ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1587/2017

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 05.05.2014, reclamantul Unitatea Administrativ Teritorială Județul Călărași a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice anularea în parte a deciziei nr. 326/16.12.13 și a adresei nr. x/2013 privind neîncadrarea în prevederile O.G. nr. 14/2013, în ceea ce privește emiterea unei noi note și comunicarea măsurilor ce se impun cu menționarea corespunzătoare a motivelor de fapt și de drept care au stat la baza respingerii celorlalte capete de cerere ale contestației cu privire la argumentele privind neîncadrarea în prevederile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 14/2013, obligarea pârâtului la emiterea unei note de suportare de la bugetul de stat a sumei de 381.797,66 RON, respectiv 2.180.306,07 RON. În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei note sau a unui proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare.

Prin sentința nr. 2586 pronunțată în data de 02 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată. Motivul de casare invocat în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Județul Călărași; invocând motivele de casare prevăzut de art. 448 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., reclamanta solicită casarea sentinței, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. În motivarea recursului se arată că sentința este nelegală în primul rând pentru că nu face distincția între reducerile procentuale reglementate de art. 6 și art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011 și corecțiile financiare reglementate de art. 21 din același act normativ și nu ține cont că UAT Călărași a fost informată de către intimat că i s-au aplicat corecții financiare. În al doilea rând, fiind vorba de corecții financiare, sentința este nelegală deoarece afirmă că nu era necesară emiterea unei note sau a unui proces-verbal de constatare a neregulii și de stabilire a corecțiilor financiare. Or, nota sau procesul-verbal ar fi fost necesare potrivit art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011. În al treilea rând, recurentul consideră nelegală soluția dispusă de instanță cu referitoare la dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 14/2013 și susține că de fapt se încadrează în prevederile alin. (2). În sfârșit, sentința mai este criticată și pentru soluția dispusă cu privire la contractul nr. x/2012, în special în ce privește aprecierea că nu a suferit niciun prejudiciu din nerambursarea sumei de 2.180.306,07 RON. Analiza motivului de casare

Examinând sentința recurată prin raportare la motivul de casare invocat în cauză (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.), luând în considerare argumentele părților, actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că recursul este neîntemeiat, în condițiile în care, raportat la criticile formulate, sentința a fost dată cu respectarea normelor de drept material.

Astfel, la originea litigiului se află refuzul pârâtului (intimat în prezentul recurs) de acordare a beneficiului prevăzut de O.G. nr. 14/2013 către reclamanta recurentă UAT Județul Călărași, refuz exprimat prin: 1) adresa nr. x/2013 (numită în continuare Adresa; dosar fond) și 2) decizia nr. 326/16.12.2013 emisă de același intimat (Decizia; dosar fond) prin care a fost admisă doar în parte contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva Adresei. În esență, beneficiul constă în suportarea, în anumite condiții, de la bugetul de stat a creanțelor bugetare rezultate din corecții financiare precum și a sumelor reprezentând reduceri procentuale stabilite în temeiul O.U.G. nr. 66/2011.

Din cuprinsul Adresei rezultă că intimatul a refuzat acordarea beneficiului aferent unor "corecții financiare" în legătură cu Actul adițional nr. 3 la contractul nr. x/30.03.2010 (pct. 2 din Adresă) precum și în legătură cu contractul nr. x/28.05.2012 (pct. 3 din Adresă), ambele încheiate de recurentă în calitate de beneficiar în urma unor proceduri de achiziție publică. Motivul refuzului a constat în împrejurarea că nu este îndeplinită condiția ca actele prin care au fost stabilite corecțiile financiare să fi fost "contestate sau în litigiu". În ce privește Actul adițional nr. 3 la contractul nr. x/30.03.2010 se face explicit referire la adresa nr. x/2012 care stabilește o "reducere procentuală" raportat la valoarea actului adițional (pagina 5 din Decizie). Așadar, refuzul s-a datorat faptului că recurenta nu a contestat adresa nr. x/2012. Reducerea procentuală privește cheltuieli efectuate de reclamanta recurentă UAT Județul Călărași aferente proiectului cod SMIS 1142 (îmbunătățirea accesului la rețeaua rutieră europeană de transport) pe motiv că nu respectă condițiile de legalitate, regularitate și conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare.

