ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1441/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13.05.2016 sub nr. x/2016 reclamanta A. - întreprindere Individuală a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/04.09.2015 privind proiectul "Instalarea tânărului fermier A. pentru prima dată în ferma apicolă din comuna Brebu, județul Prahova", cod Contract de Finanțare x/16.04.2014; anularea Deciziei nr. 41659/10.11.2015 de soluționare a contestației înregistrată la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale sub nr. x/12.10.2015; suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/04.09.2015 privind proiectul "Instalarea tânărului fermier A. pentru prima dată în ferma apicolă din comuna Brebu, județul Prahova" până la soluționarea definitivă a cererii ce are ca obiect anularea actului.

Prin încheierea de ședință din data de 22.11.2016 a fost respinsă cererea de suspendare a executării actului atacat față de împrejurarea că reclamantul nu a depus cauțiunea stabilită de instanță.

Prin Sentința civilă nr. 1175 din 4 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. - Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâtul Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca nefondată.

Împotriva Sentinței civile nr. 1175 din 4 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A. - Întreprindere Individuală, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii și anularea actelor administrative contestate.

În susținerea motivelor de casare invocate, recurentul-reclamant a arătat, în esență, că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt existentă însă soluția pronunțată este rezultatul interpretării eronate a dispozițiilor legale în materie. Cu privire la neregula privitoare la neîndeplinirea condiției de eligibilitate pentru finanțarea din M112 constând în aceea ca solicitantul nu ar fi lucrat mai mult de 50% din timpul său de lucru în cadrul fermei cu cel puțin 12 luni înaintea instalării sale pe cont propriu a învederat că, raportat la considerentele instanței de fond, este lipsită de relevanță împrejurarea că nu figura în baza de date a Inspecției Muncii, cu contracte de muncă în perioada 01.01.2012 și până la data încheierii procesului-verbal de constatare a neregulilor sub aspectul neîndeplinirii acestui criteriu de eligibilitate întrucât părțile au posibilitatea să convină asupra modalității concrete de desfășurare a unei relații prin care una dintre ele sa beneficieze de aportul în munca al celeilalte, cu atât mai mult cu cât în conformitate cu dispozițiile Ghidului solicitantului, simpla declarație a beneficiarului era suficientă pentru a face dovada îndeplinirii acestui criteriu de eligibilitate, sens în care a procedat și reprezentantul legal al contestatoarei recurente. Mai mult decât atât, învederează că cererea de finanțare a fost însoțită de verificarea concordanței documentelor prezentate realizată de către expert Serviciu Verificare Cereri de Finanțare din cadrul Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. Consideră că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la critica acestei prime nereguli din perspectiva argumentelor menționate prin acțiune și din acest punct de vedere consideră că hotărârea judecătorească a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Cu privire la neregula constând în faptul că beneficiara nu face dovada folosirii integrale a sprijinului financiar primit până în prezent, pentru procesul de producție, modernizare dezvoltare a fermei sale apicole a învederat că spre deosebire de majoritatea celorlalte măsuri incluse în PNDR, specificul Măsurii 112 obligă beneficiarii ajutorului financiar nerambursabil să justifice utilizarea acestuia pentru dezvoltarea sau modernizarea exploatației apicole în procent de cel puțin 30% din totalul sumelor încasate. Apreciază că este nejustificat și nelegal să fie sancționat beneficiarul pentru că nu ar fi justificat utilizarea în totalitate a sprijinului financiar încasat pentru dezvoltarea sau modernizarea exploatației sale apicole atâta vreme cât nu s-a împlinit perioada de implementare. Potrivit contractului finanțare, asumat de către ambele părți, Autoritatea Contractantă nu are dreptul să solicite restituirea întregului sprijin financiar acordat, decât cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

- proiectul să se afle în perioada de monitorizare, ulterioară efectuării plății celei din urme tranșe;

- nerespectarea de către beneficiar a unor obligații contractuale;

- Autoritatea Contractantă să îi fi pus în vedere beneficiarului să își îndeplinească respectiva obligație într-un anumit termen, iar acesta să nu o aducă la îndeplinire potrivit dispozițiilor date.

