Decizia nr. 1382/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 124/2014 a Curții de Apel Brașov

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 05 iunie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/22.05.2014, întocmit de pârâtă.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin sentința civilă nr. 124 din 16 septembrie 2014, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva soluției instanței de fond, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, rejudecând în fond, admiterea cererii reclamantei de anulare a raportului de evaluare nr. x/22.05.2014. Recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că funcția publică de consilier juridic în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului nu face parte din aparatul propriu al Consiliului Județean Brașov, ci această instituție este organizată și funcționează potrivit Legii nr. 272/2004 și H.G. nr. 1434/2004, ca instituție publică cu personalitate juridică în subordinea Consiliului Județean Brașov, conform Hotărârii Consiliului Județean Brașov nr. 137/21.10.2004. Astfel, funcția de consilier juridic în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului nu este o funcție încadrată în aparatul propriu de specialitate al Președintelui Consiliul Județean Brașov, ci este o funcție desfășurată în cadrul unei instituții publice care funcționează în scopul satisfacerii unui interes public. A mai susținut recurenta-reclamantă că nu este salariată în aparatul de specialitate al Consiliului Județean Brașov și nici nu desfășoară activități de voluntariat în cadrul acestei instituții. Participarea la ședințele Consiliului Județean Brașov are loc în baza invitației oficiale adresate de către Secretarul Județului Brașov, în baza Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu completările ulterioare, această participare nefiind asimilată cu o activitate remunerată sau neremunerată în cadrul consiliului județean, nefiind vorba despre un raport de serviciu, în înțelesul Legii nr. 188/1999. Totodată, în calitate de consilier județean, doar participă la aprobarea bugetului general și a organigramei instituțiilor din subordinea consiliului județean, însă acest lucru nu poate echivala cu un interes patrimonial în sensul legii.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului 5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului ce formează obiectul prezentei cauze, în urma verificării de către magistratul raportor a condițiilor de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 486 și art. 487 din C. proc. civ., s-a apreciat că, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (1) și art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., este fundamentată soluția de anulare a recursului, motivat de faptul că nu a fost respectat termenul pentru declararea și motivarea recursului, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prin încheierea din camera de consiliu de la 4 noiembrie 2015, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., completul de filtru a analizat raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și a dispus comunicarea actului către părți. Părțile nu au depus punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. La data de 1 martie 2016, recurenta-reclamantă A. a depus la dosar note de ședință, precum și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.. Prin notele de ședință, recurenta a solicitat respingerea excepției nulității recursului, susținând că hotărârea recurată nu a fost comunicată la adresa corectă din Brașov, str. x, ci la adresa din Brașov, str. x, astfel încât nu se poate reține comunicarea legală a sentinței. În această situație, termenul de recurs, calculat de la momentul comunicării prevăzut de art. 485 C. proc. civ., nu a început să curgă, iar recurenta este în termen să exercite recursul. De asemenea, în opinia recurentei, potrivit dispozițiilor art. 485 C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile dacă legea nu prevede altfel. Or, în dispozitivul sentinței atacate judecătorul care a pronunțat-o a apreciat asupra căii de atac ca fiind cea a recursului, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, ceea ce înseamnă că recursul este declarat în termen. De altfel, prevederile Legii nr. 176/2010 nu prevăd expres calea de atac ce va putea fi exercitată împotriva hotărârii prin care se soluționează contestația formulată în temeiul art. 22 din acest act normativ, și fac trimitere la prevederile Legii nr. 554/2004 numai în ce privește competența instanței și procedura de judecată. La aceeași dată, recurenta a depus la dosarul cauzei și o cerere de repunere în termenul de declarare a recursului, reiterând susținerile din cuprinsul notelor de ședință, cu privire la faptul că hotărârea atacată a fost comunicată la o adresă poștală incompletă, ceea ce echivalează cu necomunicarea sentinței, situație în care, termenul de recurs, calculat de la momentul comunicării prevăzut de art. 485 C. proc. civ., nu a început să curgă. De asemenea, recurenta a apreciat că cererea de repunere în termen este întemeiată, întrucât a exercitat calea de atac a recursului în cadrul termenului de 30 de zile de la data comunicării, termen ce a fost indicat de către judecător în dispozitivul hotărârii atacate. La termenul din 2 martie 2016, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 124 din 16 septembrie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Prin încheierea din camera de consiliu de la 2 martie 