ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 606/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 606/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la data de 11.11.2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ-teritorială Municipiul Moreni a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anularea Deciziei nr. 187/29.06.2016 privind soluționarea contestației înregistrată sub nr. x/03.06.2016; anularea Deciziei nr. 62625/14.07.2016 privind soluționarea contestației înregistrată sub nr. 7481/01.06.2016; anularea Notei de neconformitate nr. x/30.10.2015 emisă de către Direcția Generală Programe Europene din cadrul M.D.R.A.P.; anularea Adresei de informare nr. x/2016 privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare 7 Finală; suspendarea executării actelor contestate până la soluționarea definitivă a cauzei.
Hotărârea pronunțată de instanța de fond
Prin sentința civilă nr. 1050 din 24 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea Notei de neconformitate nr. x/30.10.2015, ca nefondată, a fost admisă excepția lipsei obiectului capetelor de cerere din cererea de suspendare referitoare la suspendarea Notei de neconformitate nr. 36906x30.10.2015 și a Adresei de informare nr. x/2016 privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de Rambursare 7 Finală.
Instanța a admis excepția lipsei interesului capetelor de cerere din cererea de suspendare referitoare la suspendarea Deciziei nr. 187/29.06.2016 și a Deciziei nr. 62625/14.07.2016.
A fost respinsă cererea de suspendare a Notei de neconformitate nr. x/30.10.2015 și a Adresei de informare nr. x/2016 privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de Rambursare 7 Finală, ca lipsită de obiect.
A fost respinsă cererea de suspendare a Deciziei nr. 187/29.06.2016 și a Deciziei nr. 62625/14.07.2016, ca lipsită de interes.
A fost admisă în parte acțiunea în anulare formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moreni, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (succesor în drepturi și obligații al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), respectiv capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 187/29.06.2016.
A fost anulată Decizia nr. 187/29.06.2016, fiind respinsă în rest acțiunea în anulare (respectiv capetele de cerere având ca obiect anularea Notei de neconformitate nr. x/30.10.2015, a Deciziei nr. 62625/14.07.2016 și a Adresei de informare nr. x/2016 privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de Rambursare 7 Finală), ca nefondată.
S-a luat act că reclamanta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Cererile de recurs
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, fiind invocat, în susținerea căii de atac formulate, motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
La data de 6.11.2017, odată cu întâmpinarea depusă la recursul formulat de pârât, a declarat recurs incident reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moreni fiind invocat, în susținerea căii de atac formulate, motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție
Cu privire la cererea de renunțare la calea de atac exercitată și la efectele acesteia asupra recursului incident
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursurilor declarate, având în vedere cererea de renunțare la recurs, va lua act de achiesarea recurentului-pârât la sentința instanței de primă jurisdicție și va constata ca rămas fără efect recursul declarat de reclamantă.
Argumentele de fapt și de drept relevante
Având în vedere faptul că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata cererii de recurs, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentului-pârât, care nu este supus cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, Înalta Curte va lua act de cererea formulată, ce reprezintă o achiesare la hotărârea pronunțată în cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre.
Înalta Curte reține că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 406 din C. proc. civ., așa cum susține recurenta-reclamantă, întrucât nu sunt întrunite cerințele prevăzute de acest text de lege cu privire la titularul cererii de renunțare la judecată. Dispozițiile mai sus arătate se referă la condițiile ce trebuie respectate, legiuitorul acordând posibilitatea renunțării la judecată numai pentru reclamant. Or, în această cauză pârâtul este cel care renunță la calea de atac exercitată.
Având în vedere faptul că pârâtul a renunțat la recursul formulat, cu privire la recursul incident devin aplicabile dispozițiile art. 472 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 491 alin. (1) și art. 494 din C. proc. civ., recursul incident rămânând fără efect.
Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că nu există dovezi privind exercitarea cu rea-credință de către MDRAP a dreptului de achiesare la hotărârea primei instanțe. Oricum, în raport cu dispozițiile art. 12 din C. proc. civ. o asemenea exercitare nu golește de conținut actul procesual, ci dă dreptul părții prejudiciate de a obține daune materiale și morale.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 463 din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de cererea de renunțare la judecata căii de atac deja exercitată. În temeiul art. 472 alin. (2) coroborat cu art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte va constata ca rămas fără efect recursul incident.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de achiesarea recurentului-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene la sentința civilă nr. 1050 din 24 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, urmare a retragerii recursului.
Constată ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moreni împotriva aceleiași sentințe.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2018.