ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1515/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 30 aprilie 2015, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri - Organismul Intermediar pentru Energie, a solicitat:

- anularea Deciziei de soluționare a contestației O.I.E. nr. 232501 din 6 iunie 2015;

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare O.I.E. nr. 231507/25 februarie 2015 privind proiectul "Centrală de producere a biogazului și a energiei electrice din biomasă" - Contract de finanțare nr. x din 29 februarie 2012, prin care reclamanta a fost obligată la restituirea sumei de 2.093.931,41 RON;

- obligarea pârâtului la menținerea Contractului de finanțare nr. x din 29 februarie 2012.

Prin Sentința civilă nr. 305 din data de 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri - Organismul Intermediar pentru Energie, a dispus anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 25 februarie 2015, precum și a Deciziei de soluționare a contestației nr. 232501 din 6 iunie 2015, respingând în rest acțiunea.

Împotriva Sentinței civile nr. 305 din data de 12 noiembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Energiei (fost Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri), întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, respectiv Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra competenței de soluționare a acțiunii, deși problema necompetenței teritoriale fusese invocată prin întâmpinare. Astfel, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel București, instanța de la sediul pârâtului și de la locul încheierii și executării contractului, aceasta fiind și instanța specificată în Contractul de finanțare nr. x din 29 februarie 2012.

Raportat la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea atacată este criticată, întrucât prima instanță a înlăturat apărările recurentului-pârât prin considerente formale și cu caracter general, întemeiate pe dispozițiile Ordinului nr. 2.228/2008, ale H.G. nr. 750/2008 și H.G. nr. 28/2008.

Instanța de fond a interpretat greșit sintagma "desfășurate pe obiecte de construcție" din cuprinsul Anexei nr. 4, cap. 4 pct. 1 din H.G. nr. 28/2008, apreciind că utilajele achiziționate reprezintă cheltuieli aferente obiectelor cuprinse în obiectivul de investiție. Însă, raportat la enumerarea limitativă a obiectelor care pot fi cuprinse într-un obiectiv de investiție, conform pct. 1 din H.G. nr. 28/2008, utilajele achiziționate în baza Contractului nr. TA 2012 - 107 din 27 iulie 2012, nu sunt obiecte cuprinse în obiectivul de investiție, printre componentele centralei de producere a biogazului și energiei electrice din biomasă neregăsindu-se tractoare cu remorcă, cisternă agricolă de împrăștiat sau încărcător cu braț telescopic.

Raportat la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se arată că instanța de fond a apreciat actele administrative contestate ca fiind nelegale, deși considerentele hotărârii nu vizează decât aspecte de netemeinicie.

Sentința recurată nu cuprinde motivul pe care s-a fundamentat convingerea instanței că tractoarele cu remorcă, cisterna agricolă de împrăștiat și încărcătorul cu braț telescopic sunt echipamente de transport tehnologic, deși o serie de definiții relevante se regăsesc în Ghidul ANRE de elaborare a auditurilor energetice.

Argumentul instanței de fond referitor la faptul că achizițiile în discuție sunt necesare procesului tehnologic în ansamblul său, nu conduce și la concluzia că acestea reprezintă cheltuieli eligibile, neexistând vreo normă din care să rezulte că achiziția utilajelor pentru aprovizionare cu materie primă și pentru alimentarea fermentatoarelor din centrală, precum și a cisternelor în care este transportat nămolul, este eligibilă.

Nici în studiul de fezabilitate intimata-reclamantă nu face vorbire despre aceste mijloace de transport ca fiind echipamente de transport tehnologic, în sensul că transportă materia primă în interiorul entității economice, ci ele sunt folosite pentru a procura materia primă de la diverși furnizori.

În plus, achiziția oricăror echipamente și rambursarea cheltuielilor nu acordă dreptul beneficiarului să le utilizeze în alte scopuri și activități, care nu fac obiectul proiectului. Din rapoartele de progres trimestriale nu rezultă data pornirii procesului de fermentare, etapă ce trebuia menționată conform dispozițiilor art. 8 lit. a) alin. (11) din contractul de finanțare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă A. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, susținerile formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 februarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 11 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 05 decembrie 2018, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat.

Intimata-reclamantă societatea A. SRL a supus controlului de legalitate Decizia de soluționare a contestației administrative nr. 232501 din 6 iunie 2015, emisă de Organismul Intermediar pentru Energie, precum și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 25 februarie 2015 privind proiectul "Centrală de producere a biogazului și a energiei electrice din biomasă" - Contract de finanțare nr. x din 29 februarie 2012, al cărui beneficiar este societatea reclamantă, prin care a fost stabilită în sarcina acesteia o creanță bugetară în valoare de 2.093.931,41 RON.

Prin încheierea de ședință din 14 septembrie 2015, a fost respinsă excepția de necompetență teritorială a Curții de Apel Timișoara, invocată de pârâtul Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri - Organismul Intermediar pentru Energie, soluție pe care instanța de instanța de control judiciar o împărtășește, pentru argumentele arătate în continuare.

Actele contestate au fost emise de către autoritatea pârâtă, în urma verificării unei suspiciuni de neregulă privind modul de utilizare, de către reclamantă, a unor fonduri europene, în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

Din această perspectivă, este evident faptul că măsurile adoptate au avut ca temei dispozițiile actului normativ sus-citat, iar actele emise sunt acte administrative unilaterale guvernate de dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, justificate de existența unor raporturi juridice anterioare intervenite între părți ca urmare a unui contract de finanțare, dar emise în îndeplinirea, de către autoritatea publică, parte în contract, a unor obligații fixate de lege, iar nu în executarea unor obligații contractuale.

Pentru acest motiv, așa cum a reținut și Curtea de Apel Timișoara, în speță nu ar putea fi aplicabilă o clauză contractuală de stabilire a instanței competente, care se aplică numai litigiilor survenite în "executarea contractului".

În consecință, contestarea actelor astfel emise este supusă regimului juridic atras de către O.U.G. nr. 66/2011, și anume dispozițiilor Legii nr. 554/2004, în materia competenței teritoriale fiind incidente prevederile art. 10 din acest act normativ, reclamanta manifestându-și deja opțiunea de a sesiza instanța de la sediul său, potrivit art. 10 alin. (3) din legea menționată, prin introducerea acțiunii pe rolul Curții de Apel Timișoara.

Criticile formulate de recurentul-pârât Ministerul Energiei, circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate.

Hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele sentinței regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția pronunțată, fiind examinate, efectiv, problemele esențiale ridicate de părți.

Astfel, sentința recurată cuprinde în motivare argumentele pe baza cărora se fundamentează soluția pronunțată în cauză, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă și clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile părților și la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Din parcurgerea considerentelor hotărârii atacate rezultă că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și respectiv, a apărărilor, formulate de părți pe parcursul procesului, sens în care, a înlăturat, argumentat, apărările aduse de către pârât în susținerea legalității actelor contestate, reținându-se că motivul de casare analizat nu are în vedere regăsirea literală în conținutul sentinței a tuturor afirmațiilor prin care pârâtul a înțeles să convingă instanța de judecată.

Contrar susținerilor recurentului, prima instanță a analizat motivele de fapt și de drept avute în vedere de către autoritatea pârâtă la emiterea actelor contestate și a indicat normele nerespectate în cauză de către pârât, considerentele pe baza cărora este motivată soluția vizând atât aspecte de legalitate a actelor atacate, cât și de temeinicie a acestora.

În aceste condiții, împrejurarea că recurentul-pârât nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Criticile recurentului-pârât vizând caracterul neeligibil al cheltuielilor aferente utilajelor achiziționate de reclamantă în baza Contractului de furnizare nr. x din 27 iulie 2012, încheiat cu B., sunt neîntemeiate.

Analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei, se constată că la data de 29 aprilie 2010, intimata-reclamanta societatea A. SRL a depus la Organismul Intermediar pentru Energie, cererea de finanțare înregistrată sub nr. 630.166, în vederea implementării proiectului "Centrală de producere a biogazului și a energiei electrice din biomasă".

În cuprinsul cererii de finanțare s-a prevăzut în bugetul general al investiției, achiziționarea de utilaje fără montaj și echipamente de transport, necesare pentru asigurarea desfășurării fluxului productiv complet, respectiv, tractoare - 4 bucăți, remorci - 4 bucăți, cisternă agricolă de împrăștiat - 1 bucată, încărcător funcțional cu braț telescopic- 1 bucată.

În Contractul de finanțare nr. x din 29 februarie 2012, încheiat între Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, în calitate de Organism Intermediar pentru Energie, și reclamanta societatea A. SRL, în calitate de beneficiar, la art. 4 alin. (1) se prevede că sunt eligibile acele cheltuieli prevăzute în Tabelul nr. 2 din contract, în cuprinsul căruia la pct. 3 lit. d) sunt menționate cheltuieli pentru utilaje și echipamente fără montaj, precum și echipamente de transport tehnologic, desfășurate pe obiecte de construcție.