În speță, consideră că proiectul beneficiarului nu se afla în perioada de monitorizare și, pe cale de consecință, nu sunt îndeplinite nici celelalte condiții care dau dreptul Autorității Contractante să solicite beneficiarului restituirea ajutorului financiar acordat.

Mai susține recurentul-reclamant că și în ceea ce privește neregula constând în comunicarea faptului că beneficiarul s-ar afla în pastoral către primăria localității în care se va deplasa, a fost făcută după aproximativ două săptămâni de la data deplasării pe teritoriul acesteia, hotărârea judecătorească a fost dată cu încălcarea disp. art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. întrucât nu cuprinde în motivare argumentele pro și contra care au fondat convingerea cu privire la soluția pronunțată, argumente care ar fi trebuit să se raporteze pe de o parte la susținerile, argumentele și apărările părților și, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile speței.

Nu în ultimul rând, o altă critică a hotărârii recurate o reprezintă interpretarea și aplicarea în mod greșit a dispozițiilor art. 17 și art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurile europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. Apreciază că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile referitoare la aplicarea principiului proporționalității în raport de situația de fapt, de argumentele prezentate și de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțată de către instanța de fond, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul judecării litigiului în primă instanță.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurentul-reclamant este nefondat.

Potrivit art. 425 C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea va cuprinde:

a) partea introductivă, în care se vor face mențiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) și (2). Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de ședință, partea introductivă a hotărârii va cuprinde numai denumirea instanței, numărul dosarului, data, numele, prenumele și calitatea membrilor completului de judecată, numele și prenumele grefierului, numele și prenumele procurorului, dacă a participat la judecată, precum și mențiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere;

b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;

c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal și domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, soluția dată tuturor cererilor deduse judecății și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în parag. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României: "În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. Deși s-ar putea invoca ca argument împrejurarea că motivarea oferită de prima instanță pentru respingerea acțiunii ar fi succintă, Înalta Curte constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este și el nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 04.09.2015 privind proiectul "Instalarea tânărului fermier A. pentru prima dată în ferma apicolă din comuna Brebu, județul Prahova", cod contract de finanțare x/16.04.2014, beneficiar A. Întreprindere Individuală, s-au constatat următoarele nereguli:

- neîndeplinirea condiției de eligibilitate potrivit căreia solicitantul trebuie să fie membru al unei familii de fermier și să fi lucrat cel puțin 12 luni înaintea instalării pe cont propriu minim 50% din timpul său de lucru, într-o exploatație agricolă - criteriul 1.3 din formular E3.1,

- beneficiarul nu a făcut dovada utilizării în întregime a sprijinului financiar primit până în prezent pentru procesul de producție, modernizare și dezvoltarea fermei sale apicole,

- comunicarea faptului că beneficiarul se află în pastoral către primăria localității în care s-a deplasa a fost făcută după aproximativ două săptămâni de la data deplasării pe teritoriul acesteia.

Față de neregulile reținute s-a decis rezilierea contractului de finanțare încheiat cu beneficiarul și o valoare a creanței bugetare rezultate din nereguli de 53.652 RON, stabilindu-se un termen de plată de 30 de zile de la data comunicării titlului de creanță (a procesului-verbal de constatare a neregulilor).

Temeiul de drept avut în vedere a fost Ordinul MADR nr. 119/2011 pentru aprobarea Sistemului unitar de identificare a stupinelor și stupilor, Legea apiculturii nr. 383/2013, prevederile contractului de finanțare.

Împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 04.09.2015 reclamanta a formulat contestație, ce a fost respinsă prin Decizia nr. 41659/10.11.2015 a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Răspunzând punctual criticilor formulate de recurent, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că în privința criticilor aduse de recurent referitoare la reținerea de către instanța de fond a neregulii ce a constat în neîndeplinirea condiției de eligibilitate potrivit căreia solicitantul trebuie să fie membru al unei familii de fermieri și să fi lucrat cel puțin 12 luni înaintea instalării pe cont propriu minim 50% din timpul său de lucru într-o exploatație agricolă, acestea nu pot fi primite.

Astfel, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, domnul A., deși a dat la data de 09.12.2013 declarația pe proprie răspundere în sensul că a lucrat în cadrul fermei B. în perioada august 2011- septembrie 2012 un număr de 4 ore/zi, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că nu figurează în baza de date a Inspecției Muncii cu contracte de muncă în perioada 01.01.2012 - data încheierii procesului-verbal de constatare a neregulilor.

Având în vedere că munca prestată în afara cadrului legal și nu pe baza unui contract reglementat de legislația aplicabilă în materie nu poate fi cuantificată în timp, atrăgând după sine imposibilitatea demonstrării obiective și fără echivoc a îndeplinirii condiției de eligibilitate conform căreia cel puțin 50% din timpul de lucru a lucrat într-o exploatației agricolă, rezultă că în mod corect s-a constatat că nu era îndeplinită condiția de eligibilitate mai sus menționată, și prin urmare s-a făcut aplicarea art. 11 alin. (3) din Anexa I la Contractul de finanțare potrivit căreia în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului precum și în situația în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar prin reprezentanții săi nu corespund realității sau documentele depuse în vederea obținerii finanțării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false/incomplete/expirate/inexacte/nu corespund realității, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea contactului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, iar în aceste cazuri beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă, împreună cu dobânzi și penalități.

Faptul că expertul care a evaluat îndeplinirea condițiilor de eligibilitate a constatat la momentul verificării documentației depuse în susținerea cererii de finanțare că această cerință era îndeplinită nu excludea posibilitatea efectuării unor reverificări ulterioare, pentru că a aprecia în sens contrar nu s-ar face altceva decât să se lipsească de orice efect dispozițiile art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora "Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a exclude integral sau parțial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate și declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare, în situația în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existența unor astfel de cheltuieli. (...) (1) În situația în care, în urma verificărilor administrative și/sau la fața locului, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene consideră necesare investigații suplimentare pentru a stabili eligibilitatea cheltuielilor care i-au fost solicitate la rambursare/plată de către un beneficiar, aceasta are dreptul, înainte de rambursarea/plata sumelor către beneficiar, să se adreseze pentru realizarea acestor investigații structurilor de control prevăzute la art. 20 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (4)".

Legiuitorul a prevăzut așadar posibilitatea autorității publice de a verifica respectarea tuturor aspectelor declarate la încheierea contractelor, inclusiv ulterior acestui moment, ori de câte ori apar informații noi cu privire la nerespectarea normelor comunitare.

Critica formulată de recurentul-reclamant ce vizează nerespectarea prevederilor din Planul de afaceri cu privire la folosirea integrală a sprijinului financiar de care a beneficiat pentru producția, modernizarea și dezvoltarea fermei sale apicole, este, de asemenea, nefondată.

Înalta Curte constată că neregula reținută de intimata-pârâtă este aceea că ulterior încasării de către recurentul-reclamant a primei tranșe de plată de la AFIR în data de 02.04.2014 și până la data de 31.10.2014, întreaga sumă de 53.652 RON fusese retrasă din cont fără ca recurentul-reclamant să facă dovada cu facturi sau chitanțe în sensul că aceste sume au fost folosite pentru dezvoltarea exploatației agricole sau pentru îndeplinirea obiectivelor din planul de afaceri, în acest context fiind aplicabile prevederile art. 13 (2) din Contractul de finanțare potrivit căruia sprijinul acordat va fi recuperat dacă obiectivele finanțate nu sunt utilizate/folosite conform scopului destinat rezultat din Planul de afaceri.

Înalta Curte are în vedere că planul de afaceri reprezintă un document elaborat și prezentat de solicitant (beneficiar), care cuprinde activități pe care acesta și le propune, angajându-se să le efectueze, activități ce devin condiții obligatorii odată cu obținerea sprijinului financiar nerambursabil, pe toată perioada contractului de finanțare.

