ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 373/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași, anularea Ordinului nr. 149 emis de Președintele A.N.S.V.S.A. și publicat în Monitorul Oficial nr. 660/08.09.2014 și a Deciziilor nr. 150/27.10.2014, nr. 151/27.10.2014 și nr. 152/27.10.2014 emise de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași în baza Ordinului nr. 149/08.09.2014.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtelor la prelungirea Contractului de concesiune nr. x/01.09.1999 cu perioada maximă de 7 ani și 6 luni, în concordanță cu prevederile art. 2 alin. (2) din Contractul de concesiune nr. x/01.09.1999, prevederile Ordinului nr. 139/30.07.2014, art. 30 alin. (3) din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor coroborat cu art. 298 din O.U.G. nr. 34/2006, precum și, în baza art. 18 alin. (4) lit. b) și art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtelor ca în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, să încheie cu reclamantul actul adițional de prelungire a contractului de concesiune nr. x/1999, sub sancțiunea plații de daune cominatorii în sumă de 200 RON pe zi pentru fiecare zi de întârziere, până la încheierea actului menționat.

Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 51 din 14 martie 2016, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, invocată de aceasta.

Totodată, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă și a admis cererea de intervenție voluntară accesorie în sprijinul pârâtei Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași, formulată de Unitatea Administrativ Teritorială B.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, apreciind că prima instanță nu a realizat o analiză temeinică a motivelor prin acțiune și nici a probatoriului administrat, reluând situația de fapt și criticile împotriva actelor administrative atacate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Astfel, susținerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici față de hotărârea atacată, ci a apreciat doar că aceasta nu este temeinică, exprimându-și nemulțumirea față de soluția primei instanțe.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Textul legal se interpretează în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Prin urmare, susținerile recurentului nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 51 din 14 martie 2016 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV