ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 476/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Raportul de evaluare nr. x/01.06.2011 întocmit în temeiul dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 176/1.09.2010 de către Agenția Națională de Integritate a fost sesizată Comisia de Cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Bacău, pentru verificarea modalității de dobândire a averii de către A. pe durata exercitării funcției publice cu statut special, respectiv de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, mai precis, pe perioada supusă evaluării situată între data de 27.07.1966 și data încheierii anului fiscal 2010 (31.12.2010).

Prin Ordonanța nr. 1/12.07.2011 Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Bacău a admis sesizarea și a trimis cauza spre soluționare Curții de Apel Bacău, secția civilă și de contencios administrativ, constatând, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părți din averea supusă controlului nu are caracter justificat, fiind înregistrată sub nr. x*.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a dispus, prin încheierea nr. 6067/14.12.2011, strămutarea cauzei la Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 113/28.05.2013 a Curții de Apel Brașov s-a dispus închiderea dosarului având ca obiectul controlul averii persoanei cercetate A., respingându-se ca inadmisibilă cererea formulată de acesta de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinței au declarat recurs Agenția Națională de Integritate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și persoana cercetată pentru respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2570/19.06.2015, a admis recursurile declarate, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cauza fiind reînregistrată sub nr. x** la Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 143/F/2017 din 22.09.2017 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 115/1996, închiderea dosarului având ca obiect controlul averii persoanei cercetate - pârâtul A., în baza art. 30 din Legea nr. 115/1996, suma de 10.835 RON reprezentând onorariu expert să se avanseze dintr-un fond prevăzut în bugetul Ministerului Justiției și a fost obligată Agenția Națională de Integritate la plata către pârât a sumei de 8000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței s-a reținut că, referitor la darul manual în sumă de 40.000 euro, această gratificație este probată atât prin proba testimonială cât și prin înscrisuri, respectiv contractul de vânzare-cumpărare prin care martorul B. a înstrăinat apartamentul bun propriu în schimbul sumei de 68.000 euro, autentificat sub nr. x/2008.

În privința împrumuturilor acordate de martorul C., după reaudierea sa, instanța de fond a considerat că dată fiind legătura de rudenie dintre părți, a fost probată acordarea acestora.

Au fost analizate înscrisurile depuse la dosar, după casarea cu trimitere spre rejudecare și respectând considerentele deciziei instanței de recurs, a fost dispusă efectuarea unei expertize.

În privința perioadei supusă controlului instanța de fond a apreciat că, ținând cont că Legea nr. 115/1996 nu poate fi aplicată pentru situații anterioare intrării în vigoare a acesteia (28.10.1996) pentru a nu se încălca principiul neretroactivității legii, se va lua în calcul doar intervalul ulterior intrării în vigoare a actului normativ ce reglementează declanșarea și controlul averii, respectiv perioada 28.10.1996 - 21.12.2010, având în vedere că raportul de serviciu al persoanei cercetate a încetat la data de 11.01.2011.

Au fost analizate veniturile obținute și cheltuielile făcute de persoana cercetată pe perioada stabilită și s-a concluzionat că la data achiziționării fiecărui bun mobil sau imobil dispunea de sumele de bani care să-i permită achiziționarea lor și că avea puterea financiară ca, pe lângă cheltuielile efectuate în intervalul de timp, să poată constitui și depozitele bancare.

Referitor la autoturismele tranzacționate s-a arătat că expertul a constatat că aproape în toate cazurile prețul de vânzare al acestora este mai mare decât cel de cumpărare, însă acest aspect nu poate fi luat în considerare în cadrul acestei proceduri judiciare, fiind luate în considerare doar tranzacțiile cu autoturisme cu privire la care existau înscrisuri, înlăturându-se cele cu privire la care nu s-a putut face nicio evaluare.

În urma analizei s-a considerat că sesizarea Agenției Naționale de Integritate ar fi întemeiată pentru suma de 5.704 RON, al cărei caracter nejustificat a fost reținut, însă diferența nejustificată de 5.704 RON nu se circumscrie conceptului de diferențe semnificative la care face referire art. 18 din Legea nr. 176/2010 (diferența mai are de 10.000 euro sau echivalentul în RON al acestei sume) și că, în speță, nu este întrunită condiția legală a existenței unei diferențe semnificative.