Astfel, se poate constata că neregula reținută în Procesul-verbal nr. x/04.09.2015 nu se referă la faptul că beneficiarul nu ar fi demonstrat că cel puțin 30% din sprijinul acordat a fost investit pentru realizarea conformității cu standardele comunitare, modernizarea și dezvoltarea exploatației, ci faptul că, pentru sumele cheltuite din sprijinul financiar primit până la acel moment de la AFIR, acesta nu a putut face dovada că au fost utilizate în scopul proiectului, rezultat din Planul de afaceri.

Înalta Curte este în acord cu instanța de fond care a reținut că susținerile reclamantei potrivit cărora ar fi avut dreptul să justifice modul de utilizare a ajutorului financiar până la momentul finalizării contractului nu pot fi primite, atâta timp cât sumele primite erau deja cheltuite, iar aceste sume trebuiau folosite în scopul declarat în Planul de afaceri. Cum sumele erau cheltuite la momentul controlului, reclamantul avea obligația de a demonstra cu chitanțe și facturi aferente perioadei cuprinse între data primirii sprijinului și data controlului utilizarea sumei în cauză în scopul realizării activităților prevăzute în cadrul proiectului (producția, modernizarea și dezvoltarea fermei apicole), de a oferi justificări legale cu privire la modalitatea de utilizare a respectivei sume. Recurentul-reclamant nu a putut face dovada că a utilizat suma retrasă din contul de proiect în conformitate cu obiectivele proiectului, iar în lipsa acestor dovezi concluziile organelor de control sunt corecte.

De asemenea, având în vedere dispozițiile dispozițiile art. 6 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, anterior menționate, coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. (a) din același act normativ care definesc noțiunea de neregulă ca fiind: "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit", rezultă că intimata-pârâtă are obligația luării tuturor măsurilor corective necesare, pe toata perioada de valabilitate a Contractului de Finanțare și indiferent de momentul constatării neregulilor.

În ceea ce privește critica recurentului-reclamant ce vizează interpretarea și aplicarea în mod greșit a dispozițiilor art. 17 și art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, Înalta Curte reține că instanța de fond, constatând că neregulile imputate reclamantului sunt suficient de grave pentru a fi dispusă măsura rezilierii contractului și stabilirea în sarcina reclamantului a obligației de restituire a întregului sprijin financiar primit, nu a încălcat principiul proporționalității.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, "În aplicarea prevederilor alin. (1) și având în vedere principiul proporționalității, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a face reduceri procentuale din sumele solicitate la rambursarea/plata finală, reprezentând cheltuieli efectuate și declarate de beneficiari, în situația în care constată neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială a indicatorilor/obiectivelor proiectelor finanțate din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora, pentru care beneficiarii și-au angajat răspunderea realizării, în perioada de implementare a contractelor/acordurilor/deciziilor/ordinelor de finanțare nerambursabilă ori a altor tipuri de contracte multianuale, cu excepția cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internațional prevăd altfel."

Conform art. 17 din același act normativ, "Orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia."

Pentru argumentele deja pe larg înfățișate mai sus, în cauză fiind în mod judicios menținute actele administrative atacate, care au constatat existența unor nereguli, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate susținerile recurentului-reclamant vizând greșita interpretare dată dispozițiilor privind principiul proporționalității.

Conform art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011: "principiul proporționalității - orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor, cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv."

Rezultă din cuprinsul prevederilor legale sus arătate că autoritatea competentă are un drept de apreciere asupra măsurilor și sancțiunilor administrative pe care le consideră necesare și adecvate scopului propus, în funcție de variate elemente, precum, gradul de vinovăție al beneficiarului, tipul concret al abaterii - faptă omisivă sau comisivă, efectele concrete asupra bugetului Uniunii, iar în contextul cauzei nu se poate reține că acest drept de apreciere ar fi fost exercitat abuziv, cu încălcarea principiului proporționalității, consacrat în legislația națională și europeană și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Mai mult decât atât, conform prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011: "Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plata către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste de plăți în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor."

Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost corect și amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A. - Întreprindere Individuală împotriva Sentinței civile nr. 1175 din 4 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. - Întreprindere Individuală împotriva Sentinței civile nr. 1175 din 4 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 martie 2020.

GGC - GV