2016, completul de filtru a dispus comunicarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, formulată de recurenta-reclamantă către intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate, în vederea formulării unui punct de vedere, a prorogat discutarea admisibilității în principiu a cererii de recurs și a fixat termen la 11 mai 2016, în cameră de consiliu, cu citarea părților. Prin încheierea din 11 mai 2016, pronunțată în camera de consiliu, completul de filtru a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de recurenta-reclamantă A., a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. și a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate. Prin decizia nr. 278 din 4 mai 2017, atașată la dosar, în copie, Curtea Constituțională a României a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea B. S.R.L., prin lichidator judiciar C., și de D. și E. în dosarele nr. x/2013, respectiv nr. x/2015, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, invocate de F., A., și, respectiv, G. în dosarele nr. x/2015, nr. x/2014, și, respectiv, nr. x/2015, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și a constatat că dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. sunt constituționale în raport de criticile formulate. Prin încheierea din 17 ianuarie 2018, pronunțată în camera de consiliu, completul de filtru a dispus repunerea pe rol a cauzei, constatând că nu mai subzistă motivul care a determinat suspendarea, întrucât prin Decizia nr. 278 din 4 mai 2017, Curtea Constituțională a soluționat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., ridicată în dosarul nr. x al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, de către recurenta-reclamantă A.. Prin încheierea de la aceeași dată, completul de filtru a dispus comunicarea către intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a notelor de ședință, înregistrate la dosar de către recurenta-reclamantă A. la data de 01.03.2016, precum și a cererii de repunere în termenul de declarare a recursului. De asemenea, a pus în vedere ambelor părți să formuleze un punct de vedere cu privire la cererea de repunere în termenul de declarare a recursului și a prorogat discutarea admisibilității în principiu a cererii de recurs pentru termenul din 28 martie 2018, fixat în cameră de consiliu, fără citarea părților. La data de 7 martie 2018, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a depus punct de vedere cu privire la cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, susținând că nu pot fi reținute criticile recurentei. Astfel, atât timp cât chiar recurenta a declarat, de-a lungul procesului, adresa de domiciliu ca fiind în Municipiul Brașov, str. x (atât în cererea de chemare în judecată cât și în cererea de recurs), nu pot fi primite susținerile recurentei privind greșita comunicare a sentinței atacate motivat de faptul că această hotărâre a fost comunicată la adresa precizată de recurentă. Cât privește termenul legal în care putea fi declarat recursul, intimata arată că acesta este de 15 zile de la comunicare, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, recurenta-reclamantă A. a depus punct de vedere cu privire la cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, înregistrat la dosar la 21 martie 2018, prin care a solicitat instanței să pronunțe o încheiere de admitere în principiu a recursului și, fixând termen de judecată pe fond a recursului, să pună în discuția contradictorie a părților cererea de repunere în termen, formulată în cauză. Deși repunerea în termenul de recurs este o chestiune de procedură, și nu de fond, iar art. 493 alin. (7) C. proc. civ. se referă la fixarea unui termen de judecată pe fond a recursului, a precizat recurenta că tocmai soluționarea acestei cereri este de natură a duce sau nu la soluționarea fondului, iar instanța se poate pronunța asupra acesteia doar punând-o, în prealabil, în discuția contradictorie a părților, cu respectarea principiul contradictorialității reglementat de art. 14 C. proc. civ., aplicabil inclusiv în faza recursului. Mai mult, contradictorialitatea se referă nu doar la exprimarea unui punct de vedere, ci și la citarea sau înfățișarea părților, astfel cum stabilește art. 14 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfășișarea părților, dacă legea nu prevede altfel. II. Soluția instanței de recurs Examinând, cu prioritate, condițiile de admisibilitate a recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele arătate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante În ceea ce privește cererea recurentei-reclamante de repunere în termenul de declarare a recursului, Înalta Curte reține că potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. În speță, recurenta A. nu a adus niciun argument în sprijinul cererii sale, susținerile vizând greșita comunicare a sentinței de fond și eroarea judecătorului cu privire la termenul de recurs, fiind nefondate. Astfel, referitor la susținerile recurentei-reclamante privind greșita comunicare a sentinței atacate, se reține, așa cum rezultă din cuprinsul înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, că atât în cererea de chemare în judecată cât și în cererea de recurs, recurenta-reclamantă a indicat adresa de domiciliu ca fiind cea din Brașov, str. x, iar comunicarea tuturor actelor de procedură către parte s-a realizat prin depunerea acestora în cutia poștală, potrivit mențiunii din cuprinsul procesului-verbal încheiat de agentul însărcinat cu înmânarea