ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 402/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 402/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin sentința nr. 292/30.05.2011 pronunțată în dosarul nr. x, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:
"Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. Transelectrica S.A. Dispecerul Energetic Teritorial Craiova.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Sucursalei de Transport Craiova.
Respinge excepția lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active a S.C. CEZ Distribuție S.A..
Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. CEZ Distribuție S.A. în contradictoriu cu pârâții S.C. Transelectrica S.A., S.C. Transelectrica S.A. - Sucursala de Transport Craiova, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dolj, având ca obiect anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate.
Anulează certificatul de atestare seria x nr. x/19.03.2009 emis de Ministerul Economiei în favoarea S.C. Transelectrica S.A..
Obligă pârâții S.C. Transelectrica S.A., S.C. Transelectrica S.A. - Sucursala de Transport Craiova, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50285,70 RON."
La data de 06 ianuarie 2015, în temeiul art. 281
1
C. proc. civ., pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. a formulat cerere de lămurire și de completare a dispozitivului sentinței nr. 292 din data de 30 mai 2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x
În motivarea cererii, pârâta a arătat că prin sentința menționată instanța a dispus obligarea pârâților din dosar la plata sumei de 50.285,70 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată, fără a indica cuantumul datorat din această sumă de fiecare pârâtă, deși potrivit art. 277 C. proc. civ., în caz de coparticipare procesuală pasivă, pârâții vor fi obligați să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare sau după felul raportului de drept dintre ei.
Modalitatea efectivă de suportare a cheltuielilor de judecată este determinată de unul din cele două criterii - interesul sau felul raportului de drept dintre părți și nu poate fi luată în considerare ipoteza potrivit căreia obligația de plată a cheltuielilor de judecată stabilită în sarcina pârâților este una solidară, în temeiul răspunderii civile delictuale.
Chiar dacă prin promovarea unei acțiuni în justiție de către reclamantă, aceasta a efectuat cheltuieli de judecată care i-au cauzat un prejudiciu material, nu se poate afirma că exercițiul acestui drept a cauzat un prejudiciu unui drept subiectiv, astfel că nu poate fi angajată răspunderea solidară în temeiul răspunderii civile delictuale.
A arătat pârâta că, deși prin dispozitivul sentinței a fost obligată la cheltuieli de judecată Sucursala de Transport Craiova, aceasta nu este o instituție de sine stătătoare, ci este o parte componentă a CNTEE Transelectrica S.A., fără personalitate juridică, așa încât se impune lămurirea dispozitivului sentinței în sensul stabilirii modului de suportare de către pârâți a cheltuielilor de judecată, în mod proporțional cu culpa fiecăruia și nu în mod solidar.
Având în vedere că prin sentință nu s-a reținut culpa sa exclusivă, întrucât pârâții Transelectrica S.A. și Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri au avut aceeași poziție, manifestând același interes în formularea apărărilor în cauză, cel mai echitabil este, în raport de interesul exercitat în cauză, ca pârâții să suporte în părți egale cheltuielile efectuate de reclamantă.
Prin încheierea din 2 februarie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de pârâta Compania Națională de Transport a Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., privind lămurirea și completarea dispozitivului sentinței nr. 292 din data de 30 mai 2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că solicitarea pârâtei se referă la motive care țin de interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, la starea de fapt reținută de instanță, ori la o contradicție a dispozitivului cu probele cauzei, ori prin dispozitiv obligația cu privire la cheltuielile de judecată, ce a fost impusă, este clară și precisă, în sensul că pârâții au fost obligați în mod solidar la plata acestor cheltuieli.
Din conținutul considerentelor deciziei Î.C.C.J. nr. 4713 din 09 noiembrie 2012 se observă că pârâta a criticat sentința inclusiv sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate reținându-se că " Referitor la plata cheltuielilor de judecată în mod corect prima instanță a reținut în acord cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ. culpa procesuală a recurentelor - pârâte, cheltuielile fiind justificate în raport de complexitatea dosarului, termenele de judecată și munca depusă de avocați, respectiv efortul concret depus de avocatul părții care a câștigat.