Totodată, utilajele în discuție sunt cuprinse în mod explicit în Studiul de fezabilitate anexat cererii de finanțare, la Capitolul 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază (pct. 4.4.), fiind indicată și valoarea considerată eligibilă a acestora.

Procedura de achiziție pentru echipamentele menționate a fost desfășurată în anul 2012 și aprobată de Organismul Intermediar pentru Energie, iar valorile eligibile aferente echipamentelor au fost decontate prin Cererea de rambursare nr. x din 14 decembrie 2012, aprobată la plată prin adresa O.I.E. nr. x din 16 mai 2013 și respectiv, prin Cererea de rambursare nr. x din 28 august 2013, aprobată la plată de O.I.E. și achitată la data de 21 octombrie 2013.

Susținerile recurentului-pârât potrivit cărora, în raport de prevederile art. 6 alin. (1) din Ordinul MEF nr. 2.228/2008 și ale pct. 1 din H.G. nr. 28/2008, utilajele achiziționate de către reclamantă nu sunt obiecte cuprinse în obiectivul de investiție, sunt neîntemeiate.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar reține că achizițiile efectuate de intimata-reclamantă se încadrează în categoria cheltuielilor eligibile prevăzute de pct. 3 lit. c) și d) din Anexa nr. 2 la Ordinul MEF nr. 2.228/2008, conform cărora sunt considerate eligibile cheltuielile "pentru utilaje, echipamente tehnologice și funcționale cu montaj" și cheltuielile "pentru utilaje și echipamente fără montaj, precum și echipamente de transport tehnologic".

Achiziția acestor utilaje reprezintă cheltuieli aferente obiectelor cuprinse în obiectivul de investiție, declarate ca atare în documentația aferentă proiectului, în condițiile în care, utilajele respective sunt echipamente de transport tehnologic care fac parte din investiția de bază, conform prevederilor Ordinului nr. 2.228/2008, fiind utilizate pentru transportul și manipularea masei verzi, ce constituie materia primă principală utilizată în procesul de producere a biogazului.

Rezultă astfel că utilajele în discuție sunt indispensabile desfășurării procesului tehnologic în ansamblul său și nu pot fi condiționate de apartenența lor la obiectele de construcție individualizate în cadrul investiției "Centrală de producere a biogazului și a energiei electrice din biomasă".

De asemenea, contrar afirmațiilor recurentului-pârât, nu se poate reține că aceste cheltuieli aferente utilajelor achiziționate nu respectă sau denaturează caracterul investiției inițiale, nefiind invocată în acest sens nerespectarea vreunei prevederi din contractul de finanțare.

Distinct de argumentele arătate anterior, în cauză prezintă relevanță și concluziile consemnate în Nota de control nr. x/2015 privind rezultatul cercetărilor efectuate de către DLAF în legătură cu proiectul finanțat, urmare a sesizării formulate de Organismul Intermediar pentru Energie cu privire la existența unor suspiciuni de fraudă în implementarea proiectului, vizând neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate de către echipamentele de transport achiziționate în baza Contractului de furnizare nr. x din 27 iulie 2012.

În Nota de control mai sus menționată s-a reținut că în urma verificărilor efectuate de către DLAF, nu au rezultat indicii care să conducă la suspiciunea că reprezentatul legal al beneficiarului A. SRL ar fi prezentat cu rea credință documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, care ar fi avut ca rezultat obținerea pe nedrept a unor fonduri provenind din bugetul general al UE. În acest sens, s-a constatat că, încă de la data depunerii cererii de finanțare și ulterior, pe perioada soluționării cererilor de rambursare a cheltuielilor, beneficiarul a prezentat o situație reală asupra achizițiilor efectuate și a modului de utilizare a echipamentelor, astfel încât Autoritatea de management să fie în măsură să ia o decizie cu privire la eligibilitatea sau neeligibilitatea cheltuielilor solicitate la rambursare.

În consecință, în mod judicios prima instanță a reținut nelegalitatea Deciziei nr. 232501 din 6 iunie 2015 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 25 februarie 2015, dispunând anularea acestor acte administrative.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâtul Ministerul Energiei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Energiei împotriva Sentinței civile nr. 305 din 12 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2019.

Procesat de GGC - LM