ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 807/2019

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15.05.2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale, ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea paratei sa îi emită permis de exploatare calcar în perimetrul Păroasa Uricani județul Hunedoara și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, a solicitat anularea adresei nr. x/06.10.2014 emisă de intimată.

Prin Sentința civilă nr. 3238 din 07 decembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 3238 din 07 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate rejudecând cauza să se admită acțiune așa cum a fost formulată.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat.

În susținerea cererii de recurs, a susținut că instanța de fond a respins în mod greșit acțiunea, făcând o apreciere greșită a normelor de drept material incidente în cauză.

Recurenta reia situația de fapt, arătând că a adresat intimatei o cerere pentru acordarea unui permis de exploatare a calcarului în perimetrul Păroasa Uricani, jud. Hunedoara la care a anexat dovada deținerii terenului și avizele emise de Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara și Administrația Națională "Apele Române".

Învederează că, în cuprinsul suprafeței totale a terenului înscris în CF x Uricani, nu este notat un alt dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra vreunei porțiuni de teren aparținând unei terțe persoane, cu excepția suprafeței de 20.000 mp în favoarea societății recurente.

Astfel, în opinia recurentei, refuzul pârâtei de a acorda permisul de exploatare pentru un teren deținut legal nu se bazează pe vreun argument legal sau de natură tehnică, având caracter abuziv.

Mai mult, ANRM a recunoscut prin adresa nr. x, că licența acordată societății B. nu a fost aprobată până la data respectivă prin Hotărâre de Guvern, conform art. 21 din Legea nr. 83/2003.

Anexează înscrisuri.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 13 mai 2016, intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Resurse Minerale a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.

Pe cale de excepție, intimata-pârâtă a invocat excepția nulității recursului, considerând că motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare invocate.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Referitor la excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Resurse Minerale, Înalta Curte o va respinge, pentru considerentele expuse în continuare:

Analizând motivele de recurs formulate de recurentă, Înalta Curte reține că argumentele prezentate nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. dar se circumscriu în mod formal motivului de casare invocat în susținerea recursului formulat, respectiv în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care critica formulată de intimată cu privire la nulitatea recursului, având în vedere că motivele de casare nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ., nu poate fi primită de Înalta Curte și va fi respinsă ca neîntemeiată.

II.2. Înalta Curte constată că, deși recurenta a invocat cazul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin motivele formulate acesta nu a fost dezvoltat.

Argumentele invocate de recurentă, vizând interpretarea normelor legale incidente, deduc controlului judiciar al instanței de recurs legalitatea soluției instanței de fond prin prisma dreptului substanțial, analiză pe care Înalta Curte o va dezvolta cu ocazia analizării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, acest motiv de nelegalitate al hotărârii recurate nu va fi reținut ca întemeiat.

Analizând actele și lucrările dosarului și sentința recurată prin prisma criticilor formulate, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privitor la aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin adresa nr. x/06.10.2014, intimata Agenția Națională pentru Resurse Minerale a respins solicitarea recurentei-reclamante pentru obținerea unui permis de exploatare în perimetrul Păroasa Uricani jud. Hunedoara, substanța calcar industrie și construcție, motivând că solicitarea, în vederea efectuării unei activități miniere, este inclusă în perimetrul aferent licenței de exploatare 17056/05.03.2014 Câmpu lui Neag, titular B. Hunedoara, substanța calcar industrie și construcție.

Prin urmare, nu s-a putut da curs solicitării pentru obținerea unui permis de exploatare în acest perimetru.

Contrar susținerilor recurentei, refuzul intimatei nu are caracter nejustificat sau abuziv, în înțelesul dat de art. 2 lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004.

Practic, solicitarea recurentei-reclamante are la bază împrejurarea potrivit căreia deține dreptul de exploatare pe o suprafață de teren de 20.000 mp în zona carierei Păroasa Uricani, înscris în CF nr. x nr. topo x, potrivit contractului de închiriere nr. 22/25 din 20.08.2014 încheiat cu Primăria Orașului Uricani.

