Apel

Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, prin sentința nr. 442 din 4 noiembrie 2011 a respins ca prematură

acțiunea formulată de reclamanta V.E., în contradictoriu cu pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a reținut că

fondul prezentei cauze îl reprezintă obligarea Comisiei Centrale de

Stabilire a Despăgubirilor să emită decizia de stabilire a despăgubirilor, în

raport cu prevederile art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Așa

cum rezultă din adresa nr. RG/47128/10726/L10 emisă de A.N.R.P., prima instanță

a reținut că la data de 26 august 2011, etapa evaluării nu era parcursă,

autoritatea

pârâtă arătând că a fost finalizată dosar prima etapă

a

procedurii administrative, respectiv, analizarea dosarului sub aspectul

verificării legalității cererii de restituire în natură, urmând să fie

desemnat un evaluator, potrivit ordinii de înregistrare a dosarelor.

Prima

instanță a apreciat că pârâta a procedat în mod corect parcurgând prima

etapă din procedură, întrucât în litigiul finalizat prin

sentința civilă nr.

863 din 05 noiembrie 2010 (filele 9-11), instanța a analizat dispoziția nr.

1065/2009 doar sub aspectul persoanelor de la care s-a preluat imobilul, nu și

cu privire la tipul de măsuri reparatorii la care este îndreptățită reclamanta.

În egală măsură, a

reținut că în continuarea procedurii, dosarul trebuia transmis către un

evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare care va conține cuantumul

despăgubirilor ce se cuvin reclamantului, etapă pe care pârâta nu a parcurs-o,

invocând respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, criteriu impus de

Decizia nr. 2815/2008 a CCSD.

Prin urmare, prima

instanță a apreciat că nu poate analiza pertinența acestui motiv invocat

de pârâtă, câtă vreme reclamanta nu a învestit instanța cu o cerere vizând

refuzul nejustificat de desemnare a unui evaluator, deși în plângerea

prealabilă adresată pârâtei a solicitat acest lucru.

Având ca reper

dispozițiile art. 16 alin. (7) din

Titlul VII al Legii nr.

247/2005, potrivit cărora,

în baza raportului de evaluare Comisia

Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare prima instanță a

apreciat că cererea

privind emiterea deciziei privind titlul

de despăgubire este prematură, câtă vreme nu a fost parcursă etapa evaluării,

chiar dacă dosarul trebuia soluționat într-un termen rezonabil, soluționarea nu

poate avea loc cu omiterea unei etape obligatorii în procedura administrativă.

2.

r

ecursul reclamantei

î

mpotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta V.E.,

în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă

a învederat, în esență, prin motivele cererii de recurs, că hotărârea recurată

este nelegală și netemeinică, întrucât instanța de fond în loc să constate

culpa intimatei - pârâte în tergiversarea soluționării dosarului de

despăgubire, sancționează reclamanta prin admiterea excepției prematurității

introducerii cererii de chemare în judecată.

În

opinia recurentei, soluția de respingere a acțiunii ca prematură pe

motiv că nu a fost parcursă etapa evaluării este lipsită de temei legal, fiind

dată cu aplicarea greșită a prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

în condițiile în care operațiunile premergătoare emiterii deciziei sunt în

atribuția Comisiei Centrale să le efectueze.

Față de atitudinea

autorității pârâte, care, deși recunoaște pretențiile, în sensul că va înainta

dosarul de despăgubire la un evaluator autorizat, dar numai cu respectarea

ordinii de întregistrare a dosarelor, recurenta-reclamantă apreciază că trebuia

reținut în cauză refuzul nejustificat al acesteia, în sensul art. 2 alin. (1) lit.

i) din Legea nr. 554/2004, astfel că în mod greșit a fost respinsă acțiunea ca

prematur introdusă.

Recurenta menționează

că în situații similare, instanțele naționale au soluționat favorabil cererile

altor persoane, invocând în acest sens jurisprudența Curții de Apel

Pitești.

Pe

de altă parte, prin neemiterea titlului de despăgubire, a precizat recurenta,

este privată în mod nejustificat de exercitarea dreptului de proprietate,

garanție impusă de art. 44 din Constituția României dar și de art. 1 din

Protocolul nr. 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale.

