ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1853/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17.06.2014, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Călărași a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anularea Deciziei nr. 31 din 20 ianuarie 2014 emisă de pârât, prin care i-a fost respinsă contestația împotriva Notei din 11.12.2013 privind neîncadrarea în prevederile O.G. nr. 14/2013; anularea Notei din 11.12.2013 privind neîncadrarea în prevederile O.G. nr. 14/2013; obligarea pârâtului la emiterea unei note de încadrare a sa în prevederile O.G. nr. 14/2013 pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare, conform art. 2 alin. (3) din ordonanța menționată și obligarea pârâtului la rambursarea sumei aferente corecției de 5% aplicate atât la contractul nr. x/2009, cât și la contractul nr. x/2007, încheiate în cadrul proiectului SMIS 1142 Axa 2, Domeniul Major de Intervenție 2.1.

În ședința publică din 15 octombrie 2014, reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (4) lit. a) din O.G. nr. 14/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de conformitate cu legislația din domeniul achizițiilor publice.

Curtea de Apel București, prin Sentința nr. 3383 din 10 decembrie 2014, a admis cererea reclamantei și a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 2 alin. (4) lit. a) din O.G. nr. 14/2013, și a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei UAT Județul Călărași formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice-Serviciul Contestații Nereguli Fonduri Europene.

Împotriva acestei sentințe reclamanta UAT Județul Călărași a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și, pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Arată că nu și-a modificat temeiul invocat în cererea de chemare în judecată, apreciind că sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (3) și nu cele ale art. 2 alin. (4) lit. a) din O.G. nr. 14/2013.

A criticat soluția instanței de fond arătând că nu au fost arătate motivele de fapt și de drept pentru care a înlăturat cererile sale, nepronunțându-se, în niciun mod, asupra legalității și temeiniciei Deciziei nr. 31 din 20 ianuarie 2014 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată împotriva Notei privind neîncadrarea în prevederile O.G. nr. 14/2013, apreciind, în esență, că instanța a făcut o motivare superficială și nu a ținut cont de argumentele și temeiurile sale de drept, analizând cauza doar prin prisma argumentelor pârâtului.

Mai opinează recurenta-reclamantă că instanța a aplicat greșit normele de drept material și a interpretat greșit cererea sa și temeiul de drept, ajungând la concluzii care nu reflectă realitatea de fapt și de drept și care nu țin cont de temeiul de drept al acțiunii, art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 14/2013.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 7.04.2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului nu poate primi criticile formulate de recurentă, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., având în vedere faptul că instanța de fond a prezentat argumentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care au condus la adoptarea soluției în cauză.

Astfel, apare ca neîntemeiată critica recurentei cu privire la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat, în niciun mod, asupra legalității și temeiniciei Deciziei nr. 31 din 20 ianuarie 2014 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată împotriva Notei privind neîncadrarea în prevederile O.G. nr. 14/2013, având în vedere faptul că instanța de fond a analizat dispozițiile legale aplicabile cauzei, a stabilit situația de fapt a cauzei și a reținut că refuzul pârâtului exprimat prin Nota de neîncadrare este justificat, fiind dat cu respectarea prevederilor legale.

Înalta Curte în deplin acord cu considerentele instanței de primă jurisdicție constată că adoptarea O.G. nr. 14/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice este aplicabilă numai în cazurile expres prevăzute de actul normativ menționat.

Astfel, prin actele administrative atacate autoritatea intimată a reținut că "nu au fost îndeplinite condițiile pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare, în conformitate cu art. 2 alin. (4) lit. a) din O.G. nr. 14/2013, respectiv procedura de atribuire nu a făcut obiectul verificării UCVAP".

În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) și alin. (4) lit. a) din actul normativ indicat "Creanțele bugetare rezultate din corecțiile financiare și sumele de recuperat rezultate în urma stabilirii corecțiilor, în aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, pentru neregulile constatate în desfășurarea procedurilor de achiziție publică, se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, de la o poziție distinctă din cadrul titlului 56 "Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare", în situațiile prevăzute la alin. (4).

(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică:

a) numai în cazul contractelor de achiziție publică, a căror procedură de atribuire a fost inițiată înainte de data de 10 iunie 2011 de beneficiarii prevăzuți la art. 1, care a făcut obiectul verificării Unității pentru coordonarea și verificarea achizițiilor publice/compartimentelor de verificare a achizițiilor publice, denumite în continuare UCVAP/CVAP, și pentru care nu există un aviz consultativ emis de acestea, în conformitate cu art. 4 lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2006 privind funcția de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, valabilă până la această dată;".

Or, așa cum însăși recurenta-reclamantă a susținut prin cererea de chemare în judecată, contractul de consultanță din 16 octombrie 2009 nu a făcut obiectul verificării UCVAP/CVAP. Se constată că acest contract nu a făcut obiectul verificării, întrucât Unitatea pentru coordonarea și verificarea achizițiilor publice/compartimentelor de verificare a achizițiilor publice nu are atribuții de verificare a contractelor de achiziție aflate sub pragul valoric prevăzut de art. 124 din O.U.G. nr. 34/2006.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile formulate de recurentă și vor fi respinse ca atare, având în vedere următoarele considerente.

Se susține faptul că recurenta-reclamantă nu a solicitat rambursarea sumei reprezentând penalizare în procent de 5% din valoarea contractelor menționate mai sus, în baza prevederilor art. 2 alin. (4) lit. a) din O.G. nr. 14/2013, ci în baza art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 14/2013.

Or, Înalta Curte constată că prin actul administrativ atacat s-a reținut neîndeplinirea în cauză a prevederilor art. 2 alin. (4) lit. a) din O.G. nr. 14/2013, astfel încât critica recurentei nu poate fi primită, având în vedere că instanța de fond a analizat în mod corect dispozițiile legale contestate.

Este evident că dispozițiile art. 2 alin. (4) lit. a) din O.G. nr. 14/2013 fac trimitere concretă la situația de fapt a cazurilor din alin. (1)-(3) din actul normativ indicat. De altfel, alin. (4) prevede în preambulul dispoziției faptul că "Prevederile alin. (1)-(3) se aplică:" și urmează condițiile concrete de încadrare în situațiile strict reglementate de legiuitor, pentru care poate fi aplicată procedura de suportare de la bugetul de stat a creanțelor rezultate din corecțiile financiare și sumele de recuperat rezultate în urma stabilirii corecțiilor.

De altfel, Curtea Constituțională a reținut în mod constant prin deciziile nr. 414 din 28 mai 2015 și nr. 811 din 24 noiembrie 2015, că împrejurarea că legiuitorul a condiționat suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare de îndeplinirea anumitor condiții, printre care și aceea că procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică să fi făcut obiectul verificării Unității pentru coordonarea și verificarea achizițiilor publice/compartimentelor de verificare a achizițiilor publice, reprezintă o măsură legislativă pe deplin justificată, având în vedere sumele considerabile ce trebuie plătite de la bugetul de stat în contul creanțelor stabilite pentru neregulile constatate în desfășurarea procedurilor de achiziții publice.

Pentru aceste motive, Înalta Curte reține că în mod corect a fost analizată această dispoziție legală de către instanța de fond și, constatând că motivul de casare referitor la aplicarea greșită a normelor de drept material invocat de recurentă este nefondat, Înalta Curte îl va respinge pentru acest considerent.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Județul Călărași împotriva Sentinței civile nr. 3383 din 10 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 mai 2017.

Procesat de GGC - CL