ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 589/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 589/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra contestației în anulare constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4240 din 6 decembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 743A din 26 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. A admis recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva aceleiași decizii, pe care a modificat-o, în parte, în sensul că l-a obligat pe reclamant la plata către pârâtă a sumei de 9028,26 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru pentru fazele procesuale anterioare. A menținut celelalte dispoziții ale deciziei atacate. A respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva Deciziei nr. 74/A din 30 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. A constatat nul recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva aceleiași decizii. L-a obligat pe recurentul-reclamant să plătească intimatei-interveniente C. suma de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., efectuate în recurs.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare A.
Contestația în anulare urmează a fi anulată ca netimbrată din considerentele ce se vor expune în continuare.
Neîndeplinirea prealabilă a obligațiilor legale de timbrare este de natură a împiedica discutarea oricăror alte chestiuni privind cauza de față, în temeiul art. 137 C. proc. civ.
Astfel, contestatorul a fost citat pentru termenul din 20 martie 2019 cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 RON, obligație căreia nu i s-a conformat.
În raport de dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
În condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanțele judecătorești pot reține cereri sau acțiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea acestei obligații se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
Cum, în cauză, contestatorul nu s-a conformat îndeplinirii obligației legale de plată a taxei judiciare de timbru prevăzută de actul normativ mai sus menționat, cererea va fi anulată, ca netimbrată.
În ceea ce privește solicitările intimatelor de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorarii avocațiale, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, acestea vor fi admise, urmând a se face aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în raport de obiectul cererii dedusă judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 4240 din 6 decembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.
Obligă pe contestator la câte 1500 RON cheltuieli de judecată către intimatele C. și SC B. SRL, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2019.
Procesat de GGC - GV