ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1165/2016

Decizia nr. 1165

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/59/2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei, întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediul de Afaceri - Organismul Intermediar pentru Energie, anularea Deciziei de soluționare a contestației OIE nr. 232603 din 08 aprilie 2015, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare OIE nr. 231506, încheiat la data de 25 februarie 2015 privind proiectul "Centrala de producere a biogazului și a energiei electrice din biomasă" - Contract de finanțare nr. 3 RES din 29 februarie 2012 - beneficiar A. prin care reclamanta a fost obligată la restituirea sumei de 3.613.197,66 lei și obligarea pârâtei la menținerea Contractului de finanțare nr. 3 RES din 29 februarie 2012.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 284 din data de 27 octombrie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de către pârât prin întâmpinare și, în consecință a trimis cauza, spre competentă soluționare. Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Instanța a reținut că prin dispozițiile art. 21 alin. (1) din contractul de finanțare nr. 3 RES din 29 februarie 2012 părțile au înțeles să aleagă una din cele două instanțe menționate la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, stipulând în mod expres că "litigiul va fi soluționat de către instanța judecătorească competentă în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului."

Controlul și emiterea actelor atacate au la bază dispozițiile art. 12 și 13 din contract ("nereguli," respectiv "monitorizare și control"), care detaliază modalitatea de control și sancționare a beneficiarei. Așadar, împrejurarea că atribuțiile organismului intermediar sunt reglementate la nivel general și prin actele normative incidente finanțărilor europene nu exclude aplicarea dispozițiile contractuale, prin care cele două părți au convenit alegerea competenței, acestea din urmă aplicându-se cu întâietate.

2.2. La rândul său, prin Sentința civilă nr. 227 din data de 28 ianuarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de către această instanță din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că litigiul are ca obiect anularea unor acte administrative emise în cadrul procedurii reglementate de O.U.G. nr. 66/2011, prin care se constata abateri de la aplicarea prevederilor legislației naționale și comunitare în domeniul achizițiilor publice.

Prin urmare, actele administrative contestate nu au fost emise în baza contractului de finanțare încheiat între părți, ci ca urmare a însuși controlului efectuat, în regim de putere publică, de către autoritatea publică pârâtă.

Faptul că inițial, între părți, s-a încheiat un contract de finanțare, nu conduce la concluzia că în speță litigiul ar viza executarea/neexecutarea unui contract administrativ, astfel cum a reținut Curtea de Apel Timișoara, întrucât litigiul derivă direct și imediat din actele administrative întocmite în baza O.U.G. nr. 66/2011, contractul de finanțare fiind un act juridic ce a stat inițial la baza raporturilor dintre părți cu privire la suportul financiar. Prin urmare, cum izvorul litigiului este dat de acte administrative emise în procedura prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011 (iar nu executarea/neexecutarea unor obligații rezultate din contractul de finanțare), rezultă că, în materia competenței instanței, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

A mai arătat că, în ceea ce privește art. 22 clin cuprinsul contractului de finanțare încheiat între părți, această alegere de competență a intervenit exclusiv pentru eventualele litigii strict în executarea contractului, adică a clauzelor cuprinzând drepturile și obligațiile inserate în cuprinsul acestuia (răspunderea contractuală), iar nu și a unor acte administrative distincte de contract, emise în baza O.U.G. nr. 66/2011 prin care s-a constatat încălcarea unor obligații distincte și legale, iar nu contractuale.

Constatând existența conflictului negativ de competență. Curtea de Apel București a decis, în temeiul art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea Deciziei de soluționare a contestației OIE nr. 232603 din 08 aprilie 2015 și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare OIE NR. 231506, încheiat la data de 25 februarie 2015, privind proiectul "Centrala de producere a biogazului și a energiei electrice din biomasă" - Contract de finanțare nr. 3 RES din 29 februarie 2012 - beneficiar A., prin care a fost stabilită, în sarcina reclamantei A., o creanță bugetară în valoare de 3.613.197,66 lei pentru faptul că ar fi achiziționat, în baza unei note de comandă suplimentară, alte echipamente decât cele prevăzute în contractul de furnizare nr. 122 din 26 iunie 2013 încheiat cu B.

Actul contestat a fost emis de către autoritatea pârâtă, în urma verificării unei suspiciuni de neregulă privind modul de utilizare, de către reclamantă, a unor fonduri europene, în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

În consecință, contestarea actelor astfel emise este supusă regimului juridic atras de către O.U.G. nr. 66/2011, și anume dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, "Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal, ale curților de apel" [alin. (1)] și reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale" [alin. (3)].

Potrivit dispozițiilor legale citate, competența materială de soluționare a litigiului aparține, indiscutabil, curților de apel.

În privința competenței teritoriale, legea prevede facultatea reclamantului, de a alege între instanța de la domiciliul sau sediul său și cea de la domiciliul pârâtului.

Or, prin introducerea acțiunii la Curtea de Apel Timișoara, instanță de la sediul său, reclamantul a optat sub aspect teritorial, în sensul dispozițiilor art. 10 alin. (3), citate anterior.

Dispozițiile generale în materie de competență în litigiile de contencios administrativ sunt date de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă în condițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte."

Or, alegerea de competență în condițiile art. 126 alin. (1) Noul C. proc. civ., înainte de nașterea raportului litigios, este incompatibilă cu raportul de putere dintre părțile contractante deoarece contractul administrativ în discuție este unul obligatoriu, clauzele esențiale ale acestuia fiind stabilite prin lege, autoritatea publică neputând să deroge de la regulile generale de competență printr-o clauză negociată, sau de adeziune.

Distinct de acest argument, așa cum corect a observat Curtea de Apel București, actul contestat în prezenta cauză este act administrativ unilateral, guvernat de dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, justificat de existența unor raporturi juridice anterioare intervenite între părți ca urmare a încheierii unui contract de finanțare, dar emis în îndeplinirea, de către autoritatea publică -parte în contract, a unui mandat și a unor obligații fixate de lege, iar nu în executarea unor obligații contractuale.

Pentru aceste considerente și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (O) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri - Organismul Intermediar pentru Energie, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2016.

Procesat de GGC - GV