ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.02.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 364/2018

HOTĂRÂRE
05.02.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 364/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2015, la data de 27 februarie 2015, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Rădăuți, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Programe Europene din cadrul MDRAP, a formulat contestație împotriva Notei de Neconformitate AMPOR nr. x/29.10.2014 (transmisă ca anexă la informarea privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x, având nr. x/27.11.2014), înregistrată la sediul UAT- Municipiul Rădăuți sub nr. x/2014, referitoare la contractul de finanțare nr. x/22.03.2011, proiect cod SMIS 18843, cu denumirea "Tezaure etnoistorice bucovinene - proiect pentru promovarea obiectivelor turistice cu valoare identitara din municipiul Rădăuți", emisă de Direcția Generală Programe Europene din cadrul MDRAP.

Prin sentința civilă nr. 1560 din 3 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă acțiunea reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Rădăuți, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Rădăuți, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea acesteia spre rejudecare unei alte instanțe de același grad, deoarece prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului.

Prin cererea de recurs au fost invocate motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a invocat excepția lipsei de obiect a recursului, recalificată ulterior de către instanță ca fiind excepția lipsei de interes.

Analizând actele dosarului în raport de susținerile părților și de dispozițiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte apreciază că recurenta nu justifică un interes legal în judecarea recursului, având în vedere considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Rădăuți a învestit Curtea de Apel București cu o acțiune având ca obiect anularea Notei de Neconformitate AMPOR nr. x/29.10.2014 (transmisă ca anexă la informarea privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x, având nr. x/27.11.2014), înregistrată la sediul UAT- Municipiul Rădăuți sub nr. x/2014.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă, soluție împotriva căreia reclamanta a exercitat calea de atac a recursului, care face obiectul prezentului dosar.

Prin întâmpinarea formulată de intimat, acesta a invocat excepția lipsei de obiect a recursului, motivată de faptul că actul a cărui anulare se cere a fost anulat pe cale administrativă în cursul judecății.

În acest sens, pârâtul a susținut că, în cauză, contestația administrativă a reclamantei a fost soluționată prin Decizia MDRAP nr. 5/9.04.2015, decizie ce a fost emisă ulterior datei introducerii acțiunii de către reclamantă, acțiune înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 27.02.2015.

De altfel, această decizie a fost depusă la dosar de către recurentă și din analiza acesteia rezultă că autoritatea emitentă a decis admiterea contestației administrative și refacerea Notei de neconformitate nr. x/29.10.2014 care face obiectul prezentului dosar.

Drept urmare, a fost emisă Nota de neconformitate nr. x/02.07.2015 (ulterior datei pronunțării sentinței recurate), act administrativ ce produce efecte și prin care a fost anulată Nota de neconformitate nr. x/29.10.2014.

Astfel fiind, în raport de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că în prezentul dosar cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect și, în consecință, recursul formulat apare ca lipsit de interes.

Înalta Curte are în vedere faptul că activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate și practica judiciară au statuat că interesul reprezintă o condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Astfel, conform art. 32 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., justificarea unui interes este o condiție de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs.

Mai mult, conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Așadar, interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual.

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obține prin promovarea acțiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamanților.

Prin impunerea condiției interesului legitim se urmărește nu numai evitarea declanșării unor litigii lipsite de orice utilitate pentru reclamant, dar și protejarea pârâților de litigii pur vexatorii.

Condiția interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în legătură cu exercitarea căilor de atac.

În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Astfel, recurenta nu mai justifică un folos practic, legitim, în obținerea unei soluții de admitere a recursului, de casare a sentinței atacate și de trimitere a cauzei la instanța de fond în vederea judecării litigiului.

În consecință, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 493 alin. (6) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca lipsit de interes, fără a mai analiza motivele invocate prin cererea de recurs, o astfel de analiză fiind inutilă și inoperantă.

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Rădăuți împotriva sentinței civile nr. 1560 din 3 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 februarie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-03-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1224/2018
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contenci
ÎCCJ 2017-04-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1508/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios adm
ÎCCJ 2021-06-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3836/2021
Ședința publică din data de 23 iunie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 31.10.2
ÎCCJ 2019-10-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4986/2019
Ședința publică din data de 24 octombrie 2019 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe
ÎCCJ 2018-06-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2327/2018
ului, a respins ca fiind fără obiect cererea de anulare în tot a informării privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. 3 și a notei x/2014, a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a actelor de asigurare făcute
Sursă