De altfel, prima instanță a reținut, că nu este cazul să ajusteze onorariul avocațial și să facă aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., apreciind efortul depus de avocații Cez Distribuție în raport de gradul de complexitate a cauzei. In atare condiții, motivele invocate cuprind critici de fond, care au legătură cu situația de fapt și vizează interpretarea și aplicarea legii, iar nu o imposibilitate de executare a obligației datorată contradictorialității dispozițiilor deciziei.
Împotriva încheierii din Camera de Consiliu din 2 februarie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal au formulat recurs pârâtele Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. - Sucursala de Transport Craiova, Compania Națională de Transport a Energiei Electrice "Transelectrica".
Prin Decizia nr. 3201 din 20 octombrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâte, a casat încheierea recurată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ce atrage casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
S-a reținut că prima instanță s-a limitat la a relua extensiv considerente ale sentinței a cărei lămurire s-a solicitat, precum și la referiri la condițiile necesare pentru înlăturarea unor dispoziții contradictorii, singurul considerent care ar avea legătură cu fondul cererii reclamantei fiind acela că prin dispozitivul sentinței civile nr. 292/30.05.2011, pârâții au fost obligați în mod solidar la plata cheltuielilor de judecată, mențiune care însă nu se regăsește nici în dispozitivul și nici în considerentele sentinței a cărei completare și lămurire se solicită.
Procedând astfel, prima instanță a pronunțat soluția atacată fără a cerceta fondul cauzei, conduită care nu răspunde exigențelor impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, drept care nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și argumentele părților sunt în mod real examinate de către instanța sesizată.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal la data de 18.04.2016.
La data de 27.04.2014, pârâta S.C. Transelectrica S.A. a depus la dosar note de ședință, prin care a solicitat admiterea cererii de lămurire și completare a dispozitivului sentinței nr. 292/30.05.2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.
La solicitarea instanței, prin cererea formulată la data de 16.09.2016, reluând întreaga argumentație din cererea inițială, pârâta a precizat că nu a înțeles să solicite completarea dispozitivului sentinței nr. 292/30.05.2011, ci numai lămurirea acestuia potrivit art. 281
1
C. proc. civ., în sensul menționării exprese a cuantumului cheltuielilor de judecată datorat de fiecare dintre pârâți.
Soluția instanței de fond
Prin încheierea nr. 58 din data de 28 septembrie 2016 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea de lămurire formulată de pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" SA în contradictoriu cu reclamanta S.C. CEZ Distribuție S.A. și pârâții S.C. Transelectrica S.A. - Sucursala de Transport Craiova, S.C. Transelectrica S.A. Dispecerul Energetic Teritorial Craiova, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dolj și a lămurit dispozitivul sentinței nr. 292/30.05.2011 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x, în sensul că pârâții au fost obligați în mod solidar la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Pentru a dispune astfel, instanța a constatat că se impune lămurirea dispozitivului sentinței nr. 292/30.05.2011, întrucât admițând acțiunea reclamantei S.C. CEZ Distribuție S.A., a anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat și a dispus obligarea pârâților S.C. Transelectrica S.A., S.C. Transelectrica S.A. - Sucursala Craiova și Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50285,70 RON, fără a indica, potrivit art. 277 C. proc. civ., dacă aceștia sunt obligați la plata cheltuielilor de judecată în solidar sau în mod egal, ori proporția în care fiecare dintre aceștia urmează să suporte cheltuielile de judecată. Ca atare, așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție cu ocazia soluționării recursului declarat împotriva încheierii din data de 02.02.2015, s-a apreciat că, în lipsa oricărei mențiuni în cuprinsul considerentelor sau dispozitivului sentinței, lămurirea acestui aspect este necesară pentru punerea în executare a acesteia.
În ce privește modalitatea concretă de lămurire a dispozitivul sentinței, instanța de fond a avut în vedere faptul că prin lămurirea hotărârii, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 281
1
C. proc. civ., nu poate fi modificat dispozitivul, după cum nu pot fi îndreptate eventuale greșeli de judecată, ci se clarifică numai măsurile dispuse deja de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se solicită.
Potrivit art. 277 C. proc. civ. " dacă sunt mai mulți reclamanți sau mai mulți pârâți, ei vor fi obligați să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare după felul raportului de drept dintre ei".
În speță, în condițiile în care în considerentele sentinței nr. 292/30.05.2011 instanța care a pronunțat hotărârea, deși indică dispozițiile art. 274 alin. (1) și art. 277 C. proc. civ., nu analizează în nici un fel întinderea culpei procesuale a fiecăruia dintre pârâți, pentru a reține o proporție diferită ori identică în ce privește suportarea cheltuielilor de judecată, obligația pârâților de a suporta aceste cheltuieli nu poate fi decât una solidară, așa cum a reținut, de altfel, chiar judecătorul fondului cu ocazia analizei cererii de lămurire în primul ciclu procesual.
Această concluzie se desprinde și din modul de redactare a dispozitivului, iar faptul că o asemenea manieră de interpretare este contestată de pârâtă pentru considerente ce țin de relațiile dintre pârâți, interesul fiecăruia dintre acestea și în general de interpretarea și aplicarea de către instanță a dispozițiilor art. 277 C. proc. civ., nu pot conduce, așa cum s-a reținut anterior, la modificarea soluției pronunțate.
Toate aceste critici invocate de pârâta S.C. Transelectrica S.A., ca și cele referitoare la faptul că a fost obligată la plata cheltuielilor o sucursală a sa fără personalitate juridică, reprezentând, în fapt, motive de nelegalitate ale sentinței, ar fi putut fi valorificate cu ocazia soluționării recursului declarat împotriva hotărârii a cărei lămurire se solicită însă, așa cum se desprinde din considerentele deciziei Î.C.C.J. nr. 4713/09.11.2012, criticile pârâtei cu privire la cheltuielile de judecată au vizat exclusiv cuantumul cheltuielilor de judecată, apreciat justificat de instanța de recurs, iar nu modalitatea de suportare a acestora.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304
1
C. proc. civ., a solicitat casarea încheierii și admiterea cererii de lămurire și completare dispozitiv, astfel cum a fost formulată, în sensul completării dispozitivului sentinței nr. 292/30.05.2011 cu menționarea expresă a cuantumului datorat din cheltuielile de judecată de către fiecare pârâtă, dând astfel eficiență prevederilor art. 277 C. proc. civ., prin stabilirea în sarcina Transelectrica S.A. și a Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, actualmente Ministerul Economiei, a suportării cheltuielilor de judecată, în cote egale, de către cele două entități pârâte, reprezentând jumătate din suma de 50.285,70 RON.
Invocând și încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în sensul nerespectării dispozițiilor deciziei de casare, recurenta a apreciat că încheierea instanței de fond nu cuprinde o analiză a motivelor invocate în susținerea cererii de lămurire a dispozitivului și nici argumente pentru înlăturarea acestora.
De asemenea, judecătorul a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, iar prin încheierea recurată, deși în aparență se "admite" cererea, se dispune lămurirea în sensul contrar celor solicitate, ca rezultat al aplicării greșite a normelor de drept material.
Arătând că prin sentința nr. 292/30.05.2011 nu s-a reținut culpa exclusivă a Transelectrica S.A., fiind vorba despre o coparticipare pasivă, recurenta a apreciat că nu poate fi luată în considerare ipoteza potrivit căreia obligația de plată a cheltuielilor de judecată stabilită în sarcina pârâților este una solidară, în temeiul răspunderii civile delictuale, solidaritatea fiind o excepție de la regula de drept comun a divizibilității datoriei, ce nu se prezumă, ci trebuie să fie dovedită.
