ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2055/2017

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 14 ianuarie 2015, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova - Inspecția Fiscală, a solicitat, în temeiul art. 215 C. proc. fisc. raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-PH-563 din 23 decembrie 2014, privind obligații fiscale suplimentare în cuantum de 1.034.164 lei, până la soluționarea acțiunii în anulare.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 35 din 16 februarie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova - Inspecția Fiscală și a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 10.341 lei, achitată conform recipisei de consemnare seria TA nr. 3362198 nr. 1187421/1 din data de 29.01.2015.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 35 din 16 februarie 2015, a formulat recurs reclamanta A. SRL, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și admiterea acțiunii. În susținerea criticilor de nelegalitate, reclamanta a arătat, în esență, că, raportat la contextul factual expus în acțiune și reluat prin motivele de recurs, a dovedit existența condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul temeinic justificat și paguba iminentă, precum și condiția sesizării autorității emitente a deciziei de impunere prin promovarea unei contestații. Față de aceste aspecte, instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 215 C. proc. fisc., raportat la art. 2 alin. (1) lit. s) și t) și art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la data de 01.07.2015, intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică.

Procedura de soluționare a recursului Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 noiembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Părțile nu au depus la dosar un punct de vedere cu privire la raportul întocmit asupra admisibilității recursului. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004: „Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare.”, iar potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., republicat: „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).” Prin raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză, magistratul raportor a apreciat că recursul a fost tardiv formulat, fiind incidentă sancțiunea nulității recursului în condițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ. Ca urmare a comunicării către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, conform dovezilor de comunicare din data de 20.12.2015, recurenta-reclamantă A. SRL nu a formulat un punct de vedere prin care să conteste justificat concluzia privind tardivitatea formulării recursului și nu a depus dovezi privitoare la formularea în termen a căii de atac. Înalta Curte reține că sentința civilă nr. 35 din 16 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 24.03.2015, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul instanței de fond. Termenul de 5 zile, prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment și se împlinea la data de 30.03.2015, potrivit dispozițiilor art. 181 raportat la art. 184 C. proc. civ. Recursul a fost înregistrat la instanța de fond la data de 03.04.2015, însă se reține că acesta a fost trimis prin serviciul poștal potrivit art. 183 C. proc. civ., data depunerii la poștă fiind 31.03.2015, conform plicului aflat la dosarul de recurs. Înalta Curte constată, față de actele dosarului, că recursul a fost depus în afara termenului de 5 zile prevăzut de lege, respectiv la data de 31.03.2015, ultima zi în care putea fi promovată calea de atac fiind 30.03.2015. De asemenea, se reține că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., privind prorogarea termenului, întrucât data de 30.03.2015 cade într-o zi a săptămânii lucrătoare (luni), iar la dosar nu a fost formulată o cerere de repunere în termen, potrivit dispozițiilor art. 186 C. proc. civ.. Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că recursul este tardiv formulat, urmând a aplica sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ.