ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1425/2018

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 25 octombrie 2017, Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 2436 din 27 iunie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Revizuenta arată că cererea de revizuire este admisibilă întrucât privește o hotărâre definitivă și evocă fondul, având în vedere că prin decizia atacată Înalta Curte a casat hotărârea instanței de fond și, rejudecând cauza, a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Cu privire la faptele pe care se întemeiază cererea de revizuire, se arată că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, întrucât a reținut faptul că "la stabilirea bazei impozabile organele de inspecție fiscală nu au inclus autorizațiile de călătorie pentru care intimata a prezentat ordinele de deplasare în interes de serviciu, acesta fiind singurul document financiar-contabil prin care sunt justificate cheltuielile de deplasare în vederea decontării", în condițiile în care în cuprinsul Raportului de inspecție fiscală nr. x/25.06.2013 și ale anexelor acestuia, nu există niciun calcul sau situații referitoare la c/val TVA aferent ordinelor de deplasare în interes de serviciu.

De asemenea, s-a arătat că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv instanța nu s-a pronunțat pe solicitarea de a se reține TVA la valoarea de emitere a autorizațiilor de călătorie.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin încheierea din data de 21.12.2017, Înalta Curte a constatat admisibilă revizuirea, fiind îndeplinite dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. în ceea ce privește cazul de revizuire de minus petita, întrucât instanța de recurs a omis a se pronunța cu privire la capătul de cerere subsidiar, formulat pentru ipoteza în care se reține că sunt aplicabile prevederile art. 129 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal.

S-a reținut prin încheierea menționată că instanța de recurs, prin decizia atacată cu revizuirea pendinte, că instanța de recurs a reținut incidența dispozițiilor art. 129 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, situație în care, potrivit capătului de cerere subsidiar, reclamanta a contestat baza de impunere folosită la calculul TVA colectată. Cum în considerentele deciziei supuse revizuirii nu sunt analizate motivele invocate de reclamantă în susținerea capătului de cerere subsidiar, rezultă că instanța nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere, în condițiile în care a admis recursul și, rejudecând, a respins acțiunea în totalitate.

Având în vedere limitele în care, prin încheierea din 21.12.2017, a fost considerată admisibilă cererea de revizuire, Înalta Curte constată că, în situația dedusă judecății, instanța de recurs, în faza procesuală a rejudecării fondului, după admiterea recursului și casarea sentinței, a soluționat exclusiv capătul de cerere principal, intrând astfel în puterea lucrului judecat faptul că sunt aplicabile prevederile art. 129 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal și că reclamanta datorează TVA, sub acest aspect actele fiscale supuse cenzurii jurisdicționale fiind legale.

În ceea ce privește baza de calcul a TVA, contestată, la rândul său, prin formularea capătului de cerere subsidiar din cererea inițială, în măsura în care instanța a stabilit, în rezolvarea capătului de cerere principal, că subzistă o astfel de obligație în sarcina reclamantei, a devenit actuală necesitatea rezolvării criticii subsidiare, ce se constituie, de asemenea, ca motiv de nelegalitate și netemeinicie al actului constatator.

Cum această critică, cu care instanța a fost învestită, nu a fost analizată nici în fond, când s-a dat câștig de cauză reclamantei prin admiterea capătului principal de cerere, și nici în recursul prin care s-a infirmat soluția de admitere a cererii principale, acțiunea fiind respinsă în totalitate, în aplicarea dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. - instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, se impune admiterea cererii de revizuire și schimbarea deciziei atacate, în sensul admiterii recursului și casării hotărârii de primă instanță, cu reluarea judecății sub acest aspect, urmând a fi menținută soluția dată de instanța de recurs în privința capătului de cerere principal.

În ceea ce privește judecata capătului de cerere subsidiar, Înalta Curte constată că asupra acestei cereri nu s-a pronunțat o instanță de judecată, astfel că, pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție, nu va reține cauza spre rejudecare pe fond, ci o va trimite Curții de Apel în vederea soluționării în primă instanță a cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de revizuire formulată de Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" S.A. împotriva deciziei nr. 2436 din 27 iunie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014.

Schimbă decizia atacată în sensul că:

Admite recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 3307 din 3 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea soluționării capătului subsidiar al cererii de chemare în judecată.

Menține soluția dată de instanța de recurs în privința capătului de cerere principal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2018.