ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3593/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată inițial la Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal și ulterior pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării competenței soluționării cauzei, prin Sentința nr. 219 din 18 noiembrie 2015, în favoarea acestei din urmă instanțe, reclamanta Camera Notarilor Publici Suceava a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, suspendarea executării Ordinului nr. 470 din data 7 august 2015, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, și anularea acestui act administrativ.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 106 din 19 ianuarie 2016, a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 5, 36, 37, 38 și 36 alin. (6) din Legea nr. 21/1996.

Prin aceeași sentință, a respins cererea de suspendare a Ordinului nr. 470 din 7 august 2015, ca rămasă fără obiect, și, totodată, a respins, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Camera Notarilor Publici Suceava, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, contrar celor reținute de prima instanță, că prevederile Legii nr. 21/1996 nu se aplică activității notariale, ci faptelor sau actelor care pot avea ca efect restrângerea sau denaturarea concurenței, cu excepția situațiilor când asemenea măsuri sunt luate în aplicarea altor legi, cum este cazul în speță.

Potrivit recurentei, notariatele nu se încadrează în noțiunea de "întreprindere", ele nu sunt operatori economici angajați într-o activitate constând în oferirea de bunuri sau servicii pe o piață dată, independent de statutul lor juridic. Notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public și are statutul unei funcții autonome, fiind numit prin Ordin al ministrului Justiției.

Totodată, recurenta a arătat că nu există vreo entitate profesională în România care să desfășoare în paralel activități similare celei notariale, așa încât problema concurenței nu intră în discuție.

Birourile notariale sau societățile profesionale notariale organizate în Camere nu se află în poziție concurențială sub niciun aspect, ele fiind supuse legii speciale unice, ca organizare, obiect de activitate, subordonare, tarife aplicabile.

Referitor la tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici, a învederat că acestea nu sunt stabilite în mod liber, prin concurență, pe baza cererii și a ofertei, ci sunt stabilite de către Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România și aprobate prin Ordin al ministrului Justiției, în temeiul art. 13 din H.G. nr. 652/2009.

A susținut că tarifele astfel stabilite exclud aplicarea legii concurenței, mai ales că au un caracter minimal obligatoriu.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul Concurenței a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, fiind legală și temeinică, calificând în mod corect și legal notarul public ca fiind întreprindere prin prisma definiției cuprinse la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 21/1996.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data 14 mai 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ. nu a mai fost parcursă, potrivit Rezoluției din data de 1 octombrie 2018, acordându-se termen de judecată în ședință publică.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate Ordinul nr. 470 din data 7 august 2015, emis de intimatul-pârât, prin care s-a dispus efectuarea unei inspecții inopinate la Camera Notarilor Publici Suceava.

Curtea de Apel București a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 5, 36, 37, 38 și 36 alin. (6) din Legea nr. 21/1996, a respins cererea de suspendare a Ordinului nr. 470 din 7 august 2015, ca rămasă fără obiect, și, totodată, a respins, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.

În cauză, criticile formulate vizează soluția asupra cererii privind anularea ordinului contestat.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

1.1. Cu privire la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta a fost invocat în mod formal, partea neformulând critici care să vizeze nemotivarea hotărârii atacate sau că aceasta ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe respectă exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată.

1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, se constată, de asemenea, că nu este fondat.

Instanța de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentei care, în esență, sunt centrate pe faptul că, în opinia sa, prevederile Legii nr. 21/1996 nu se aplică activității notariale, notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public și are statutul unei funcții autonome, notariatele neîncadrându-se în noțiunea de "întreprindere", ele fiind supuse legii speciale, iar prețurile și tarifele practicate nu sunt stabilite în mod liber, prin concurență, ci în temeiul altei proceduri.

Contrar susținerilor recurentei, activitatea notarului, constând în prestarea unor servicii către persoanele interesate, se desfășoară pe o anume piață, așa cum rezultă din prevederile Legii nr. 21/1996 și ale Legii nr. 36/1995.

Dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, definesc întreprinderea ca fiind "orice entitate economică angajată într-o activitate constând în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piață dată, indiferent de statutul său juridic și de modul de finanțare, astfel cum este definită în jurisprudența Uniunii Europene."

În art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 se arată că (1) "Dispozițiile prezentei legi se aplică actelor și faptelor care restrâng, împiedică sau denaturează concurența, săvârșite de:

a) întreprinderi sau asociații de întreprinderi - persoane fizice sau juridice - de cetățenie, respectiv de naționalitate română sau străină, denumite în continuare întreprinderi".

Totodată, Legea nr. 36/1995 prevede la art. 1, 2 și 3 alin. (1) că:

Art. 1 "Activitatea notarială asigură persoanelor fizice și juridice constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase, precum și exercițiul drepturilor și ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea."

Art. 2 "Activitatea notarială se realizează de notarii publici prin acte notariale și consultații juridice notariale, în condițiile prezentei legi."

Art. 3 alin. (1) "Notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public și are statutul unei funcții autonome."

Din analiza dispozițiilor legale menționate se desprinde concluzia că ne aflăm în fața unei întreprinderi, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 și, prin urmare, în privința activității notarilor publici, controlul autorității intimate poate fi exercitat, în temeiul acestui text de lege.

Existența unor reglementări în privința activității notarului desfășurate pe o piață dată și faptul că respectiva activitate este definită ca fiind de interes public nu exclud existența unei concurențe între notarii publici, persoanele interesate având posibilitatea să aleagă notarul la care înțeleg să apeleze, în limitele competenței reglementate de lege, cum corect a apreciat judecătorul fondului.

În plus, pentru serviciile prestate, biroul notarial încasează un preț/onorariu, care se constituie în venit ce poate varia de la caz la caz, or, chiar dacă prestează un serviciu de interes public nu îl exclude din sfera de aplicare a regulilor de concurență, cel puțin o parte a activității sale are un evident caracter privat/comercial, fiind exercitată și în vederea obținerii unui profit sub aspect economic, dar și în condiții de concurență, ceea ce îi imprimă statutul de întreprindere supusă regulilor de concurență.

Prin urmare, veniturile realizate de un notar public într-o perioada de timp nu sunt prestabilite, ci variază în funcție de volumul de activitate prestat, fiind astfel influențat de oferta de astfel de servicii care îl concurează.

Mai mult, chitanțele și facturile emise de biroul notarial sunt purtătoare de T.V.A, ceea ce constituie un argument în plus în sprijinul caracterului economic al activității desfășurate.

Nici faptul că notarul public este numit în funcție de ministrul Justiției, potrivit Legii nr. 36/1995, nu împiedică calificarea notarilor publici ca întreprinderi în accepțiunea normelor de concurență, așa cum rezultă și din Raportul Comisiei Europene din data de 9 februarie 2014 privind concurența în sectorul serviciilor profesionale, denumite și profesii liberale.

În aceleași sens a apreciat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauzele C-51/08 și C-50/08, arătând că notarii publici își exercită activitatea în condiții de concurență, ceea ce nu este caracteristic exercitării autorității publice.

În fine, Înalta Curte reține și faptul că, prin Decizia nr. 172 din 21 martie 2017, Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5, art. 38, art. 39 și art. 40 din Legea concurenței nr. 21/1996, norme care reglementează tipuri de interdicții și excepții de la acestea referitoare la înțelegeri sau categorii de înțelegeri, decizii și practici concertate între întreprinderi sau asociații de întreprinderi (art. 5), puterile de inspecție ale inspectorilor de concurență pentru investigarea încălcării prevederilor legii, ordinul de inspecție și procedura de desfășurare a acesteia (art. 38 - 39) și procedura de soluționarea a cererii de autorizare judiciară a inspecției și calea de atac prevăzută de lege împotriva încheierii (art. 40), excepție ridicată de Camera Notarilor Publici Suceava.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Camera Notarilor Publici Suceava împotriva Sentinței civile nr. 106 din 19 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM