ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 674/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 516 din data de 21 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins, ca tardivă, revizuirea întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulată de către revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 105 din data de 29 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă în Dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații Casa Teritorială de Pensii Neamț, Casa Națională de Pensii Publice București și SC B. SA.

Totodată, a respins, ca nefondată, revizuirea întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., formulată de revizuentul A. împotriva aceleiași decizii.

Recurentul-reclamant A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 516 din data de 21 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă în Dosarul nr. x/2018, apreciind că aceasta este netemeinică și nelegală.

În dezvoltarea motivului de recurs formulat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel a încălcat puterea lucrului judecat, trecând peste cele reținute în Sentința civilă nr. 572 din data de 2 aprilie 2015, definitivă, pronunțată de Tribunalul Neamț.

A menționat că, prin această sentință, instanța de judecată a reținut cu putere de lucru judecat că a lucrat în grupa superioară de muncă și, având în vedere că atât considerentele, cât și dispozitivul sentinței au intrat în puterea lucrului judecat, instanța care a pronunțat cea de-a doua hotărâre nu trebuia să treacă peste cele reținute în prima sentință definitivă.

De asemenea, a mai arătat că, deși instanța de apel face referire la relativitatea efectelor sentinței civile și la opozabilitatea sa față de terții care nu au fost atrași în judecată, această instanță face o greșită aplicare a dispozițiilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care aceste dispoziții legale statuează că cel care nu a fost parte în proces poate face dovada contrară situației reținute prin hotărârea definitivă.

A susținut că instanța de apel nu a observat că niciuna dintre apelante nu a contestat dreptul său, dobândit prin Sentința civilă nr. 572 din data de 2 aprilie 2015, ci au declarat expres că această sentință le este opozabilă și, chiar dacă ar fi invocat inopozabilitatea, simpla invocare nu era suficientă, ci era necesar să se facă dovada contrarie. Or, în speță, apelantele nu au produs niciun fel de probe în sens contrar, iar instanța de apel a administrat, din oficiu, probe pentru a clarifica un aspect ce nu a fost solicitat de către niciuna dintre părți.

Recurentul-reclamant a subliniat că instanța nu a făcut decât o nouă analiză a dreptului său, intrat în puterea lucrului judecat, uzând de dispozițiile art. 435 C. proc. civ., dispoziții neinvocate de niciuna dintre părțile litigiului.

Totodată, a precizat că instanța de apel, deși a dispus, din oficiu, administrarea de probe, aceste probe sunt identice cu cele din dosarul în care a fost pronunțată Sentința civilă nr. 572 din data de 2 aprilie 2015, ceea ce însemnă, în opinia sa, că în mod nepermis s-a trecut peste puterea lucrului judecat, doar pentru a reanaliza aceleași probe administrate și în litigiul pe care l-a purtat cu angajatorul.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant a făcut trimitere la Decizia nr. 1777 din data de 25 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, arătând că prin aceasta s-a statuat că în cazul în care nu există autoritate de lucru judecat, ci putere de lucru judecat "soluția trebuie să țină cont de dezlegarea deja dată asupra problemei de drept dedusă judecății, dând eficiență prezumției de lucru judecat, că a mai fost odată dezlegată chestiunea litigioasă".

Cu referire la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și a apreciat că instanța de apel a procedat la o nouă judecată asupra încadrării sale în grupa superioară de muncă, deși niciuna dintre părți nu a solicitat acest lucru.

A subliniat că aspectul dedus judecății era acela de a se stabili dacă pentru valorificarea grupei superioare de muncă, constatată printr-o sentință definitivă, în contradictoriu cu fostul angajator, este necesară și o adeverință eliberată de acesta, astfel cum solicita intimata Casa Teritorială de Pensii Neamț, iar instanța de apel reanalizând ceea ce s-a statuat deja printr-o hotărâre definitivă, fără ca niciuna dintre părți să facă o astfel de solicitare, a încălcat dispozițiile art. 477 și 478 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a apreciat și că instanța de apel a încălcat prevederile deciziilor nr. 2 și nr. 9 din 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii, promovate în vederea creării unei practici unitare în aplicarea prevederilor Ordinului nr. 50/1990.

De asemenea, a considerat că interpretarea dată de instanța de apel, potrivit căreia hotărârea pronunțată în acțiunea privind constatarea lucrului în grupa superioară de muncă nu ar fi opozabilă caselor de pensii, lasă fără conținut deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție invocate anterior, întrucât, într-o astfel de interpretare, toate acțiunile, indiferent dacă există sau nu documente, ar trebui soluționate în contradictoriu cu casele de pensii.

Față de cele arătate, a apreciat că în cauză devin incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ. și a solicitat admiterea cererii de revizuire și schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelurilor declarate de intimate și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.

Examinând recursul din perspectiva excepției nulității căii de atac, Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită", iar, potrivit celor statuate prin alin. (6) al aceluiași articol, "dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul".

În conformitate cu prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind conflictele de muncă și de asigurări sociale.

Totodată, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Din coroborarea textelor legale anterior enunțate, rezultă că, în situația în care cererea de revizuire nu este întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea prin care se soluționează calea extraordinară de atac a revizuirii formulate împotriva unei decizii pronunțate în apel, într-un litigiu de asigurări sociale, este definitivă și nu poate fi atacată cu recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant a învestit instanța cu soluționarea unui litigiu din materia asigurărilor sociale, solicitând să se dispună anularea Deciziei nr. 283455 din data de 18 ianuarie 2017, emisă de Casa Județeană de Pensii Neamț, emiterea unei noi decizii de pensionare cu valorificarea grupei de muncă superioare, astfel după cum a fost constatată prin Sentința civilă nr. 572/C/2015 a Tribunalului Neamț.

Astfel, Decizia civilă nr. 105 din data de 29 ianuarie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, care a făcut obiectul revizuirii, a fost pronunțată în soluționarea căii de atac a apelului într-un litigiu ce se circumscrie materiei asigurărilor sociale, fiind o hotărâre definitivă.

Față de această împrejurare și de dispozițiile legale anterior evocate, soluția pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă de respingere, ca nefondată, a cererii de revizuire a Deciziei civile nr. 105 din data de 29 ianuarie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu este supusă recursului, partea având deschisă această cale de atac doar din perspectiva soluției de respingere, ca tardivă, a revizuirii întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte reține inadmisibilitatea prezentului recurs prin raportare la soluția dată prin decizia recurată asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și va proceda la examinarea recursului vizând soluția dată prin aceeași decizie revizuirii întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu a cărui soluționare a fost legal învestită și cu privire la care a fost invocată excepția nulității.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Prin hotărârea recurată, curtea de apel a respins, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constatând că, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 din același cod, cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în speță de la data de 29 ianuarie 2018, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 13 martie 2018, conform datei menționate pe plicul cu care s-a expediat cererea de revizuire, cu depășirea termenului legal.

Pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, nelegalitatea constatării tardivității căii de atac.

În cauză, recurentul-reclamant nu a indicat care sunt motivele de nelegalitate care pot fi imputate hotărârii recurate și nu a formulat critici care, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de lege, sunt de natură a susține nelegalitatea hotărârii, din perspectiva respingerii, ca tardiv formulate, a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci a susținut că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a Sentinței nr. 572 din data de 2 aprilie 2015 a Tribunalului Neamț, precum și că aceeași instanță s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și a nesocotit prevederile deciziilor nr. 2 și nr. 9 din 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii vizând Ordinul nr. 50/1990.

Așa fiind, cum recurentul-reclamant nu are deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate, prin raportare la soluția dată revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar, în privința respingerii, ca tardivă, a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din același cod, acesta nu a formulat critici de nelegalitate care să vizeze raționamentul instanței referitor la această soluție, Înalta Curte, în lipsa constatării unor motive de casare de ordine publică și reținând caracterul unitar al deciziei curții de apel atacate prin prezenta cale de atac, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 516 din data de 21 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2019.

Procesat de GGC - GV