De vreme ce s-a stabilit prin lege un prag valoric pentru întocmirea raportului de evaluare prin care Agenția Națională de Integritate sesizează Comisia de cercetare a averilor, legiuitorul a optat pentru neconfiscarea diferențelor nesemnificative.

În ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată către persoana cercetată, în baza art. 274 C. proc. civ., a fost obligată Agenția Națională de Integritate la plata sumei de 8000 RON reprezentând onorariu expert și nu au fost acordate cheltuielile cu expertiza judiciară și extrajudiciară pentru că nu au fost avute în vedere și nici cele de transport pentru că nu au fost dovedite.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Agenția Națională de Integritate și persoana cercetată A..

I. În recursul declarat de Agenția Națională de Integritate a fost criticată soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică și s-a solicitat casarea în tot a sentinței și admiterea sesizării Comisiei de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bacău, ca temei fiind invocate prevederile art. 304 pct. 8 și 99 C. proc. civ.

Cu privire la suma de 40.000 euro - darul manual invocat de persoana cercetată

A fost criticată soluția instanței de fond pentru că a reținut că această gratificație este probată atât prin proba testimonială cât și prin înscrisuri, respectiv contractul de vânzare-cumpărare prin care martorul B. a înstrăinat apartamentul bun propriu în schimbul sumei de 68.000 euro și declarația celor trei martori.

S-a apreciat că declarațiile martorilor nu sunt credibile în privința împrumutului acordat deoarece:

- martorii sunt persoane cu posibilități financiare medii (D. - cadru didactic pensionat care oferea meditații, B. - director la un E. în localitatea Hîrlău, C. - nu a dovedit că deținea sume de bani considerabile în perioada de evaluare);

- în privința martorilor nu s-a făcut dovada posibilităților financiare ale acestora.

Totodată, susține recurenta, este nerelevant contractul de vânzare-cumpărare încheiat de martorul B., întrucât nu există nicio dovadă că suma de 40.000 euro provenită din vânzarea apartamentului de 68.000 euro, atât timp cât nu s-a demonstrat faptul că suma a fost transferată în conturile persoanei cercetate.

În ceea ce privește aceste sume atrase, faptul trebuie dovedit prin probe certe, indubitabile și care se coroborează în sensul pretins de către persoana cercetată, iar în cauză, aceste probe nu au fost administrate și, de aceea, acest ajutor nu ar fi trebuit reținut de către instanța de fond, declarațiile martorilor fiind date pro causa.

În ceea ce privește veniturile din norma de hrană, respectiv echipament, s-a considerat că, în mod greșit, instanța de fond a acordat aceste sume de bani la capitolul venituri, deoarece aceste sume primite de persoana cercetată sunt sume acordate de angajator cu destinație precisă, neputând fi incluse la capitolul venituri pentru că nu puteau fi folosite pentru achiziționarea diferitelor bunuri care se regăseau în averea acestuia la un moment dat, acestea reprezentând suma de 58.413,87 RON, din care 41.943,79 RON - norma de hrană, iar 16.470,08 RON - drepturi de echipament.

În ceea ce privește sumele de bani reținute de către expert prin raportul de expertiză s-a criticat soluția instanței de fond care ar fi existat în averea persoanei cercetate, la sfârșitul fiecărui an în parte, sume de bani care au fost raportate ca venituri la anul următor.

Instanța de fond, pentru a se pronunța în acest fel, ar fi trebuit să analizeze dacă la sfârșitul fiecărui an a putut identifica sumele de bani și unde anume se regăsesc aceste sume, pentru a putea ulterior să le rețină la analiza financiară a anului următor.

În ceea ce privește cheltuielile realizate de către persoana cercetată cu construcția casei de locuit din str. x și construcție birouri și anexe de la aceeași adresă, s-a susținut că expertiza a reținut că persoana cercetată a cheltuit sumele de:

- 536.305,21 RON pentru casa de locuit din str. x;

- 269.000,00 RON pentru construcție birouri și anexe la aceeași adresă, suma totală fiind de 805.305,21 RON.

