ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 426/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 27 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea Contenciosului Administrativ, suspendarea executării actului administrativ, "Proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 31 octombrie 2016 asupra contractului de finanțare nr. x din 30 decembrie 2013, proiect cod SMIS 44851 cu titlul Centrul pentru sport, agrement și SPA, beneficiar SC A. SRL" nr. x din 14 decembrie 2016 prin care Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli din cadrul MDRAP a stabilit rambursarea integrală 100%, a valorii eligibile nerambursabile în cuantum de 6.579.589,13 RON (din valoare totală proiect 12.311.435,56 RON - cheltuieli eligibile + cheltuieli neeligibile + TVA) considerând ca SC A. SRL nu îndeplinea condiția de eligibilitate referitoare la încadrarea în categoria de IMM, conform Legii 346/2004.

La data de 31 martie 2017 reclamanta SC A. SRL a depus precizare la acțiune, în cuprinsul căreia a arătat că înțelege să invoce prevederile art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, urmând ca suspendarea să opereze până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei care formează obiectul Dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința civilă nr. 1196 pronunțată în data de 04 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare astfel cum a fost precizată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și, în temeiul art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., a dispus restituirea către reclamantă a cauțiunii consemnată în cauză.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea cererii de suspendare, astfel cum a fost precizată.

În cuprinsul motivelor de recurs, după prezentarea unui scurt istoric, reclamanta a susținut că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 privitoare la noțiunea existenței unui caz bine justificat.

Astfel a arătat că instituția pârâtă a încălcat prevederile O.U.G. nr. 66/2011, întrucât a soluționat cauza înainte de a primi de la reclamantă punctul de vedere cu privire la proiectul procesului-verbal de control și nici nu a comunicat titlul de creanță în termenul legal de trei zile lucrătoare de la data emiterii acestuia, respectiv a întârziat două luni.

Totodată a arătat că judecătorul fondului și-a limitat sfera de analiză a împrejurărilor de fapt și de drept și, pe cale de consecință, a refuzat să analizeze aparența de nelegalitate care rezultă din faptul că Procesul-verbal a fost emis de către M.D.R.A.P.F.E, fără a proceda la identificarea pieței relevante și a piețelor adiacente pe care acționează SC A. SRL pentru a stabili dacă întreprinderile sunt sau nu legate, în sensul Legii nr. 346/2004, element fundamental care ar fi trebuit să stea la baza actului administrativ.

Recurenta a mai precizat că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 privitoare la noțiunea existenței unei pagube iminente în lipsa suspendării actului administrativ.

A susținut că obligarea sa la plata sumei de 6.579.589,13 RON ar conduce în mod direct societatea în stare de incapacitate de plată, întrucât a demonstrat că nu deține lichiditățile necesare pentru a acoperi suma și nici nu are bunuri imobile care să poată fi valorificate pentru acoperirea creanței. Mai mult la debitul principal s-a adăugat și penalitatea pentru întârzierea restituirii sumei, care conform Contractului de finanțare este de 6579,6 RON pentru fiecare zi de întârziere, respectiv 197.387 RON/lună.

Prin urmare, intrarea recurentei-reclamante în insolvență, în situația demarării procedurilor pentru recuperarea debitului ar conduce imediat la blocarea activității societății, cu consecința previzibilă a imposibilității de a menține indicatorii de program și investiția în circuitul public, plus concedierea celor 45 de angajați.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a solicitat respingerea recursului ca nefondat, urmând a se menține soluția atacată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte respinge excepția lipsei de interes, întrucât prin precizarea la acțiune aflată la dosar fond, reclamanta a invocat prevederile art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, solicitând ca suspendarea să opereze până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de anulare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 14 decembrie 2016 emis de către Direcția Constatare și Stabilire Nereguli, Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli POR din cadrul MDRAPFE și a Deciziei nr. 15 din 10 februarie 2017, prin care a fost soluționată contestația împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

Pe fondul recursului, se reține că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

În speță, recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul dispozițiilor art. 14 și urm. din Legea nr. 554/2004, cu cererea de suspendare a "Proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 31 octombrie 2016 pentru contractul de finanțare nr. x din 30 decembrie 2013, proiect cod SMIS 44851 cu titlul Centrul pentru sport, agrement și SPA, beneficiar SC A. SRL" nr. x din 14 decembrie 2016, până la soluționarea de către instanța de fond a acțiunii vizând anularea deciziei emise în urma contestației formulate împotriva actului administrativ-fiscal enunțat.

Ulterior, reclamanta a depus precizare la acțiune, prin care a solicitat ca suspendarea să opereze până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei care formează obiectul Dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În motivarea actelor administrative contestate organele fiscale de control au apreciat că reclamanta nu se încadra în categoria IMM-urilor când a aplicat pentru finanțare, întrucât era o întreprindere legată mare prin persoane fizice/membri de familie și relații comerciale cu alte patru societăți și nu putea obține finanțare nerambursabilă acordată prin schema de ajutor de stat pentru dezvoltare regională prin sprijinirea investițiilor în turism din cadrul POR 2007 - 2013, pentru proiectul "Centrul pentru sport, agrement și SPA". Prin actul administrativ s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante rambursarea integrală, 100%, a valorii eligibile nerambursabile în cuantum de 6.579.589,13 RON.

Prima instanță a respins cererea reclamantei de suspendare a actului administrativ, apreciind, în esență, că nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor speciale prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dar aceasta nu este și concluzia instanței de control judiciar.

Înalta Curte constată că, deși instanța de fond a reținut că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, în recurs, urmare admiterii acțiunii în anulare prin Sentința nr. 1835 pronunțată în data de 18 aprilie 2018 în Dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ea apare ca fiind dovedită.

Se mai reține că aspectele care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actelor administrativ fiscale solicitate a fi suspendate au legătură cu aparenta legalitate a concluziilor organelor de inspecție.

Înalta Curte constată că, în ceea ce privește cazul bine justificat, există o aparentă contradicție între raționamentul juridic expus de organul de control și înscrisurile depuse la dosarul cauzei referitoare la activitatea economică desfășurată de reclamantă pentru a fi considerată întreprindere legată mare.

Toate cele expuse anterior constituie indicii temeinice, de natură să răstoarne prezumția de legalitate a actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Condiția existenței unui caz bine justificat este realizată și raportat la complexitatea pe care o prezintă fondul cauzei, care presupune verificarea condițiilor legale și a împrejurărilor de fapt care au condus la emiterea actului administrativ contestat, iar condiția referitoare la prejudiciu și la iminența producerii acestuia rezultă din posibilitatea punerii în executare a actului, cu consecința imediată și directă a afectării activității recurentei, raportat la cuantumul sumei imputate.

Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave în ceea ce-l privește, se poate adresa instanței pentru a obține suspendarea executării actului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantei, va casa sentința recurată și, rejudecând cauza va admite acțiunea astfel cum a fost precizată și va suspenda executarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 14 decembrie 2016 emis de M.D.R.A.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC "A." SRL împotriva Sentinței civile nr. 1196 din 04 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința și, rejudecând cauza:

Admite acțiunea astfel cum a fost precizată și suspendă executarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 14 decembrie 2016 emis de M.D.R.A.P.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT