ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 965/2018

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 965/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei penale de față;

În baza actelor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 499 din data de 20.07. 2017 a Judecătoriei Sectorului 3 București, inculpatul A., a fost condamnat în baza art. 233 cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (5) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată în stare de recidivă postcondamnatorie la data de 04.09.2015.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 38 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a constatat că infracțiunea din prezenta cauză se află în concurs real, cu infracțiunile pentru care, inculpatului i-a fost aplicata pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare prin sentința penala nr. 875 din 10.12.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 361/A din 02.03.2016 a Curții de Apel București (infracțiunea din data de 01.09.2015 și pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare prin sentința penala nr. 474 din 20.11.2015 a Judecătoriei Sectorului 6 București, definitivă prin decizia penala nr. 324 din 25.02.2016 a Curții de Apel București (faptă din data de 07.09.2015).

S-a constatat revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 2041 zile rămas neexecutat din executarea pedepsei de 20 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 483 din 28.09.1999, a Tribunalului București, definitiva prin decizia penală nr. 2507 din 13.10.2000, a Înaltei Curți de Casație și Justiție

În temeiul art. 40 alin. (2) rap. la art. 38 alin. (1) C. pen., rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și a art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta cu cele două pedepse de câte de 4 ani și 8 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 875 din 10.12.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penala nr. 361/A din 02.03.2016 a Curții de Apel București (infracțiunea din data de 01.09.2015 și pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 474 din 20.11.2015 a Judecătoriei Sectorului 6 București, definitivă prin decizia penală nr. 324 din 25.02.2016, a Curții de Apel București (faptă din data de 07.09.2015).

A fost stabilită inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 4 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) și d) C. pen., pe o durată de 5 ani conform sentinței penale nr. 875 din 10.12.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 361/A din 02.03.2016 a Curții de Apel București.

A fost adăugat pedepsei stabilite de 4 ani și 8 luni închisoare un spor de 2 ani și 4 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea) și restul rămas neexecutat de 2041 zile, din executarea pedepsei de20 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 483 din 28.09.1999 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 2507 din 13.10.2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a hotărât ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani și 2041 zile închisoare în regim de detenție și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) și d) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., rap. la art. 65 alin. (1) și (3) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 40 alin. (3) C. pen., rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., a fost dedusă din durata pedepsei rezultante aplicate prin prezenta, durata prevenției conform sentinței penale nr. 875 din 10.12.2015 a Judecătoriei Sector 1 București și perioada executată din data de 08.09.2015 la zi .

În baza art. 112 lit. e) C. pen. a fost confiscat de la inculpat un telefon mobil marca LG și suma de 140 RON, bunuri dobândite prin săvârșirea infracțiunii .

A fost menținută măsura confiscării sumei de 1090 RON dispusă în baza art. 112 lit. e) C. pen. prin sentința penală nr. 474 din 20.11.2015 a Judecătoriei Sectorului 6 București, definitivă prin decizia penală nr. 324 din 25.02.2016, a Curții de Apel București .

S-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii nr. x din 04.03.2016 emis de Judecătoria Sectorului 1 București și nr. x din 25.02.2016 emis de Judecătoria Sectorului 6 București și nr. x/2016 emis de Judecătoria Sectorului 5 București și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei sentințe.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă ce a inclus și cheltuielile judiciare de 800 RON stabilite prin Rechizitoriu.

În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu în suma de 520 RON, a rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București nr. x/2015 din data de 23.11.2016, inculpatul A. a fost trimis în judecată, în stare de arest, în altă cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă prev. și ped. de art. 233 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (1), (1) C. pen.

Instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului a reținut că fapta reținută în sarcina inculpatului, care la data de 04.09.2015 a deposedat persoana vătămată B., prin lovire cu pumnul la nivelul feței, de geanta personală și de un lanț de aur cu două pandantive, în timp ce se afla în scara nr. 1 a blocului x, situat în București, str. x, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită conform art. 233 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (1) C. pen.

La individualizarea pedepsei, instanța a ținut cont de criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., de limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea de tâlhărie art. 233 C. pen., de starea de recidivă postexecutorie și de cauza legală de atenuare a limitelor pedepsei prevăzute de art. 396 alin. (10) C. proc. pen. inculpatul recunoscând învinuirea adusă conform rechizitoriului, neputând fi reținute circumstanțe atenuante dar nici agravante.