Instanța de fond nu a făcut nicio referire la aceste sume, iar expertul nu a precizat dacă persoana evaluată deținea disponibilități bănești pentru efectuarea acestor cheltuieli.

De aceea, pentru că în raportul de expertiză s-a stabilit ca disponibil, înaintea efectuării acestor două cheltuieli, suma de 467.756,37 RON, față de suma cheltuită pentru aceste imobile (805.305,21 RON), ar rezulta o sumă de 337.548,84 RON diferență nejustificată.

Cu privire la susținerile instanței de fond privind suma de 5.704 RON diferență nejustificată, soluția instanței de fond a fost criticată prin raportare la prevederile art. 18 din Legea nr. 176/2010 și s-a considerat că, atâta timp cât instanța de fond a identificat o diferență nejustificată, se impune confiscarea acesteia.

Sintagma "diferență semnificativă" este utilizată de Legea nr. 176/2010 și se referă exclusiv la limita în care Agenția Națională de Integritate poate sesiza Comisia de Cercetare a Averilor prin raportul de evaluare, iar ulterior sunt aplicabile prevederile Legii nr. 115/1996 care nu prevăd o limită a diferenței nejustificate, astfel că recurenta apreciază că prevederile Legii nr. 176/2010 nu sunt aplicabile și în fața instanței de judecată, dacă aceasta identifică o sumă de bani ce nu a putut fi justificată.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței cu consecința admiterii sesizării Comisiei de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

II. În recursul declarat de persoana cercetată A. au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9, 5 și art. 304

1

C. proc. civ.

A fost criticată soluția de fond în privința sumei de 5.704 RON deoarece aceasta este nerelevantă și nu există nicio sumă indisponibilă.

Recurentul susține că expertul a omis faptul că autoturismul F. a fost achiziționat la data de 07.07.2003 și nu la 01.08.2003, fiind depusă la dosar factura nr. x/7.07.2003, că recurentul a ridicat din sucursala G. Iași suma de 13.820 euro înainte de a achiziționa un autoturism din Germania, sumă ce provenea din transformarea depozitului de 16.000 dolari (51.209 RON) constituit la 23.05.2003, ca urmare a vânzării apartamentului din str. x.

Suma de 51.209 RON a fost înscrisă de expert la capitolul cheltuieli, dar nu și la venituri când a fost desființat depozitul, așa cum a procedat cu celelalte depozite, astfel că se poate susține că nu există nicio sumă indisponibilă.

A fost respinsă în mod greșit, susține recurentul, cererea de acordare a cheltuielilor judiciare privind deplasarea recurentului la sediul Agenției Naționale de Integritate și la sediile instanțelor de judecată, deplasări ce s-au efectuat cu autoturismul, iar probele pentru dovedirea acestora sunt punctele de vedere scrise la sediul Agenției Naționale de Integritate din București și încheierile de ședință în care se consemnează prezența recurentului la termenele stabilite, iar bonurile de combustibil au fost depuse la dosar pentru a se calcula prețul acestuia și nu pentru a proba deplasarea, calculul aferent cheltuielilor ar fi trebuit să fie de 7,5 l/100 km.

Greșită a fost considerată soluția instanței de fond și pentru că a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată privind expertiza extrajudiciară efectuată la cererea recurentului, probă încuviințată de instanță în primul ciclu procesual potrivit încheierii de ședință din 23.03.2012, deoarece a fost plătită după declanșarea litigiului.

Pentru toate aceste considerente s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 18.195 RON.

Intimatul A. a depus întâmpinare la recursul declarat de Agenția Națională de Integritate și a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.

După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente, a probelor administrate în cauză, Înalta Curte va respinge recursurile declarate pentru următoarele considerente:

Instanța de fond, după casarea cu trimitere spre rejudecare, a fost învestită cu cererea adresată de Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Bacău privind Ordonanța nr. 1/12.07.2011 prin care s-a constatat caracterul nejustificat al averii supusă controlului, iar prin sentința atacată, în temeiul art. 18 din Legea nr. 115/1996 s-a dispus închiderea dosarului având ca obiect controlul averii persoanei cercetate - pârâtul A., pornit la sesizarea Agenției Naționale de Integritate.

