ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 976/2018

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3094 din 19 octombrie 2017, a respins recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 1016 din 7 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, că, în cauză, în mod corect a fost constatată calitatea pârâtului de lucrător al Securității, ca urmare a faptului că sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 2 lit. a din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv calitatea recurentului-pârât de ofițer al Securității și desfășurarea de către acesta a unor activități prin care au fost îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Împotriva acestei hotărâri recurentul A. a formulat cerere de revizuire, invocând prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuentul a reluat situația de fapt, susținând, în esență, faptul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra solicitărilor sale având ca obiect apărările cu referire la constatarea caracterului nelegal al acțiunii având ca obiect atentatul asupra unor personalități din conducerea statului, și nici asupra solicitării de a se constata caracterul legal al sancțiunilor din prezent privind activități extremiste, fiind incident astfel cazul de revizuire invocat.

În susținerea cererii, revizuentul a făcut trimitere și la planul de măsuri din 14.09.1988, susținând că instanța a făcut confuzie între persoana sa și persoana care a emis respectivul plan, dar și la planul de măsuri din 14.12.1989 din care rezultă că nu a avut intenția de a suprima sau restrânge vreun drept, ci, dimpotrivă, de a ajuta indirect persoana vizată.

În concluzie, revizuentul a solicitat admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimatul a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadimisibilă, întrucât este îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești care nu evocă fondul, invocând art. 509 alin. (1) pct. 1 coroborat cu art. 509 alin. (2) din C. proc. civ.

În subsidiar, a învederat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., în realitate se formulează un recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse revizuirii hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, adică atunci când se examinează raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză.

Analizând Decizia nr. 3094 din 19 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se reține că instanța de recurs a respins ca nefondat recursul formulat de pârâtul A., menținând astfel soluția primei instanțe de admitere a acțiunii reclamantului.

Așa fiind, rezultă că decizia instanței de recurs vizată de revizuent nu evocă fondul și, prin urmare, cererea de revizuire este inadmisibilă.

Or, pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, decât cea existentă.

În fine, deși examinarea cazului de revizuire invocat nu mai este necesară în raport cu soluția preconizată, totuși, Înalta Curte remarcă împrejurarea că acesta nu îndeplinește cerințele de admisibilitate specifice.

Astfel, se reține că motivul prevăzut în art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., ca remediu în cazul încălcării principiului disponibilității, se referă exclusiv la obiectul cererii deduse judecății, la pretențiile concrete formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, nepronunțarea instanței trebuie să vizeze un lucru cerut, care să se refere la cererea concretă și nu la argumentele care combat respectiva cerere.

Așadar, nici din această perspectivă, criticile revizuentului nu pot trece de filtrul de admisibilitate instituit prin art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., pentru că instanța de recurs s-a pronunțat în limitele învestirii, soluționând calea de atac în limitele devolutive permise de sentința atacată.

Revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, a fost concepută de legiuitor, pentru îndreptarea erorilor de fapt, iar nu de drept, în situațiile în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 509 din C. proc. civ.

Or, din expunerea motivelor cererii de revizuire, se observă că aceasta a fost concepută ca un veritabil recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs ceea ce, de asemenea, este inadmisibil.

Altfel spus, revizuentul urmărește o reevaluare a argumentelor părților din stadiul procesual al recursului, adică valorificarea unui recurs la recurs, ceea ce nu poate fi acceptat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția nulității și, în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 3094 din 19 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 martie 2018.