Chiar și în situația în care recurenta are în posesie suprafața de teren respectivă, intimata nu poate fi obligată de plano să îi aprobe solicitarea în vederea obținerea unui permis de exploatare în perimetrul Păroasa Uricani jud. Hunedoara, pentru substanța calcar industrie și construcție, întrucât deja acordase către SC B. SRL licența de concesiune pentru exploatare nr. 17056/05.03.2014 pentru substanța calcar industrial și de construcție, în baza dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 85/2003, anterior încheierii contractului de concesiune.

Potrivit art. 3 pct. 17 din Legea nr. 85/2003, licența este "actul juridic prin care se acordă concesionarea/darea în administrare a activităților miniere de explorare/exploatare".

Dispozițiile art. 17 din aceeași lege prevăd că "(1) La solicitarea titularului licenței de explorare, acesta are dreptul să obțină direct licența de exploatare pentru oricare dintre resursele minerale descoperite, în condițiile art. 18 alin. (2) lit. a) și ale art. 20.

(2) Titularul licenței de explorare are dreptul să continue, până la data intrării în vigoare a licenței de exploatare acordate în condițiile art. 18 alin. (2) lit. a) și ale art. 20, executarea activităților miniere de exploatare experimentală, de conservare și întreținere a lucrărilor miniere executate în perimetrul de explorare instituit".

Art. 18 alin. (1) dispune în sensul că "Exploatarea minieră se realizează în baza unei licențe exclusive, care se acordă în condițiile prezentei legi" iar, potrivit alin. (2) lit. a) al aceluiași articol, "Licența de exploatare se acordă: a) direct titularului licenței de explorare, la solicitarea acestuia, pentru oricare dintre resursele minerale descoperite (...)".

Conform art. 25 din același act normativ, se poate acorda, în limitele unui perimetru de explorare/exploatare, un drept de explorare sau exploatare altei persoane juridice decât titularul licenței, numai pentru alte resurse minerale și numai cu acordul titularului, situație ce nu este incidentă în prezenta cauză.

Nu se rețin, ca fiind întemeiate, susținerile recurentei întrucât, potrivit prevederilor art. 12 din Legea nr. 85/2003, "Dreptul de proprietate asupra terenului nu conferă dreptul de preemțiune asupra concesionării/dării în administrare a activităților miniere" iar recurenta nu deține un drept de proprietate asupra terenului ci doar un drept de folosință.

În consecință, faptul că recurenta-reclamantă deține un drept de exploatare acordat printr-un contract de concesiune încheiat cu Primăria Orașului Uricani nu îi conferă un drept automat de obținere a permisului de exploatare emis de către autoritatea competentă și nu înlătură obligația intimatei de a verifica îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de Legea nr. 85/2003, ci îi conferă o simplă vocație, astfel că apare lipsit de relevanță,în contextul de față, aspectul potrivit căruia nu se publicase în Monitorul Oficial al României licența pentru exploatare obținută de SC B. SRL și nu era înscris în cartea funciară dreptul de exploatare al respectivei societăți (în condițiile în care nu se înscrie în cartea funciară concesiunea activităților miniere).

De altfel, recurenta nu a combătut cu argumente concrete considerentele reținute de prima instanță astfel că refuzul intimatei are caracter justificat, fiind susținut de prevederile legale mai-sus menționate.

Recurenta are calitatea de terț în ceea ce privește actul juridic reprezentat de licența acordată operatorului economic SC B. SRL astfel că intimatei nu îi incumbă obligația de a comunica acesteia la care instituții s-a afla documentația tehnică a licenței și care ar fi termenul rezonabil de soluționare, aceste aspecte privind exclusiv raporturile dintre operatorul economic titular al licenței și instituția intimată.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimată.

Respinge recursul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 3238 din 7 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV