ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1365/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 24 iunie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ulterior și cu A.J.F.P. Prahova - Inspecția Fiscală, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, prin D.G.R.F.P. București, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/20.11.2014 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova - Activitatea de inspecție fiscală, pentru suma totală de 22.343.264 RON, până la soluționarea pe fond a acțiunii formulată împotriva actului administrativ.

Prin sentința civilă nr. 2551 din 13 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F. și a respins cererea în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL, în contradictoriu cu ceilalți pârâți, dispunând restituirea către reclamantă a cauțiunii în cuantum de 223.432,64 RON consemnată cu recipisa nr. x la C. - Sucursala Victoria.

Împotriva hotărârii menționate la pct. 2, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin administrator special D. și prin administrator judiciar B. SPRL, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în rejudecare, admiterea cererii de suspendare astfel cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală, ca urmare a interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor de drept material incidente în cauză, respectiv dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește existența unui caz bine justificat și a unei pagube iminente.

În cuprinsul cererii introductive au fost prezentate pe larg motivele pentru care recurenta-reclamantă apreciază că aparența dreptului este în favoarea sa. Recurenta reia prezentarea acestor motive, arătând în esență că: organele de inspecție fiscală nu aveau competența de a da curs solicitărilor organelor de urmărire penală și nici să încheie acte administrativ-fiscale care să conțină constatări ale inspecției fiscale din punct de vedere faptic și legal; reclamanta nu poate fi ținută responsabilă pentru comportamentul fiscal inadecvat al furnizorilor săi; organul fiscal nu a înțeles corect relația economică cu cei 7 prestatori de servicii (subcontractori) și contractori și nici mecanismul prestării de servicii cu personal, cunoscut sub numele de "daily rate works" sau sistem ore regie, derivat din tariful zilnic; atât facturile emise de reclamantă cât și cele primite și acceptate de la prestatori au fost legal întocmite și susținute cu documente justificative; operațiunile economice au avut o bază reală, arătând în acest sens că serviciile prestate ori bunurile facturate de către cei 7 parteneri comerciali au fost prestate efectiv în folosul propriilor operațiuni taxabile.

Toate aceste elemente demonstrează existența cazului bine justificat, iar instanța a reținut greșit că nu ar fi îndeplinită această condiție.

Referitor la cea de-a doua condiție, instanța a considerat nefondat că, nefiind îndeplinită una dintre condiții, nu mai este necesară analizarea îndeplinirii condiției pagubei iminente. Or, jurisprudența constantă a ICCJ-SCAF a statuat că hotărârea judecătorească prin care este analizată suspendarea executării actului administrativ trebuie să fie motivată atât cu privire la existența cazului bine justificat, cât și cu privire la prevenirea unei pagube iminente (ex. Decizia nr. 1571/2008 a ICCJ-SCAF), obligație care nu a fost respectată de către instanța de fond.

Recurenta-reclamantă invocă și circumstanțele speciale în care se află, respectiv sub incidența Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, astfel încât punerea în executare a actelor administrativ-fiscale a căror suspendare o solicită ar avea ca efect creșterea masei credale ceea ce ar putea determina imposibilitatea aducerii la îndeplinire a obiectivelor stabilite cu acordul creditorilor și avizate de judecătorul sindic în vederea redresării societății. Mai mult, majorarea obligațiilor societății ar putea determina creditorii să solicite lichidarea acesteia, în condițiile în care aceștia ar aprecia că șansele de redresare ar fi diminuate.

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimatele-pârâte AJFP Prahova și ANAF au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Legal citată, intimata-pârâtă DGRFP București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii nu a depus întâmpinare în cauză.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 iunie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată în raport cu motivele de casare invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Recurenta-reclamantă a solicitat, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/20.11.2014, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova - Activitatea de inspecție fiscală, până la soluționarea pe fond a acțiunii în anulare a acestui act administrativ.

Soluționarea contestației administrative a fost suspendată până la soluționarea cauzei penale ce face obiectul dosarului penal nr. x/2014

Contrar celor susținute de recurentă, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității actelor administrative presupune, atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanța de judecată nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate a actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului.

Analizând prima facie motivele invocate de reclamantă, în mod corect prima instanță a constatat că acestea nu relevă împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Decizia de impunere nr. x/20.11.2014 nu sancționează partea reclamantă pentru fapte ale partenerilor de afaceri, ci se referă la caracterul nereal al tranzacțiilor evidențiate în contabilitatea părții reclamante.

Organul fiscal a acționat în limitele permise de prevederile art. 11 alin. (1) din Codul fiscal, care îi conferă prerogativa reîncadrării tranzacțiilor pentru a reflecta conținutul economic al acestora.

Motivele detaliate prezentate în cererea introductivă și în cererea de recurs nu se pretează analizei sumare care are în loc în procedura referitoare la suspendarea actului administrativ, făcând exclusiv obiectul analizei de legalitate și temeinicie pe fond, specifică acțiunii în anularea actului administrativ.

Prima instanță nu putea aprecia, pe baza probatoriului sumar administrat în fața sa, că tranzacțiile a căror reîncadrare a condus la impunerea suplimentară, apar ca fiind reale. Realitatea operațiunilor economice este o chestiune litigioasă care poate fi tranșată exclusiv în cadrul acțiunii în anulare, pe baza unui probatoriu complex.

Totodată, prima instanță a apreciat că nu se mai impune analizarea cerinței pagubei materiale iminente, câtă vreme nu este îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat.

La aceeași concluzie ajunge și instanța de control judiciar, având în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care impun îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, inexistența cazului bine justificat făcând inutilă examinarea criticilor referitoare la abordarea condiției pagubei iminente în sentința atacată.

Prin urmare, prima instanță a făcut o analiză a premiselor suspendării executării actului administrativ și a reținut fondat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea efectelor actului administrativ emis de autoritatea pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității acestuia.

Pentru considerentele expuse, găsind nefondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. SPRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. SPRL împotriva sentinței civile nr. 2551 din 13 octombrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2018.