I. Recursul declarat de Agenția Națională de Integritate

Prima critică din recurs a vizat suma de 40.000 euro primită de persoana cercetată, A. și soția sa, H. la 07.06.2009 ca "dar manual", critică ce este nefondată.

Din probele administrate în cauză rezultă că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008, martorul persoanei cercetate, B. a înstrăinat un apartament cu prețul de 68.000 euro, iar din această sumă a fost dată sub formă de "dar manual", suma de 40.000 euro persoanei cercetate și soției acestuia.

În aceste condiții nu se pot reține susținerile recurentei Agenția Națională de Integritate potrivit cărora martorii ar fi persoane cu posibilități financiare medii deoarece, cu certitudine, prețul de vânzare al apartamentului martorului B. a fost de 68.000 euro. Pe de altă parte, sunt nefondate și susținerile potrivit cărora reclamanții nu ar fi avut transferată această sumă în conturile persoanei cercetate deoarece, pentru a se dovedi remiterea acestei sume, nu era absolut necesară virarea sumei într-un cont, iar din probele administrate rezultă că această sumă a fost înmânată persoanei cercetate și soției acestuia.

Pentru că s-au administrat probe care să dovedească primirea "darului manual" de 40.000 euro și proveniența acestuia, nu se impune a se analiza posibilitățile financiare ale martorilor I. și J. (și nu B. - așa cum s-a menționat în motivele de recurs ca fiind director la E. Hîrlău).

Referitor la invocarea declarației martorului C. se constată că acesta nu a vizat "darul manual,, de 40.000 euro ci se referea la alte sume, astfel că aceste critici nu vor fi reținute.

A doua critică la recursul declarat de Agenția Națională de Integritate s-a referit la norma de hrană și echipament, dar aceasta este nefondată.

Într-adevăr, norma de hrană reprezintă alocația de hrană zilnică de care beneficiază personalul în activitate, prevăzut de legiuitor, în limita plafoanelor zilnice, iar valoarea financiară a normei de echipament se stabilește anual, în funcție de prețurile la care se achiziționează articolele cuprinse în norme, respectiv uniforma și accesoriile.

Din chiar aceste considerente rezultă că aceste norme sunt echivalente în bani, fapt recunoscut și de recurenta Agenția Națională de Integritate, dar nu se poate susține că datorită destinației lor, ele nu pot fi trecute la capitolul venituri, întrucât, chiar prin modul în care sunt reglementate, acestea au menirea de a asigura sume de bani pentru hrană și echipamentul funcționarului public. Fiind sume de bani ce au fost încasate de către persoana cercetată este firesc ca acestea să fie considerate "venituri", mai ales că în cadrul expertizei s-a stabilit "coșul zilnic" și care include, pe lângă altele, hrana și îmbrăcămintea.

A treia critică din recursul declarat de Agenția Națională de Integritate ce se referă la sumele de bani reținute în raportul de expertiză la sfârșitul fiecărui an este nefondată.

Din analiza raportului de expertiză efectuat în cauză rezultă că, respectând decizia de casare, instanța de fond a verificat veniturile și cheltuielile pentru sub-perioadele care nu sunt anuale, ci în funcție de data achiziționării bunurilor, respectiv dacă la data achiziționării unui bun mobil sau imobil persoana cercetată avea disponibilități bănești pentru achiziționarea acelui bun și, de aceea, nu este greșită soluția instanței de fond, așa cum susține recurenta Agenția Națională de Integritate ci, în mod corect a verificat existența posibilităților financiare la momentul achiziționării unui bun mobil și imobil, făcându-se dovada existenței acestora la data achiziționării bunurilor.

A patra critică referitoare la cheltuielile realizate de persoana cercetată cu construcția casei de locuit din str. x și construcția de birouri și anexe de la aceeași adresă este și ea nefondată.

În cadrul acestei critici recurenta Agenția Națională de Integritate susține că valoarea totală a cheltuielilor pentru construcțiile din str. x ar fi de 805.305,21 RON (din care 536.305,21 RON pentru casa de locuit din str. x și 269.000,00 RON pentru construcție birouri și anexe de la aceeași adresă) și că instanța de fond nu ar fi făcut referire la aceste cheltuieli.

