ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 907/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea la data de 30.01.2015, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pârâtul A. solicitând instanței să aprecieze asupra calității pârâtului de lucrător al Securității.

Prin sentința nr. 1540 din 2 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A. și s-a constatat existența calității de lucrător al Securității în privința pârâtului.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâtul A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a arătat că sentința atacată este nelegală pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a reținut în mod greșit că activitatea pe care a desfășurat-o în calitate de Sergent Major se încadrează în noțiunea de lucrător de Securitate, definită de art. 2 lit. (a) din O.U.G. Nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Recurentul arată că deși este adevărat faptul ca a avut funcție in cadrul Ministerului de Interne, in perioada 1945 -1989, totuși nu a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii totalitar comuniste. Instanța a apreciat în mod greșit și cu o motivare generică, necorespunzătoare că ar fi îndeplinită ce-a de-a doua condiție referitoare la faptul că activitățile desfășurate ar fi suprimat drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Activitățile desfășurate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu respectarea ordinelor de serviciu și a cadrului legal în vigoare, nu pot dovedi vreun abuz din partea sa. Astfel, susține recurentul, activitatea sa s-a desfășurat cu respectarea strictă a actelor normative în vigoare la acea dată, inclusiv a Constituției și a Pactului Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, a instrucțiunilor și ordinelor specifice, fiind, în acest cadru, permise ingerințe ale statului în anumite condiții și că activitățile au fost justificate la momentul respectiv de apărarea securității naționale, conform atribuțiilor de serviciu și nu de motive politice. Pe de alta parte, pentru constatarea calității de lucrător ai Securității, nu a fost dovedita îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

De asemenea, instanța de fond a făcut aplicarea și interpretarea greșită a legii întrucât a ignorat faptul că activitățile persoanelor vizate erau incriminate de legislația în vigoare la momentul respectiv, iar existența unor posibile restrângeri ale drepturilor era permisă sub imperiul legislației comunitare dar este permisă și în prezent iar această restrângere se circumscrie dispozițiilor art. 6 din CEDO, jurisprudența Curții fiind în acest sens .

Totodată, in sprijinul relatării și apărării ca nu a fost lucrător al securității, recurentul susține că nu exista nicio dovadă scrisă in acest sens întrucât: nu există nici un angajament scris prin care sa-și asume această calitate, nu există nicio dovadă de recompensă, nu există nicio notă informativă adresată vreunui ofițer de securitate .Notele sale conțin generalități și au fost informații uzuale, dar fără a cuprinde nimic concret, care sa fi putut atrage repercusiuni asupra unor persoane.

Instanța de fond și-a atribuit drepturi procedurale pe care Legea Contenciosului Administrativ și C. proc. civ. nu i le recunosc, judecarea unor "suprimări sau îngrădiri ale drepturilor omului", prin raportare nemijlocită la prevederi ale Constituției României din 1965, Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1948 și Pactului Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice intrate în vigoare în anul 1976.

Toate documentele internaționale și jurisprudența C.E.D.O. precizează că încălcarea acestora sunt acțiuni ce cad în responsabilitatea statului. Ofițerul de informații nu este subiect de drept internațional și nu poate fi acuzat de încălcarea tratatelor internaționale, ci numai de încălcarea legilor statului.

În opinia recurentului, consemnarea publică a unei persoane pentru faptul că a fost lucrător al Securității are multe consecințe, precum stigmatizarea socială, crearea și menținerea unei stări permanente de confuzie și temeri, constituind o încălcare a dreptului la propria imagine.

Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 mai 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) NPCP.

Prin încheierea din 20 septembrie 2017, completul-filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a apreciat recursul declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a acestuia.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și în raport de actele și lucrările dosarului dar și de prevederile legale incidente, constată că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

În speță, după cum rezultă din actele aflate la dosar, verificarea domnului A. a avut ca temei legal cererea nr. x, adresată C.N.S.A.S. de către doamna B. prin care, în temeiul art. 1 alin. (7) și (8) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, se solicita verificarea sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului fond informativ nr. x .

Prima instanță, după analizarea material depus în probațiune de către CNSAS -note informative, rapoarte, - a conchis în sensul că este întrunită ipoteza normei legale cuprinse în art. 2 lit. b) teza a I-a din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2008 pentru constatarea calității de lucrător al Securității, în privința pârâtului.

Aceasta este și concluzia instanței de recurs.

Înalta Curte constată că în speță s-a dovedit îndeplinirea tuturor condițiilor legale necesare pentru constatarea calității de lucrător al Securității.

Criticile privind neîncadrarea activității recurentului-pârât în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 sunt nefondate.

Potrivit prevederilor enunțate, este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv de ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului."

Prima condiție prevăzută de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, al Securității în perioada 1945-1989, este întrunită, întrucât recurentul-pârât A. a avut calitatea de sergent major în cadrul Inspectoratului Județean Vaslui, Postul de Miliție Stănilești (1976, 1980, 1981) și a contribuit în mod direct la instrumentarea acțiunii de urmărire informativă desfășurată de organele de Securitate asupra titularului dosarului fond informativ nr. x.

Din analiza actelor de la dosar, instanța de control judiciar reține că dosarul având cota C.N.S.A.S. nr. x îl are ca titular pe numitul C., pensionar, fost condamnat politic ca membru al unei organizații subversive (1957-1964), supravegheat prin dosar de urmărire informativă în urma primirii unor informații din care rezultă că cel în cauză face comentarii negative la adresa politicii partidului și statului. Dosarul conține o notă informativă din 27.05.1976 referitoare la C., pe care este întocmită și semnată olograf o notă de către recurentul-pârât în care se menționează că "informatorului i s-a trasat sarcina în continuare să ne furnizeze date despre comportarea elementului semnalat, în familie, comportarea lui cu vecinii, cine îl vizitează, dacă vin cu bagaje sau pleacă cu bagaje".

