ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1062/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1062/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul litigiului dedus judecății
Prin cererea înregistrată la data de 14.04.2015 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta RNP Romsilva - Administrația Parcului Natural Porțile de Fier RA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial de Mediu, anularea deciziei 1583/11.02.2015 privind respingerea contestației formulată împotriva titlului de creanță intitulat Notă de Constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare înregistrată sub nr. x/2014 la Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial de Mediu(DG AM POS MEDIU) din cadrul Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor, a Notificării Beneficiarului cu privire la Finalizarea Misiunii de Control înregistrată sub nr. xCG/18.12.2014 LA DG AM POS MEDIU și împotriva tuturor actelor emise în baza notei de constatare și a notificării și pe cale de consecință solicită să se dispună admiterea contestației și anularea titlului de creanță mai sus identificat, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Totodată solicită ca până la soluționarea irevocabilă a contestației suspendarea executării actului administrativ contestat în temeiul art. 15 din L 554/2004.
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința nr. 284/2015 pronunțată în data de 22 iunie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta RNP ROMSILVA - ADMINISTRAȚIA PARCULUI NATURAL PORȚILE DE FIER RA în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE - DIRECȚIA GENERALĂ AUTORITATEA DE MANAGEMENT PENTRU PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL DE MEDIU, a dispus suspendarea executării notei de constatare a neregulilor nr. x emisă de D.G.A.M.P.O.S.M. - Ministerul Mediului până la soluționarea definitivă a cauzei, a stabilit termen pentru judecarea fondului la data de 07.09.2015, pentru când părțile au termen în cunoștință potrivit art. 229 alin. (1) C. proc. civ., a încuviințat cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantei prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, pentru a se efectua adresă către pârâtă, în vederea comunicării documentației avută în vedere la emiterea actului administrativ contestat și a emis adresă către pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE - DIRECȚIA GENERALĂ AUTORITATEA DE MANAGEMENT PENTRU PROGRAMUL OPERAȚIONAL SECTORIAL DE MEDIU, pentru a se depune toate actele ce au stat la baza emiterii Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare înregistrată sub nr. x/2014, a deciziei nr. 1583/11.02.2015 și a Notificării nr. x.
Recursul formulat în cauză și motivele de casare invocate
Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial de Mediu, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea cererii de suspendare ca nefondată.
În motivarea recursului s-au arătat următoarele:
- prin hotărârea recurată nu s-au analizat criticile formulate de pârât prin întâmpinarea depusă la dosar, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
- nu sunt îndeplinite cumulativ prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente;
- motivarea cererii de suspendare privește aspecte de fond, de nelegalitate a actului contestat, reținute în mod greșit de către instanța de judecată;
- instanța de fond a pronunțat hotărârea cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, întrucât a reținut că actul administrativ emis ar produce un prejudiciu material viitor și previzibil reclamantului, deși nu s-a dovedit existența pagubei;
- s-a precizat că Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/18.12.2014 a cărei suspendare se solicită a fost emisă ca urmare a verificărilor documentare ce a avut drept scop analiza administrativă a celor expuse în suspiciunea de neregulă nr. 157/27.10.2014. Astfel, reclamanta în calitate de autoritate contractantă prin modificarea tranșelor de plată a dus la modificarea condițiilor inițiale și a produs un avantaj ofertantului declarat câștigător.
Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 octombrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.
Prin încheierea de ședință din data de 3 octombrie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 13 martie 2018.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentei-pârâte, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.
Față de motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., menționat în cuprinsul motivării căii de atac de către pârâtă, Înalta Curte constată că este neîntemeiat, întrucât sentința atacată răspunde exigențelor impuse de art. 425 C. proc. civ. și art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil. Hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină - soluția pronunțată de instanța de fond fiind argumentată în cuprinsul considerentelor, iar motivele invocate de părți sunt, în esență, analizate, chiar dacă într-o manieră sintetică.
Verificând sentința recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând aplicarea greșită a normelor de drept material, Curtea constată că este nefondat, potrivit celor expuse în continuare.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond(...)".
Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.
În speță, prima instanță a admis cererea reclamantei, apreciind, în esență, că sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile speciale prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și aceasta este și concluzia instanței de control judiciar.
Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, cu cererea de suspendare a executării Notei de constatare a neregulilor nr. x emisă de D.G.A.M.P.O.S.M. - Ministerul Mediului până la soluționarea definitivă a cauzei.
Înalta Curte reține că, în ceea ce privește cazul bine justificat, există o aparentă contradicție între raționamentul juridic expus de organul fiscal și înscrisurile depuse la dosarul cauzei referitoare la modalitatea de plată a filmului documentar după încheierea contractului de către reclamantă cu ofertantul câștigător.
Se mai reține și că prin sentința nr. 456/2015 din 16 noiembrie 2015 pronunțată în dosarul x/2015, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis contestația, a anulat decizia nr. 1583/11.02.2015 de soluționare a contestației și Nota de constatare nr. x din 18.12.2014. Împotriva sentinței a fost declarat recurs, iar dosarul a fost înregistrat pe rolul ÎCCJ
Această soluție întărește ideea existenței unor indicii de nelegalitate a actului a căror suspendare a executării se solicită. Deși nu este definitivă, această sentință are putere de lucru judecat relativă și constituie un argument în sensul existenței cazului bine justificat, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la condiția pagubei iminente, în sensul art. 2 alin. (1), lit. ș) din Legea nr. 554/2004, în mod corect prima instanță a apreciat că executarea creanței bugetare în suma de 47.090,55 RON și a corecției financiare în cuantum de 44.043,62 RON, comunicate prin actul contestat, poate perturba activitatea societății reclamante și este de natură a produce acesteia dificultăți în desfășurarea proiectelor.
În consecință, reținându-se că motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. nu sunt incidente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene) - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial de Mediu prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 284/2015 din 22 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 martie 2018.