Un alt argument în susținerea căii de atac promovate, a vizat greșita reținere în dispozitivul încheierii a calității de intimate a S.C. Transelectrica S.A. - Sucursala de Transport Craiova și a S.C. Transelectrica S.A. - Dispecerul Energetic Teritorial Craiova, în condițiile în care cererea de lămurire a fost formulată și în numele acestor entități fără personalitate juridică din structura CNTEE Transelectrica S.A..
La data de 08.02.2017 intimatul-pârât Ministerul Economiei a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii instanței de fond, apreciind dispozițiile legale incidente au fost interpretate și aplicate în mod corect, în sensul obligării pârâților, în mod solidar, la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată la data de 06.01.2015 în cadrul dosarului nr. x al Curții de Apel Craiova și precizată la data de 16.09.2016, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. a solicitat lămurirea dispozitivului sentinței nr. 292 din data de 30 mai 2011, în sensul stabilirii modului de suportare de către pârâți a cheltuielilor de judecată, respectiv în cote egale - jumătate din suma de 50.285,70 RON.
Conform art. 281
1
alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.
Prin lămurirea dispozitivului hotărârii acesta nu poate fi modificat, ci doar se clarifică și se interpretează măsurile dispuse de instanță. Această procedură a fost pusă la dispoziția părții interesate atunci când dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăți la executare.
În cel de al doilea ciclu procesual, instanța de fond a admis cererea pârâtei și, având în vedere dispozițiile art. 274 alin. (1) și art. 277 C. proc. civ., precum și considerentele și dispozitivul sentinței, a apreciat că obligația pârâților de a suporta aceste cheltuieli nu poate fi decât una solidară.
Analizând punctual motivele de recurs formulate de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., Înalta Curte constată că încheierea recurată răspunde exigențelor impuse de art. 425 C. proc. civ. și art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, cuprinde motivele pe care se sprijină, iar soluția pronunțată este argumentată în cuprinsul considerentelor, astfel încât motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. are în vedere situația în care, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, instanța a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Prin acest motiv recurenta invocă interpretarea greșită și schimbarea sensului cererii și al argumentelor sale.
Cum instanța a fost învestită cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 281
1
C. proc. civ., conform precizării depuse la data de 16.09.2016, iar prin încheierea atacată a soluționat cererea recurentei de lămurire a dispozitivului sentinței, motivul de recurs invocat nu are aplicabilite în speță.
Încheierea pronunțată reflectă o aplicare corectă a prevederilor incidente, în limitele și în acord cu scopul urmărit de legiuitor, iar lămurirea dispozitivului sentinței în alt sens decât cel solicitat de recurentă nu fundamentează o eventuală modificare a încheierii recurate .
În același timp, contrar susținerilor recurentei, judecătorul fondului a respectat dispozițiile art. 315 C. proc. civ., a examinat cererea acesteia prin prisma tuturor motivelor invocate și a clarificat modul de suportare a cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina pârâților.
Înlăturarea argumentelor vizând relațiile dintre părți sau formularea cererii și în numele unor entități fără personalitate juridică din structura CNTEE Transelectrica S.A. nu echivalează cu neanalizarea acestora, iar instanța de control judiciar apreciază că aceste susțineri, astfel cum au fost reluate și în calea de atac, nu prezintă relevanță, dat fiind obiectul cererii și nu pot schimba modul în care a fost lămurit dispozitivul sentinței Curții de Apel Craiova.
Așa fiind, motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. apare ca nefondat, prima instanță făcând o interpretare corectă a dispozițiilor legale incidente.
Față de considerentele expuse, constatând că încheierea recurată nu este afectată de nelegalitate sau netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. împotriva încheierii nr. 58 din 28 septembrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2017.