ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1794/2019

Asupra contestației în anulare de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1311 din 28 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a lipsei de interes, în formularea contestației împotriva Hotărârii nr. 1070/26.10.2017, invocate de intimatul A., și a respins, ca nefondată, contestația formulată de B. împotriva Hotărârilor nr. 1070 și nr. 1090 din 26 octombrie 2017 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Împotriva Deciziei nr. 1311 din 28 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare contestatoarea B., solicitând anularea acesteia și admiterea contestației sale împotriva Hotărârii nr. 1090 din 26 octombrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

În motivarea contestației în anulare se arată că acea contestație prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 este o cale de atac prevăzută împotriva hotărârilor Plenului CSM privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, care soluționează în primă și ultimă instanță criticile formulate de contestatori, fiind aplicabile dispozițiile art. 503 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât decizia nefiind supusă recursului, rezultă admisibilitatea contestației în anulare.

Sub aspectul erorii materiale, contestatoarea a susținut, în esență, că instanța nu a observat un element factual esențial, anume faptul că nu una, ci două persoane sunt peste schemă, astfel încât admiterea a două cereri de eliberare din funcția de procuror ar fi condus la revenirea la situația normală, în care cele 17 posturi existente ar fi fost ocupate, nerămânând nici posturi vacante, nici posturi peste schemă.

Eroarea instanței nu este una de judecată, deoarece nu s-a făcut nici o analiză a situației reale, care presupunea verificarea gradului de afectare a activității parchetului, în condițiile în care, urmare a admiterii cererii contestatoarei, nu ar fi rămas nici un post vacant, față de cele două posturi peste schemă ocupate. Dacă ar fi observat acest lucru, instanța nu putea constata că nu ar fi oportună admiterea unei a doua cereri, neputându-se susține că ocuparea integrală a numărului de posturi existente ar fi insuficientă.

În aceste condiții, de vreme ce întregul raționament al instanței se bazează pe constatarea neîndeplinirii unui singur criteriu pentru admiterea unei a doua cereri - anume criteriul gradului de afectare a activității parchetului - rezultă că decizia este rezultatul unei erori materiale.

Legal citat, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a invocat:

(i) în principal, excepția tardivității introducerii contestației în anulare speciale, solicitând respingerea acesteia ca tardiv formulată;

(ii) în subsidiar, excepția inadmisibilității formulării contestației în anulare speciale, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă;

(iii) în subsidiar, respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată.

Cu privire la excepția tardivității, intimatul a arătat că Decizia nr. 1311/28.03.2018 a fost comunicată contestatoarei la data de 11.09.2018, iar contestația în anulare a fost introdusă în data de 3.10.2018, așa cum rezultă din mențiunile de pe portalul instanței de judecată, după termenul imperativ de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate prevăzut de art. 506 alin. (1) din C. proc. civ.

Cu privire la excepția inadmisibilității, intimatul a susținut că, potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., contestația în anulare specială, întemeiată pe existența unei erori materiale, poate fi formulată doar împotriva hotărârilor instanței de recurs sau hotărârilor instanței de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.

Deși și acestea sunt definitive, nu pot face obiectul contestației în anulare speciale hotărârile pronunțate în primă și ultimă instanță, care nu pot fi atacate nici cu apel și nici cu recurs, cum este hotărârea care face obiectul cauzei pendinte, care a fost pronunțată în procedura instituită de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Pe fond, intimatul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației în anulare, argumentând, în esență, că aspectele învederate de contestatoare nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate vizând pretinse erori de judecată, imposibil a fi analizate pe calea contestației în anulare speciale.

Cu toate că decizia Înaltei Curți este motivată corespunzător, contestatoarea este de fapt nemulțumită din cauză că nu s-a dat răspuns argumentului privind existența unei scheme de personal mai mare decât cea prevăzută de statul de funcții și personal a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Or, Înalta Curte de Casație și Justiție nu era obligată să răspundă în considerentele hotărârii tuturor motivelor contestației, ci a procedat la analiza acelora care puteau duce la soluționarea cauzei, alegând în mod judicios să analizeze criteriul încărcăturii, de 1118 dosare/procuror, foarte aproape de media națională de 1290 dosare/procuror.

4.1. Analizând excepția tardivității, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

Astfel, conform mențiunilor conținute de dovada de înmânare a hotărârii civile nr. 1311/28.03.2018, decizia atacată pe calea contestației în anulare i-a fost comunicată contestatoarei la data de 17 septembrie 2018, iar contestația în anulare a fost declarată în data de 3 octombrie 2018, în termenul de 15 zile de la comunicare prevăzut de dispozițiile art. 506 alin. (1) din C. proc. civ.

4.2. În continuare, examinând excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de către intimat, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și o va admite, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., republicat.

Legiuitorul a statuat o serie de condiții de admisibilitate ale căii de atac extraordinare a contestației în anulare, ce privesc atât hotărârea ce poate face obiectul acestei căi de atac, cât și motivele ce pot fi valorificate prin introducerea contestației în anulare și care sunt indisolubil legate de considerentele hotărârii atacate.

Potrivit art. 503 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, text de lege pe care se întemeiază contestația în anulare de față: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: [...] 2. Dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Spre deosebire la contestația în anulare de drept comun prevăzută de art. 503 alin. (1), care poate fi exercitată împotriva oricărei hotărâri definitive, indiferent în ce etapă procesuală a fost pronunțată, contestația în anulare specială prevăzută de art. 503 alin. (2), cum este și cea formulată în speța de față, poate avea ca obiect numai o hotărâre pronunțată în recurs, respectiv în apel atunci când respectiva hotărâre nu poate fi atacată cu recurs.

În speță, hotărârea atacată este reprezentată de Decizia nr. 1311 din 28 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de B. împotriva Hotărârilor nr. 1070 și nr. 1090 din 26 octombrie 2017 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în procedura prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 317/2004.

Potrivit acestor prevederi, "(5) Hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată [...] (7) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contestația se judecă în complet format din 3 judecători [...] (9) Hotărârea prin care se soluționează contestația prevăzută la alin. (7) este definitivă."

Față de acestea Înalta Curte constată că hotărârea atacată cu contestație în anulare în cauza de față, nu îndeplinește condiția imperativ prevăzută de legiuitor, de a fi pronunțată de o instanță de recurs sau apel, fiind pronunțată de Înalta Curte în primă și ultimă instanță. În circumstanțele de față, Decizia nr. 1311/2018 nu poate constitui obiect al contestației în anulare specială întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) din C. proc. civ., prevederi cărora Înalta Curte este ținută a le da efect, câtă vreme acestea sunt în vigoare și nu au fost declarate neconstituționale prin decizie a Curții Constituționale a României.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de B. împotriva Deciziei nr. 1311 din 28 martie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității, invocată prin întâmpinare de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge contestația în anulare formulată de B. împotriva Deciziei nr. 1311 din 28 martie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 aprilie 2019.

Procesat de GGC - GV