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimata-pârâtă a arătat că instanța de fond în mod legal și

temeinic a admis excepția prematurității acțiunii, întrucât etapa evaluării

imobilului notificat este condiționată de completarea dosarului cu informațiile

solicitate, precum și de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa

cum s-a stabilit prin decizia nr. 2815/1008 a Comisiei Centrale.

Totodată, a arătat că

în vederea conformării la obligațiile stabilite de CEDO prin hotărârea - pilot

pronunțată în cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României a fost adoptată

O.U.G. nr. 4/2012, privind unele măsuri temporare în vederea consolidării

cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții

din titlul VII, „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv

”

,

al

Legii

nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și

unele măsuri adiacente, potrivit căruia, se suspendă pe o perioadă de 6 luni

emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și

procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri,

prevăzute de Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor

preluate în mod abuziv” din

Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției,

precum

și unele măsuri adiacente.

În contextul în care

emiterea titlului de despăgubire a fost suspendată pe perioada menționată,

prelungită până la data de 15 mai 2012 prin Legea nr. 117/2012, de aprobare a O.U.G.

nr. 4/2012, Comisia Centrală nu poate acționa în afara cadrului legal în

vigoare.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta - reclamantă și a

prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama și de apărările

cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat și va fi

admis, cu consecința casării sentinței atacate și a trimiterii cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe, pentru următoarele considerente.

de drept relevante

Recurenta - reclamantă

a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul emiterii

deciziei reprezentând titlul de despăgubiri aferentă Dispoziției nr. 1065/2009

emisă de Primăria Drăgășani, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri

pentru imobilul situat în Drăgășani, str. Tudor Vladimirescu, jud. Vâlcea, în

temeiul Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Soluția pronunțată de

curtea de apel, de respingere ca prematură a acțiunii înregistrate la data de

11 septembrie 2011, la aproape doi de ani de la emiterea dispoziției cu

propunerea de acordare a despăgubirilor și mai cu seamă considerentele reținute

în fundamentarea soluției, reflectă interpretarea greșită a prevederilor

Titlului VII al Legii nr. 247/2005 și ale Legii nr. 554/2004.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică,

printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei

cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente,

pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului

legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Obiectul

cererii de chemare în judecată vizează, pe de-o parte, valorificarea unui

drept, respectiv dreptul la emiterea titlului de despăgubire, conform art. 16 alin.

(7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, devenit actual prin emiterea Dispoziției

nr. 1065/2009, prin care i-a fost recunoscută reclamantei calitatea de persoană

îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii și prin înregistrarea Dosarului

sub nr. 0405/CC din 02 februarie 2011 la Secretariatul Comisiei Centrale, iar

pe de altă parte, tinde la obligarea pârâtei la îndeplinirea unor obligații

legale, anume a celor prevăzute de Titlul VII „Regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, cu modificările și completările ulterioare, în forma în vigoare la

data introducerii acțiunii și la data pronunțării hotărârii recurate, astfel că

instanța de fond avea obligația de a se pronunța asupra fondului cauzei,

asupra, temeiniciei sau netemeiniciei pretențiilor deduse judecății.

Într-adevăr,

dispozițiile art. 16 al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 cu modificările și

completările ulterioare, respectiv Capitolul V intitulat „Procedurile administrative

pentru acordarea despăgubirilor”, prevăd obligativitatea parcurgerii mai multor

etape, respectiv etapa transmiterii, a analizării și evaluării, însă

neparcurgerea etapei de evaluare nu poate determina caracterul prematur al

cererii privind emiterea titlului de despăgubire.

În acest sens, Înalta

Curte reține, contrar celor afirmate de prima instanță, că nu i se poate impune

reclamantei-recurente să deducă judecății, în mod separat, refuzul efectuării

fiecăreia dintre etapele prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

acestea nefiind altceva decât operațiuni administrative prealabile emiterii

deciziei reprezentând titlul de despăgubiri.

A considera cererea recurentei-reclamante ca prematur formulată

și a o respinge, ca atare, ar însemna să se nesocotească, printr-un

formalism excesiv, caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001 și să fie

impiedicate persoanele îndreptățite să-și redobândească imobilele ce

li s-au preluat abuziv.

al soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse și constatând că, respingând ca prematură acțiunea

formulată în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art.

20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite

recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de V.E. împotriva sentinței nr. 442 din 4 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 ianuarie 2013