actelor procesuale, acesta făcând dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat, potrivit art. 163 alin. (5) C. proc. civ. Înalta Curte nu poate primi apărarea recurentei-reclamante, potrivit căreia, comunicarea sentinței s-a efectuat la o adresă poștală incompletă, întrucât din actele din dosar nu rezultă că partea ar fi comunicat instanței de judecată o altă adresă de citare decât cea din Brașov, str. x, iar actul de procedură al comunicării sentinței a fost legal efectuat prin depunere la cutia poștală. Sub acest aspect, se observă că reclamanta nu a indicat numărul apartamentului în dosarul instanței de fond și nici prin cererea de recurs, menționându-l pentru prima dată ulterior comunicării raportului întocmit potrivit art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin care s-a apreciat a fi întemeiată excepția nulității recursului. Prin urmare, Înalta Curte constată că procedura de comunicare a hotărârii atacate a fost corect efectuată la adresa cunoscută din dosar și indicată de parte, prin depunerea actului de procedură la cutia poștală, iar termenul de recurs a început să curgă de la data de 21 octombrie 2014, ce reprezintă data comunicării sentinței, conform dovezii de înmânare aflate la dosarul instanței de fond. Neîntemeiată este și susținerea recurentei-reclamante potrivit căreia recursul a fost declarat în termenul de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, indicat de către judecător în dispozitivul sentinței. Norma cuprinsă în C. proc. civ. nu este aplicabilă în contenciosul administrativ, fiind incompatibilă cu regimul instituit prin normele speciale ale art. 20 din Legea nr. 554/2004. Chiar dacă în dispozitivul sentinței s-a menționat că aceasta poate fi atacată cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, în speță, termenul de recurs este cel prevăzut de norma specială, respectiv 15 zile de la comunicare, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În raport de dispozițiile legale citate anterior, indicarea greșită în dispozitivul sentinței a unei căi de atac (în speță, recurs în 30 zile de la comunicare), nu dă dreptul părții să promoveze calea de atac menționată în mod greșit în hotărâre. Împotriva sentinței ce face obiectul prezentei cauze se exercită calea de atac a recursului în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât potrivit art. 24 din Legea nr. 176/2010, procedura de judecată aplicabilă în speță, inclusiv termenul în care partea putea să exercite dreptul de a formula recurs, sunt cele prevăzute de Legea nr. 554/2004. Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile stipulate de prevederile art. 186 alin. (1) C. proc. civ., cererea de repunere în termenul de declarare a recursului fiind neîntemeiată. În ceea ce privește solicitarea recurentei-reclamante de a se fixa termen în ședință publică, cu citarea părților, pentru discutarea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, Înalta Curte constată că nu se impune soluționarea acestei cereri în modalitatea indicată de parte. În legătură cu acest aspect, prezintă relevanță paragraful 64 din considerentele Deciziei nr. 278 din 4 mai 2017, pronunțată de Curtea Constituțională, unde se rețin următoarele: "...în ceea ce privește faptul că procedura de filtrare se desfășoară fără citarea părților, Curtea reține că aceasta nu înseamnă că nu există dezbateri contradictorii. Astfel, procedura scrisă este de natură a asigura respectarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare, în condițiile în care tuturor părților le este oferită posibilitatea de a-și spune părerea atât asupra cererilor și apărărilor părților adverse, cât și cu privire la chestiunile ridicate de instanță din oficiu". Cum în cauză, cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, formulată de recurenta-reclamantă a fost comunicată părții adverse, care a depus punct de vedere cu privire la această cerere, în cuprinsul căruia a răspuns susținerilor formulate de recurentă, se constată că a fost respectat principiul contradictorialității pe parcursul procesului, existând, prin urmare, dezbateri contradictorii asupra tuturor aspectelor puse în discuție în cauză. Procedând, în continuare, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., la examinarea cu prioritate a excepției nulității recursului, Înalta Curte reține că potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). În speță, sentința civilă nr. 124 din 16 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 21 octombrie 2014, conform dovezii de înmânare aflate la dosarul instanței de fond. Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, se împlinea la data de 6 noiembrie 2014, potrivit dispozițiilor art. 181, raportat la art. 184 din C. proc. civ. Recursul formulat de reclamanta A. a fost depus la instanța de fond la data de 7 noiembrie 2014, după cum rezultă din rezoluția de primire aplicată pe cerere . Prin urmare, găsind nefondate criticile opuse de recurentă excepției nulității recursului, având în vedere că termenul de declarare și de motivare a recursului, de 15 zile de la comunicare, s-a împlinit la data de 6 noiembrie 2014, iar recursul a fost declarat la data de 7 noiembrie 2014, Înalta Curte constată că recursul este tardiv formulat, urmând a aplica sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ., corelat cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea reclamantei A. de repunere în termenul de declarare a recursului și va anula recursul declarat de reclamantă.