ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1338/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, SCAF, reclamanta A. - Persoană Fizică Autorizată în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), a solicitat:

- anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 30 septembrie 2015 privind proiectul "Instalarea tinerei A. în ferma apicolă din comuna Varbilău, județul Prahova", conform Contractului de finanțare x din 9 iulie 2014, beneficiar A. - Persoană Fizică Autorizată, înregistrat sub nr. x din 30 septembrie 2015;

- anularea Deciziei nr. 45359 din 4 decembrie 2015 de soluționare a contestației înregistrata la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale sub nr. x din 4 noiembrie 2015;

- suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 30 septembrie 2015 privind proiectul "Instalarea tinerei A. în ferma apicolă din comuna Varbilău, județul Prahova" până la soluționarea definitivă a cererii ce are ca obiect anularea actului.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 3201 din 24 octombrie 2016, a admis în parte acțiunea în anulare formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

A anulat în parte procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare emis în data de 30 septembrie 2015 și Decizia de soluționare a contestației emisă sub nr. x din 4 decembrie 2015 cu privire la suma de 80.744 RON și accesoriile aferente acesteia și la decizia de reziliere a contractului de finanțare.

A menținut în rest actele atacate și a respins în rest acțiunea în anulare ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 3201 din 24 octombrie 2016 a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II.Analiza cererii de recurs

Un prim motiv de recurs vizează reținerea instanței de fond potrivit căreia pârâta avea obligația de a verifica în concret dacă activitățile constatate la fața locului au fost realizate exclusive de tatăl reclamantei simpla efectuare a unui control documentar neînsoțită de o reală verificare a activității efectiv desfășurată în această perioadă de către reclamantă nefiind suficientă pentru reținerea concluziei menționată anterior.

Pretinde recurenta că nu s-a contestat niciun moment faptul că începând cu data de 15 septembrie 2014 (și până la data primirii adresei emise de Inspecția Muncii - 20 aprilie 2015), doamna A. figurează ca angajată în baza Contractului individual de muncă nr. x din 9 septembrie 2014 și lucrează începând cu data de 15 septembrie 2014, pentru o perioada determinată (până la 15 martie 2016) cu norma întreaga, la B. SRL, în funcția de confecționer cablaje auto.

Conform Codului Muncii, Art. 112 (1) "Pentru salariații angajați cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână."

De asemenea, un alt aspect necontestat este acela că tatăl beneficiarei, C., s-a aflat la fața locului la toate cele trei controale și care a declarat de fiecare dată că fiica sa se află la serviciu.

Instanța de fond a analizat situația concretă doar din punct de vedere teoretic.

Dintr-un început trebui observat chiar titlul proiectului "Instalarea tinerei A. în ferma apicolă din comuna Varbilău, județul Prahova."

De altfel, în declarația pe proprie răspundere, A., aceasta declara că "m-am instalat prima dată în în exploatația apicolă."

Prestarea unei activități remunerate într-o altă localitate decât cea în care ar fi trebuit să se instaleze, limitează perioada care ar fi putut fi consacrată exploatației apicole.

Mai mult, și acest aspect apare ca esențial în interpretarea în concret a situației, conform carnetului de stupină și ordinului de deplasare în pastoral aceasta s-a deplasat la intervale de săptămâni în diferite locații.

Or, aceasta presupune prezența unui apicultor în acele locații.

Câtă vreme nu s-a făcut dovada că A. ar fi avut angajați alte persoane pentru prestarea acestor activități, sunt evident reale cele reținute de către recurentă asupra aspectului nereal al instalării și conducerii exploatației apicole de către reclamantă.

Acest aspect se cuvine a fi analizat și în raport de secundul motiv de recurs vizând nereținerea instanței de fond a prevederilor art. 17 alin. 1 din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare:

"PFA își poate desfășura activitatea conform prevederilor art. 4 lit. a) sau poate angaja, în calitate de angajator, terțe persoane cu contract individual de muncă, încheiat în condițiile legii."

În același sens sunt și prevederile art. 24 din O.U.G. nr. 44/2008: "Pentru organizarea și exploatarea întreprinderii sale, întreprinzătorul persoană fizică, în calitate de angajator persoană fizică, poate angaja terțe persoane cu contract individual de muncă, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă, potrivit legii".

Astfel, nu este îngrădit tânărului fermier dreptul de a angaja persoane care îl pot susține, persoane care îl pot susține în îndeplinirea activităților din cadrul fermei, însă în acest caz nu există dovezi cu privire la existența unor raporturi de muncă desfășurate conform prevederilor legale.

Or, tatăl reclamantei nu a fost angajat în vreun fel în modalitățile mai sus expuse, mai mult, indiciile privind continuarea în mod real a activității de apicultor de către acesta rezidă și din faptul că 100 din cei 175 de stupi achiziționați în vederea începerii exploatației aparțineau d-nului C.

Un alt motiv de recurs virează aplicarea de către instanța de fond a principiului proporționalității.

Instanța de fond a reținut în mod întemeiat că "sunt neîntemeiate criticile de nelegalitate invocate de reclamanta cu referire la constatarea caracterului neeligibil al sumei de 26.559,70 RON" însă nu se impunea aplicarea principiului proporționalității întrucât neregula constă în neîndeplinirea obiectivelor asumate, respectiv de a derula activitatea finanțată în calitate de coordonator al exploatației, afectează întreg proiectul, motiv pentru care se impune recuperarea întregii finanțări și încetarea contractului de finanțare.

În același sens sunt și prevederile art. 13 alin. (2) din Anexa I la contractul de finanțare. Sprijinul acordat va fi recuperat dacă obiectivele finanțate nu sunt utilizate/folosite conform scopului destinat rezultat din Planul de afaceri (...)".

Rezultă că și din punct de vedere economic contractul de finanțare nu a fost respectat. Instanța de fond a apreciat faptul că neeligibilitatea reprezintă o fracție de doar un sfert din sumă,procent mai mic decât cel menționat de adresa Comisiei Europene - Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală nr. x din 30 noiembrie 2011, prin care se menționează următoarele aspecte:

"În ceea ce privește natura artificială a unui proiect, trebuie, în general, să se analizeze dacă proiectul este încă eligibil pentru a primi finanțare fără elementele afectate de către activitățile frauduloase. Serviciile Comisiei consideră că, în termeni concreți, se va presupune că proiectul este de natură artificială atunci când procentul cheltuielilor tuturor elementelor afectate depășește 50% din costul total al întregului proiect."

Numai că acest lucru nu trebuie privit în abstract, ci raportat la realitatea faptică rezultată din dovezile administrate a neinstalării reclamantei în exploatație agricolă.

Toate aceste elemente conduc la concluzia că în raport de criticile aduse actul administrativ a fost emis legal.

Cum în raport de analiza de mai sus recursul se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l admite urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 să caseze sentința și pe fond să respingă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței civile nr. 3201 din 24 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2019.

Procesat de GGC - LM