Nota informativă din 08.01.1980 conține, de asemenea, o notă întocmită și semnată olograf de către recurent, în care se consemnează că "informatorului i s-a trasat sarcina să discute în continuare cu elementul semnalat, pentru a ne stabili poziția lui actuală față de politica statului nostru, discuțiile pe care le poartă la adresa statului nostru, comportarea acestuia cu cetățenii din stat C. este cunoscut în evidență ca fost condamnat politic".

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu pot fi reținute susținerile recurentului potrivit cărora la dosar nu există nicio dovadă scrisă că a fost lucrător al securității, având în vedere documentele semnate olograf în dosarul menționat care atestă fără dubiu faptul că domnul A., în calitate de sergent major în cadrul Inspectoratului Județean Vaslui, Postul de Miliție Stănilești (1976, 1980, 1981), a contribuit în mod direct la instrumentarea acțiunii de urmărire informativă desfășurată de organele de Securitate asupra titularului acestui dosar.

De asemenea, Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiate criticile recurentului sub aspectul lipsei angajamentului scris prin care să-și fi asumat această calitate, a dovezii de recompensă și a notei informative adresate vreunui ofițer de securitate.

Elementele enumerate de recurent nu au nicio legătură cu definiția pe care legiuitorul a dat-o "lucrătorului Securității", fiind evident că recurentul confundă prevederile art. 2 lit. a) (definiția lucrătorului Securității) aplicabile în cazul său, cu cele stipulate de art. 2 lit. b) (definiția colaboratorului Securității).

În acest sens, Înalta Curte reamintește că pentru stabilirea calității de lucrător al Securității în sensul O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, legiuitorul stabilește în cuprinsul art. 2 lit. a) cerințele ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru reținerea acestei calități, respectiv: a)în perioada 1945-1989, să fi avut calitatea de ofițer/subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit.; b)în calitatea menționată la pct. a), să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

De asemenea, cea de-a doua condiție vizată de art. 2 alin. (1), respectiv persoana vizată să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, este evident întrunită în cauză.

Activitatea desfășurată de recurentul-pârât, prin măsurile dispuse sau încuviințate au încălcat drepturile și libertățile fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare la acea dată, în contextul în care din actele depuse de reclamant la dosar rezultă că măsurile întreprinse sau încuviințate de pârât au încălcat flagrant drepturi și libertăți fundamentale ale omului, garantate prin legile în vigoare și la acea dată .

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect, prima instanță a constatat că recurentul-pârâtul a participat la supravegherea informativă a unui pensionar, fost condamnat politic, semnalat pentru "comentarii negative la adresa politicii partidului și statului" desfășurând activitatea de dirijare a informatorului aflat în legătura sa, activitate constând în preluarea notelor informative date de acesta, trasarea sarcinilor legate de supravegherea persoanei urmărită informativ.

Această activitate a avut ca rezultat obținerea unor informații cu caracter personal referitoare la persoana urmărită de Securitate, fără cunoștința și acordul acesteia, pentru motive ce nu aveau legătură cu apărarea intereselor naționale, ceea ce constituia o încălcare a dreptului la viață privată.

Simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la cei urmăriți de Securitate, fără cunoștința și fără acordul acestora și pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, constituia o violare a dreptului la viață privată.

În cauză, este evident că urmărirea titularului dosarului avut în vedere în probațiune, de către organele de Securitate a avut drept scop stabilirea poziției acestuia față de regimul comunist și nu a avut nici ca obiect, nici ca rezultat, prevenirea unor acțiuni contrare intereselor statului român, așa încât ea să poată fi în vreun fel legal justificată.

Ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activității profesionale nu pot legitima încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, garantate de Constituția în vigoare la acea dată și de tratatele internaționale asumate de România. De asemenea, nu are nicio relevanță împrejurarea că asupra persoanei urmărite s-au luat și alte măsuri abuzive în afară de cele la care a participat nemijlocit și recurentul.

Legea nu impune ca efectele negative să se fi produs efectiv, fiind suficient ca informațiile "să vizeze" îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale, iar informațiile oferite de către recurent aveau, în mod evident, această calitate.

Contrar susținerilor recurentului, acesta nu a dovedit că persoanele urmărite ar fi fost pe punctul de a comite o infracțiune sau de a destabiliza ordinea publică, pentru a fi supuse intruziunii în viața sa privată.

Prin preluarea de informații și dirijarea surselor din legătura sa, recurentul-pârât a participat nemijlocit la instrumentarea unei acțiuni motivate exclusiv politic, așa cum reiese de altfel și din motivul urmăririi titularului dosarului. Documentele întocmite și notele informative primite și instrumentate operativ de către pârât nu au semnalat fapte sau preocupări care să fi fost incriminate de legislația în vigoare

Împrejurarea că activitatea desfășurată de recurent a respectat și s-a încadrat în prevederile regulamentelor militare și ordinelor comandanților nu este de natură a înlătura aplicarea dispozițiilor legale ce definesc noțiunea de lucrător al Securității, care nu fac o astfel de distincție între cei care au respectat și cei care nu s-au conformat normelor care reglementau activitatea Securității.

Înalta Curte constată că activitățile desfășurate de către pârât, în calitate de angajat al fostei Securități, au îngrădit dreptul la viață privată, prevăzute de art. 33 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

În consecință, Înalta Curte constată că recursul este nefondat iar sentința este temeinică și legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. x, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 1540 din 2 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 martie 2018.