ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 496/2010

Reclamanta SC P. SA a formulat, în contradictoriu cu pârâta SC H.S. SRL, cerere de asigurare dovezi prin care a solicitat să se constate de urgență dacă în registrele contabile ale pârâtei sunt înregistrate angajarea și plata efectivă a cheltuielilor efectuate în perioada arestării navei H.T. în Portul R., precum și cuantumul navlului net aferent a trei călătorii anterioare, respectiv ulterioare arestării, efectuate pe rute identice sau similare de nava H.T. În motivarea cererii, se arată că pe rolul Curții de Arbitraj Comercial și Maritim, de pe lângă C.C.I.N.A. Constanța este înregistrat Dosarul nr. 25/2006 ce are ca obiect obligarea SC P. SA către reclamanta SC H.S. SRL la plata sumelor de 89.269,78 euro și 1.446.496,12 dolari SUA, reprezentând cheltuielile efectuate pe perioada arestării navei H.T.

în Portul R. și beneficiul nerealizat de reclamantă prin neexploatarea navei, ca urmare a arestului acesteia în Portul R. În drept s-au invocat dispozițiile art. 358 și art. 235 C. proc. civ. Prin încheierea nr. 4/ MF din 22 ianuarie 2009, Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială a respins cererea de asigurare de dovezi, pentru neîndeplinirea condiției urgenței prevăzută la art. 235 C. proc. civ.

S-a reținut că, inexistența unor înscrisuri relevante pentru întocmirea celor două rapoarte de expertiză tehnică în cadrul acțiunii arbitrale nu dovedesc urgența, că reclamanta urmărește administrarea unei probe care i-a fost respinsă în instanța arbitrală prin încheierea din 14 septembrie 2007 care sub acest aspect are putere de lucru judecat relativă și de asemenea, că cercetările penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și falsul privind contabilitatea, chiar dacă se derulează într-un interval mare de timp, nu influențează în acest stadiu judecata cauzei de fond, cât timp înscrisurile pe baza cărora s-au întocmit expertizele se află la dosar, iar în această situație nu există nici un pericol de dispariție a lor; dacă se va dovedi existența unor indicii de săvârșire a infracțiunilor menționate, reclamanta va avea la îndemână căi procesuale adecvate pentru a restabili adevărata situație de fapt.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei încheieri a fost respins ca inadmisibil, prin Decizia civilă nr. 9/ MF din 28 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. În motivarea deciziei s-a reținut că, potrivit art. 238 alin. (2) C. proc. civ., încheierea de asigurare a dovezilor dată în timpul judecării unei pricini nu poate fi atacată decât odată cu fondul, adică cu hotărârea pronunțată în Dosarul de arbitraj nr. 25/2006. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, susținând că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, se arată că, potrivit dispozițiilor care reglementează instituția asigurării dovezilor, cererea de chemare în judecată, care are un astfel de obiect, poate fi formulată pe cale incidentală în timpul soluționării unui litigiu, situație în care competența de soluționare a acesteia aparține instanței învestită cu soluționarea litigiului principal, sau poate fi formulată pe cale principală înainte de începerea unui litigiu, situație în care competența de soluționare a acesteia aparține judecătoriei. De asemenea potrivit dispozițiilor art. 238 alin. (2) în situația în care cererea de asigurare a dovezilor s-a făcut pe cale incidentală, soluția pronunțată asupra acestei cererii poate fi atacată numai împreună cu soluția pronunțată asupra fondului cauzei.

În speță, cererea neavând un caracter incidental, regimul juridic al căilor de atac nu este reglementat de art. 238 alin. (2) C. proc. civ., cum în mod greșit a reținut instanța de apel, ci de dispozițiile alin. (1), putând fi atacată pe cale separată. De asemenea, în soluționarea dosarului arbitrai, instanța arbitrală va pronunța o hotărâre arbitrală care nu este supusă căilor de atac, ci, potrivit art. 364 C. proc. civ. poate fi atacată numai pe calea specială a acțiunii în anulare. În consecință, se solicită casarea în tot a decizie recurate și trimiterea cauzei Curții de Apel Constanța, pentru soluționarea pe fond a apelului declarat de reclamantă împotriva încheierii nr. 4/ MF din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Constanța.

Analizând recursul înalta Curte va reține următoarele: Pe rolul Curții de Arbitraj Comercial și Maritim de pe lângă C.C.I.N.A. Constanța reclamanta H.S. a înregistrat în contradictoriu cu pârâta SC P. SA București, Dosarul nr. 25/2006. Distinct de aceasta, SC P. SA București s-a adresat Tribunalului Constanța cu o cerere de asigurare de dovezi, în temeiul art. 358 C. proc. civ., conform căruia „înaintea sau în cursul arbitrajului oricare dintre părți poate cere instanței judecătorești competente să încuviințeze măsuri asigurătoare și măsuri vremelnice cu privire la obiectul litigiului sau să constate anumite împrejurări de fapt". Prima instanță, verificându-și competența a stabilit în mod greșit că, în baza art. 342 alin. (1) C. proc.

civ. este competentă să soluționeze cererea reclamantei, față de prevederile art. 236 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora „Cererea se va îndrepta, înainte de judecată, la judecătoria în circumscripția căreia se află martorul său obiectul cercetării, iar în timpul judecății, la instanța care judecă pricina". Sintagma „în timpul judecății" are în vedere o judecată în fața instanțelor judecătorești organizate potrivit Legii nr. 304/2004, de drept comun, iar nu o instanță arbitrală care, la rândul său poate încuviința asemenea măsuri, potrivit art. 358 C. proc. civ., în cursul arbitrajului. Prin urmare, constatarea stării de fapt urmărită de SC P. SA nu este formulată în cadrul arbitrajului, ci la instanța de drept comun, înaintea unei judecăți și deci este de competența judecătoriei.

Procedura de soluționare a cererii urmează dispozițiile art. 236 alin. (3), art. 237 și art. 238 alin. (1) C. proc. civ., încheierea astfel pronunțată fiind executorie și susceptibilă de recurs. Prin urmare, instanța de apel s-a pronunțat cu aplicarea greșită a legii, atunci când a statuat că în speță sunt incidente prevederile art. 238 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora „încheierea dată în timpul judecării unei pricini nu poate fi atacată decât odată cu fondul", motiv de recurs prevăzut art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Așa cum s-a arătat, din reglementarea distinctă a posibilității formulării unei asemenea cereri și în cursul arbitrajului, în fața tribunalului arbitrai, prin art. 358 C. proc.

civ., rezultă că procedura instituită prin art. 236 alin. (1) este distinctă și vizează înaintarea cererii la instanțele de drept comun, procedură urmată și în speță. Deoarece instanța de apel a soluționat cererea de apel pe excepție, iar prima instanță nu a fost competentă material, în lumina art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C. proc. civ. se va admite recursul, cu consecința casării deciziei pronunțate în apel, cât și a sentinței, iar cauza va fi trimisă spre competentă soluționare, în primă instanță, Judecătoriei Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC P. SA București împotriva Deciziei nr. 9/ MF din 28 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Casează decizia și sentința și trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță Judecătoriei Constanța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2010.