Însă, din raportul de expertiză s-a menționat că cheltuiala efectivă pentru construcțiile edificate în str. x este în sumă de 565.765,97 RON, aspect menționat de către instanța de fond în considerentele sentinței, fiind indicată anexa 17 la expertiză și s-a concluzionat că la edificarea construcțiilor persoana cercetată dispunea de sumele necesare efectuării plăților.

Suma de 805.305,21 RON a fost indicată și de către expert pentru că este cea care a rezultat din procesul-verbal de recepție a lucrărilor, respectiv 269.000,00 RON și 536.305,21 RON, însă aceasta nu înseamnă că suma indicată în procesul-verbal de recepție ar fi rezultatul unui calcul al cheltuielilor efectuate cu edificarea construcțiilor.

Referitor la această sumă înscrisă în p.v. de recepție finală se constată că ea este înscrisă din punct de vedere administrativ, prin raportare la valoarea înscrisă în autorizația de construire și nu a fost determinată prin însumarea plăților efectuate cu edificarea acelor construcții.

Cum pentru emiterea autorizației de construire se percep taxe potrivit Codul fiscal, au fost stabilite criterii legale în funcție de care se calculează acestea, respectiv stabilirea taxei se face prin raportare la rangul localității și zona unde urmează a fi realizată construcția.

În art. 267 alin. (15) din Codul fiscal în vigoare la momentul emiterii autorizațiilor de construcție (pentru clădirea-casă de locuit - 2007 și pentru spațiu birou și anexe - 2009) se prevedea că "valoarea reală a lucrărilor de construire nu poate fi mai mică decât valoarea impozabilă a clădirii, calculată conform art. 151 alin. (2)", iar art. 251 alin. (2) Codul fiscal prevede că "în cazul unei clădiri care are pereții exteriori din materiale diferite, pentru stabilirea valorii impozabile a clădirii se identifică în tabelul prevăzut la alin. (3) valoarea impozabilă cea mai mare corespunzătoare tipului clădirii respective".

Toate acestea dovedesc faptul că sumele înscrise în autorizația de construire și, ulterior, în procesul-verbal de recepție finală sunt unele calculate în raport de criterii legale pentru a fi achitate taxele aferente emiterii lor, dar cheltuielile efectuate cu edificarea construcțiilor pentru care a fost emisă autorizația pot fi în cuantum diferit.

În speță, așa cum a arătat expertul și instanța de fond, acestea au fost în cuantum de 565.765,97 RON iar acestea au fost stabilite de către expert prin cumularea sumelor plătite în numerar sau prin card și virament bancar în perioada 2007-2009 pentru realizarea construcțiilor din str. x, iar din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că persoana cercetată avea disponibilități pentru efectuarea acestor plăți.

De aceea, nu se poate susține că se poate fi reținută cu titlu de cheltuială suma de 805.305,21 RON numai pentru că aceasta a fost înscrisă în p.v. de recepție finală al lucrărilor efectuate în str. x.

Critica ce vizează suma de 5.704 RON - diferență nejustificată este și ea nefondată.

În urma calculelor efectuate și prin raportare la venituri și cheltuieli, instanța de fond a constatat că ar exista o diferență între acestea de 5.704 RON, dar că nu se impune confiscarea acestei sume pentru că nu se încadrează în "diferențe semnificative".

Potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010:

"Prin diferențe semnificative, în sensul prezentei legi, se înțelege diferența mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul in RON al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioadă".

Problema ce se impune a fi soluționată în cauză este aceea dacă aceste dispoziții se aplică numai în faza administrativă a cercetărilor efectuate de Agenția Națională de Integritate sau se aplică și de către instanța de judecată.

Recurenta Agenția Națională de Integritate consideră că instanța de judecată nu poate invoca prevederile Legii nr. 176/2010 ci numai pe cele ale Legii nr. 115/1996 ce nu se referă la "diferențe semnificative", însă nu pot fi reținute aceste susțineri.

Este adevărat că Legea nr. 115/1996 nu conține nicio prevedere care să stabilească un prag valoric, dar trebuie să se țină seama de cronologia actelor juridice aplicabile și de faptul că Legea nr. 176/2010 a stabilit un asemenea prag în art. 18 și s-a prevăzut că se poate considera că există "diferențe semnificative" numai dacă există o diferență mai mare de 10.000 euro sau echivalentul în RON al acestei sume între veniturile realizate și cheltuielile efectuate de persoana verificată pe durata exercitării demnităților sau funcțiilor publice.

Dacă inexistența acestor "diferențe semnificative" duce la imposibilitatea declanșării procedurii de cercetare a averii de către Agenția Națională de Integritate, nu se poate considera că, în cazul în care instanța de judecată constată nu există "diferențe semnificative", să dispună totuși confiscarea acelei sume rezultată ca diferență între venituri și cheltuieli pe perioada verificată.

Așa cum a subliniat și instanța de fond, chiar dacă procedura de control a averilor este reglementată în două acte normative distincte, nu se poate susține că nu se aplică dispozițiile referitoare la "diferențele semnificative" și de către instanța de judecată pentru că procedura de verificare a averilor este unitară și se impune interpretarea corelată a diverselor etape ale acesteia (faza administrativă și faza judiciară).

În raport de aceste considerente, se constată că instanța de fond, în mod corect, nu a dispus confiscarea sumei de 5.704 RON ce a rezultat ca diferență între veniturile realizate și cheltuieli efectuate de către persoana cercetată.

II. Recursul declarat de pârâtul A.

În privința criticilor din recursul declarat de pârâtul - persoană cercetată, se constată că acestea sune nefondate.

Prima critică a vizat lipsa de relevanță a problemei confiscării sumei de 5.704 RON pentru că, de fapt, nu ar exista nicio diferență între venituri și cheltuieli.

Nu pot fi reținute criticile recurentului pentru că, prin motivele invocate, acesta critică concluziile raportului de expertiză deși avea posibilitatea să formuleze obiecțiuni la concluziile expertului, iar acesta să poată verifica temeinicia obiecțiunilor.

Oricum, criticile recurentului nu vor putea fi reținute și pentru că, chiar dacă a stabilit că ar exista o diferență între venituri și cheltuieli, în condițiile în care nu s-a dispus confiscarea acestei sume, nu ar exista un interes al recurentului în modificarea soluției pronunțate de instanța de fond.

A doua critică s-a referit la neacordarea cheltuielilor de judecată pentru deplasarea recurentului la sediul Agenției Naționale de Integritate și la sediile instanței de judecată, critică ce este nefondată.

Cheltuielile de judecată reprezentate de cheltuielile de deplasare, ca orice altă cheltuială de judecată, pot fi acordate numai dacă sunt dovedite, adică dacă sunt prezentate dovezi ale acestora.

Faptul că recurentul a fost prezent la sediul Agenției Naționale de Integritate sau la sediile instanțelor nu conduce automat la acordarea cheltuielilor de judecată făcute cu deplasarea ci numai dacă sunt prezentate dovezi în acest sens și nu se impune acordarea cheltuielilor de deplasare prin calcularea unui cuantum de 7,5 litri de combustibil/100 km, așa cum susține recurentul.

Pentru a putea fi acordate cheltuielile de deplasare recurentul trebuia să depună în cazul deplasării cu autoturismul, bonurile de consum de combustibil emise în datele în care a fost prezent la sediul Agenției Naționale de Integritate sau la sediile de instanță, or în speță, nu s-au prezentat asemenea dovezi.

A treia critică se referă la neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate cu expertiza extrajudiciară efectuată la cererea recurentului.

Această expertiză extrajudiciară, deși a fost efectuată și depusă la dosar, nu a avut relevanță în speță, iar concluziile acesteia nu au fost valorificate de instanța de fond, astfel că cheltuielile făcute cu administrarea acesteia nu pot constitui cheltuieli de judecată, iar soluția instanței de fond este corectă și nu se impune casarea acesteia.

Argumentul că expertiza extrajudiciară a fost încuviințată de către instanța de fond în primul ciclu procesual nu poate conduce la acordarea cheltuielilor efectuate cu întocmirea acesteia dacă nu au fost valorificate concluziile acesteia și, de aceea, în mod corect a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată referitoare la această expertiză extrajudiciară.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse recursurile declarate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de reclamanta Agenția Națională de Integritate și de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 143/F/2017 din 22 septembrie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 februarie 2018.