În schimb, Decizia nu menționează care este actul care nu a fost "contestat sau în litigiu" referitor la contractul nr. x/28.05.2012 (cf. pagina 8 din Decizie, care cuprinde motivarea referitoare la acest contract).

Decizia anulează atât pct. 2 cât și pct. 3 din Adresă (pct. 1 este necontestat) pentru considerentul că actele care au stat la baza refuzului nu au fost comunicate recurentei precum și pentru că presupusele "corecții financiare" sunt de fapt "reduceri procentuale".

Sentința recurată confirmă Decizia sub toate aspectele litigioase arătând, în esență, că: - în legătură cu Actul adițional nr. 3 la contractul nr. x/30.03.2010, reclamanta nu a suportat "corecții financiare" ci "reduceri procentuale" a constatat că adresa nr. x/2012 nu a fost contestată și că în aceste condiții nu este îndeplinită condiția acordării beneficiului prevăzut de O.G. nr. 14/2013; - în legătură cu contractul nr. x/28.05.2012 se arată că, raportat la cele menționate în cuprinsul Deciziei, "reclamantul nu a suferit nicio vătămare la acest moment" și că urmează să aștepte emiterea notei și, în funcție de conținutul ei, să hotărască dacă este cazul să formuleze o nouă contestație administrativă și, eventual, o nouă acțiune în justiție (pagina 9 din sentință).

Raportat la cele ce preced, la criticile formulate prin cererea de recurs și la apărările din întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele: Primele două critici (arătate la pct. 3 din prezentele considerente) sunt neîntemeiate deoarece, așa cum bine se arată în cuprinsul sentinței, dispozițiile legale aplicabile reclamantei recurente în legătură cu Actul adițional nr. 3 la contractul nr. x/30.03.2010 sunt prevăzute de art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, respectiv cele referitoare la "reduceri procentuale". Potrivit art. 6 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 66/2011, într-o astfel de situație (constatarea unor nereguli înainte de efectuarea plății, respectiv în momentul verificării cererilor de rambursare) autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a aplica "reduceri procentuale la sumele solicitate la plată de către beneficiari". Potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din același act nomativ, în acest caz nu se aplică procedura de constatare a neregulii prevăzută de art. 21. Într-adevăr, procedura prevăzută de acest din urmă text legal se referă la activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor/corecțiilor financiare. Or, pârâtul intimat nu a urmărit să stabilească o creanță/corecție financiară față de reclamantul recurent prin emiterea unui act administrativ tipic (în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004) ci doar a refuzat o plată (act administrativ asimilat, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004). Este adevărat că în adresa nr. x/2012 se face referire la "corecții financiare" dar această eroare materială în exprimare este lipsită de relevanță deoarece natura raporturilor juridice dintre părți rezultă din lege (respectiv din cuprinsul O.U.G. nr. 66/2011, în sensul mai sus arătat). Distincția dintre "reduceri procentuale" și "creanțe/corecții financiare" este clară iar sentința o respectă întru-totul (se bazează pe ea) și tocmai de aceea aplică reclamantei regimul juridic specific reducerilor procentuale, regim care nu necesită emiterea unei note sau a procesului-verbal de constatare prevăzut de art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011.

De asemenea, soluția dispusă de prima instanță referitor la dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 14/2013 este corectă deoarece în mod legal au fost aplicate dispozițiile alin. (3) referitoare la situația "proiectelor finalizate care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe sunt contestate sau în litigiu". Or, așa cum bine s-a arătat (cf. pct. 6 și 9), condiția ca proiectul finalizat să fi fost "contestat sau în litigiu" nu este îndeplinită.

În sfârșit, deși neacordarea beneficiului prevăzut de prevăzut de O.G. nr. 14/2013 cheltuielile aferente contractului nr. x/28.05.2012 ar reprezenta într-adevăr o vătămare pentru recurentă în măsura în care toate condițiile legale ar fi îndeplinite, Înalta Curte confirmă totuși soluția instanței de fond deoarece verificarea acestor condiții legale nu este posibilă înainte de emiterea notei la care face referire Decizia nr. 326/16.12.2013 emisă de intimat, așa cum bine se arată în cuprinsul sentinței.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 497 C. proc. civ. (2010), va respinge recursul.