Împotriva acestei sentințe inculpatul A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Cu ocazia dezbaterilor, în apel, inculpatul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 alin. (1) și 104 alin. (2) C. pen.

Prin decizia penală nr. 682/A din data de 4 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 499 din data de 20.07. 2017 a Judecătoriei Sectorului 3 București.

În baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 43 alin. (1) C. pen. și 104 alin. (2) C. pen., invocată de către inculpat.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 260 RON s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinse în decizia penală nr. 682/A din data de 4 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, inculpatul A. a declarat recurs, solicitând, admiterea acestuia, desființarea, în parte, a deciziei și, în rejudecare, admiterea cererii și sesizarea Curții Constituționale, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocate.

La termenul de judecată din data de 18 decembrie 2018, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția tardivității căii de atac exercitate, susținând că decizia penală nr. 682 a fost pronunțată la data de 04.05.2018, iar inculpatul a declarat recurs la 11 mai 2018, cu depășirea termenului de 48 de ore, de la pronunțare, prevăzut de art. 5 din Legea nr. 47/1992.

I.Asupra excepției tardivității căii de atac exercitate în cauză de inculpatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 5 din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care instanța respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Totodată art. 407 C. proc. pen., prevede că, după pronunțare, o copie a minutei hotărârii se comunică procurorului, părților, persoanei vătămate și, în cazul în care inculpatul este arestat, administrației locului de deținere, în vederea exercitării căii de atac.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul A., la momentul judecării apelului, se afla în stare de deținere, iar în fața instanței a fost asistat de apărător desemnat din oficiu (încheiere dezbateri din data de 24.04.2018, Curtea de Apel București).

Minuta deciziei penale nr. 682/A din data de 4 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x, a fost comunicată inculpatului, prin Administrația locului de deținere la data de 7 mai 2018, având număr de intrare x, inculpatul A. luând la cunoștință de conținutul acesteia, la data de 10 mai 2018.

Prin urmare, recursul declarat de inculpat împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, la data de 11 mai 2018, este în termen, motiv pentru care va fi respinsă excepția tardivității căii de atac invocată de reprezentantul Ministerului Public.

II.Pe fondul cauzei examinând recursul declarat de inculpatul A., atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte constată că inculpatul A. a declarat recurs împotriva dispoziției primei instanțe, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 alin. (1) C. pen. și art. 104 alin. (2) C. pen., în raport, cu prevederile art. 1 alin. (5), art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) și art. 124 alin. (2) din Constituția României.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 (modificată și republicată), Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei;

- să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către instanță, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale o produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

Art. 43 alin. (1) C. pen., prevede că:"dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta".

Potrivit art. 104 alin. (2) C. pen.:"dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă liberarea și dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracțiune se stabilește și se execută, după caz, potrivit dispozițiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară".

Autorul excepției susține că textele de lege mai sus- evocate contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) și art. 124 alin. (2) din Constituția României, potrivit cu care:

Art. 1 alin. (5) "În Romania, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.

Art. 1 alin. (2) " Romania este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenentă politică, de avere sau de origine socială".

Art. 16 alin. (1) "Cetățenii sunt egali în fata legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".

Art. 124 alin. (2) "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți".

Prin invocarea excepției de neconstituționalitate, inculpatul critică modul în care instanța de fond i-a aplicat pedeapsa rezultantă, susținând că i-a fost stabilit un regim juridic diferit, în raport, cu un alt inculpat, numitul C., condamnat în dosarul nr. x al Tribunalului București la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a verifica constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Ca atare, instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și implicit, asupra situației juridice a inculpatului, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză.

Analizând actele și lucrările din dosar se constată că excepția de neconstituționalitate a fost invocată într-o cauză având ca obiect apelul declarat de împotriva sentinței penale nr. 499 din data de 20.07. 2017 a Judecătoriei Sectorului 3 București, prin care inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233 C. pen.

Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel București a apreciat că textele de lege criticate nu are o legătură directă cu soluționarea cauzei.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea, atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în MO nr. 916/16.12.2014).

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinse în decizia penală nr. 682/A din data de 4 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent,în sumă de 130 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinse în decizia penală nr. 682/A din data de 4 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 decembrie 2018.